Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Concepte operationale
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

· Eufemismul f4s17sp
Este conceptul operational care implica folosirea unei expresii sau al unui cuvant elegant pentru a desemna o realitate negativa.

Literatura populara
Folclorul literar
Etimologie
Termenul folclor este un compus de origine englezeasca provenind din folk + lore -; popor + intelepciune. Termenul a fost introdus in anul 1846 de catre reverendul englez William Thomson.
Definitie
Folclorul reprezinta totalitatea creatiilor populare ale unei natii indiferent de domeniu, literatura, muzica, arta picturala, coregrafie etc.
Literatura populara reprezinta asadar o componenta importanta a folclorului incluzandu-se asadar in aceasta.
Trasaturi ale literaturii populare
1. Caracterul oral -; este o trasatura esentiala a creatiei literare folclorice dar nu este specifica numai acestora deoarece toate operele foarte vechi s-au transmis pe cale orala. Oralitatea presupune asadar un anume modul de transmitere ci si cel de elaborare respectiv receptare deoarece opera folclorica are de obicei finalitate practica.
2. Caracterul colectiv -; deriva evident din cel oral si este specific creatiei populare deoarece aceasta se elaboreaza colectiv se recepteaza in colectivitate si mai ales exprima o mentalitate colectiva, generala, oamenii din popor ne fiind interesati de cazuri particulare.
3. Caracterul anonim -; deriva din cel oral si colectiv, identitatea autorului initial pierzandu-se, receptorul popular este interesat in primul rand de creatie si nu de creator.
4. Caracterul sincretic:
· Sincretismul -; simultaneitatea mai multor forme de arta in generarea si desfasurarea unei creatii.
Opera populara nu poate face disocierea intre mai multe forme de arta, astfel balada nu va fi intotdeauna insotita de muzica, o doina de miscare scenica, un basm de mimica si scenica.
5. Genuri si specii ale literaturii folclorice
La fel ca si literatura culta, literatura folclorica cuprinde toate cele trei genuri literare: liricul, epicul si dramaticul.
1) Genul liric se imparte in trei categorii a) Lirica diurna -; cuprinde ca specie majora cantecul. Tot in categoria cantecelor se situeaza si doina care este de fapt un cantec de jale. b) Lirica de cugetare -; cuprinde specii ca ghicitoarea, proverbul, zicatoarea si framantarea de limba. c) Lirica ritualica -; cuprinde acele creatii care se leaga de un anumit eveniment si aici se includ: strigarea, bocetul, oratia de nunta.
2) Genul epic se imparte si el in doua mari categorii: a) Epica in versuri cuprinde specii ca: balada, colinda, legenda. b) Epica in proza are ca specii: basmul, snoava, legenda narativa.
3) Genul dramatic este foarte dezvoltat in literatura populara dar nu se concretizeaza propriu-zis in specii, se cunosc totusi cateva forme de teatru populare:
1. Teatrul cu masti zoomorfe
2. Teatrul religios- irozii, scena nasterii pruncului Iisus
3. Teatrul de papusi: Marioara si Vasilache



· Balada
Specie epica in versuri cu caracter legendar narativ care se axeaza pe evenimente mitice, istorice sau fantastice aducand in primul plan figurile unor domnitori vestiti, ai unor eroi populari sau ai unor haiduci. Termenul original romanesc pentru aceasta specie era cel de „cantec batranesc”, termenul balada a fost introdus din limba franceza de catre Vasile Alecsandri in anul 1852 cand publica culegerea intitulata „Poezii Poporale”

· Asonanta
Figura fonetica, forma a aliteratiei care consta in repetarea unui sunet consonantic.
Ex. „Pe-un picior de plai”
Ex. „Prin vulturi, vantul viu vuia” (Cosbuc)

· Personificarea
Figura de stil prin intermediul careia animalelor si obiectelor neinsufletite li se confera atribute umane cu ajutorul carora se transforma in persoane sau simboluri.
Ex. Calul nazdravan, Miorita, Painea, Codrul

· Paralelismul sintactic
Este figura de stil care consta in repetarea aceluiasi structuri sintactice la inceputul unui vers (compus din versuri sau chiar strofe, avand rolul de a crea impresia de simetric).
Ex. „Fluieras de fag
Mult zicea cu drag
Fluieras de os
Mult zicea duios
Fluieras de soc
Mult zicea cu foc”
Ex. „Plumb” -; George Bacovia

· Elemente de prozodie (rima, ritmul si masura)
1. Rima -; figura sonora care consta in impotrivirea unor terminatii de vers care produc un efect eufonic.
Tipuri de rima:
- Rima imperecheata (1-2, 3-4, 5-6)
- Rima incrucisata (1-3, 2-4, 5-7)
- Rima imbratisata (1-4, 2-3, 5-8, 6-7)
- Monorima (1, 2, 3, 4) -; specifica creatiilor populare
2. Ritmul -; reprezinta succesiunea silabelor accentuate si neaccentuate dintr-un vers. Cele mai cunoscute ritmuri sunt: iambul, trohaicul, dactilul, ambibrahul.
3. Masura -; reprezinta cantitatea silabica a unui vers adica numarul de silabe din fiecare vers.

· Ritmul trohaic
Este un ritm bazat pe un picior metric bisilabic in care prima silaba este accentuata si a doua neaccentuata.
Este specific creatiei populare dar apare si in cea culta ca de exemplu: „Revedere” de M. Eminescu.

Genul liric si speciile sale
Definitie
Este unul dintre genurile literare fundamentale in care sentimentele si ideile autorului se exprima in mod direct si nemijlocit. In genul liric este obligatorie prezenta unui eu liric deoarece modalitatea principala de exprimare este monologul liric care alterneaza uneori cu descrierea. Genul liric are drept trasatura principala subiectivitatea absoluta a exprimarii, in general genul liric este asimilat ideii de poezie deoarece majoritatea speciile lor sunt in versuri, cu toate acestea exista si specii literare in proza: romanul liric unde se incadreaza „Thalasa” de Al. Macedonski sau „Cantarea Romaniei” de Al. Russo.
Geneza
Genul liric are o vechime considerabila, primele texte lirice pastrate datand din jurul anului 2600 I.H. Primele texte lirice au aparut in Egiptul antic si au ajuns pana in contemporaneitate prin inscriptionarea lor pe peretii interiori ai piramidelor. Manifestarile lirice apar la majoritatea popoarelor antice, astfel in Biblie avem cateva fragmente care pot fi considerate poetice, anume: ”Cantarea cantarilor” atribuita regelui Solomon si „Psalmii” atribuiti regelui David. Cu toate acestea primele nume de poeti in adevaratul sens al cuvantului apar in Grecia antica: Pindar, Safo, Anacron, Alceu (Alcaios). La noi poezia ca forma lirica propriu-zisa apare tarziu la nivelul cult , desi era foarte bine dezvoltata in folclor. Primul nostru versificator este mitropolitul Dosoftei care in 1673 creeza „Psaltira pre versuri tocmita”. Primul adevarat poet original este un cronicar moldovean Miron Costin care este autorul primului poem filozofic romanesc intitulat „Viata lumii”. Poezia se dezvolta in tarile romane abia la sfarsitul secolului XVIII-lea avandu-i ca reprezentanti pe : Iancu Vacarescu, Ienachita Vacarescu, Nicolae Vacarescu, Costache Conachi si Anton Pann.
Clasificare
Speciile lirice fiind foarte numeroase si neomogene nu au putut fi clasificate conform unui criteriu universal. S-au impus totusi doua clasificari care nu sunt infailibile dar sunt didactice:
I. Dupa criteriul formal:
1. Poezii cu forma libera
2. Poezii cu forma fixa:
- Gazelul
- Sonetul
- Rondelul
- Madrigalul
- Catrenul
- Tertina
- Distihul
II. Dupa criteriul continutului:
1. Lirica cetateneasca
- Oda
- Imnul
- Panfletul
- Satira
- Epigrama
2. Lirica filozofica
- Meditatia
- Elegia
- Poemul filozofic
3. Lirica intima
- Idila
- Romanta
- Egloga
4. Lirica peisagistica
- Pastelul

Pasoptismul

Etimologie
Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria literaturii romane este provenit de la denumirea haplologica a anului revolutionar 1848.
Definitie
Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor.
Cronologie
Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade:
1. Prepasoptismul (1830 -;1840)
2. Pasoptismul (1840 -; 1860)
3. Postpasoptismul (1860 -; 1870)
Premisele aparitiei Pasoptismului
Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi:



- 1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu
- 1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi
- 1864 Apare universitatea Bucuresti
- 1816 Prima reprezentatie de teatru la Iasi
- 1829 Apar primele ziare romanesti:
Tara Romaneasca ? „Curierul romanesc” cu suplimentul „Curier de ambe sexe”
Moldova ? „Albina romaneasca” cu suplimentul „Alauta romaneasca”
Transilvania ? „Gazeta de Transilvania” cu suplimentul „Foaie pentru minte, inima si literatura”
Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare:
- 1840 „Dacia literara”
- 1844 „Propasirea”
- 1855 „Romania literara”
Fundarea speciilor
Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga.
Afirmarea romantismului
In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda in toata Europa, astfel incat el ajunge si in tarile romane sub o forma moderata insa, fiind mai ale un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari.
Reprezentanti
Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu.

Junimea si junimismul

Junimea este cea mai importanta miscare literara romaneasca din cea de-a doua jumatate a secolului XIX. Importanta ei deriva din atingerea unor obiective importante cum ar fi: fondarea unei limbi literare si dezvoltarea literaturii precum si din faptul ca la cenaclul „Junimea” au fost lansati scriitori importanti cum ar fi: M. Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu.
Societatea „Junimea” ia nastere in anul 1863 sub lozinca: „Entre qui veut, reste qui peut”, membrii fondatori ai societatii „Junimea” au fost: Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Theodor Rosseti, Vasile Pogor si P.P. Carp.
La inceput activitatea „Junimii” a fost predominant iluminista in sensul ca scopul ei principal era de a ridica nivelul cultural al publicului prin sustinerea unor „prelectiuni populare”. La 1 Martie 1867 apare primul numar al revistei „Convorbiri literare” revista apartinand cenaclului „Junimea”, aparuta din initiativa secretarului „Junimii” Iacob Negruzzi. Revista „Convorbiri literare” va fi cea mai importanta revista literara romaneasca timp de sase decenii deoarece in paginile sale sunt publicate cele mai cunoscute poeme eminesciene, basmele lui Creanga, nuvelele lui Slavici si chiar unele schite ale lui I. L. Caragiale.
De-a lungul activitatii sale societatea „Junimea” a avut patru mari obiective:
1. Formarea unei limbi literare si inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin
2. Incurajarea literaturii romane
3. Ridicarea nivelului cultural si literar al publicului
4. Formarea spiritului critic
Toate aceste obiective au fost implinite de societatea „Junimea” gratie activitatii critice a lui Titu Maiorescu conducatorul ei.

Titu Maiorescu „Spiritus Rector” al Junimii

Titu Maiorescu este una din figurile cele mai importante ale culturii romanesti din cea de-a doua jumatate a secolului XIX. Nascut la Craiova in 1840, Titu Maiorescu isi face studiile la Austria si Germania, obtinand doctoratul in filozofie la Tuningen in Germania. Cea mai mare parte a activitatii sale se desfasoara la Iasi unde pe langa rolul sau important de la „Junimea” desfasoara si o succinta activitate politica ca membru important al Partidului Conservator. Va ocupa functii importante cum ar fi cea de Ministru al Educatiei, Ministru al Culturii si Prim-ministru pentru o scurta perioada. Moare in anul 1914.
Ca om de cultura, Maiorescu a fost preocupat in primul rand de problemele limbii nationale si ale literaturii nationale. In ceea ce priveste problema limbii, Maiorescu intra in conflict cu sustinatorii etimologismului si latinismului din Ardeal considerand ca limba romana trebuie sa fie o limba fonetica in care sa se scrie si sa se pronunte in acelasi fel, el sustine de asemenea necesitatea de a inlocuii alfabetul chirilic care se folosea pana atunci cu alfabetul latin, deoarece limba romana este o limba neolatina. Aceasta initiativa a lui Maiorescu va devenii lege a Academiei Romane in 1884. Aceste probleme au fost tratate pe larg de Maiorescu in articolul „Despre scrierea limbei romane din 1866”. Maiorescu se simpte atras si de alte probleme pe care le trateaza pe larg in studii cum ar fi:”Limba romana in jurnalele din Austria” in care critica stilul greoi si incarcat de germanisme a ziaristilor ardeleni; „Betia de cuvinte” in care critica stilul incarcat al unor scriitori contemporani lui, „Raspunsurile revistei contemporane” in care polemizeaza cu scriitorii afirmati la revista „Contemporanul” condusa de Constantin Dobrogeanu-Gherea. Cu dobrogeanu-Gherea, Maiorescu polemizeaza timp de cativa ani, acesta fiind oponentul sau cel mai important din punct de vedere ideologic.
Mai mult efort se inregistreaza in ceea ce priveste probleme literaturii, interesul lui Maiorescu si al „Junimii” pentru literatura in 1867 cand membrii cenaclului intentioneaza sa alcatuiasca o antologie de poezie romaneasca pentru uzul scolar, spre surprinderea lor descopera ca nu au cu ce sa umple aceasta antologie deoarece poezia romaneasca de pana atunci numara doar cateva opere cu adevarat valoroase, in acest sens, Maiorescu va publica studiul „O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867” studiu alcatuit din doua parti: „Conditiunea materiala a poeziei”; „Conditiunea ideala a poeziei”. Prin acest studiu, Maiorescu critica, uneori caustic, nereusitele poetilor contemporani si incearca sa ofere un model, niste critice ale poeziei valoroase.




Alte studii dedicate diferitelor probleme sunt:
„In contra directiunii de azi in cultura romaneasca” in care marcheaza celebra teorie a formelor fara fond; „Poeti si critici”; „Comediile domnului Caragiale”; „Eminescu si poeziile lui” sau „Oratori, retori, limbuti”.
Studiul lui Maiorescu „In contra directiei de azi in cultura romaneasca” indica faptul ca marile realizari culturale din anul 1868 sunt de fapt numai niste iluzii, inainte de a consolida cultura romaneasca propriu-zisa, au fost imprumutate elemente occidentale de mare insemnatate moderna, dar al caror inteles nu este perceput de paturile superioare ale societatii care le comanda; aparitia scolilor, universitatilor, jurnalelor, muzeelor si a teatrelor sunt in studiul lui Maiorescu doar forme fara fond, apar in societate dar nu sunt folosite pentru adevarata lor intrebuintare, in ele umbla fele de fel de culturi occidentale dar cultura autohtona dispare din aceasta imbinare, Maiorescu incearca sa revina la cultura romaneasca care sa fie perceputa de toate clasele sociale.

· Arta poetica
Specie poetica in care scriitorul isi manifesta propria conceptie despre arta (rolul artei, misiunea poetului, mijloacele artistice predilecte). Artele poetice mai poarta si numele de poeme programatice, de regula ele sunt prezente in primul volum, asezate chiar in fruntea acestuia.
Prima astfel de poezie ii apartine poetului latin Horatiu si se numeste „ars poetica”. In literatura romana arte poetice cunoscute sunt „Epigonii”, „Scrisoarea a II-a”, „Criticilor mei” pentru Eminescu, „Poetul” pentru Cosbuc, „Rugaciune” pentru Octavian Goga, „Plumb” pentru George Bacovia, „Testament” pentru Arghezi.

· Sonetul
Specie lirica cu forma fixa alcatuita din 14 versuri grupate de obicei in doua catrene si doua tertine (Sonetul italian); sau un grup de doisprezece versuri -; trei catrene, doua versuri concluzie (modelul englezesc).
Rima catrenelor este imbratisata iar a tertinelor este libera. Exista regula ca intr-un sonet sa nu se repete nici un fel de cuvant cu exceptia instrumentelor gramaticale (conjunctia, articolul si verbul auxiliar).
Sonetul a aparut in evul mediu timpuriu, fiind „inventat” de poetii trubaduri francezi. Sonetul se dezvolta in Italia renascentista fiind reprezentat de Petrarca, Dante Aligheri, Michelangelo Buonarotti.
In literatura romana specia sonetului este ilustrata de: Mihai Eminescu si V. Voiculescu, Al. Macedonski, V. Eftimiu si Mihai Codreanu.

· Glosa
Poezie cu forma fixa alcatuita dintr-un numar de strofe egal cu numarul versurilor din prima strofa plus doua strofe, initiala si cea finala.
Fiecare strofa incepand cu cea de-a doua, comenteaza un vers al strofei initiale cunoscuta si sub numele de strofa tema. Strofa finala reia versurile strofei tema in ordine inversa.

· Ataracsia stoica
Concept filozofic specific filozofilor stoici (Zenon, Xeneka, Epictet, Marc Aureliu) care consta in detasarea rece, senina, resemnata de realitatea evenimentala.
Conform lui Shopenhauer atarcsia stoica este singura cale de evadare a geniului dintr-o lume prozaica si mercantila.

· Balada culta
Creatie epica in versuri de dimensiuni ample avand in centru un eveniment istoric, eroic sau mitic. Se aseamana cu varianta populara dar permite mai mult intruzia elementelor lirice: ”Sburatorul” de I. H. Radulescu, „Pasa Hasan”, „Nunta Zamfirei”, „Moartea lui Fulger” de Gerge Cosbuc.

Simbolismul

Simbolismul este un curent literar care a aparut in Franta, ca o reactie impotriva miscarilor numite romantism retoric sau decadent, parnasianism si naturalism. Numele simbolismului a fost imprumutat dintr-un celebru articol-manifest, publicat la sfarsitul secolului XIX de catre Jean Moreas, care a fost considerat initiatorul miscarii literare. Dintre mari poeti francezi de orientare simbolista ii amintim pe : Charles Baudelaire, cu celebrul sau volum „Florile raului”, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stefane Mallarme.
Simbolismul romanesc a avut doi mari reprezentanti, si anume Alexandru Macedonski si pe George Bacovia. Alti simbolisti notabili au fost: Dimitrie Anghel, Stefan Petrica, Ion Minulescu, Elena Farago. Simbolismul literar s-a manifestat sincronic cu cel pictural si muzical, realizand un veritabil sincretism al artelor moderne. In pictura, curentul simbolist a fost marcat de afirmarea impresionistilor si a postimpresionistilor universali si nationali precum: Eduard Manet, Edgar Degas, P.A. Renoir, Paul Cezanne, Henri Matisse, Vincent van Gogh. Dintre pictorii, ii amintim pe: Nicolae grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman. Simbolismul s-a manifestat si in muzica, impunand compozitori precum: Johannes Brahms, Bedrich Smetana, Manuel de Falla, Edvard Grieg, Charles Gounod, J. Massenet, Claude Debussz, iar dintre cei nationali -; Gheorghe Dima si Ciprian Porumbescu.
Spre deosebire de simbolismul francez, cel romanesc nu s-a opus parnasianismului, ci l-a integrat, astfel in rondelurile lui Al. Macedonski, coexistand elemente preluate din ambele curente. Cercetatorii fenomenului cultural considera ca exista doua etape in simbolismul romanesc, una ampla, intre 1880 -; 1914, si cealalta mai succinta, intre 1914 -; 1920. Asadar, simbolismul autohton, a parcurs o perioada de patru decenii in care datorita acestui curent, s-a innoit poezia romaneasca.



Simbolistii considera ca limbajul poetic se bazeaza pe sugestia sonora a cuvintelor si pe corespondentele secrete dintre idee si forma acustica sub care ea apare; astfel, pentru simbolistul francez Stephane Mallarme, poezia trebuie sa fie capabila sa sugereze cititorilor sentimentele si, mai ales, senzatiile traite de autor: „ A numii un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placerea care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul…”.
Simbolisti selecteaza din lexic cuvintele cele mai melodioase si mai muzicale, capabile sa sugereze trairile acestora. Al. Macedonski sustine ca „arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii”, iar poetul francez Paul Verlaine lanseaza ideea bine cunoscuta: ”Muzica inainte de toate!”.
Simbolistii au modificat si versificatia, pentru ca au renuntat la rimele traditionale si au introdus versul liber. Macedonski este primul poet roman care a publicat, in 1880, creatii in versuri libere, fara rima si fara ritm. Ulterior, el a renuntat la aceasta forma prozodica, considerand ca poezia neversificata se apropie prea mult de proza ritmata.
Alti poeti simbolisti au continuat sa cultive versul alb precum Ovid Densusianu sau Ion Minulescu, acesta din urma cazand si intr-un retorism pretios si grandilocvent.
Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si motive lirice: motivul citadin al orasului sau al targului provincial, ale caror monotonie si viata mediocra provoaca nevoia de evadare spirituala in taramuri misterioase (spatii orientale sau utopice); tema marii plecari, receptata ca o calatorie spre necunoscut; tema naturii, receptata nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivul ploii si al toamnei, care apare in mod constant la toti simbolistii; motivul iubirii inteleasa nu ca implinire ideala, ci ca resimtire ca nevroza; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteasca si exprima emotii grave (vioara, dolina, harfa) ori violente (fluierul, fanfara); motivul solitudinii fiintei, care descinde din poezia romantica. In simbolism imaginea singuritatii isi pierde granduoarea, devenind elegica si intima. Efectele ei sunt melancolia si spleen-ul, un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda. Spleen-ul simbolist a fost exprimat, prima oara in literatura universala, de Charles Baudelaire, iar la noi, de Sstefan Petrica, Traian Demetrescu si, mai ales, de George Bacovia.

· Parnasianismul
Este un curent literar aparut in Franta, in jurul anului 1870 ca o reactie fata de romantism.
Parnasianismul respinge din start exprimarea sentimentelor prin poezie. Parnasienii doresc o poezie impersonala in care sa nu se simpta prezenta eului poetic si de aceea sunt interesati de perfectiunea formei si nu de continut. Ei cultiva masi les speciile fixe cum ar fi sonetul si rondelul si folosesc un limbaj artificial, avand ca motive recurente, pietrele si metalele pretioase si culorile stralucitoare.
Reprezentanti:
Theodor Gautier, Jose Maria Heredia, Theodore de L’Isle Adam

Modernismul

Este o miscare ideologica si culturala care s-a manifestat in toata Europa la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
Modernismul consta intr-o miscare de innoire a formulei artistice, o desprindere de traditie dar nu si o negare a acesteia. Modernismul este concept larg care include intr-o anumita masura curente literare cum ar fi: Simbolismul, Expresionismul, Impresionismul, Dadaismul, Cubismul, Constructivismul si Suprarealismul.
La noi Modernismul se manifesta prin raportare polemica la Traditionalism sau Ortodoxism. Polemica dintre Modernism si Traditionalism se concretizeaza in opozitia ideologica dintre revistele „Sburatorul” si „Gandirea”.
Modernismul romanesc se manifesta asadar in jurul revistei si cenaclului „Sburatorul” avandu-l ca teoretician pe criticul literar Eugen Lovinescu.
Eugen Lovinescu este alaturi de Garabet Ibraileanu cel mai important critic al generatiei sale, doctorand la Paris la Sorbona si adept al metodei critice impresioniste a lui Emil Faguet.
Ideile lui Lovinescu despre Modernism sunt presarate in numeroasele studii si articole critice dar mai ales in : „Pasi pe nisip”, „Memorii”, „Istoria civilizatiei romane moderne” si „Istoria literaturii romane contemporane”.
In opinia lui Lovinescu, Modernismul romanesc se bazeaza pe doua mari principii: principiul sincronismului si teoria imitatiei. Desi adept a lui Maiorescu, Lovinescu nu este de acord cu „teoria formelor fara fond” considerand ca o cultura tanara cum este ce a romaneasca trebuie sa imprumute formele de la tarile mai avansate urmand ca treptat sa-si ridice fondul la acelasi nivel. Aceste teorii au starnit vii controverse in epoca dar ele s-au tradus la modul practic prin afirmarea unor scriitori modernisti lansati la „Sburatorul” cum ar fi: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Gheorghe Braescu, Camil Baltazar.
Alti reprezentanti ai Modernismului romanesc care au fost sustinuti de Lovinescu sunt: Ion Barbu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga si Alexandru Philippide.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite