Nuvela este o lucrare epica in proza, de intindere mijlocie, avand un singur fir narativ si un numar redus de personaje. De obicei, intriga nuvelei este riguros construita, intamplarile se organizeaza in jurul unui conflict concentrat, iar accentul cade mai mult asupra personajelor decat asupra actiunii. Tonul relatarii este obiectiv (autorul aflandu-se in afara actiunii). o5f11fg
Opera literara „Popa Tanda” este o lucrare epica in proza, avand o actiune bine structurata de-a lungul unui singur fir narativ. Acesta urmareste drumul in viata al unui om (preotul Trandafir), de la inceputurile activitatii sale duhovnicesti si pana la batranete.
Prin intinderea temporala a intamplarilor povestite si prin plasarea lor in mai multe locuri (la scoala, in Butucani, la Saraceni), „Popa Tanda” depaseste dimensiunile unei schite, avand o intindere mijlocie.
Materialul epic este structurat in trei capitole: a). Primul cuprinde o scurta retrospectiva asupra tineretii parintelui Trandafir, a „ostenelii” depuse in anii de scoala si a privatiunilor materiale prin care acesta trecuse. Urmeaza o prezentare a scurtei perioade de preotie din Butucani si primii ani de incercari nereusite de ale schimba viata oamenilor din Saraceni. b). Al doilea capitol este dedicat anilor lungi de munca, in care preotul reuseste sa scape de propria saracie si sa devina un exemplu pentru sateni. c). Capitolul al treilea reprezinta finalul compensator (ca in basme), dupa indelunga vreme, cand parintele Trandafir ajunsese carunt si avea nepoti. Saracenii se transformara intr-un sat bogat, cu oameni activi si multumiti.
Chiar daca autorul urmareste sa demonstreze un principiu moral, actiunea este verosimila, cuprinzand numeroase aspecte inspirate din realitate.
Conflictul acestei opere este riguros construit si are natura etica: este un conflict interior, constand in indelungile framantari ale preotului, determinate de dorinta lui de a salva umanul (prin scoaterea satenilor din inertie si integrarea lor intr-o lume in care munca devine o norma morala).
In sfarsit, o alta trasatura a nuvelei consta in faptul ca accentul cade asupra personajelor si nu asupra actiunii.
Moralistul Slavici urmareste sa demonstreze ca munca si exemplul personal pot face minuni. In consecinta, isi construieste personajul central ca pe un Pastor (in sens simbolic), conducator spiritual, contopit cu destinul ei.
Tonul autorului este obiectiv, scriitorul aflandu-se in afara actiunii, iar relatarea fiind facuta la persoana a III-a.
Personajul principal din nuvela „Popa Tanda” de Ioan Slavici este parintele Trandafir, in jurul caruia se incheaga intreaga actiune. Importanta acestei personaj se releva si prin titlu nuvelei, care este chiar numele dat de sateni preotului din Saraceni.
A. Caracterizarea facuta de autor(directa)
Inca din al doilea paragraf al operei puse in discutie, autorul face o caracterizare -; sinteza a celui pe care il va infatisa de-a lungul intregii nuvele: „Este om bun, a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar si raposatul tatal sau, Dumnezeu sa-l ierte si totdeauna vorbeste drept si cumpanit, ca si cand ar citi din carte. Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir”.
Aceste calitati (bunatatea, vorba dreapta si bine cantarita, harnicia, daruirea) ar fi trebuit sa-l ajute sa ramana intr-un sat bogat, daca destinul n-ar fi hotarat altfel.
Din scurta retrospectiva asupra tineretii preotului, se contureaza si alte trasaturi: taria si staruinta in atingerea telului propus, puterea de a depasi greutatile si de a se multumi cu putin.
Din pacate, o anume sinceritate (dusa, uneori, pana la duritate si o anume asprime in relatiile cu oameni, i-au adus mutarea la Saraceni).
B. Caracterizarea personajului prin plasarea lui intr-un anumit mediu
Plasarea personajului intr-un anumit mediu scoate in evidenta valorile simbolice ale personajului parintele Trandafir.
Toponomia spatiului in care acesta si-a trait viata (Saraceni, Valea Seaca) este reprezentativa pentru a caracteriza locurile in care, din pricina deselor revarsari ale apelor, oamenii se complac intr-o inertie paguboasa. „Este oare minune daca nu urma acestora saracenii s-au facut cu vremea cei lenesi oameni?”
Intr-un asemenea loc, orice preot (si parintele Trandafir) devine un Apostol care se spala de pacate si se izbaveste: „Mai ca n-a fost inca popa care sa fi stat mai mult de trei zile in Saraceni; si care a stat mai multa vreme aici s-a curatat de pacate.
Iar -; acum Parintele Trandafir ajunsese la acest canon de pocainta.”
Caracterizarea personajului, avand ca suport modul in care acesta vorbeste, gandeste si actioneaza
Sensurile etice ale activitatii parintelui Trandafir se releva inca din prima duminica traita in Saraceni: in predica sa, preotul le-a vorbit oamenilor despre viata (privita ca „inalt dar dumnezeiesc”) si despre munca, lenea fiind socotita un pacat; numai cine munceste poate sa cuprinda „lume si Dumnezeu in sine”, adica sa-si integreze Divinitatea.
Prin vorbele sale, dar, mai ales, prin exemplul pa care li-l da satenilor, parintele Trandafir devine, la modul religios, un Pastor care incearca sa-si aduca „turma” la nivelul umanului.