Neomodernismul (al doilea modernism) se refera la generatia scriitorilor saizecisti. Liderul poetic al saizecistilor este Nichita Stanescu (1933-1983). Neomodernismul nu reprezinta o evolutie a poezieici o intarziere cu treizeci de ani fata de experientele Occidentului. In momentul aparitiei poeziei lui Nichita Stanescu, nicaieri in lume nu se mai scria poezie metaforica de tip modernist. d2m8ms
Caracteristici ale poeziei saizeciste:
- poetii trebuie sa se intoarca la izvoarele modernitatii interbelice (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi);
- cultivarea unui limbaj ambiguu;
- se cultiva metafore subtile;
- apar imagini insolite;
- ironia;
- reflectia filosofica.

Catre Galateea -; 1965 -; vol. Dreptul la timp

· poezia valorifica un mit al Antichitatii (Galateea -; Pygmalion se indragosteste de propria opera, o sculptura , Galateea, rugandu-i pe zei s-o insufleteasca).
· Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea si creatia), legatura dintre artist si creatia sa. Astfel, poezia devine a arta poetica.
· Eul liric subliniaza ideea ca nu cunoaste doar atributele celei careia i se adreseaza, ci si ‘bataia inimii pe care urmeaza s-o auzi’, ‘sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui’. Poetul foloseste enumeratii ample, pentru a-si exprima sentimentul de iubire :’toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile...’. Personificarea ‘genunchiul pietrelor’ sugereaza insufletirea operei de arta. Eul liric apare in ipostaza unui Demiurg in fraza « Stiu/ tot ce e mai departe de tine ».
· Orizontul cunoasterii e definit prin notiuni abstracte, care sunt si metafore: dupa- amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul creeaza cuvinte noi.

· Galateea este o sculptura din piatra, nu din fildes, ca in mitul grecesc.
Ingenuncherea pe piatra este o imagine a suferintei si a jertfei creatorului.
· Natura, universul sunt insufletite. Copacii devin’umbre de lemn ale vinelor tale’, raurile devin ‘miscatoare umbre ale sangelui tau’, iar pietrele raman ‘umbre de piatra ale genunchiului meu’. Primele doua metafore personificatoare exprima vitalitatea sculpturii, iar ultima arata suferinta, umilinta, jertfa, rugaciunea (‘si ma rog de tine, naste-ma’). Natura apare ca insufletita de opera si nu invers, rasturnandu-se conceptul traditional de mimesis: nu arta este o copie a lumii (o copie a copiei), ci lumea este o copie a artei. Adverbele de loc ‘departe’si ‘aproape’ sugereaza limitele cunosterii de tip rational, care nu poate sa patrunda in esenta tainelor lumii.Poetul realizeaza ca numai cu ajutorul ratiunii nu poate crea . Este nevoie de ceva mai mult, de cunoasterea poetica.
· Tonul usor exaltat - Exista o anumita tensiune interioara care creste in poem.
Verbul la forma imperativa ‘naste-ma ’este un refren al poeziei(laitmotiv). El constituie totodata punctul culminant al dialogului artistului cu Galateea. ‘De ce creatia este implorata sa dea nastere creatorului ?’Deoarece creatorul si creatia se nasc si se sustin reciproc. Creatia este aceea care invesniceste numele autorului si il face sa treaca dincolo de timp, iar artistul este cel care da viata operei prin imaginatia si sensibilitatea sa.
· Versuri albe, inegale ca lungime. Ritmul interior. Poetul foloseste ingambamentul.