m5h10hg
Liniile liberalismului si conservatorismului, ale modernismului si traditionalismului se disting de la inceput. Cu toate ca reformele fusesera facute de boieri, reactiunea porni chiar din mijlocul lor, mai mult in sens moderator decat retrograd. Fura totusi si protestatari, dar acestia apartin clasei micilor boieri intrati de curand in tagma, ispravnici, samesi, pitari, cluceri, care inteleg sa se bucure de caftanul agonisit. Toti acestia sunt speriati de perspectiva revolutiei democrate si formeaza clasa “tombaterelor”, a batranilor mici slujbasi cu parapon, imbinisati si ingiubelati. E caracteristic ca de invesmantarea euro peneasca rad nu boierii mari, ci vatafii, vizitiii. Occidentalizantii sunt numiti la inceput “nemti”, “capete stropsite”, “frantuzi”, ei insisi considerandu-se “tineri”, apoi spre 1848 sunt porecliti bonjuristi, creandu-se astfel mentalitatea antibonjurista, care, ascunsa in felurite formule, se va regasi pana azi in literatura romana.
C. Faca e un astfel de antibonjurist. Comodia vremii, scrisa in aprilie
1833, este o piesa molieresca, imitata in chip izbitor dupa Les précieuses ridicules. Tehnica e a teatrului francez. De o parte batranul boier
Ianache si confidentul sau Pavel, infatisand bunul-simt, pe de alta fetele sale, Elenca, Luxandra si amorezii lor Dimitrache, Panaiotache, exponenti ai bonjurismului. Vin apoi servitorii impertinenti, facand morala stapanilor, Mariuta, subreta de teatru francez, Stan, valet valah.

Intriga lipseste, inlocuita cu o expunere de atitudini morale. Ianache e mizantrop, banuitor, vrajmas al tinerilor si al femeilor emancipate:
Sunt trecut in batranete, si asculta de cuvant,
Caci am inceput a crede ca e vrun drac pe pamant.
Sluga de stapan nu stie, nici copiii inteleg,

Nevasta in spionlacuri, toti cum vor asa aleg.
N-auzeai mai inainte bonton, ceai si palarii,
Acum cine le mai scoase, n-ar mai fi nici pa pustii.
Valoarea piesei sta in veselia verbala, in caricarea limbajului si a gesturilor, desi e de observat ca tendinta de a interpreta satira ca o parodie vulgara nu e legitima. Piesa trebuie jucata in miscari stinse, subtil afectate, fiindca eroii sunt realmente fini. Tragicomedia lor e de a fi complet izolati. Tinerii sunt niste marchizi, ridiculi prin afectare, spunand insa in substanta lucruri fine pana la maniera. Dimitrache stie sa sopteasca “des douceurs”:
Juramant iti fac, Elenca, cat ai trai pa pamant
Sa-mi fii scumpa mea stapana, pentru tine sa traiesc,
Sufletul meu, starea, vieata, cu placere sa-ti jertfesc.
Elenca e si ea fata secolului si raspunde cu solemnitati sentimentale:
Cand as sti cu-ncredintare ca sunt cate le vorbesti
Si ca n-oi fi inselata s-adevarat ma iubesti
Si ca jertfa nu mi-oi pierde-o, dar oi face-o pentr-un ce,
Ti-as fagadui din parte-mi amur si fidelite.