s5x12xs
Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi
Nuvela „Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzii este prima
nuvela istorica din literatura romana, o capodopera a speciei si un model
pentru autorii care au cultivat-o mai tarziu, de exemplu Alexandru Odobescu.
Publicata in perioada pasoptista in primul numar al „Daciei
literare” (1840), nuvela ilustreaza doua dintre ideile formulate de Kogalniceanu
in articolul program intitulat „Introductie”, care constituie
manifestul literar al romantismului romanesc: promovarea unei literaturi
originale si inspiratia din istoria nationala (citatul cu istoria). Ulterior
nuvela a fost inclusa in ciclul „Fragmente istorice” din volumul
alcatuit in 1887, alaturi de alte texte inspirate din trecutul tarii („Sobieski
si romanii” , „Aprodul purice”).
Alexandru Lapusneanul este o nuvela istorica de factura romantica.
Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza cu o constructie riguroasa
avand un fir narativ central. Se poate observa concizia intrigii, tendinta
de obiectivare a perspectivei narative si aparenta verosimilitatii faptelor
prezentate. Personajele sunt relavit putine, caracterizate succint si graviteaza
in jurul personalului principal. Este o nuvela istorica pentru ca are
in centru un moment din trecutul Moldovei, altfel spus este inspirata
din istorie. De aceea tema si subiectul sunt istorice, personajele au echivalentul
in persoane care au trait in Moldova acelor ani (1564-1569) si este
prezenta culoarea locala: mentalitati, comportamente, obiceiuri, relatii sociabile,
vestimentatie, limbaj.
Costache Negruzzi este intemeietorul nuvelei istorice romanesti si primul
scriitor care valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti.
In mod surprinzator scriitorul declara ca izvor cal nuvelei „Letopisetul
Tarii Moldovei” de Miron Costin, de unde intr-adevar prelucreaza
pentru episodul omorarii lui Motoc. In schimb, imaginea personalitatii
domnitorului Alexandru Lapusneanu este conturata in „Letopisetul”
lui Grigore Ureche. Autorul modifica realitatea istoirca dar actiunea nuvelei
ce pastreaza in limitele verosimilului.
Nuvela are ca tema evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria
Moldovei, la mijlocul secolului al XVI -; lea: cea de-a doua domnie a lui
Alexandru Lapusneanu, lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecintele
detinerii puterii de catre un domnitor crud. Naratorul este omniscient, sobru,
detasat, predominant obiectiv, dar subiectivizeaza usor naratiunea prin epitete
de caracterizare de exemplu „tiran”, „uratul caracter”,
„miselul boier”, „desantata cuvantare”. Naratiunea
este la persoana a treia cu focalizare zero si cu viziunea „dindarat”.
Naratiunea se desfasoara liniar, cronologic prin inlantuirea secventelor
narative si a episoadelor. Respectand procedeul succesiunii temporale
se ajunge la o naratiune cu un ritm alert.
Caracterul dramatic al textului este dat de rolul capitolelor in ansamblu
(asemeni actelor dintr-o piesa de teatru) de realizarea scenica a secventelor
narative de utilizarea predominanta a dialogului si de mima pe care o scoate
in evidenta naratorul. Naratiunea si descrierea sunt reduse. Este folosita
totusi pauza descriptiva, o descriere statica inclusa in naratiune avand
ca efect crearea suspansului printr-un moment de asteptare. Este cazul portretului
fizic al doamnei Ruxanda realizat inaintea discutiei cu domnitorul in
capitolul al doilea. Alte functii ale descrierii sunt functia anticipativa a
prezentarii vestimentatiei domnitorului si functia simbolica realizata prin
descrierea romantica a cetatii Hotinului: „Cetatea era muta si pustie
ca un mormant de uries...”.
Incipitul si finalul se remarca prin sobrietate iar stilul lapidar sea seamana
cu cel al cronicarilor.
Paragraful initial rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui
Lapusneanu si atitudinea lui vidicativa (razbunatoare). Sunt fecvent utilizate
substantive proprii, nume de domnitori, orase, sari, prin care este evocat contextul
istoric si politic.
Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului im mod concis, lapidar
si obiectiv, iar mentionarea portretului votiv sustine verosimilitatea: „Acest
fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul care lasa o pata de sange
in istoria Moldaviei. La monastirea Slatina, zidita de el, unde e ingropat,
se vede si astazi portretul lui si al familiei sale”.
