Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
Dumitru MATCOVSCHI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

q3j16jn
Poet, prozator, dramaturg si publicist. S-a nascut la 20 octo mbrie 1939 in comuna Vadu-Rascov, judetul Orhei. A absolvit
Universitatea de Stat din Moldova (1962). A debutat editorial cu placheta de versuri Maci in roua (1963). S-a afirmat ca poet prin cartile Casa parinteasca (1968), Melodica (1971), Patria, po etul si balada (1981), Soarele cel Mare (1989), Imne si bleste me (1991), Maria sa Poetul (1992), Of (1993), Vad (1998) s.a.
Dintre cartile sale in proza se evidentiaza romanele Toamna porumbeilor albi (1979) si Focul din vatra (1982). Au avut ecou in epoca dramele sale montate pe scena Teatrului National Mi hai Eminescu Presedintele (1975), Cantec de leagan pentru bunici (1977), Tata (1979), Abecedarul (1984).

In anii de avant ai miscarii de eliberare nationala (1987
1989) s-a manifestat ca publicist redutabil. Tot atunci a revigorat revista Nistru , in 1988 schimbandu-i denumirea Basarabia si fiind redactorul-sef al acestei publicatii pana in 1997.
Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1990).
Membru titular al Academiei de Stiinte din Republica Moldova
(1995).
Folclorica prin factura si baladesca prin spirit, lirica lui Dumitru
Matcovschi este una a dezbaterilor etice, a raspunderilor si angajarii civice. Ea atesta o impletire fericita a intimitatii (o pla cheta de versuri a autorului, din 1965, se numea Univers intim) cu deschiderea larga spre elementul social. Personajul liric al poeziei
Va fi ca maine, de exemplu, este sigur ca va veni judecata/
Multpatimitelor tarane , ca vom astepta rasplata/ Pentru pacate, se-ntelege . Vom raspunde in fata cui? Judecatori vor fi strabunii/
Ce-au stat de veghe la hotare/ Pe timpurile Semilunii,/ Pe vre mea hoardelor barbare;// Strabunii, poate si parintii,/ Batrani de tot, pasind agale,/ Putini la trup, uscati ca sfintii/ Ce lumineaza catedrale . Si ce ne asteapta la marea judecata a viitorului? Va fi candva, va fi oriunde,/ Neaparat va fi. De-aceea/ Hai sa vedem ce vom raspunde:/ Noi am tradat sau nu ideea?/ Noi am furat sau nu poporul?/ Noi ne-am vandut sau nu credinta?/ Noi am stiut ce-nseamna dorul?/ Ce rost mai are pocainta?
Filonul publicistic al acestei poezii nu inabusa trairea puter nica a personajului constient de misiunea sa in istoria noastra de azi si de maine.
Pentru pacate (ca cele pomenite) avem a raspunde si daca zeii, buni cu totii,/ Ne vor ierta, cum iarta zeii,/ N-au sa ne ierte stranepotii / Invingatorii si plebeii!
Dragostea pentru parinti si in general pentru inaintasi, ale caror nazuinte, idealuri si fapte suntem chemati sa le continuam, este o tema permanenta a poetului. Evidentiem, pentru inceput, poe-

zia Mama, opera plina de duiosie si recunostinta, exemplu de vers sincer si inspirat: Palma ta ne-a mangaiat,/ Vorba ta ne-a lega nat,/ Am crescut cu alti copii de-o seama./ Langa pomul cel ro tat,/ Langa pragul casei noastre, mama... .
Mama e fiinta care ne scoate in lume cu tot ce-i trebuie unui om: Am fost buni si rai am fost,/ Tu ne-ai cautat un rost/ Cu povete planse in naframa./ Tu ne-ai invatat un grai,/ Tu ne-ai daruit un plai/ Si-am plecat cu el in lume, mama... .
Simplitatea versului de sorginte folclorica, tonalitatea bala desca, pastrata pana la ultima silaba a poeziei, adresarea directa, in pozitie de epifora ( mama ), comparatia cu o floare din gradina , vestezita de toamne si troienita de ierni, apoi alte particularitati de conceptie si de compozitie fac memorabila imagi nea celei mai scumpe fiinte de pe pamant.
De la mama provine cuvantul matern, o alta permanenta a universului tematic matcovschian. In creatia lui Dumitru Matcovschi graiul nostru are un specific inconfundabil, pe care in poezia Lim ba materna il reda prin detalii concrete si concludente, ca busu iocul, dorul, doinele, codrii, balada, mioara, luceafarul. Metaforele izvorand firesc din textul alcatuit din cuvinte neaose, au aroma folclorica, merg drept la inima cititorului indragostit de tot ce e al nostru, frumos si nemuritor. Limba materna, ca floarea eterna/
De busuioc si de dor / Dor de tarane, de doine batrane,/ De freamatul codrilor e aceea care ne aduna cu soare si luna,/ Cu viitor si trecut / Frunza de laur batuta in aur/ De-un mester necunoscut . Poetul recurge la asociatii neasteptat de rodnice in context, care sporesc enorm expresivitatea imaginilor sale: Limba de paine, de neam ce ramane,/ Casa cu masa in prag./ Canta si plange, cand roua o frange,/ Ramura verde de fag . Chiar reluarea primei strofe, in finalul poeziei, sugereaza dainuirea in timp, con tinuarea fiintarii si evolutiei limbii floare eterna .
Din aceleasi semne ale vesniciei noastre fac parte obiceiurile nationale, ca semanatul de Anul Nou. In stilul baladesc indragit,
Dumitru Matcovschi ii vede pe semanatori intr-o aura de poveste:

Ca brazii de la munte luminand,/ Pe umeri pasari tinere purtand,/
Ei vin, barbati, sa binecuvanteze/ Povara grea a bunului pamant .
Lexicul poeziei, imaginile, chiar ritmul versurilor sunt de origine folclorica: Si creste graul pe picior de plai/ Vrabie-n spic si tres tie in pai,/ Din mosi-stramosi si inca mai destoinic/ Din inimile noastre si din grai . Intreaga poezie Semanatori este o glorifi care a continuitatii noastre, sugerata de altfel si de repetarea, in final, a strofei inaugurale: Vin sarbatori cu bravi semanatori,/
Vin bravi semanatori cu sarbatori,/ Pe drum de tara spulberat fol cloric,/ Din datina de vreme calatori .
Dumitru Matcovschi simte pana la durere nevoia noastra de radacini, aceasta fiind in conceptia lui una dintre ideile care nu trebuie nicidecum tradate (a se mai vedea o data poezia Va fi ca maine). O dovada este parabola deosebit de sugestiva Radacini.
Nuca picata din cer (din pliscul unei ciori calatoare) a incoltit in humele noastre, dar a dat un nuc cu dor de duca . Pentru el plaiul nostru e strain, de aceea nucul il poate oricand parasi. Cu totul altfel se prezinta gospodarul casei si nevasta acestuia. La vederea nucului care a luat-o razna-n lume ei n-au putut rabda si au ingenuncheat plangand . Ei n-au reusit sa-l tina locului pe nucul internationalist . Rostul parabolei matcovschiene rezida in sugestia foare puternica a radacinilor care-i tin in huma stramo seasca pe gospodarul casei si pe nevasta lui: S-au tot plans o noapte, vai,/ De-au ajuns sa se trezeasca / Ea balaie, el balai,/
/ Iar din talpa, din genunchi/ Incepura sa le creasca/ Radacini de nuc, manunchi .
Simplitatea folclorica a vocabularului si atmosfera de basm din finalul poeziei potenteaza spiritul profund national al intregii parabole. Mesajul etic al operei nevoia de radacini a omului din popor, devotat vetrei parintesti si care nu se confunda cu ace la pe care vantu-l poarta ca pe-o scama (Grigore Vieru), este unul intremator, reconfortant.
Ca si acela al unui excelent Cantec batranesc, al carui per sonaj liric isi imagineaza o situatie extrem de complicata, domi-

nata de un dramatism sfasietor. Si-am crescut un biet stejar/
Langa-o apa de hotar,/ Si-am trecut din maini in maini,/ De-am slujit pe multi stapani este uvertura plina de sugestie lirica a desti nului personajului-copac pe parcurs de secole, de pe la 1812 poate.
Am slujit stapan bogat,/ Mi-a fost slujba chin curat,/ Am slujit stapan strain/ Si slujba mi-a fost pelin aceasta e, de fapt, situatia personajului, urmatoarele doua strofe constituind o desfasurare sau o dezvaluire, o concretizare metaforica, folclo ric-metaforica a acesteia: Cel bogat, ca e bogat,/ Ramurile mi-a taiat,/ Mi le-a rupt, mi le-a ciuntit,/ Vergi din ele-a pregatit.//
Cel strain, ca e strain,/ M-a sapat la radacini/ Si, cum m-a sapat, mi-a spus/ Ca n-o sa mai cresc in sus... .
Situatia delematica a personajului-copac formeaza o paralela artistica fata de omul nimerit, pe rand, in slujba diferitilor stapani, unul mai nemilos decat altul. Rezolvarea situatiei urmeaza mode lul folcloric, fiind o expresie a optimismului popular si luand for ma unei confirmari depline a nevoii de radacini: Noroc ca ma stiu stejar/ Si-am crescut din mine iar,/ Alte radacini am prins,/
Ramuri dese am intins .
O intreaga filozofie a existentei omului, in particular a roma nului din stanga Prutului, se contine in parabola aceasta suges tiva, al carei subtext, de altfel principal in opera de arta, se dovedeste cu adevarat viguros si memorabil.
Glorificarea inspirata a omului cu radacini infipte adanc in humele stramosesti il duce pe Dumitru Matcovschi la elogierea inspirata a plaiului natal, a istoriei si vitejiei strabunilor si a altor realitati in afara carora nu exista neamul. Poet patriot, autorul se destainuie ca o parte constituenta a pamantului acesta si a isto riei lui, de care il leaga adancile si vesnic lucratoarele radacini.
Crescut in suflet un pamant,/ Cel mai frumos pamant din lume,/
Cu vesnic dor, cu dulce nume,/ Ca un luceafar luminand / Cres cut in suflet un pamant e prezentarea generala a comuniunii per sonajului liric cu plaiul natal. In el stramosii odihnesc/ Din batalii

intorsi la viata,/ Cu sabie in mana dreapta/ Si ochi de vulture ceresc / In el stramosii odihnesc este dezvaluirea cauzei sfinte a comuniunii perfecte. In el coboara radacini/ De pom cu roada si cu vie,/ Si de Ion, si de Marie/ La casa lor nicicand straini /
In el coboara radacini este sugestia puternica a radacinilor deve nite o metafora incarcata de multiple semnificatii. Anume si nu mai in prezenta radacinilor omul nu se simte aici strain , spre deosebire de acela pe care vantu-l mana ca pe-o scama , azi aici si maini departe,/ Usor de plai se desparte (Grigore Vieru).
Pamantul insusi este numit de Dumitru Matcovschi balada in poezia cu titlul Crescut in suflet, a carei strofa de incheiere nu lasa loc indoielii ca radacinile milenare, constientizate adanc de fiecare dintre noi, imprima intregii noastre existente un sens major, inaltator: Pamant al tarii si al meu,/ Balada veche, dar si noua,/ Rasfranta intr-un pic de roua/ Si-ncinsa-n brau de cur cubeu / Pamant al tarii si al meu .
Poetul isi aduce contributia la procesul, deloc simplu, mai ales in cazul unor concetateni pasivi, indiferenti si chiar refractari la ideea nationala, de constientizare a radacinilor noastre si a misi unii ce ne revine pe acest pamant. O face si in poezia Omul, o alta parabola a comuniunii indisolubile dintre individ (in sens filo zofic) si societate. Da, eu sunt o frunza verde,/ Da, eu sunt un bob de grau,/ Da, eu sunt un strop de apa/ Dintr-o mare, dintr un rau , se destainuie personajul liric. Si nu e putin, de vreme ce el are constiinta adevarului ca unde-i unul, nu-i putere , si se intreaba clar, raspicat: Ce-i o frunza verde-n codru,/ Ce-i un bob de grau in lan,/ Ce-i un strop de apa-n mare,/ Intr-un rau, intr un ocean?
Sensul si esenta acestui monolog al individului (in acceptia filozofica, pe care am mai pomenit-o) rezida in prezentarea prin imagini vii, concret-sensibile, a necesitatii integrarii organice a fiecaruia dintre noi in acea comuniune, gratie careia ne putem pastra, afirma si dezvolta sub toate aspectele. Consemnam un

anumit surplus de logica formala in urmatoarele doua strofe, care insa nu anihileaza efectul poetic, autorul mentinandu-se in ca drul gandirii metaforice si al parabolei: Frunza-i frunza langa frunza,/ Bobul langa bob e bob,/ Stropul care face marea/ Numai langa strop e strop . Finalul poeziei suna ca o apoteoza a relatiilor jinduite dintre individ si neamul din care face el parte: Ca sunt frunza, sunt si codru,/ Ca sunt bob, eu sunt si lan,/ Ca sunt strop, eu sunt si mare,/ Sunt si rau, sunt si ocean .
In felul acesta poezia lui Dumitru Matcovschi isi dezvaluie particularitati definitorii, ca simplitatea folclorica a conceptiei initiale, caracterul neaos al planului din fata al imaginii (para bolei), adancimea semnificatiei etice si, mai larg, sociale a textu lui, prezenta acelui substrat de sensuri ale faptelor concrete evo cate de autor, care se numeste subtext poetic, s. a.
Succesele de creatie ale autorului isi au explicatia si in dra gostea pentru cuvant, marturisita de el intr-o inspirata profesi une de credinta intitulata Cuvantul. Convingerea scriitorului e ca la inceput a fost cuvantul/ Si de aceea in cuvant/ A-ncaput, rotund, pamantul / Fir de mac si fir de gand . Dumnezeu e, in conceptia lui Dumitru Matcovschi, fiinta suprema care daca este, este-anume/ In cuvantul care-l spui .
Tocmai si numai! o atare intelegere a cuvantului ca ele ment principal al textului literar poate favoriza o adevarata arta a cuvantului .
Toti vorbitorii unei limbi trebuie sa se inchine in fata cuvantului matern ca in fata lui Dumnezeu, dar in primul rand si mai cu seama este chemat sa faca acest lucru scriitorul.
Cateva poezii matcovschiene se dovedesc deosebit de impor tante prin calitatile lor si prin mesajele exprimate, prima fiind
Parintii:
De ce nu stim sa ne iubim parintii?
De ce nu stim copii cuminti sa fim?
Parintii nostri luminosi ca sfintii,

Coboratori din dor si suferinte,
De ce nu stim, cinstit, sa-i pretuim?
Ei seamana cu pomii din campie
Ce cresc in timp neobosit si demn,
Sa adumbreasca cuib de ciocarlie
Si gura de izvor cu apa vie
La radacina unei cruci de lemn.
... Si astazi mama vine ca o mama
La fiul ei cel mult risipitor
Si ii aduce strugure de poama,
Paine si nuci legate in naframa
Din sarbatoarea grea a anilor.
Si astazi tata vine ca un tata
Din camp, de la cosit, de la arat,
Copila cea frumoasa sa si-o vada,
Si o gaseste la un colt de strada
Nebun indragostita de-un soldat.
Batrana toamna, iarna mai batrana,
Cu spulber si padure in framant,
Si intra-ncet parintii in tarana
Pana la brau si mai departe pana
La suflet, la oftat si la cuvant:
Dea Domnul pace si dea Domnul ploaie,
Auru-n spic sa fie cu noroc
Si ramura de rod sa se indoaie,
Si niciodata sa traiti razboaie
Cu toata lumea mare la un loc.
Dea Domnul casa sa va fie casa,
Nicicand straina, tanara prin veac,
Cu frate asezat in cap de masa,
Cu prunc langa-o poveste mai frumoasa
Despre-un cioban in tundra, cu toiag.

Dea Domnul sa-aveti parte de iubire
Mereu senina cum e lacrima,
Spre ratacire si spre regasire
In vorba nerostita, in privire,
In frunza, fir de iarba si in stea .
Intoarcere din lut in soarta nu e.
Am fost copii, dar n-am ramas copii.
Si ei, parintii, catre ceruri suie,
Si cerurile portile-si descuie,
Si clopotele bat din vesnicii.
O iarba coapta si o coasa noua,
Un strop de apa si un nesfarsit;
La miez de noapte luna pietre ploua,
Cad picaturi de sange-n loc de roua
Si rasaritul curge-n asfintit.
De ce nu stim sa ne iubim parintii?
De ce nu stim feciori cuminti sa fim?
Parintii nostri luminosi ca sfintii,
Coboratori din dor si suferinte,
De ce nu stim, cinstit, sa-i pretuim?
Tiparita prima data in cartea Patria, poetul si balada (1981), poezia Parintii confirma o particularitate constanta a creatiei scri itorului: aceea de a obtine o rezonanta civica puternica a unei teme preponderent personale, intime s-ar parea, sau ceea ce e totuna de a vorbi despre lucruri importante, vitale nu numai in plan intim, personal, dar si in plan larg, social chiar, cum sunt relatiile dintre parinti si copii (dintre copii si parinti) cu multa caldura sufleteasca, cu participare afectiva directa, cu durere in sfarsit.
Tematic ea face parte din poeziile de venerare a inaintasilor, dar prin caracterul problemelor etice formulate de data aceasta direct si taios, prin continutul filozofic al imaginilor si prin

particularitatile compozitiei, ea necesita sa fie analizata aparte.
Dumitru Matcovschi isi ramane fidel ca poet liric dominat de vi ziuni folclorice la nivel de vocabular, limbaj, atmosfera si viziune asupra vietii, dar nu se sinchiseste de interventia retorica, menita sa puna in chip necrutator problema relatiilor dintre copii si parinti si sa nu lase loc atitudinii de impaciuire cu o stare de lucruri anor mala. Alteori trimis in subtext, dramatismul situatiei de la teme lia poeziei Parintii este prezentat in mod discursiv, printr-o inte rogatie retorica ce nu admite replica: De ce nu stim sa ne iubim parintii?/ De ce nu stim copii cuminti sa fim?/ Parintii nostri luminosi ca sfintii,/ Coboratori din dor si suferinte,/ De ce nu stim, cinstit, sa-i pretuim?
Intrebarea e retorica, divulgand parerea autorului ca dincolo de relatiile bune sau chiar foarte bune ale multor conationali ai nostri cu parintii lor, acestia nu sunt totusi venerati dupa merit.
Intelegerea temei e de origine populara si se reduce la adevarul ca nu exista masura pentru recunostinta ce urmeaza s-o aratam mamei, tatei, celorlalti inaintasi.
Poetul plasmuieste metafore si comparatii pline de sens si de farmec ( luminosi ca sfintii , coboratori din dor si suferinte ) si se destainuie liric, dar in scopul dezvaluirii motivului abordat pro cedeaza oarecum epic, apeleaza la naratiunea intinsa, la versul lung, de 11 si chiar 12 13 silabe, pentru a-i caracteriza pe inaintasi: Ei seamana cu pomii din campie/ Ce cresc in timp neo bosit si demn,/ Sa adumbreasca cuib de ciocarlie/ Si gura de iz vor cu apa vie/ La radacina unei cruci de lemn... .
In textul poeziei isi gasesc locul faptul cotidian concret si evo cator (mama vine la fiu, tata vine la fiica) si urarea traditionala
(folclorica) Dea Domnul pace si dea Domnul ploaie... , Dea Dom nul casa sa va fie casa... , Dea Domnul sa-aveti parte de iubi re... , urmate de monologuri autoricesti pe cat de simple si lirice, pe atat de metaforice si dramatice: Intoarcere din lut in soarta nu e./ Am fost copii, dar n-am ramas copii./ Si ei, parintii, catre

ceruri suie,/ Si cerurile portile-si descuie... . Imaginile plasmuite de scriitor sunt plastice, vizuale; autorul apeleaza la gradatia ar tistica, la constructia anaforica a versurilor ( Si astazi mama vine ca o mama... , Si astazi tata vine ca un tata... ), la compozitia inelara (reluand in final strofa initiala). Poezia se incheie cu interogatia retorica initiala, astfel obligandu-l pe cititor la medita tie indelungata, profunda, necrutatoare, ci nu la un raspuns pri pit, formal si de ce nu? neomenesc.
Ecourile din balada populara Miorita se afirma aici pe atat, pe cat e vorba in ambele opere de grija fiului fata de mama si de saturarea textelor cu imagini dominate de un remarcabil colorit national.
De altfel, motivul venerarii parintilor este reluat partial in poe zia Eu nu sunt pasare, ca si motivul radacinilor simbolizate de acelasi copac la care ne-am mai referit nucul. E o destainuire lirica succinta, densa si bogata ca substanta ideatica. Monologul autoricesc are caracter de replica fara drept de apel, adresata unui interlocutor imaginar (ceea ce nu inseamna inexistent). Persona jul liric isi iubeste plaiul nu numai cand ii e bine; intemperiile nu-l determina sa-si caute alt loc : Eu nu sunt pasare, sa stii,/
Si nu-mi schimb locul cand se lasa/ Peste pamant si peste casa/
Brumele toamnei argintii .
Apare si la Dumitru Matcovschi ideea de aproape , atat de familiara lui Grigore Vieru, si faptul nu este intamplator la doi poeti care vin din folclor si nici blamabil: ei exprima realitati simi lare, interferentele fiind naturale, poate chiar inevitabile: Aici mi-i vatra, si-i aleasa,/ Si draga mi-i, si scumpa mi-i,/ Nu ca-i bogata si frumoasa,/ Dar ca-i aproape inimii .
Intemperiile naturale, numite direct, comporta, evident, sen suri si semnificatii sociale: Fie inghet, fie furtuna,/ Nici frig imi e, si nici mi-e teama/ Cu frate, sora impreuna,/ Alature de tata, mama .

Poezia Eu nu sunt pasare reprezinta o alegorie incitanta, in care negatia sporeste considerabil puterea afirmativa a mesajului comunicat de autor. Ce-i drept, in final autorul recurge la afirmatia directa, face ca si cum o generalizare a primelor trei catrene, dis tihul de incheiere adeverind structura de sonet a operei si oferin du-ne, in mod metaforic, ideea poeziei: Suntem un crez, suntem o soarta / Si creste nuc batran in poarta .
De acest nuc, de acest plai personajul liric nu se desparte cum nu se desparte de mama, de tata, de tot ce-i al sau si sfant. Si nu numai ca nu se desparte; dragostea pentru plai, ca si veneratia pentru parinti, stramosi, grai si celelalte realitati sfinte fiecaruia dintre noi, presupune o anumita angajare, o anumita contributie, si Dumitru Matcovschi nu pregeta s-o abordeze in poezia Dato rie. Sunt plaiuri mai frumoase/ Ca orisice poveste,/ Dar ce am eu cu ele?/ Straine toate-mi sant./ Al meu e cel de-acasa./ Mi-i scump asa cum este./ Pe slava si pe aur/ Cum as putea sa-l vand?//
Sunt graiuri cunoscute/ In orice colt de lume,/ Dar graiul meu e altul,/ Abia de-un neam vorbit./ Nu-l dau nici pe-o coroana./ Nu-l schimb pe nici un nume./ Saraci mi-au fost strabunii/ Si-atat am mostenit .
Constiinta valorilor spirituale ale neamului este prima trasatura caracteristica a personajului liric, exprimata de autor prin doua interogatii retorice si prin doua negatii violente, toate adeverind un patriot convins si convingator.
Dar mai e ceva esential in viata si in arta si poetul ape leaza la monologul menit sa materializeze intentia vadita in ti tlu: Traind aceasta viata,/ Avem o datorie:/ Sa tinem foc in vatra/
Prin secolii ce vin/ Si umar langa umar/ Sa crestem pomi din glie,/ Cu sfintele izvoare/ Ca sa ne infratim .
Unda publicistica, prezenta si in alte opere matcovschiene, se afla in concordanta cu natura mesajului comunicat de autor: o idee grava, deosebit de importanta, are nevoie de o expresie clara, angajanta. Insa chiar daca o atare idee poate fi promovata prin

alte modalitati, cea publicistica nu este exclusa, mai cu seama ca scriitorul nu ocoleste metafora ( Sa tinem foc in vatra , Cu sfin tele izvoare... sa ne infratim ), expresia idiomatica folclorica
( umar langa umar ), discursul personajului liric fiind dominat de sinceritate si lirism.
Un simt artistic fin l-a ferit pe Dumitru Matcovschi de un even tual final publicistico-retoric si l-a indemnat sa-si incheie poezia cu o alta interogatie retorica, in masura sa acutizeze sensibilitatea cititorului, sa-l incite pe acesta si sa-l mobilizeze psihologic si inte lectual: O carte fetei mele/ Ii voi lasa ca maine./ Cuvintele din carte/ Vor fi muiate-n dor;/ Ci daca nu va stie (licenta poetica.
I. C.; corect: nu va sti)/ Copila sa le-ngane,/ Au n-ar fi mult mai bine/ De pe acum sa mor?
Datoria se dovedeste un lant de relatii: noi ducem mai departe ceea ce ne-au lasat parintii, copiii nostri dezvolta ceea ce le lasam noi, si numai in felul acesta putem reusi cu adevarat sa tinem foc in vatra/ Prin secolii ce vin .
Ne ajuta in aceasta actiune temerara tot ce este profund si au tentic national. Cu conditia sa ne cunoastem bine tezaurul spiri tual ramas de la inaintasi si sa-l pretuim dupa merit. Este o su gestie lirica puternica rezultata din poezia Doina:
Aceasta pasare ce bate la fereastra
Cu-aripa ei de noapte si de dor,
Nascuta este din iubirea noastra
Si din iubirea mare-a tuturor.
Aceasta pasare stapana peste toate,
Cu glas de maica scumpa si de prunc,
E o chemare-a stelelor preapoate
Si-a lumilor ce nu ne mai ajung.
Aceasta pasare ce zboara peste moarte
Si are suflet de pamant si grai,

Copiilor din paine le imparte,
Parintilor le face loc in rai.
Aceasta pasare durerea ce ne stie,
La un soroc de batalie grea,
Pe cei cazuti in lupta ii invie
Si ii invata a se razbuna.
Poezia de care ne ocupam aici a putut fi citita initial in cartea
Armonii (1985) si constituie o alta dovada a aplecarii spre te mele, motivele, problemele fundamentale ale existentei noastre.
Sunt in viata oricarei natiuni valori nepieritoare, care tin treaza constiinta ei de sine si n-o lasa ratacita printre celelalte semintii.
O atare valoare este pentru noi doina strabuna. Incercand sa dea o imagine proprie acestei valori de nepretuit, Dumitru Matcovschi formuleaza cateva definitii plastice impresionante ale cantecului de temelie al muzicii noastre nationale, a caror inlantuire are un efect puternic si mobilizator. Insesi definitiile sunt metafore
( Pasare ce bate la fereastra/ Cu-aripa ei de noapte si de dor ,
Pasare stapana peste toate,/ Cu glas de maica scumpa si de prunc etc.), constructia anaforica a poeziei generand un anumit dina mism in dezvaluirea motivului principal dainuirea si bineface rile doinei si a celor secundare (doina ca expresie a iubirii, doina ca indemn la cunoastere, doina ca mijloc de alinare a sufle tului etc.), gradatia artistica a sentimentelor si ideilor persona jului liric permitand o acumulare progresiva de amanunte si detalii concrete, plastice si sugestive, toate acestea culminand cu defi nitia doinei ca imbold la lupta pana la victoria jinduita: Aceasta pasare durerea ce ne stie,/ La un soroc de batalie grea,/ Pe cei cazuti in lupta ii invie/ Si ii invata a se razbuna .
Poezia Doina se intemeiaza pe un ritm adecvat intentiei cre atoare a autorului. Primul vers al fiecarei strofe are 13 silabe, cate cer definitiile originale, poetice ale doinei, a caror inlantuire este prezentata de poet cu ajutorul anaforiei: Aceasta pasare ce

bate la fereastra... , Aceasta pasare stapana peste toate... ,
Aceasta pasare ce zboara peste moarte... , Aceasta pasare dure rea ce ne stie... . Cel de-al treilea vers al fiecarei strofe, care rimea za cu primul, are 11 silabe, fiind mai putin solemn decat defini tiile , versurile al doilea si al patrulea sunt si mai scurte de cate 10 silabe si incheie in mod raspicat fiecare dintre cele doua perioade ale definitiilor ; nu este lipsit de importanta faptul ca versurile al doilea si al patrulea contin rime masculine.
De altfel, intreaga poezie are rime bogate: fereastra noastra, dor tuturor, toate poate, prunc ajung... Totul, inclisuv rimele, contribuie la promovarea ideii ca pentru noi, romanii, doi na inseamna totul. Doina noastra cu suflet de pamant si grai nu este numai cantec trist, de jale nealinata, dupa cum era ea tratata odinioara, in scopul perfid al regimului comunist de ocupatie de a ne face sa ne indepartam de valorile noastre nationale perene. In acest sens poezia lui Dumitru Matcovschi are un fond ideatic polemic, fiind o replica data interpretarii unilate rale si pana la urma gresite a doinei noastre vesnice, replica expri mata de poet in mod inspirat, simplu, decent, convingator.
POEZIA LUI DUMITRU MATCOVSCHI SI MUZICA
Un compartiment bogat al poeziei matcovschiene il constituie lirica de dragoste. Sinceritatea sentimentului, simplitatea mono logului autoricesc, sonoritatea imaginilor, puritatea si valoarea etica a mesajului comunicat de scriitor asigura textelor lui o canta bilitate care n-a putut sa nu se bucure de atentia compozitorilor.
Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dol gan, Mircea Otel, Tudor Chiriac, Anatol Chiriac, Ion Enache sunt doar o parte a colaboratorilor activi ai lui Dumitru Matcovschi intru imbogatirea cantecului nostru de estrada. Basarabia in in terpretarea familiei Dolgan (Mihai si Radu Dolgan, Lidia Bote-

zatu), Seara albastra in interpretarea Anastasiei Lazariuc, Chisi naul meu cel mic in interpretarea surorilor Georgeta si Oxana
Ciorici si alte cantece pe versurile lui Dumitru Matcovschi au devenit slagare de la chiar prima auditie. Cantece pe texte matcovschiene au interpretat cu multa maiestrie Doina si Ion Aldea-Teodorovici.
Trec anii, dar nu se trece valoarea cantecelor Sarut, femeie, mana ta, Bucurati-va, Cu numele tau, Pomul vietii, Asta vara la Soroca si a altora, la temelia carora au fost puse versuri de
Dumitru Matcovschi.
La ora actuala numai Grigore Vieru poate concura cu el in privinta contributiei la dezvoltarea cantecului de estrada est-prutean.
Un detaliu semnificativ pentru biografia de creatie si caracterul indraznet si militant al lui Dumitru Matcovschi inca de pana la restructurarea gorbaciovista: cartea sa Descantece de alb si negru, abia iesita de sub tipar, a fost considerata subversiva si data la topit (1969).
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihai Cimpoi, Poezia casei. In cartea lui: Alte disocieri , Chisinau,
Ed. Cartea moldoveneasca, 1971; O istorie deschisa a literaturii romane din Basarabia, Chisinau, Ed. Arc, 1996; editia a II-a, 1997.
Ion Ciocanu, Soarele si amara lumina a lui. In cartea lui: Dreptul la critica , Chisinau, Ed. Hyperion, 1990.
Victor Craciun, Floare Basarabie. In literatura si arta , 1992, 16 aprilie.
Ana Ghilas, Dumitru Matcovschi: Parintii. In Limba romana , 1994, nr. 5-6.
Gheorghe Mazilu, Resursele atitudinii imnice. In cartea lui: Reabili tarea calitatii artistice , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1989.
Eliza Botezatu, Dumitru Matcovschi intre rapsodie si pamflet. In cartea: Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsiderari) ,
Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala, 1998.

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite