g1j2jv
Vrednic de o pretuire mai mare este G. A. Baronzi (1828—1896), un nou Barac, productiv ca o uzina, traducator si prelucrator de romane de Al. Dumas-tatal si Al. Dumas-fiul, de Walter Scott, Eugène
Sue, G. Sand etc., autor de poezii (Cugetarile singuratatii, Nopturnele), epopei (Romana, Daciada), drame (Alestar), comedii, nuvele, romane originale (Muncitorii statului, Fontana Zinelor). Pueril in genere, este surprinzator cand prelucreaza epica populara (Legende si balade). De obarsie insulara, el poseda un ochi educat pentru spatiul exotic si policromic. Cristalul, rubinul, coralul sunt materialele compozitiilor sale, statuete de Saxa, in care caricatura se amesteca, chinezeste, cu bijuteria. Baronzi introduce in iconografia baladei elemente eline ori extrem orientale (dupa tehnica zugravitorilor de sibile), titani, bucefali, dromaderi, elefanti, tigri. Turmele lui Oprisan sunt zugravite ca intr-o Halima (coarne lucrate in pietre nestemate, lana — sire de margaritare si beteli), Ana-Flori e o asiatica cu bratele pline de scule.

O legenda ne poarta chiar in India, vazuta cu un exact simt al locului,
Baronzi fiind parnasian fara sa stie (de lucrurile indice avea insa cunostinta):
Si zicand aceasta el lua cu sine
O juncana, un taur, doi albi elefanti,
O masura plina de rododafine,
Doua porumbite, doua caprioare,
Din Iran o urna de mirositoare
S-alte flori de arbori odoriferanti.
Astfel el se urca pe un deal de unde
Mahaarul mandru curge spumator,
Revarsand departe albele lui unde
Prin campii smaltate de mii de buchete,
Ce nici Kanaverul p-ale lui tapete
N-a produs vrodata frumusetea lor.