m4s11st
Tanar a murit si Al. Deparateanu (1834—1865), care a ramas cu reputatia unui neologizant rizibil:
Si bella, gratioasa, ca astra tremuranda
Ce spunta-ntai pe ceruri era Ella de blanda.
Din ochii ei azurul tot sufletul rapea,
Din buza-i toata vorba “amor, amor” zicea.
De fapt, frantuzismele si italienismele sunt prea multe pentru o opera poetica: verdura, mund, vermeliu, eclatant, nemic, vil, folastru, guera, fama, donzela, capelura, selba etc. Si muntenismul e reprobabil: ala, d-alea, a Romanie. Deparateanu espaniolizeaza (a tradus din
Cancioneros de Romances si din Gil Vicente), dar in fond e un pe trarchist, si, cu toate bizareriile lui verbale, el a impamantenit dintre primii extazul erotic, estetismul pictural, mai mult raffaelit decat botticellian, auraria, lividitatea liliala, transparenta. In Lila intalnim fineti extatice si hieratisme necunoscute acelei vremi. In fata poetului sumbru, ca o imagine de vitraliu, ca un elf care rade iarba, virgina danseaza in lumina a o mie de faclii:
Dusa-n vals o credeai fee,
Era astfel de gentila,
Nu femeie,
Si d-agila,
Avea aripi, nu picior:
Si n-au fluturii-aripioare,
Ca-ti parea cel mai frumos
Elf fantastic de balade
Mai usoare.
Ce-abia rade
Si mai iuti in zborul lor.
Iarba-n jocu-i gratios.
Ceea ce incanta urechea in Vara la tara este exactitatea acordurilor, exuberanta strofelor:
Locuinta mea de vara
Spicul blond cu paie de-aur,
E la tara:
Scump tezaur
Acolo eu voi sa mor
Ca un fluture pe floare
Pentru mari si pentru mici,
Unduleaza-n mii de valuri

Beat de soare,
Intre maluri
De parfum si de amor...
De sulfina si d-aglici!...
Insasi umbrele obscure
Din padure,
Invelite-n giulgiul lor,
Sar pe sumbra balarie
Intr-o mie
De-nvartiri intr-un picior.
In Calul, excurs liric asupra utilitatii nobilului animal (cu docu mentatie fantastica), remarcabila e viteza prozodica:
Moartea iarasi scofalcita
Cand fantastic zbiara surle,
Si-nvelita
Si sa urle,
In lintolu-i infernal,
Cu o coasa la spinare
Face muntii, ape, mal,
Noaptea-n selba cea obscura,
Fuge tare,
Mi se-ncura
Fuge tare tot pe cal!
Riga Elfilor pe cal!
Deparateanu e un bucolic in stilul Salvator Rosa, cu tablouri imense, fara salbaticii, poiene mari cu aburi ce se strang sub luna, in ruina sombra populata de ciovlice si bufnite.
Teatrul lui Deparateanu e neglijabil. Don Gulica sau Pantofii miraculosi, comedie-vodevil, nu-i decat o puerila incercare burlesca.
Grigore-voda, drama istorica in cinci acte, e plina de anacronisme si stangacii, in proasta traditie Bolintineanu. La curtea lui voda sunt “o mie de lampe, de lustruri si de candelabre”, vase de China si de
Japonia, Ghica are “minister” cu “ministri”, cutare umbla cu “carabina”, iar altul ramane “stupefact”. Doar cateva versuri luate in sine sunt sugestive, precum:

...as vrea sa sparg un cap!
De solzii Majestatii sa-l rad ca pe un crap.