Liviu Rebreanu este unul din cei mai importanti prozatori ai literaturii romane. Pana la aparitia romanului “Ion” in 1920, romanul romanesc inregistrase numai cateva titluri importante “Ciocoii vechi si noi”- Nicolae Filimon, “Ciclul Comanestenilor”-Duiliu Zamfirescu, “Mara”- Ioan Slavici. v8v2vr
Aparitia romanului “Ion” “rezolva o problema si curma o controversa”(E. Lovinescu), Legata de dreptul unei categorii sociale- taranimea de a fi reprezentata artistic , in sensul ca, desi pornestede la acelasi material epic, se diferentiaza de scrierile anterioare prin metoda folosita de autor <<care ne da impresia vietii in toate dimensiunile ei (…)formula realizata de rar in toate literaturile si pentru prima data la noi in “Ion”>>.(E. Lovinescu)
Dupa cum marturiseste insusi autorul romanul “Ion” isi are geneza in o povestire de-a surorii sale, Livia, despre o fata, Rodovica, bogata, indragostita de un taran sarac, s-a mai inspirat si din discutia pe care a avut-o cu un tanar, pe nume Ion al Glanetasului, istet si vrednic, dar impovarat de greutati si deznadajduit pentru ca nu avea pamant, O alta sursa de inspiratie fiind si impresia pe care I-a lasat-o un taran, care intr-o zi de duminica, saruta cu intaietate pamantul.
Romanul este o specie a genului epic in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu pondere diferita in structura epica.Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura romana -; “Ion”.
Structura romanului este una arborescenta, fiind compus din doua parti cu titluri sugestive, ce ilustreaza laturile conflictului interior, intre care este sfasiat personajul principal: “Glasul pamantului” si “ Glasul iubirii”. Fiecare parte contine cate sase, respecti sapte capitole, de asemanea cu titluri representative:”Inceputul”, “Noaptea”, “Rusinea”, “Nunta”,”Sfarsitul”. Titlurile primului si ultimului capitol, dar si imaginea drumului care intra si iese din sat confera romanului particularitatea unei structuri sferice (circulare).
Romanul incepe cu descrierea drumului catre satul Pripas, la care se ajunge prin “ soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul” pana la Cluj, din care se desprinde “un drum alb mai sus de Armadia si dupa ce lasa Jidovita in urma, drumul urca intai anevoie pana ce-si face loc printre dealurile stramtorate(…), apoi coteste brusc pe sub Rapile Dracului, ca sa dea buzna in Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline”. La intrarea in sat “te intampina din stanga o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalacita de ploi si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare”.Descrierea satului continua cu prezentarea casei invatatorului Zaharia Herdelea, care e “cea dintai, taiata adanc in cvoasta unei coline…”, urmeaza casa lui Alexandru Pop-Glanetasul, cea a lui Macedon Cercetasu si a primarului Florea Tancu, carciuma lui Avrum si se ajunge la casa Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea,unde era hora.Drumul care trece prin sat ne introduce in universul fictiunii , devenind un “personaj”.Urmand drunul facem cunostinta cu personajele si ne familiarizam cu modul in care traiesc locuitorii acestui sat.Drumul ne poarta pana la hora, caci e zi de duminica si s-a organizat o hora, unde vom cunoaste personajele din roman. Inca de aici se poate sesiza conflictul interior al personajului principal, intre glasul pamantului si glasul iubirii,conflict ce continua sa-l framante pe Ion pana la sfarsitul zilelor sale si care nu va fi nicicand unul echilibrat, dimpotriva este inegal.Acest conflict ii marcheaza destinul lui Ion, el fiind sfasiat de cele doua forte si pana la urma cazand victima a acestor doua patimi.
Romanul “Ion”este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al xx-lea, un roman obiectiv ce ilustreaza conflictul generat de lupta pentru a avea pamant, caci asa se stabilea statutul social in acea lume,fapt care justifica actiunile personajelor.Ion, personajul principal e un taran fara pamant, care se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste,renuntand la dragostea pe care o avea pentru Florica, o fata de aceeasi conditie sociala, ce se va casatori la randul ei cu George, din acelasi motiv. Ion este un personaj reprezentativ pentru colectivitatea din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor carora le apartine.Ion o necinsteste pe Ana, si il obliga astfel pe Vasile Baciu sa i-o dea de nevasta, impreuna cu o parte din pamanturi. Prin obtinerea averii Anei, Ion dobandeste pozitie sociala si isi satisface orgoliul propriu.
In celalalt plan, familia invatatorului Herdelea are si ea necazurile sale, care in mare parte sunt aceleasi cu ale lui Ion, doar la un alt nivel,acestia facand parte dintr-o alta clasa sociala. Destinele personajelor sunt determinate de aceasta mentalitate, de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe sentimente, ci pe interese economice.
Casatorit cu Ana, si asezat la casa lui, Ion nu se poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la Florica. Aceasta este cauza pentru care el isi gaseste sfarsitul, omorat de George Buluc, caci ii prinde pe cei doi impreuna.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii boserici si descrierea drumului care iese din Pripas, viata urmandu-si cursul firesc: “Pripasul de-abia isi mai arata cateva case.Doar turnul bisericii noi,stralucitor, se inalta ca un cap biruitor.(…)Apoi soseaua coteste,apoi se indoaie, apoi se intinde iar dreapta ca o panglica cenusie in amurgul racoros.(…)Satul a ramas inapoi acelasi, parca nimic nu s-ar fi schimbat. Cativa oameni s-au stins, altii le-au luat locul.(…)Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit de Somes si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput…”Cu ajutorul acestei descrieri cititorul este scos din universul fictiunii si adus in lumea reala.
Personajul Ion este unul de referinta in literature romana, ilustrand tipul taranului dornic de a avea pamant. Una dintre opiniile critice referitoare la acest personaj este cea alui Eugen Lovinesu:”Ion e expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si cu deosebire o vointa imensa”, spre deosebire de George Calinescu care apreciaza ca : “Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenie instinctuala, caracteristica a unei finite reduse. In planul creatiei, Ion este o bruta. A batjocorit o fata,i-a luat avrea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas, in cele din urma, cu pamant.”Intre parerile celor doi mari criti exista un raport de antiteza cu privire la tipul de taran pe care il reprezinta Ion.
Ion este un personaj eponim, ce se remarca inca de la inceputul romanului de la scena horei, unde se evidentiaza printer ceilalti tineri. El este caracterizat in mod direct dec catre autor, care spune “era iute si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mana punea si Dumnezeumila.Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap”, de catre Vasile Baciu, tatal Anei “Am sa-ti poruncesc, talharule...”; “Ce are hotul cu fata mea?” ; “fleanduraq”; “sarantoc”, de catre fam. Herdelea: “Ion e baiat cumsecade.E muncitor, ec harnic, e saritor, e istet”, dar si de catre preotul Belciug, ce spune ca Ion e “becisnic”; “stricat”; “om de nimic”; “bataus” si “obraznic”. Este caracterizat si indirect, prin portretul fizic, el avand o infatisare falnica si alte calitati care atrageau simpatia fetelor.
Este un personaj ambivalent, in sufletul lui ducandu-se o lupta permanenta intre doua forte contradictorii:glasul pamantului si glasul iubirii. Ion iubeste pamantul”ii era drag ca ochii din cap”, iar acesta , pamantul, e prezentat ca o ispita, ca un personaj feminin ce starneste patima lui, fiind un mijloc prin care poate urca pe scara sociala. Pentru a obtine acest lucru el e hotarat si perseverant, renuntand la dragostea pe care i-o purta Floricai pentru a se casatori cu Ana. De cum intra in posesia pamantului , Ion devine semet si este cuprins “de o adfevarata betie de fericire si de incredere…”. Este increzator in fortele proprii, este egoist, el nu se gandeste la nimeni in afara de persoana sa,este nerecunoscator fata de invatatorul Herdelea, caruia ii creaza neplaceri. Este viclean, intelligent si abil, are o vointa imensa, este ambitios si actioneaza conform dictonului “scopul scuza mijloacele”.
Capitolul “Nunta” il surprinde intre cele doua glasuri. Glasul pamantului, care pana acum era cel dominant este amutit, iar glasul iubirii iese la suprafata. O data satisfacuta setea pentru pamant, iubirea pentru Florica iese la suprafata si duce la sfarsitul tragic al personajului. Ion este omorat de George, care il prinde venind la sotia sa, Florica. El este arestat apoi,iar Florica ramane singura si are de infruntat intreg satul pentru faptele rusinoase pe care le-a savarsit. Personajul este astfel pedepsit drastic de catre autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, este raspunzator de soarta Anei si a copilului sau, fata de care nu si-a aratat dragostea, fiind lipsit de instinct patern, el tulburand si linistea unui camin, dar si pe cea a intregii colectivitati.
Dupa dramele ce se consuma, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care e adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit, in normal.
Romanul “Ion” este unul realist obiectiv pentru ca surprinde realitatile satului transilvanean de la inceputul sec. xx; datorita surselor de inspiratie; pentru ca personajele sunt tipice si verosimile, (de ex. Tipul taranului animat de dorinta de a avea pamant) la fel si situatiile traite de personaje;pentru ca naratorul este obiectiv si lasa personajele sa evolueze libere, nu intervine in naratiune, cu comentarii referitoare la actiunile lor, focalizarea este neutra; perspectiva narativa este “din-darat”, adica naratorul stie mai multe(totul)despre personajele sale, fiind astfel omniscient, Lovinescu afirmand despre “Ion” ca este “prima mare creatie obiectiva”, naratiunea fiind facuta la persoana III. Se remarca anticalofilismul autorului, naratiunea fiind lipsita de imagini artistice, caci insusi Rebreanu afirma:”Prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis. Stralucirile artistice, cel putin in opere de creatie se fac mai totdeauna in detrimental preciziei si a miscarii de viata (…), e mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact”.
Liviu Rebreanu este un romancier modern prin obiectivitate, circularitatea constructiei, complexitatea firului narativ si prin folosirea unor tehnici narative moderne. Printre tehnicile narative moderne se evidentiaza tehnica anticipatiei, folosita in cazul mortii carciumarului si a lui Dumitru Moarcas, care anticipeaza moartea Anei, apoi unele scene cu valoare simbolica -; relatia lui Ion cu pamantul-folosita litota, ca figura de stil pt. a evidentia mai bine aceasta relatie; apoi sunt secventele de monolog interior, care pun in evidenta conflictul interior ce macina sufletul lui Ion:”Adica ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta?”; pluriperspectivismul in realizarea personajului principal si tehnica contrapunctului simfonic in construirea cuplurilor de personaje opuse:Ana-Florica; Ion-George; invatatorul-preotul; Vasile Baciu-Glanetasul, fapt ce da impresia de complexitate a vietii.
George Calinescu sustine ca principalele actiuni petrecute in “Ion” sunt amanunte de neuitat, repere ale satului, miscatoare prin calitatea lor elementara, lui Rebreanu nefiindu-I recunoscute meritele artistice, romanul fiind opera unui poet epic care canta cu solemnitate conditiile generale ale vietii(nasterea, nunta, moartea), romanul fiind ridicat la gradul de epopee.