x4f1fe
Expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamant.
Actiune: succesiunea evenimentelor narate sau reprezentate intr-o opera epica respectiv dramatica, pe parcursul careia personajele sunt antrenate intr-unul sau mai multe conflicte.
Termenul este sinonom cu acela de subiect.

Conflict: lupta, opozitia intre doua personaje, atitudini, conceptii, sentimente, intre personaj si destin, intre personaj si societate. Conflictul este elementul esential care determina actiunea unei opere epice si mai ales dramatice.
Conflictul poate fi exterior (intre doua personaje sau intre personaj si societate) sau interior (intre ratiune si sentiment, intre datorie si pasiune)
Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamantul.
In “Enigma Otiliei” se declanseaza un conflict exterior de interese pentru stapanirea averii batranului Costache Giurgiuveanu. Permanente generatoare de conflicte sunt Aglae si Aurica: dornice de a intra in posesia averii batranului, isi indreapta rautatea si ura impotriva Otiliei despre care cred ca stie sa se agate de gatul babatilor pentru a-si satisface toate interesele.

Relatii spatiale si temporale:
Perspectiva temporala poate fi

- cronologica sau continua -; bazata pe relatarea in ordinea derularii evenimentelor (“Enigma Otiliei”)
- discontinua -; bazata pe alternanta temporala a evenimentelor, pe dislocari -; evocare sau reluare, flash-back. (“Ultima noapte…”)
Perspectiva spatiala:
- spatiu real si spatiu imaginar
Relatiile temporale si spatiale sunt bine conturate in incipitul romanului care cuprinde precizarea timpului si a spatiului desfasurarii actiunii, realizata prin tehnica detaliului: “Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece”, Felix Sima soseste pe strada Antim pe care autorul o descrie minutios, detaliind aspectul caselor cu o “varietate neprevazuta a arhitecturii”, din care naratorul surprinde “marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scunda a cladirilor, ciubucaria, ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive”,”umezeala care dezghioca varul”,”uscaciunea, care umfla lemnaria” -; toate facand din strada bucuresteana “o caricatura in moloz a unei strazi italice”
- spatiu inchis si spatiu deschis