Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
Comentariu literar - O scrisoare pierduta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

De Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii nationale, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite: comic, tragic si fantastic. m7l5lf
In ”O scrisoare pierduta” parvenitismul e urmarit la alt nivel, pentru ca eroii apartin micii burghezii provinciale. In acest context, instinctele de parvenire sunt mai puternice, iar vanitatea se manifesta in forme mai agresive. Conflictele nu capata insa proportii, ele au o dimensiune caricaturala, de balci, pentru ca in final interesele se armonizeaza, toti eroii fiind in fond niste vanatori de profituri care se inteleg in numele aceluiasi scop, mascat cu numele tarii.
Lumea evocata traieste artistic prin modul ei de a grai. Prin vocabular, ticurile verbale si expresiile comune, adica prin automatisme ale vorbirii care-l fac pe scriitor sa se dispenseze de orice fel de comentariu. Dialogul caragialian are o forta de sugerare a realitatii cu totul iesita din comun; prin el, cititorul isi da seama de situatia sociala a personajului, de gradul sau de cultura, de psihologia lui, dar si de epoca sau de locul de desfasurare a actiunii. Prozator obiectiv, Caragiale a facut „pictura mediului contemporan, a omului care il reprezinta si a chipului in care el se misca si vorbeste”(T. Vianu) si prin aceasta a contribuit la consolidarea liniei realiste din proza romaneasca.
Tema .”O scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri, dezvaluind viata publica si de familie a unor politicieni care, ajunsi la putere si rosi de ambitii, se caracterizeaza printr-o crestere brusca a instinctelor de parvenire. Interesele eroilor, contrare numai in aparente, se armonizeaza in final, pentru ca toti stiu sa speculeze avantajele unui regim politic „curat constitutional”, in folosul lor. Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte la sfarsitul secolului al XIX-lea. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei ( Catavencu si grupul de intelectuali independenti) si reprezentantii guvernului (Zoe, Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache).
Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din situatiile cele mai surprinzatoare in acre sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si imprejurari echivoce. Intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o ilustrare a acestui comic (numararea steagurilor), una din cele mai sugestive fiind aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse„scrisorica de amor” adresata Zoei, vine acasa la Tipatescu, care era inspaimantat de ceea ce ar putea face Trahanache daca ar afla de scrisoare si-l linisteste pe Tipatescu, spunandu-i ca e „plastografie”: „Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! Sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!…Uita-te la el cum se turbura!…”(actul I, scena 7).
Comicul de situatie este rezultat din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipatescu, cuplul Farfuridi - Branzovenescu, diversele combinatii de adversari, etc.). Caragiale mai foloseste: revelatiile succesive, quiproquo-ul (inlocuirea cuiva prin altcineva, substituirea), acumularea progresiva, repetitia, evolutia inversa, interferenta, etc.
Comicul de nume. Modalitatea crearii personalitatii unui erou prin semnificatia numelui mai fusese folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii in mod transparent: Pungescu, Clavetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter.
Zaharia Trahanache -; zahariseala (ramolisment) si usoara modelare a eroului de catre superiorii „de la centru”, de catre Zoe ori de „enteres”(trahana= coca moale).
Stefan Tipatescu- june prim, tip abil, cuceritor de inimi (tip).
Ghita Pristanda- servil, umil fata de sefi, fara personalitate, (pristanda = joc moldovenesc ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc).
Nae Catavencu- ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fete) si palavragiu (cata= mahalagioaica).
Farfuridi si Branzovenescu -; cuplul de imbecili, dependenti unul de altul, fiindu-si numai unul altuia de folos ( farfuria si branza).
Agamemnon Dandanache -; santajist feroce, urmarindu-si interesul cu orice pret, provocand numeroase incurcaturi (Agamemnon- viteazul, razboinic, conducator grec de osti; dandana = incurcatura).
Cetateanul turmentat- alegator anonim, ce traieste abureala alegerilor necinstite, de care bietul om este ametit, avand o unica nedumerire: „Eu cu cine votez?”.
Zoe face trimitere la ceva murdar, este tipul femeii necinstite.
Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si o modalitate caracterizatoare ce-l individualizeaza pe Caragiale in intreaga literatura romana si nu numai. Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:
1).Greseli de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructie, fie din mimetism:
· pronuntie gresita (famelie, remuneratie, plebiscit, adrisant, bampir, douaspce, tivileste, pitulis, printipuri, apropitar)
· etimologie populara(„capitalisti”- pentru locuitorii capitalei, „scofulos”- pentru scrupulos)
· lipsa de proprietate a termenilor(„liber-schimbist” inseamna in opinia lui Nae Catavencu elastic in conceptii).
2).Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:
· polisemia „ne-am ratacit impreuna”
· contradictia intre termeni „Dupa lupte seculare care au durat 30 de ani, iata visul nostru realizat!”
· asociatiile incompatibile(„Industria romana este admirabila e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire”)
· nonsensul(„Din doua una, dati-mi voie, ori sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca, primesc, dar atunci sa se schimbe pe ici pe acolo si anume prin partile esentiale. Am zis!”).
· truismele( adevaruri evidente)- „un popor care nu merge inainte sta pe loc, ba mai da si-napoi” „unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri, va sa zica ca nu le are”.
· expresiile tautologice ( „intrigi proaste”)
· contradictiile prolixe („eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica…cum am zite…in sfarsit sa traiasca)
3).Repetitia aproape obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care deplaseaza atentia de la fondul comunicarii la forma ei. La multe personaje nu mai e important ce spun, ele fiind pecetluite in propria lor vorbire. „Ai putintica rabdare”; „neicusorule, puicusorule”; „ curat”(-murdar”, - constitutional”). Ticurile lor, rapiditatea anuntului sau incetineala lui, incoerenta gramatica, ideile naive sau paradoxale denunta un fenomen de inertie intelectuala, de automatism, de aliniere. Insuficienta stapanire a limbajului le coboara la adevarata lor valoare, in ciuda orgoliului de care se lasa patrunse pana la ridicol, pentru ca prin limbaj se verifica raportul dintre ceea ce se pretind si ceea ce sunt in fond.
4).Nepotrivirea rezultata din interferenta stilurilor. Multe personaje folosesc un registru al limbajului (un stil) in totala contradictie cu situatia concreta a momentului. Catavencu vorbeste in fata lui Pristanda intr-un stil oratoric, sententios, renuntand la stilul obisnuit, familiar de pana atunci. Consecintele sunt comice, pentru ca se simte imediat nepotrivirea, asa cum se simte si in cazul, cu totul ridicol, in care noul ales, Dandanache, se adreseaza multimii, care-l aclama, in stilul lui peltic, familiar, incoerent, discursul transformandu-se intr-o bolboroseala de intarziat mintal.
Comicul de caracter. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta starii civile. De exemplu, tipul parvenitului si al demagogului este intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si Branzovenescu, tipul incultului, de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale tuturor celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane, ce difera pin statutul social, temperament, intelect sau limbaj, deoarece „natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul in alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei”.(I. L. Caragiale).
Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in literatura, ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca „nimic nu arde mai rau decat ticalosi decat rasul”, adept al preceptului clasic „ridendo castigat mores”( rasul indreapta moravurile), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa ridiculizeze, sa ironizeze, punand in situatii absurde, grotesti uneori, oamenii acestei societati corupte, meschine, perfide. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a dreptul grotesti( Agamemnon Dandanache) ba chiar, multe din replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta.

Zoe Trahanache

Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Stefan Tipatescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezinta doamna distinsa din societatea burgheza, nefacand parte, ca celelalte eroine din lumea mahalalei.
Zoe reprezinta tipul femeii infidele, cochete; iar caracterul este cochetaria.
Zoe considerata de Pompiliu Constantinescu mai emancipata, mai voluntara „uneste ambitia sociala si grija de reputatie cu amorul clandestin pentru Tipatescu. Intr-o genealogie posibila, Veta ar fi mama, Zita ar fi fiica ei, iar Zoe fiica Zitei . Trei generatii de femei cu psihologii distincte”. Si Tudor Vianu o aseaza pe Zoitica in categoria de femei voluntare, dispusa la orice compromis, inclusiv cel al alegerii lui Catavencu.
Drama ei nu este pasionala, ci una conventionala, sociala. Avand un Barbat batran si increzator, Zoe s-a incurcat cu prefectul, imediat dupa instalarea sa in capitala acelui mic judet de munte. Nu poate fi vorba despre o lega secreta, Pristanda cunoaste totul si izbucneste cand este supus unor situatii, cum este cea cu numararea steagurilor de catre Fanica.
Cunoscandu-si interesele, Zoe nu da inapoi, pentru a evita dezonorarea, si cedeaza in privinta alegerii lui Catavencu, fiindca publicarea scrisorii de dragoste i-ar putea aduce inchiderea drumului de „prima doamna din judet” si compromiterea prefectului becher, pe post de don Juan”.
Scena V, actul II, pune in lumina agitatia eroinei, in confruntarea cu situatia limita in care se gaseste: „Dumnezeule! Cum o sa-si smulga toti gazeta, cum or sa ma sfasie, cum o sa raza! O saptamana, o luna, un an de zile n-are sa se mai vorbeasca decat de aventura asta… In oraselul asta , unde barbatii si femeile si copiii nu au alta petrecere decat barfirea, fie chiar fara motiv…si ce motiv, Fanica, in timpul asta ce sa fac? Sa mor? Sa mor daca voiesti… pentru ca dupa asta nu o sa mai pot trai”. In aceasta scena se zugraveste admirabil caracterul cucoanei Zoita: alintata, capricioasa, invatata ca toti sa-i indeplineasca toate capriciile, cand peste ea da o nenorocire, cand o ameninta un scandal, uita de toate. Neinvatata sa fie contrazisa in viata, neinvatata cu toate seriozitatea vietii, la prima aratare a primejdiei e gata sa jertfeasca interesele politice trecute, prezente si viitoare ale lumii intregi. De un egoism puternic, de-o inteligenta care era tocmai destula pentru a duce de nas si insela pe barbatul sau, de a face intrigi amoroase, dar cu totul neindestulatoare cand se cer vederi ceva mai inalte, ea se mira, e revoltata de scrupulul lui Tipatescu, care nu vrea sa sustina candidatura escrocului de Catavencu. Pentru a invinge scrupulul si indaratnicia lui Tipatescu, cucoana Zoe pune in miscare toate mijloacele de care dispune o femeie, si inca o cucoana: lingusiri, dezmierdari, mustrari, amenintari si in sfarsit lacrimi. Toata aceasta scena e admirabil de expresiva si de adevarata. Fata cu aceste multiple arme, Tipatescu se pleaca, e invins. Faptul ca Zoe duce de nas si pe barbat si politica judetului, faptul ca invinge scrupulul si indaratnicia lui Tipatescu prin energie, poate sa para ca e semnul unei energii superioare.
Acesta e gresit, si Caragiale e un observator prea fin ca sa fie de aceasta parere; in alta scena intre Zoe si Tipatescu (scena a V-a, actul IV), petrecuta dupa cateva zile dupa cea dintai, se arata adevaratul caracter al Zoei. Cateva zile de suferinta, de primejdie o distrug intr-atata, incat ea se pierde cu desavarsire. Fiecare miscare, fiecare zgomot o face sa tremure ca varga, sa planga cu un plans isteric, de asta data neprefacut si cat se poate de sincer .
Pe cand Tipatescu cugeta si se lupta pentru inlaturarea primejdiei, pentru scaparea pozitiei lor, cucoana Zoe plange, tremura, il impovareaza cu mustrari, si-a pierdut capul pana intr-atat incat nu stie nici se face, nici ce vorbeste; ea ne insufla mila. Diferenta pe care o invoca ea intre pozitiunea ei si a lui Tipatescu, caci el e barbat, deci asupra lui scandalul nu se va rasfrange atat de mult, nu e tocmai adevarata, pentru ca Tipatescu oricand e gata sa plece cu ea. In aceasta scena se arata adevaratul caracter al cucoanei Zoe, caracter mai reusit poate decat toate celelalte.
A doua pilda o luam din actul al IV-lea, scena a X-a, Zoe dupa atata spaima si durere, capata pe neasteptate scrisoarea de amor inapoi. Ea ramane singura pe scena, cu scrisoarea in mana. Ce prilej ar fi pentru un scriitor cu mai putin talent sa faca un bun monolog, in care Zoe si-ar fi exprimat toata multumirea, toata bucuria ca in sfarsit a capatat scrisoarea pierduta inainte nesuparata cu omul pe care-l iubeste: Fanica Tipatescu. Dar Caragiale e un observator prea fin, prea bine stie sa priveasca in adancul inimii omenesti, pentru ca sa faca astfel de greseala. Bucuria mare, fericirea mare, neasteptata, ca si o mare nefericire neasteptata, turburand toate puterile sufletesti, le seaca, ametesc pe om si il fac sa exprime nimicitorul sentiment in fraze scurte, confuze.
Zoe are asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa, savarsind cu o delicatete gestul de iertare a lui Catavencu, atunci cand isi recapata „scrisoarea”, asigurandu-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, pentru ca acesta „nu-i cea din urma Camera”.
George Calinescu vorbind de sentimentele pasionale la cele patru femei: Zoitica, Veta, Zita si Mita republicana, face, in legatura cu Zoe, urmatoarele aprecieri: „Zoitica este distinsa la limita, tematoare de reputatia ei. N-avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta, nici unul ca ar fi vulgara, ori lipsita de sentiment, Caragiale a intuit ca o „domina bona” o femeie care este idolul barbatilor nu trebuie zugravita realist. Zoe e in faza plastica a icoanei, putin hieratica”.

Zaharia Trahanache

Zaharia Trahanache este prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului scolar, Comitului agricol si al altor comitete si comitii.
Zaharia este tipul incoronatului si caracterul sau dominant este cel al ramolitului.
Nu gresim daca afirmam ca Zaharia Trahanache, „venerabilul” neica Zaharia, prezidentul unor comitete si comitii este personajul principal al comediei. Scriitorul il introduce in scena „intrand prin fund, fara sa ia seama la Ghita care se ridica repede la intrare”.
Ticaitul de Trahanache este tipul vanitosului inselat, incercand sa-l lamureasca pe
Fanica ce mare comedie este, cerandu-i sa aiba „putintica rabdare”.
Scena IV, din actul I este relevanta pentru autocaracterizarea lui Trahanache-viclenie rudimentara, automatism de vorbire, copilaros in reactiile fata de constatarile fiului sau. De fapt si numele sugereaza posibilitatea de a fi usor modelat din „enters”, de la centru , de coana Zoitica, de prietenul sau Fanica si de catre toti cei care sunt, ierarhic, mai mari ca el. Cultul pentru Tipatescu „eu nu am prefect, eu am prieten”.
Comicul de situatie, prin refuzul de a crede in autenticitatea scrisorii de care-i vorbeste Catavencu si care o considera o plastografie, determina o noua dimensiune a caracterului sau, cea de incornorat.
Comica este si situatia din scena a IX-a, actul I, scena in care Trahanache, ingrijind-o pe Zoe dupa ce a pus-o cu ajutorul lui Pristanda pe fotoliu, ii atrage atentia lui Tipatescu asupra discursului in privinta scrisorii: „Bine, omule, nu ti-am zis sa nu-i spui? o stiam eu cat e de simtatoare! Iaca vezi!”
Prost ca om, dar moral din punct de vedere al moralei personale, poate devenind imoral cand e vorba de politica si „nu e imoral ca Tipatescu”(Ibraileanu), Trahanache manifesta un cult pentru Zoe si pentru Fanica.
Dupa ce bombane pe dobitocul de fecior (scena XI, actul II) care i-ar fi spus ca sunt inauntru Fanica si Zoe, controleaza cu discretie, batand pe la toate usile, se asaza la masa si „scrie, citind”- precizeaza autorul, subliniind prostia, incultura: „Draga Fanica, te-am cautat! Ma intorc peste o jumatate de ceas. Trebuie sa ne vedem inainte de intrunire. Asteapta-ma negresit: ai putintica rabdare. Trahanache…”.
Actul III il proiecteaza pe Trahanache in contextul vietii politice, vorbind cu Branzovenescu si Farfuridi, aliatii partidului sau, la intrunire, subliniind gradul de ramolisment si evidentiindu-i viclenia. Astfel scena I-a ne introduce la intrunirea unde participau: Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Ionescu, Popescu si altii. Pentru a mentine linistea, gesturile si interventiile lui Trahanache sunt mai mult decat comice- ridicole chiar- „(tragandu-si clopotelul) rosteste: Stimabili! Onorabili!( afabil- adica cordial, prietenos) faceti tacere!”. Se amesteca stilul familial cu cel oratoric, comicul e la el acasa.
Comicul de situatie si de limbaj (dar si de incultura) apare si momentul in care Trahanache, sculandu-se si punand relevant peste masa, mainile pe umerii lui Farfuridi, mangaietor rosteste: „Daca ma iubesti stimabile, fa-mi hatarul”. Gestica, rostirea sunt comice.
Actul IV aduce in prim plan, incepand cu scena II, pe cei doi: Trahanache si Dandanache, ambii ilustrand excelent ramolismentul fizic si intelectual, unelte ale infamiei, dupa cum spune Garabet Ibraileanu, pentru ca in spatele lor sunt altii, care nu se vad, da se simt „toti avand ceva comun prin care sunt si mizerabili si ridicoli”.
Nicolae Iorga nota, inca din 1890, despre personajul caracterizat mai sus: „Trahanache bate pe umar pe prefect care, stie toata lumea traieste in legaturi de dragoste cu Zoe, femeia lui, si o clipa macar in lumea aceasta deprimata de interesele meschine si egoiste ale agonisirii banului sa ne furiseaza ideea logica si evidenta a adevarului in aceasta afacere. Barbatul inselat isi sufera nenorocirea fara sa inteleaga si fara sa-si dea seama macar de fiinta ei, si astfel lucrul acesta, tragic prin excelenta, si care aiurea ar trezi energia ce zace ascunsa in orice creier de om, nu poate starni decat un ras homeric fata de mutra naiva, pana la stupiditate a presedintelui atator societati provinciale.”

Stefan Tipatescu

Stefan Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria sa mosie, avand o mentalitate de stapan absolut: „mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Jotica, coana Joitica, trai neneaca pe banii lui Trahanache, babachii”(Pristanda). Tanar prezentabil, tipul aventurierului, Tipatescu este orgolios, abuziv, incalca legea daca „o cer interesele partidului” si admite matrapazlacurile politaiului („ai tras frumusel condeiul”), pentru ca acesta este „scofulos la datorie”, adunand informatii necesare despre tot ce se intampla in oras. Este demagog, face caz de amoralitatea lui Catavencu („Ah, ce lume, ce lume!”), cand el insusi este corupt si imoral, traind tihnit in umbra Zoei Trahanache, inseland increderea pe care o are in el „nenea Zaharia”. Numele lui vine de la „tip”, care semnifica june prim om rafinat, abil, aventurier.
Prima replica de deschidere a comediei ii apartine lui Tipatescu, care termina de citit o fraza din jurnal: „…Rusine pentru orasul nostru sa tremure in fata unui om!…Rusine pentru guvernul vitreg, care da unul din cele mai frumoase judete ale Romaniei prada in ghiarele unui vampir!…”(Indignat) „Eu vampir, ai!…Caraghios!”
In confruntarea cu aliatii, dupa ce declarase loialitatea lui Farfuridi si Branzovenescu , suspectat de catre acestia de tradare, Tipatescu devine demagog.
Scena a VI-a, actul I, in confruntare cu Zoe, pune si mai bine in prim plan jocul politic al lui Tipatescu, duplicitatea acestuia in apararea intereselor personale. Astfel, arestarea lui Catavencu este motivata simplu: „Pentru ce, pentru ce? Tu ma intrebi pentru ce? Pentru nevrozia pe care ai facut-o tu, pentru care sa evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijenta. Se poate atata distractie! Atata nerabdare de seama! O scrisoare de amor s-o arunci in nestire intr-un buzunar cu batista…”
Scenele IV si V din actul I preced cuvintele rostite mai sus, de un Tipatescu disperat, care in scena a V-a, are confirmarea, de catre Zoe, a santajului pe care Catavencu il pune la cale.
Scena a IV-a, actul I, contribuie de asemenea la caracterizarea lui Tipatescu, de data aceasta in confruntare cu Trahanache, care in sfarsit, ii face cunoscut prietenului sau „Fanica”, marea „comedie” de care nu vrea sa stie Joitica, Trahanache nu este violent la citirea scrisorii, dar Tipatescu se impacienteaza „il impusc! ii dau foc! Trebuie sa mi-l aduca aici numaidecat, viu ori mort, cu scrisoarea. ( Se repede in fund) Ghita! Sa vie politaiul!”
Trahanache il caracterizeaza direct pe Tipatescu, spunand „E iute! N-are cumpat. Altminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect, Intr-o sotietate fara moral si fara printip…trebuie sa ai putintica rabdare”.
Scena a IX-a care incheie primul act este elocventa in ceea ce priveste jocul dublu al lui Tipatescu prin replica acestuia- in confruntare cu Zoe, Pristanda si Trahanache. Tipatescu (raspunde Zoii): „De Zaharia nu avem teama; stie tot, dar nu crede nimic… N-ai auzit?”. In scena a VII-a, actul I, Tipatescu se manifesta violent in raporturile cu cetateanul turmentat care intra fara a fi poftit sau anuntat. Astfel, la intrebarea Zoii daca este turmentat, Tipatescu replica : „Dracul sa-l ia! Nu e nimeni afara: lasa sa-mi intre aici toti nebunii, totii betivii…Aide, iesi! Fii bun cetatene, du-te. Altadata mai vorbim”. Cand aflam ca cetateanul are scrisoarea in posesie, Tipatescu se agita: „Tipatescu! repezindu-se si apucandu-se cu amandoua mainile de gat: Mizerabile!”.
In actul al II-lea, scena I, sunt semnificative, interventiile lui Trahanache, interventii care-l caracterizeaza pe Tipatescu, dar nu numai. Astfel, in confruntarea cu Branzovenescu si Farfuridi, Trahanache se apara si-l apara pe Tipatescu, punand in lumina prostia, ramolismentul si nu in ultimul rand viclenia „nu dau voie nimanui sa-si permita, ma-ntelegi, sa banuiasca macar catusi de putin pe Fanica”.
In dialogul cu Catavencu din scena a IX-a, actul II, desfasurat sub afirmatia „Tine-ma doamne”, Tipatescu dovedindu-si luciditatea, incearca o ironizare a adversarului sau: „Ei sa lasam frazele, nene Catavencu! Astea sunt bune pentru gura- casca…Eu sunt omul pe care dumneata sa-l imbeti cu apa rece?…Spune, unde sa fie? Barbateste ce vrei de la mine?( Se ridica fierband)” Scena se incheie in jocul de replicilor si cu izbucnirea violenta a lui Tipatescu: „Mizerabilule! Canalie nerusinata! Nu stiu ce ma tine sa nu-ti zdrobesc capul! Miselule! Trebuie sa imi dai aci scrisoarea, trebuie sa-mi spui unde este scrisoarea…ori te ucid ca pe un caine!”
Scena a XIV-a din actul II dezleaga conflictul, printr-o defese „fe-fe urgenta” pe care Pristanda o aduce lui Tipatescu si pe care desfacand-o nervos, o citeste: „Cu orice pret, dar cu orice pret, colegiul d-voastra al II-lea trebuie sa aleaga pe d. Agamemnon Dandanache…”.
In actul III, Tipatescu anuntandu-l pe Zaharia Trahanache de candidatura lui Dandanache, ii scrie numele pentru a-l tine minte.
In scena a VII-a, actul al III-lea, scriitorul face legatura cu Zoe si Tipatescu, precizarea de regie: „Zoe si Tipatescu, aceeasi dupa grilaj si ascultand ce se petrece in adunare”- un mod formidabil de a sugera indiscretia, teama unei nereusite.
Actul IV aduce in scena pe Agamita Dandanache, Tipatescu, care capata siguranta de sine, avand de fapt toate cheile succesului, spre deosebire de Zoe care continua sa traiasca sub amenintarea lui Catavencu. Scena a IV-a este rezervata reflectiilor lui Tipatescu (singur), mai lucid decat toti: „Si-l aleg pe d. Agamita Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atata vreme linistea mea si a femeii pe care o iubesc…unde esti Catavencule, sa te vezi razbunat! Unde esti, sa-ti cer iertare ca ti-am preferat pe onestul d. Agamita, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe puicusorul, Dandanache… Ce lume! ce lume! ce lume!…” Ultimele cuvinte rezuma de fapt intreaga comedie- pentru ca lumea la care se refera Tipatescu este si lumea lui, pe care o accepta. O incurajeaza si o foloseste dupa propriile interese- imperturbabil- interesele obstei ne aparand, acestea nefacand obiectul intereselor sale- decat in triunghiul conjugal: „Nu suntem pierduti; n-ai grija”- o avertizeaza pe Zoe; la care ea raspunde: „ La revedere!…A!…Cum pot sa iubesc pe omul acesta!”(scena a V-a).
Retinand atentia asupra onomasticii, Tipatescu semnificand o anumita indiscretie, precum si un mers incert dar sigur- tipa-tipa-, concluzionam spunand ca prin el Caragiale creeaza tipul junelui prim-prezent in teatrul clasic. Orgolios fara masura, face din functia politica un mod personal de gandire si actiune, tinut insa in struna de Zoe, din al carei cuvant nu iese, caracterizat perfect de Ghita: „mosie-mosie, fonctie-fonctie, coana Joitica- coana Joitica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache…babachii”.


Nae Catavencu

Avocat, director-proprietar al ziarului „Racnetul Carpatilor”, prezident-fondator al societatii enciclopedice cooperative „Aurora economica romana”- dupa prezentarea de catre scriitor, in tabela de „persoane”, Catavencu face tandem cu Ionescu, institutor, colaborator la acelasi ziar si membru „al acestei societati” si cu Popescu, institutor.
Arivist, abil, farsor se ascunde in spatele sintagmei pe care o considera a lui Machiaveli „Scopul scuza mijloacele”, si actioneaza intr-o lume in care toti se bat pentru a parveni.
Comicul reiese aici din contradictia intre ceea ce era de fapt si ceea ce se crede ca este- un comic de caracter si de situatii. Renunta repede la micile pasiuni si, in ultima scena a comediei conduce ceremonia alegerii candidatului de la centru. Fata de Tipatescu se pronunta viclean: „Sa ma ierti si sa ma iubesti! Pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani!…mai mult sau mai putin onesti. In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru.”
In scena a III-a, actul al III-lea, este analizat de opozitie discursul lui Farfuridi, discurs pe care Catavencu il respinge ca avand idei invechite, „aprecieri ruginite”, care „te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii succesive”.
Grupul lui Catavencu aproba vorbele lui Catavencu, grupul lui Farfuridi si Branzovenescu, care s-au apropiat si asculta nu sunt de acord. La interventia lui Farfuridi referitoare la Europa, Catavencu continua intrerupandu-l latrator precizeaza autorul, marcand culmea comicului si asocierea cu numele personajului „Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania…Progresul, stimabile, progresul!”.
La afirmatia lui Branzovenescu: „Fireste ca nu vrei sa stii…nu-ti vine la socoteala”, Catavencu continua : „Sa-si vaza de treburile ei Europa. Noi ne amestecam in treburile ei? Nu …n-are prin urmare dreptul sa se amestece intr-ale noastre. D-ta esti avocat, esti comfrate cu mine…”
Este surprinsa in aceasta scena motivatia scopului si parerea despre ce este o campanie electorala. Astfel, cu luciditatea-i caracteristica, autorul noteaza: Catavencu: „Stimabile, nu stiu pentru ce dumneata ma prigonesti de la o vreme … ce-ai cu mine? Suntem in fata alegatorilor, stimate: o, nu incape pica; sa luptam: d-ta o sa-ti pui candidatura, o stiu, eu ti-o declar sa mi-o pui pe a mea …lupta electorala si stim ca lupta electorala este viata popoarelor… De ce te revolti contra adevarului? In contra dreptatii?”.

Ghita Pristanda

Politaiul orasului, personaj inteligent, facandu-l pe spectator asa cum subliniaza G. Calinescu, sa strige din start : „neica, sarut mana coane Fanica”, „traiesc cu o pura viata verbala”.
Aparent neimportant, Ghita are o a doua replica, in deschiderea comediei, in discutie cu Tipatescu, cand facem cunostinta cu incultura lui, cu automatismele verbale: „Curat caraghioz!… Pardon, sa iertati cucoane Fanica, ca intreb: bampir…ce-i aia, bampir?” si mai departe „Dumneata sugi sangele poporului!…Aoleu!; Curat misel!; Curat murdar!; Curat constitutional!”.
Abil, se comporta slugarnic cu toti, socotelile lui fiind practice si in consens cu cele ale sotiei lui care-l invata: „Ghita, Ghita, pupa-l pe bot si papa-l tot ca satulul nu-l crede pe al flamand!” Repetarea automata, incalcarea regulilor gramaticale denotand incultura, lipsa de instructie, un comic de caracter si de situatie- contrazice venind de la ceea ce vrea sa fie si ceea ce este, in contradictie cu „misia” sa, cu locul sau in viata sociala.
Ajunge chiar sa se targuiasca cu Tipatescu, el aducand ca probe faptul ca are familie mare si ca nu-i ajunge salarul. Prin reactia sa, Tipatescu contribuie la caracterizarea lui Pristanda. Astfel, Tipatescu replica: „Nu-i vorba, dupa buget e mica, asa e… decat tu nu esti baiat prost, o mai carpesti, de ici, de acolo; daca nu iese, pica…Las’ ca stim noi!” Pristanda nu neaga, se supune politicos, ceea ce il determina pe Tipatescu sa se destainuiasca: „Si nu-mi pare rau, daca stii sa faci lucrurile cuminte: mie-mi place sa ma serveasca functionarul cu tragere de inima…Cand e om de credinta…” Deci se pune o conditie- credinta, la care Pristanda nu evita sa raspunda, confirmand devotamentul sau: „De credinta, coane Fanica sa traiti!” Tipatescu nu se lasa pacalit si ii atrage atentia lui Pristanda: „Lasa, Ghita, cu steagurile de alaltaieri ti-a iesit bine; ai tras frumusel condeiul”.
Dupa afacerea cu steagurile, il surprinde pe Tipatescu, povestindu-i despre ceea ce auzise de la dascalime: Ionescu, Popescu, popa Pripici, d. Tachita si Petcus si Zapirescu. Mare artist, prin gestica, imita foarte bine pe cei din jur, scena de la popa Pripici fiind foarte savuroasa: „Ma trag inapoi alunec, alunec de pe uluci si caz pe maidan, peste un dobitoc, care pe semne ca trecea ori sedea langa uluci. Dobitocul incepe sa strige, toti din casa sar navala la fereastra; eu, cum cazusem, ma ridic degraba, o iau la pitulis pe langa uluci si intru in curtea primariei”.
In actul I, scena a III-a, aparte singur, explicand arestarea lui Catavencu: „O facuram si p-asta…si tot degeaba. Am pus mana pe d. Catavencu… Cand am asmutit baietii de l-au umflat, striga cat putea…” Apoi ii face lui Catavencu o perchezitie minutioasa.
In confruntare cu coana Joitica, care-i reproseaza arestarea lui Catavencu, raspunsul lui Ghita este scurt si la obiect, confirmand dependenta de stapanul lui: „Ordin de la conu Fanica”.
Comicul de situatie, disimularea lui Ghita apar excelent prezentat in scena VII, actul al II-lea. Astfel precizeaza autorul, Pristanda aparand din fund si facand loc cu respect lui Catavencu.
Caracterul lingusitor si sluga pentru toti pentru toti stapanii reiese din raspunsul pe care-l da Pristanda, comic in fond: „Trebuie sa-l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdeauna”.
In actul al III-lea, aparitiile sale, desi foarte episodice, intaresc comicul de situatie, de caracter si de limbaj.
Confidentul coanei Joitica nu uita nici un amanunt in relatarea hazlie pe care o face. Trece, apoi, la Tipatescu, pe care il instiinteaza de chemarea la telegraf, dupa ce-si afiseaza cuvenita lingusire: „A! ce-am uitat! Sa ma ierti, sarut mana, coane Fanica…Ministrul…nu, ministrii, toti sapte, va cheama la telegraf numaidecat… de-aia va cautam asa de zor…”
Tipatescu plecand grabit la telegraf, Zoe ramane cu Pristanda (scena VI, actul IV); acesta isi da pe fata viclenia, siretenia, abilitatea, servilismul- mintindu-l pe Tipatescu, l-a adus pe ascuns pe Catavencu spre a vorbi cu Zoe. Scurta scena respectiva este semnificativa pentru rolul pe care cei doi- Zoe si Pristanda- il au in viata sociala a localitatii.
Instrument in mana tuturor, Ghita isi permite cu prefectul glume, stiind in orice moment unde sa se gaseasca, ce sa faca si cu cine sa tina. Comic combinat -;de caracter, de limbaj, de situatie- dar si ironie si dramatism chiar pentru fiecare dintre personaje, inclusiv pentru Tipatescu- obligat sa joace orice rol i se ofera- ca in cazul de fata- cel oferit de Ghita. Iata, un fel de teatru in teatru, decupat perfect din intreg, cu o maiestrie deosebita, cum numai Caragiale a putut sa faca. Intrucat ce poate fi mai sugestiv si mai comic decat observatia: Zoe- a stat pe ganduri si n-a ascultat tirada lui Pristanda- gandindu-se desigur la ale ei, reactioneaza : „Pe cine sa primeasca?” Pristanda -; precipitat si nervos ca se intelege greu efortul facut de el: „Pe cine- pe cine? pe d. Nae Catavencu….” Pentru ca apoi (sarind din ,loc- cum noteaza autorul)sa rosteasca intrebandu-se : „Pe Catavencu? E aici? Unde e, Ghita? Sa vie acu, numai decat: mergi, adu-l iute”. Pristanda se conformeaza docil si fericit cu o politete comica: „Ascult! (merge in fund, la stanga, si-l aduce pe Catavencu) Poftim, stimabile, poftim”. (Il introduce si iese repede). Semnificativa pentru aceasta precizare a iesitului repede: confirma discretia lui Ghita, dar si amestecul lui in toate. Asa se explica finalul comediei, final in care autorul il aduce pe Pristanda in haine civile: Ghita politaiul, imbracat tivil: „apoi Ghita Pristanda, conducand ceremonia face semn muzicii sa taca”, iar in finalul finalului, asa cum am mentionat mai sus, recomandandu-l pe Catavencu, in discursul festiv- comic de situatie, de limbaj, de caracter- sinteza a comicului, rosteste simbolic: „Curat constitutional! Muzica! Muzica!” Fireste, indicatia autorului: „Cortina cade repede asupra tabloului” indica ipostaza penibila a tuturor, ipostaza parca de „muzica ce ataca cu mult brio”, de „urale tunatoare”, de miscarea grupurilor- parca intr-un delir, desigur contrastant, nefiresc.
Falsul, ipocrizia, lasitatea, cum o numeste Calinescu, lipsa de onoare a acestor eroi sunt trasaturi care se regasesc in toate comediile lui Caragiale. De altfel, Tudor Vianu remarca faptul ca: „O singura data in teatrul sau, satira lui Caragiale a devenit mai cruda”, depasind atmosfera generala a comicului de situatii, si anume in „O scrisoare pierduta”.
Personajele lui Caragiale, inclusiv Ghita, se vad si se aud asa de bine incat cititorul se constituie pe tot parcursul lecturii in spectator.

Brazovenescu

Din echipa politica a lui Trahanache, facand parte un cuplu comic Farfutidi-Branzovenescu, care se caracterizeaza, mai intai, prin numele cu rezonanta culinara. Impreuna cu Farfuridi si Trahanache se considera stalpii puterii. El este cel care avertizeaza de o posibila tradare.
Abil, siret dupa ce-l sondeaza pe Tipatescu, in legatura cu scandal provocat de Catavencu, el a vorbit incet cu Farfuridi si spune: „Aide Trahanache!…Aici am aflat tot… Aide…!”
Suficient de subtil in discutiile cu Trahanache despre alegerii: „Ei, stimabile, prea te faci chinez, da-mi voie…” sau, in scena a II-a a actului II, la intrunirea lui Farfuridi privind venerabilul Trahanache, Branzovenescu raspunde: „E tare … tare de tot. Solid barbat”.
La propunerea lui Farfuridi sa „bata” o depese la Bucuresti privind tradarea, accepta sa semneze daca o vor da anonima. Branzovenescu este creat ca un om caruia i se da drumul in lume.

Farfuridi

Tache Farfuridi, avocat, membru in comitetele si comitiile lui Zaharia, face parte din categoria demagogilor.
Prost, dar fudul, nu uita sa-si afirme principiile in confruntare cu Tipatescu.
Comicul reiese si din contradictia intre ceea ce ar trebui sa spuna grav si formularile sale in termeni de genul: „Cum ziceam adineauri amicului Branzovenescu: tradare sa fie, daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi.”
Discursul lui Farfuridi din actul III intr-un model al comicului absurd, care pune in evidenta limita intelectuala, confuzia lingvistica si gramaticale. Ticurile vorbirii isi fac loc chiar din primele cuvinte. Astfel, de la tribuna rosteste: „Dati-mi voie (gusta din paharul cu apa) Dati-mi voie!”
„Ambitios, obedient si ignorabil” cum il caracterizeaza Stefan Cazimir nu a reusit in tentativa de a fi ales, ca recompensa a disciplinei sale politice si a fidelitatii fata de partid, candidat pentru Camera.

Agamemnon Dandanache

„Mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu” este candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul X. El apare in piesa abia in ultimul act si se contureaza prin acumularea defectelor personajelor de pana atunci.
Trasaturile dominante sunt caricaturale; ramolismentul- „involutie biologica”, degradare chiar. Mai siret si mai canalie decat toti- intrecandu-l chiar si pe Catavencu, Dandanache, venit „cu birza tinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca…(…)…si clopotei (gest)…imi tiuie urechile…”, se foloseste de santajul unei scrisori de amor pe care a gasit-o intr-un pardisiu uitat in casa sa „de catre o persoana insemnata si care vine la mine sa joace carti”. Povestind intamplarea lui Tipatescu si lui Zoe, dimensiunea comica se amplifica prin coincidenta intamplarilor, creand panica, agitatie, mai ales pentru Zoe. Dandanache recunoaste ca daca nu-i dadea in gand asta „nu m-aledzeam…si nu merdze de loc neicusorule fa-ti idee! Familia mea de la patruzsop, si eu in toate Camerele, cu toate partidele, eu rumanul impartial…si sa ramai fara coledzi!”
Mai ticalos decat Catavencu, nu inapoiaza scrisoarea, pentru ca „ la un caz, iar… pac! La Razboiul”.
Prost demagog, peltic, amnezic si senil, incurca mereu pe prefect cu Trahanache. Spiritul sau machiavelic, miselia personajului sunt relevate printr-o replica ce contureaza magistral personajul, autorul scriind in paranteza „aparte”, sugerand astfel imbecilitatea lui: „E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o poveste si nu pritepe”
Personajul este grotesc, ingrosat, trasaturile fiind amplificate cu ostentatie. Numele personajului este sugestiv prin alaturarea aberanta a numelui viteajului razboinic grec cu incurcatura, dandanaua.

Cetateanul turmentat

Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simplu, care nu are ambitii, dar nu este nici el cinstit, pentru ca, ducand scrisoarea „adrisantului”, mai intai o citeste sub felinar. Ajuns „apropitar”, deci cu drept de vot, este vicios pentru ca e mereu beat, asteapta mereu sa fie dirijat, pentru ca el nu are o opinie, „apoi daca-i pe pofta, eu nu poftesc pe nimeni”. Abureala lui este sugestiva nu pentru ca este bautor, ci pentru ca toata viata politica a vremii ameteste pe omul de rand, care se simte marcat de aceasta „nu ma-mpinge, c-ametesc”. Este o fire lenesa, comoda, gasindu-si scuze superficiale „dai cu bere, dai cu vin, dai cu vin, dai cu bere” pentru a se disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil de opinie a devenit memorabila: „Eu cu cine votez?”, iar pentru ca Zoe il lamureste, voteaza disciplinat cine i s-a indicat, apoi bea „in sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!”.

 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite