Doina este o creatie lirica in care sunt exprimate in mod direct
cele mai profunde sentimente ale poporului roman. i2q10qg
Doinele pot fi:
-de jale;
-de dor;
-de catanie;
-de haiducie;
-de instrainare;
Doina populara:
Doina
Doina „Frunza verde maghiran” face parte din creatia de poezii populare
publicate de V.Alecsandri si a aparut in cartea „Doine din Tara
Romaneasca” sub titlul „Mehedinteanul”.
Este o doina de haiducie in care poetul anonim isi exprima in
mod direct admiratia fata de vitejia si curajul haiducului, fata de dorinta
arzatoare a acestuia de a participa alaturi de cei care lupta pentru libertatea
sociala si nationala.
Pentru faptul ca in continutul lor este folosit cuvantul „frunza”
cu derivatele sale, doinele au fost numite „cantece de frunza”.
Si aceasta doina contine acest cuvant constituind de altfel inceputul
celor doua parti ale creatiei, Prima parte incepand cu „Frunza
verde maghiran” si cealalta cu „Frunza verde paducel”.
Doina este localizata prin cateva elemente ( Mehedinti, Olt, Tudor) in
zona Mehedintului in timpul revolutiei lui T.Vladimirescu la 1decembrie
1821.
In prima parte eul liric, se confeseaza, isi dezvaluie originea
marcata de o latura reala, dar si de una fabuloasa izvorata din comuniunea
omului cu natura.
Tanarul a fost scaldat in Olt, frecat cu busuioc ca sa capete putere
si rezisten ta de la natura. Ca dovada el va devenii un tanar viteaz, curajos care
va lupta pentru cei saraci, dar si pentru libertatea nationala a tarii.
Trecerea de la o parte la alta a doinei se face cu ajutorul exclamatiei retorice
„aoleo ce foc de dor” prin care eul liric isi exprima bucuria
si speranta ca va avea posibilitatea sa se alature pandurilor lui Tudor.
Partea a doua incepe cu expresia „Frunza verde paducel” si
evidentiaza adeziunea totala a haiducului fata de miscarea lui T.Vladimirescu
in slujba careia isi va pune toate calitatile ( curaj, pricepere
de a manui armele, rapiditate in lupta, spirit de sacrificiu.)
Doina se incheie cu exclamatia retorica „aoleo” dand
astfel creatiei o perfecta unitate compozitionala. Reluarea exclamatiei la finalul
fiecarei parti duce la cresterea dramatismului, la evidentierea profunzimii
sentimentelor. Ideea de dramatism este accentuata si de prezenta expresiilor
„ce foc de dor”, „ma arde focul” si „tipa sufletul
in mine”.
Sentimentul dominant este dorinta arzatoare de libertate a haiducului caruia
i se alatura atasamentul total si neconditionat fata de cei care lupta pentru
neatarnarea sociala si nationala. De aici izvoraste si un sentiment de
bucurie pentru faptul ca haiducul poate sa faca ceva util pentru popor si tara
sa.
Este exprimata si mandria, satisfactia de a fi haiduc, constiinta de sine
a celui care poate sa-si ajute semenii. Toate sentimentele exprimate si insusirile
haiducului sunt legate printr-o serie de procedee artistice (figuri de stil).
Se intalnesc forme de superlativ absolut realizat in mod expresiv
(viteaz de tot, ce foc de dor, repetarea exclamatiei retorice aoleo, epitetul
metaforic „cu inima de otel”).
Autorul foloseste si forme inverse ale verbelor „veni-va”, diminutive
„voinicel”, precum si substantivul comun „badea” asociat
celui propriu „Tudor” creand astfel o atmosfera de comunicare
intima.
Eul liric al acestei creatii este remarcat prin folosirea verbelor si pronumelor
la persoana I singular (sa fiu, sunt, sa ma fac, etc.)
Prin simplitatea ei estetica si prin sinceritatea sentimentelor exprimate, aceasta
doina dovedeste valoarea si originalitatea literaturii populare romanesti.
