“Sunt nascut la 1 martie 1837 in satul Humulesti judetul Neamtuli, Plasa de sus, din parinti romani : Stefan a lui Petrea Ciubotariul si sotia sa Smaranda, nascuta David Creanga, din satul Pipirig, judetul Neamtului…” p2s5sy
In jurul datei nasterii lui Ion Creanga sunt multe indoieli si se produc mereu acte de nastere oficiale si care sa-l contrazica pe cel anterior. Data de 1 Martie, aleasa de povestitorul insusi, trebuie pastrata.
In familia lui Stefan si a Smarandei se nasc opt copii : Ion, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Tudor, Vasile si Petre. Ultimii trei baieti pier de copii. Ecaterina moare in1893, iar Zahei, Maria si Ileana traiesc pana in 1919.
1846-1853 -;istet si neastamparat, cum se autodescrie, mai apoi in ‘Amintitri din Copilarie’, Nica urmeaza scoala de pe langa biserica, avandu-l dascal pe ‘badita Vasile’, (Vasile a Ilioaiei), cel luat cu arcanul la oaste. Scoala era intr-o chilie facuta de sateni, la indemnul parohului Ion Humulescu.
Apoi, mama Smaranda, il da in primire tatalui ei David Creanga (bunicul lui Nica). Acesta il duce, impreuna cu fiul sau mai mic, Dumitru, tocmai pe valea Bistritei, la Brosteni unde invata cu un profesor, N. Nanu, pana la episodul hazliu cu raia si caprele Irinucai.
1853-1854 -;e inchis la scosla domneasca de la Tg. Neamt, unde-l are ca profesor pe parintele Isaia Teodorscu (eroul din “Popa Duhu” ). Nica e inscris: Stefanescu Ion.
1853, toamna: mama Smaranda doreste sa-l faca preot, fiind inscris la ‘fabrica de popi ‘ : Scoala catihetica din Falticeni.
Aici nu mai este Nica a lui Stefan a Petrei, ci Ion Creanga, nume pastrat pentru toata viata.
1855-1858 -; dsfiintandu-se scoala din Falticeni, pleaca la Iasi, prin insistentele mamei care-l dorea preot,Ajunge elev al seminarului, pedagogic Veniamin Costache de la scoala. Termina seminarul -;cursul inferior.
Se casatoreste cu Ileana, fata preotului Ion Grioriu de la biseica ‘40 de Sfinti. La 26 decembrie, 1859 e horotonisit doacon la biserica Sfanta Treime.
In septembrie 1873, cand incepuse noul an scoalar, scoala preparandala era in totala descompunere : se inscriau numai trei cursanti.
Ideea unei scoli pedagogice capabila sa produca pedagogi cu adevarat,adica oamenii scolii, indeosebi ai celei de masa, ii era foarte apropiata. Odobescu isi conditiona adeziunea de la orice sistem de invatamant pedagogic in primul rand de la apropierwea caracterrului practic, eficient. Pentru asemeanea organizare Odobescu avea nevoie de omul protrivit. Ministrul Odobescu il aduse pt aceasta pe tanarul Titu Liviu Maiorecu, fiul profesorului pasoptist Ioan Maiorescui. El avea aunci 23 de ani. Isi luase doctoratul in filozofie in Gernmania si licenta in drept la Paris.
O pregatire mai temeinica decat a multor compatrioti din aceeasi generatie, el opunea constructiilor speculative ale acestora, gandul unei munci de propagare a culturii in toate stratuirile sociale, in functie de fondul lor operceptiv.
In paralel cu activitatea la gimnaziu, si la Universitatea Maiorescu isi reluase, in perfecta concordanta, in vederile lui Odobescu,si vechea lui initiativa a prelegerilor publice cu caracter pedagogc.
Probail ca in jurul organizarii scolii preparandale, care acum se numea Institul Vasile Lupu, sau Scoala Normala de La Trei Ierarhi,se va fi facut oarecare zgomot pentru atragera noilor elevi langa cei ce urmau sa fie trimisi de catre districte.
Noii absolventi ai seminarului de la Socola, hirotonisiti sau nu in acest timp vor si ei ispititi sa se pregateasca pentru cariera didactica a viitorului, spre care multi erau atrasi.
Pentru diaconul Creanga, care slujea inca fara salariu, la Barboi, in care de mult visa pregatirea in vederea unei scoli, incercarea apare cat se poate de fireasca.
Dupa cum fusese prevazut, cursurile scolii organizate se deschideau la 9 Ianuarie 1864.
Diaconul Creanga, om la 25-27 de ani, tata de familie si slijitor al bisericii, prezenta, probabil cel mai inalt nivel de pregatire a cunostintelor, devreme ce avea cursul de jos al seminariei si pentru intrarea in scoala era suficienta scoala Primara.
Maiorescu hotarase sa predea, ca matrie principala, pedgogia de trei ori pe saptamana, cu privire deosebita la metodele atat de generale cat si speciale.
Diaconul Creanga trebuie sa fi aratat de la inceput si deosebit de interesat si deosebit de inzestrat pentru a fi atras atentia directorului.
La 15 septembrie, 1964, isi incepe cursurile ca suplinitor , apo prin decretul semnat de Cuza-Voda ‘domnul Ion Creanga se numeste provizoriu institutore la clasa intai sectiunea a doua de la scoala primara ‘Trei Ierarhi’’.
1864-1865 -; in acest an scolar este elev stralucit la scoala preparandala vasiliana de la Trei Ierarhi.Maiorescu il apreciaza si il pune invatator la scoala primara nr.1 din Iasi. La zece iunie 1865 devine institutor, certificat de absolvire .Are 28 de ani, e insurat si are un baiat, Constantin (n. 19 decembrie 1860).
1859-1872 -; timp de 12 ani e slijitor al altarului (dascal, diacon, la diferite biserici din Iasi). La 10 octombrie, 1872, este exclus definitiv din cler. Il aprasise nevasta (un diacon nu are voie sa divorteze), trasese cu pusca in ciorile care murdareau biserica Golia (locuia ca diacon in casa aflata si azi in curtea Goliei) si se tunsese ca un civil. Abia in 1993, dupa 122 de ani, s-a luat post mortum o hatarare reparatorie: Creanga a fost reprimit in randul clerului ca deacon.
1864-1889 -; timp de 25 de ani, slujeste scoala, fiind un excellent pedagog, chiard aca fusese destituit din invatamant intre 1872-1874. E autorul unui numar de 4 manuale scolare , scoase in colaborare cu alti institutori.
In 1873- dupa un process lung, tribunalul da o decizie de divort si are castig de cauza in procesul cu Ileana, primind copilul in ingrijire. Constantin avea 12 ani si tatal sau cauta o casuta potrivita. O gaseste in mahalaua Ticau si se muta in bojdeuca. Ga gospodina, aduce pe Tinca Vartic, o fata tiitoare, cu care va trai toata viata, fara sa se casatoreasca legitim. Bojdeuca se afla pe valea Ticaului, pe Str. Simion Barnutiu. Existenta de peste 100 ani , casuta in care a trait Creanga aproape 2 de cenii are un istoric destul de zbuciumat.
In 1889 la 31 decembrie, dupa o boala indeluungata Creanga se va stinge din viata iar Tinca Vartic va ramane un an la bojdeuca pana in 1890, cand se marita cu C. Deliu si dupa un timp paraseste bojdeuca, mutandu-se la sot. Acsa, ramanand neangrijita, incepe sa se darame, incat in 1914, cand directorul scolii normale, ‘vasile Lupu’ din Iasi -; Ion Mitru -; face, impreuna cu un grup de elevi, o vizita la bojdeuca, ramane adanc miscat de starea de ruina in care se afla aceasta. Se incearca o ancheta pentru strangerea de fonduri dar fara pea multe rezultate. In periaodaprimului razboi Mondial, jumatate din bojdeuca se prabuseste. Ea a fost aproape uitata pana la 29 octombrie 1917, cand un grup de prieteni ai scriitorului si pretuitori ai operei lui, se constituiesc intr-un ‘Comitet Ion Creanga’ compus din personalitati culturale ale Iasului : Racovita, Chirileanu,Bogdan. Ion Mitru si altii, care restaureaza bojdeuca si opune o stare de a fi vizitata, dand-o in ingrijire si supravegherea Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi.
Cu vremea, bojdeuca gasindu-se pe un teren fugitiv a inceput a se ruina din nou, necesitand reparatii complete.

Pentru ca pe viitor bojdeuca sa nu mai sufere de pe urma alunecarilor de teren, Comitetul s-a adresat Consiliului tehnic Bucuresti, care a aprobat a se face lucrari de drenare, atat bojdeucii cat si carteierului Ticau.
Aceasta casuta ‘de valatuci si povarnita spre cadere pe zi ce trece, de n-ar fi rezemata de vreo 24 de furci de stejar’, cum spunea scriitorul intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu, cu odai mici si ferestre joase, cu bagdadie din scanduri joase asezate pe grinzi lustruite cu horn incapator si cu cerdacul din spate cu vedere spre Sorogari, cu prispa de tara de jur imprejur -; toate , amintesc despre ceasurile de iarna ale celor doi ‘mari si buni prieteni’, cum ii numea Sadoveanu -; Mihai Eminescu si Ion Creanga.
Ca un izvor pururea recunoscator unde drumetii vin sa se imobilizeze spiritualiceste, bojdeuca atrage an de an mii e mii de vizitatori, tineri si varstnici din tara si strainatate, care vin cu adanca piosenie la casa lui Mos Creanga din Ticau, pentru a zabovi o clipa in salile muzeului.
Asezata in carterul Ticau, nu departe de centrul orasului, la numai 5 minute de piata Sfantul Spiridon, intr-un decor plin de verdeata din care nu lipsesc condurasii, gherghinele, vazdoagele, gura-leului, busuiocul precum si cateva fire de porumb, plante cu scopul de a pastra atmosfera de altatdata, bojdeuca primeste zilnic sute de vizitatori care vin cu adanca emotie si netarmuita recunostinta sa cinsteasaca aici la locul unde au fost scrise ‘Amintirile din Copilarie’ -; memoria celui care a fost Creanga.(A. Bejenaru)
Bojdeuca din Ticau este vizitata anual de peste 50000 de turisti, in primele 6 luni ale lui 2002 trecandu-i pragul aproape 25000 de vizitatori.
1875 -; Moment decisiv in viata Humulesteanului stabilit in Ticau : il cunoaste pe Eminescu, revizor scolar la Iasi si Vaslui. Poetul descoperea, la o consfatuire a invatatorului ori la vreun han Iesean, harul nemaipomenit de povestittor a lui C. Devin prieteni pentru totdeauna si petrec la Bolta Rece ori la alte hanuri.
E cea mai frumoasa amicitie in istoria literaturi romane. Eminescu il determina sa scrie si il introduce in cenaclul Junimii. Marturiile contradictorii ii incearca adesea pe istoricii literari.
Cu privire la intrarea lui Creanga in Junimea, marturia cea mai autorizata e si cea mai contestabila, daca o consideram pe a lui Maiorescu din ‘Istoria Contemporana a Romaniei‘. Intradevar , aici , evocand sedinta din 1871 prin care Junimea se angaja in activitate politica, Maiorecu il amintea pe Creanga printre cei care atunci veneau regulat la adunarile literare. Creanga ar fi fost, deci, inca din 1878 un vechi si asiduu junimist. Un cerectator superficial si suficient avea sa traga concluzii de o precizie hazlie: Creanga ar fi fost primul in Junimea din 1868 pe temeiul calitatii sale de institutor si de scriitor didactic.
In ce-l priveste pe Creanga personal, calitatea de scriitor didactic nu-i prea fusese recunoscuta de catre junimisti a caror tipograf nici nu luase in consideratie Metoda Noua pentru ca nu-si propusese sa editeze manuale de scoala primara. De altfel in 1868 chiar in 1871 si mai tarziu inca, nu s-ar fi justificat prin nimic diferentierea lui Creanga de colegii sai Enechescu, Grigorscu si Simionescu nici unul primit in Junimea pe temeiul calitatii desi in 1872 lui Creanga i se va taia numele dintre autorii manualelor didactice anuntate in bibliografia ‘Convorbirilor’.
Desigur exista de demult legatura lui Creanga cu Maiorescu bazata pe intalnirea de la scoala preparandala.
Creanga ii datora lui Maiorescu in 1875 si intrarea si revenirea cu corpul institutorului.
De aceea, e plauzibil ca abia in vara lui 1875 lui Creanga sa i se fi pus pentru prima data problema participarii la o adunare a Junimii si numai de catre Eminescu, care il indemna sa scrie si pe el cum il indemnase candva si pe Slavici.
Trebuia ca Eminescu care cunostea Junimea pe dinauntru sa ii fi explicat lui Creanga de ce venirea lui incepea sa devina fireasca si pentru junimisti si pentru el insusi.
Adevarul e ca Maiorescu se intrunise, initial cu cine putuse, din elita Iasului, pentru a-si intemeia cercul mai mult cultural ca ‘O adunare privata de iubit ori ai literaturii romane si ai stiintei’ mai mult raporturile complementare se evindentiau.
Daca Eminescu l-a convins pe Creanga sa vina cu el la o adunare a Junimii, absenta lui Maiorescu, era si regretabila si profitabila pentru toti.
Un nou venit la Junimea mai atragea de obicei atentia de vreme ce intra cine vrea.
Creanga dupa cum indica si unele marturii si bunul simt se va fi asezxat intr-un colt mai ferit pe cat posibil la adapostul lui Eminescu si pana sa se familiarizeze cu mediul va fi optat pentru clasica atitudine a taranului in fata unor boieri pana la proba contrarie a binevoirii.
Creanga aparea, evident, la Junimea ca si in genere pentru citiorii vremii, drept un ‘povestitor popular’ nu un scriitor in primii ani ai afirmarii sale.
Creanga povestitorul era tot una cu Creanga anecdotistul si mai mult decat lui Slavici sau lui Miron Pompiliu, junimistii ii alaturau celuilalt anecdotist, Caragiale.
Lecturile lui Creanga erau bine primite, dar asteptate cu nerabdare, erau glimele lui gata oricand sa fie infatisate in doua variante.
Dar chiar singur rasul lui inveselea societatea fara alte comentarii, deoarece cand radea Creanga, ce hohot puternic, plin, sonor, din toata inima, care facea sa se cutremure peretii!
Citeste ‘Soacra cu trei nurori’. Autorul de manuale devine la 36 de ani, scriitor, prin grija marelui prieten, care a locuit o vreme in bojdeuca din Ticau. Era in anii 1876-1877 , inaintea plecarii fratelui Mihai la Bucuresti.
1875-1883 - Acum e timpul capodoperelor povestitorului ;acum e si timpul capodoperelor scrise de Eminescu. Destinul vrajit a facut ca in 1883 amandoi sa se imbolnaveasca si sa nu mai scrie nimic imprtant dupa acest an. Dupa ‘Soacra cu trei nurori’ publica in Convorbiri Literare : Punguta cu doi bani, Danila Prepeleac, Povestea Porcului, Mos Nechifor Cotcariul, Povestea lui Harap Alb s.a.
1883-;1889 -; crizele de epilepsie ii aduc o suferinta de 6 ani. Cade chiar in clasa inaintea scolarilor stand mult timp in concediu medical. Pentru tratament se duce la Slanic Moldova.
1889, 15 iunie -; afla din ziare ca la ospiciul dr.-ului Sutu din capitala s-a stins fratele Mihai. Plange ca un copil si murmura tremurand de suspine. : Badie Mihai!
1889, 31 decembrie -; Copii pornesc prin Iasi cu uratul. Inveselit coboara din Ticau spre centru. Intra la o franzelarie de pe strada Lapusneanu mancand gogosi cu dulceata. Impreuna cu profesorul Draghiei urca pe ulita de sus. Dupa ce beau cate un coniac, amicul il conduce pana aproape de bojdeuca, isi ureaza ‘La multi ani’. Primeste colindatorii. In noaptea bucuriilor el isi da duhul. Afland vestea prietenii l-au pus in sicriu.
Cand sa-l scoata parca bojdeuca nu-l lsa sa plece la cimitir. Cosciugul prea mare ; usile prea stramte. Cum sa iasa?
Amicii strica zidul de lut, dintre ferastruicile odaii de curat.Prin spartura e scos sicriul si dus la eternitatea unde e inmormantat pe 2 ianuarie 1890.
Pentru ca pe viitor sa nu mai sufere de pe urma alunecarilor de teren, Comitetul s-a adresat Consiliului Tehnic Bucuresti, care a aprobat a se face lucrari de drenare, atat bojdeucii, cat si cartierului Ticau.
Aceasta casuta ‘de valatuci si povarnita spre cadere pe zi ce trece, de n-ar fi rezemata de vreo 24 de furci de stejar’, cum spunea scriitorul intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu, cu odai mici si ferestre joase, bagdadie din scanduri joase, asezata pe grinzi lustruite cu horn incapator si cu ecrdacul din spate cu vedere spre Soragari, cu prispa de tara de jur imprejur -; toate, amintesc de ceasurile de taina ale celor doi ‘mari si buni prieteni’ cum ii numea Sadoveanu -; Mihai Eminescu si Ion Creanga.
Ca un izvor pururea recunoscator, unde drumetii vin sa se imobilizeze scpiritualiceste, bojdeuca atrage an de an mii de mii de vizitatori, tineri si varstnici din tara si strainatate, care vin cu adanca piosenie la casa lui Mos Creanga din Ticau, pentru a zabovi o clipa in salile muzeului.