j7p14pj
Bas-agaua turcilor,
Macelarul francilor,2
Cu cincizeci de braileni,3
Si cincizeci de bosnieni,
Braileni din Braila,
Bosnieni din Bosnia.
Ei, mari, cu toti veneau
Si pe mal se coborau
In cel sat mare, serbesc,
Jumatate romanesc,
La casele Badiului,
Badiului bulgarului,

Fratiorul Marcului.
„Dalbo, dalba, jupaneasa!
Cu ochi mari de puica-aleasa;
De ti-e Badiul tau acasa,
Zi-i degraba ca sa iasa,
Iar de-i dus in deal la vie,
Mergi de-i zi sa nu mai vie,
Ca s-a trecut de glumie!“
„Nu-i la vie, si-i in casa
Cu palosul gol pe masa.
Badiului voinic nu-i pasa
Nici de cursa dusmaneasca,
Nici de oaste-mparateasca!“
Badiule, te tine bine,
Ca urdia-ntreaga vine!
Turcii vin gramada, claie,
Capul tau sa mi ti-l taie
Si sa-l duca pe tipsie
De pesches la-mparatie.1
Iata lupta se-nclesta:
Badiul singur se lupta,
1 Cuvant turcesc ce insemneaza prezent, dar.
2 Un lautar din satul Foltesti, ce se afla la coada lacului Brates, langa Galati, zicea urmatoarele versuri:
Cu-o franghie de matase
Impletita-n in trei, in sase
Cat si bratul meu de groasa,
Taia carnea pan’ la oase
Si cu doua de fuior,
Cat un fluier de picior,

Chiar in sange se scalda
Si din loc el nu se da.
Dar cand trupul oboseste,
Cand puterea se sfarseste,
Inima la ce-ti slujeste!
Badiul meu slabea, cadea,
Turcii ramasi mi-l prindeau
Si-l ferecau peste tot,
Si-l legau strans cot la cot
Jos la stalpul hornului,
La dogoarea focului,
Cu franghie de matase,
Vitele-mpletite-n sase...
Taiau carnea pan’ la oase!2
Badiul greu se rasucea
Si din gura-ncet zicea:
„Baduleasa mea frumoasa!

De mi-ai fost tu credincioasa,
Mergi degraba la camara,
De ia galbeni din comoara.
Umple-ti poala plina, rasa
Dar cand Badiul se-ntindea,
Cele doua se rupea,
Numai latul de matase
Nu-i da drumul ca sa iasa,
Ci-l strangea, strangea cumplit,
Ca un sarpe-ncolacit.

S-o revarsa-aici prin casa,
Doar or vrea ca sa ma lasa!“
La bani turcii navaleau,
Si pe jos se tavaleau,
Dar pe Badiul nu-l slabeau!
Badiul inca mai zicea:
„Baduleasa mea frumoasa!
Cu ochi mari de puica-aleasa,
Mergi degraba in cea casa;
Pune fata la ghileala,
Buze moi la rumeneala
Si sprancene la cerneala;1
Apoi vina-aice-n casa,
Doar or vrea ca sa ma lasa!“
Mandra cat se arata,
Bas-agaua se-mbata,
Dar de Badiul ce zacea,
Mila nici ca-i se facea!
Badiul inca-ncet zicea:
„Baduleasa mea frumoasa!
De-mi esti soata credincioasa,
Fa la apa ca purcezi,
Si-n fuga sa te repezi
Pe la gura pivnitei,
Tot de-a lungul ulitei,
1 Femeile in Orient au uraciusul obicei de a-si drege obrazul cu suliman si a- si boi sprancenele cu nucusoara arsa. Acel obicei s-a adoptat de toate femeile, fie mahometane, fie crestine ce locuiesc in Imperiul Otoman, si din nenorocire a si trecut peste Dunare si s-a incuibat in satele romanesti de pe malul stang al raului.

La casele Marcului,
Fratiorul Badiului,
Si da lui pe loc de stire
Ca ma aflu la pieire.“
Baduleasa purcedea,
Dar la apa nu mergea,
Ci-ntr-o fuga ajungea
La casele Marcului,
Marcului bulgarului,
Fratiorul Badiului:
„Alei! cumnatica mea!
Rasarit-ai ca o stea,
Ce vant dulce te-a batut,
La noi de te-ai abatut?“
„Am venit sa-ti dau de stire
Ca mi-e Badiul la pieire,
Pe mana bosnenilor
Si a brailenilor!“
Baduleasa nu sfarsea, —
Marcul se si repezea,
Buzduganul invartind
Si din gura chiuind:
„Mai bosneni, mai braileni,
Misei dusmani si vicleni!
V-aruncati suta pe-un om

Ca si cioarele pe-un pom.
Ce vi-i robul vinovat,
Astfel de l-ati ferecat?
De va-i robul de iertat,
De vandut sau de schimbat.
Mie mi-e de cumparat.“
„Nu ne-i robul de vandut
Ci ne-i robul de pierdut.“
„Alei! frate Badiule,
Cum te calca babele!“
Cat zicea, se repezea,
Stalpul hornului smuncea,
Pe Badiu ca-l slobozea
Si din gura-i poruncea:
„Bate tu marginile,
Ca eu bat mijloacele,
Care-a scapa de la mine,
Sa nu scape de la tine!“
Amandoi turbat racneau,
Varteji de moarte faceau,

Pintre turci se invarteau,
Turcii sarea si fugea
Dar pacatu-i ajungea!
Care scapa de stalpan,
Nu scapa de buzdugan!...
Noaptea neagra cand cadea,
Clai de turci in foc ardea,
Si lumina se-ntindea
Pe luciul Dunarii,
Pe valurile marii.
Iar nevasta Badiului,
Cumnatica Marcului,
La cel foc grozav cata
Si cu jale cuvanta:
„Alei! frate Badiule!
Cumnatele Marcule!
Auziti voi parele
Cum mananca oasele?
Auziti voi mamele
Cum isi plang pacatele?...“

Frunza verde de-alunis:
Tace cucul la raris,
La raris, la carpenis
De frica celui Ghemis,
Ca de-i mic si ghemuit,
Are fata de-ngrozit,
Si de-i mare cat un ghem,1
Turcii toti de el se tem.
Cat a fost vara de mare,
El a mas pe la cosare
Cu vanata cea frumoasa,
Iapa scurta si vanoasa,
Cu dungi negre pe spinare,
Si scantei de foc in nare.
1 In povestile poporale exista o fiinta fantastica ce se numeste Statul-Palma-
Barba-Cot, adica cu statul nalt de o palma si cu barba lunga de un cot. El traieste sub pamant si umbla calare pe un iepure schiop. Ghemis, mare cat un ghem, o fi negresit ruda cu el.
2 Adica are forma de ogar, facuta pe alergare.
3 Pedeapsa barbara a falangai s-a aplicat in tara in timpul domniei fanariotilor.
Nenorocitul osandit la aceasta pedeapsa primea lovituri de bici sau de vergi pe talpile picioarelor, in vreme ce picioarele lui erau strans legate de un drug, numit falanga, si ridicate in sus.