y4d22dd
Frunza verde salba moale,
Adus-a un nor in poale
Boala cea mai rea din boale!
Noru-n tara s-a lasat,
Peste oameni a plouat,
N-a plouat ploaie curata,
Dar cu ciuma-amestecata!
Unde-ajunge picatura,
Se inchid ochii si gura,
Ochii sa nu mai priveasca,
Gura sa nu mai graiasca!
Plina-i tara, mult e plina
De scaieti de maracina;
Iunie, Ciresel (a cireselor).
Iulie, Cuptor (a fierbintelilor).
August, Masalar (a secerisului).
Septembrie, Rapciune sau Vinicer si Vinitel (a vinului).
Octombrie, Brumarel.
Noiembrie, Brumar sau Promorar (a brumei mari si a promoroacei).
Decembrie, Andrea sau Neios (a ninsoarei).
1 Ciuma a bantuit tara in mai multe randuri, pe timpul cand hotarele ei dinspre Dunare si dinspre Bugeac erau expuse calcarii dusmanilor. De la asezarea carantinelor insa, ea a fost ferita de grozaviile acelei cumplite epidemii.
Unde-s tufe prin potici
Sunt morminte de voinici,
Unde-s tufele mai dese,
Morminte de jupanese,
Unde-s tufele mai rari,
Morminte de fete mari,
Unde-s tufele mai vii,
Tot morminte de copii.
Frunza verde porumbica
Sta voinicul la potica.
Ciuma rea ii iese-n cale,
Voinicul zice cu jale:
„Na-ti calul cu armele

Si-mi lasa tu zilele.“
Ea-i raspunde: „Dragul meu!
Cal si arme nu voi eu,
Dar pe tine chiar te vreu“.
Frunza verde garofita,
Trece-n camp o copilita
Cum e crinul inflorit,
Cum e buna de iubit.
Baba Ciuma cea pagana
Mi-o apuca strans de mana.
Copilita-i zice: „Ciuma!
Nu-mi fii ciuma si-mi fii muma!1
Na-ti salba cu florile
Si-mi lasa tu zilele.“
Ea-i raspunde: „Dragulita!
Am o neagra salbulita2
De cercat la gatul tau,

Care nu te-a prinde rau.“
1 Spaima raspandita in tara de rautatea ciumei a nascut mai multe legende si proverbe. Cel mai caracteristic din toate este proverbul scos pe seama mamelor neomenoase si care zice: Cutare e ciuma, nu e muma. Asemene se zice de un om rau si dusmanos ca l-a fatat ciuma.
2 Aluzie la petele acele negre lasate de boala ciumei pe trupurile victimelor sale.
3 Un proverb poporal suna in urmatorul chip:
Soacra, soacra
Poama acra!
De te-ai coace cat te-ai coace,
Poama dulce nu te-ai face.
Ideea satirica cuprinsa in aceste versuri e destul de aspra, insa imaginea ciumei spaimantandu-se la vederea unei soacre si fugind din tara numai ca a
intalnit-o, face a presupune ca autorul necunoscut al legendei a avut multe daune din partea mamei nevestei lui.

Frunza verde toporas,
Iat-un dulce copilas
Care-alunga-un fluturas.
Unu-alearga, unul zboara:
Ciuma-i prinde si-i omoara!
Frunza verde poama acra, lata-o baba, iata-o soacra3.
Cum o vede Ciuma-ndata
Da la fuga spaimantata,
Culegand in calea ei
Pruncusorii mititei,
Nevastuice tinerele,
Copilite gingasele,
Feciorasi cu mintea cruda
Si barbati voinici la truda.
Duca-s-ar in pribegie!
Duca-s-ar in cea pustie,
Indarat sa nu mai vie!

Jos, pe malul Prutului,
La casele Valcului,
Valcul bea, se veseleste,
Cu trei fete se-ndrageste,
De holera nici gandeste;
Maica-sa grija-i ducea
Si cu lacrimi ii zicea:
„Dragul mamei Valcule,
Mandrule, voinicule!
Tu tot bei si veselesti,
De holera nici gandesti,
Lasa-mi-te de betie
Si de dalba veselie,
Ca holera-i chiar la Prut
Si chiar dincoace-a trecut!“
Valcul ei se supunea,
Patru boi la car punea1
1 Carul a fost adus in Dacia de colonistii romani. Ei aveau deosebite trasuri.
Acea de care se serveau cetatenii avuti se numea biga. Trasura matroanelor se chema carpentium si era cu doua roti, insa la serbarile publice ele se suiau in alte mai mari cu patru roti, numite pilentum. Afara de acestea, romanii aveau pentru tara o trasura carruca. Vizitiul se numea carricarius, carucier.
2 Imagine antica. Furiile iadului, dupa mitologia romana, poarta plete de serpi.
Holera
Si pe cal incaleca,
Drumul la vale-apuca,
Apuca-n calatorie
Sa faca negustorie.
Cand la cotul Prutului,
Prin mijlocul campului,
El zarea, mari, vedea
O clontata ce radea,
O clontata-nveninata,
Cu pielea pe trup uscata
Si cu parul despletit
Tot cu serpi impleticit.2
Ea din loc in loc sarea,
Spini in urma-i rasarea,
Iarba campului ardea
Si oamenii morti cadea!
„Cale buna, mai drumet:

Unde mergi asa sumet?“
„Cale-ntoarsa, cloanta fa,
Unde-alergi curand asa?“
„Merg la casa Valcului
De pe malul Prutului
Ca sa-i ridic zilele,
Sa ma duc cu dansele.“
„Alei! iazma calatoare,
Boala rea s-ucigatoare!
Na-ti calul si armele,
De-mi lungeste zilele,
Sa-mi mai vad copilele
Ca-mi sunt dragi ca soarele.
Na-ti si carul, na-ti si boi,
Numai te du de la noi!“
„Nu vreau arme omenesti,
Ca eu am arme dracesti.
Am trei coase nevazute,
Cu ciocan de foc batute:1
Una pentru cei voinici,
1 Adeseori se vad in basmele romanilor figurand arme si unelte de foc.
Ingerii au in mana dreapta sabie de foc: o calamitate publica e numita bici de foc; vanturile de la apus, ce sunt fierbinti, sunt vanturi de foc etc.

Una pentru copii mici,
Una pentru fete mari
Si neveste cu stergari,
Nu vreau nici carul cu boi,
Ci va vreau pe toti pe voi,
Sa va umflu zilele,
Sa ma duc cu dansele.“
Valcul biet se oterea,
Holera la el sarea,
Oasele si le-ntindea
Si pe Valcu-l cuprindea.
Gura pe gura punea,
Buze pe buze lipea,
Zilele i se sorbea.
Apoi cloanta iar radea,
Cu zilele purcedea,
Si voinicul mort cadea
Jos la cotul Prutului,
In mijlocul campului!

Bogatul si saracul
Frunzulita de dudau,
La umbra, la fagadau
Beau saracul si bogatul.1
Beau stapanul si argatul.
Iar bogatul se mandrea
Si-n glas mare poruncea:
“Mai crasmar,
Mai fagadar!
Ada-mi mie vin de-un ban
Ca sa beau cu ist sarman.“
Iar saracul ca radea
Si din gura poruncea:
“Mai crasmar,
Mai fagadar!
Ada-mi mie vin de-un zlot2
Sa-l beau cu bogatul tot!
1 Carul taranesc ce purta la romani numele de carrum se numea si sarracum.
Este dar de presupus fara amagire ca cuvantul de sarac, adica neavut, a denumit din vechime pe oamenii insarcinati cu ducerea carelor, oameni cu simbrie si lipsiti de avere.
2 Zlotul e o moneda de conventie, precum leul, a carei valoare e de 30 parale.
Obiceiul de a se numara in zloturi s-a pierdut mai cu totul in tarile romanesti.
3 Cuvantul cinste, de origine slavona, a fost rau inteles si intrebuintat pana acum ca sa exprime onorul. A se cinsti vrea sa zica a bea impreuna la crasma sau, cum zic francezii, se traiter.
„Mai sarace, saracila,
De ce vrei sa-mi faci in sila?
Nu-ti pune punga cu mine,
Ca n-ai camasa pe tine,
Nici nu ai turme de oi,
Nici cosar cu papusoi,
Nici car mare-n patru boi
Ca sa poti cinsti cu noi.“3
„Mai bogate, bogatele!
Daca ai averi de-acele,
Nu-mi scoate ochii cu ele.
Ca averile de frunte
Sunt ca un izvor de munte,
Astazi curge si ineaca
Si maini scade s-apoi seaca!
De ai turme mari de oi,

Ai si turme de nevoi,
Ca pe unde-s turme blanzi
Sunt si lupi mereu flamanzi.“
„Mai sarace, saracila!
Face-mi-as de tine mila
De n-ai fi tu om pizmas
Si la inima vrajmas.“
„Mai bogate, bogatele!
Nu fi dusman gurii mele,
Ca nu-ti vreau nici rau, nici bine,
N-am ce imparti cu tine.
Tu ai care cu opt boi,
Ai cosar cu papusoi,
Eu, un cal bun de nevoi!
Tu ai bani de vanturat,
1 Moldova produce vinuri foarte bune, care sunt menite a deschide un izvor de mare comert tarii. Unele podgorii mai ales, precum Agiudul, Crucea, Socola,
Panicul, Odobestii etc., sunt vestite pentru calitatea productelor lor.
Cotnarul e insa vinul de frunte al Moldovei. In acea podgorie se gasesc viile lui Stefan-voda.
Expresia varsa sange nu inseamna aice ca saracul ar fi ucigator de oameni. Ea vrea sa zica ca ar varsa sudori de sange, lucrand, pentru ca sa dea dreptul cui se cuvine.
Nu e in firea romanului de a face moarte de om; el nu cunoaste simtirea razbunarii, vendetta italienilor. Crimele cu premeditare sunt foarte rari in tara: cele mai multe provin din furia maniei sau din cauza bauturii. Gelozia inca produce din cand in cand acte criminale.
2 Finitul acestui cantec are o varianta care pune in gura saracului urmatoarele cuvinte:
„Tu ai galbeni la chimir,
Eu am un seleaf cu fir,
Si-n seleaf un iatagan
Ce ma scapa de alean.

Galbeni multi de semanat,
Eu am numai un topor
Care mi-e bun fratior,
Dar ce-aduni tu intr-o vara,
Eu adun numa-ntr-o seara,
Ca toporul mi-i vrajit,
Cu taisul otelit,
Si cand el se-ntoarce-n vant,
Cad bogatii la pamant.
Mai crasmar,
Mai fagadar!
Ada-o vadra de Cotnar1
Si de plata n-ai habar,
Ca saracul cand cinsteste
Varsa sange si plateste!“2
Tu ai casa si ai masa,
Eu am lunca cea frumoasa,
Si ce-aduni tu intr-o vara,
Eu adun numa-ntr-o seara.“

Stejarul si cornul
„Frate, frate de stejar!
Lasa-ma sa tai un par
Sa-mi fac osie la car.“
„Fratioare romanas,
Voios parul da-ti-l-as
Dac-ai face tu din el
Buzdugan de voinicel,l
Ghioaga mare nestrujita,
Cu piroane tintuita,
Si cu dansa de-ai lupta
Sa aperi mosia ta.“2
„Cornule, ce nu te-ndoi,
De-o creanga sa te despoi,
1 Buzduganele sunt armele favorite ale vitejilor din balade, precum si ale zmeilor si ale fetilor-frumosi din povesti. Zmeii cand se intorn la casele lor, arunca buzduganele din departari fabuloase, si acestea dupa ce lovesc in poarta, merg de se aseaza in cuiele de la pereti. Lupta intre zmei si feti-frumosi incepe totdeauna cu lovirea buzduganelor.
2 Mosia stramoseasca, patria! Mandre timpuri erau acelea cand tara reprezenta pamantul tuturor, averea ramasa de la mosi-stramosi si cand glasul codrilor chema pe romani la vitejie!
3 Acest vers lasa a presupune ca balada e de pe timpul navalirilor lui Sobieski si ale altor regi poloni.
Sa-mi fac prajina de boi?“
„Fratioare romanas!
Creanga lunga da-ti-o-as
Ca s-o faci arc de razboi
S-alungi lesii de la noi.3
Lasa boii, fratioare,
Si te da la vanatoare,
Ca nu-i timp de plugarie,
Si e timp de vitejie.“
„Codri, codri, ma jur eu
Sa ucid cu bratul meu
De tot cornul un dusman,
De stejar un capitan.“