i8f20fn
Corbac zace la-nchisoare
De trei ani lipsiti de soare,
In oras la Tarigrad,
In beci la sultan Murad.
El ofteaza si jeleste
Si prin gratii tot priveste
Cand la nori purtati de vant
Care ploua pe pamant,
Cand la carduri de cocoare
Ce mereu zbor catre soare.
Iata, mari, ca-ntr-un nor
El zarea un corbusor
Ce pe sus tot croncanea
Si din aripi tot batea.
„Alelei! Corbac zicea,
Caci n-am durda, pui de corb,
Sangele sa mi ti-l sorb!
Ce tot zbori si croncanesti?
Ori pe mine ma jelesti,
Ori de mine tu-ti bati joc?
Ramanere-ai fara cioc,
1 Aceasta balada are multa asemanare cu acea a lui Novac si Corbul si, pe cat presupun, ea este numai o parte din vreo alta balada ce s-a pierdut.
Si ti-ar cadea unghiile
Sa n-acati cu dansele!“
Corbul cat il auzea
Din cel nor se repezea,
Pe fereastra se lasa
Si pe limba-i cuvanta:
„Corbacele, dragul meu!
Ce ma blestemi asa rau?
Ca umblu de randul tau
De trei ani fara-ncetare
De cand zaci la inchisoare.
Maica-ta mi-a poruncit
Sa tot zbor neobosit
Pe spinarea vantului
In jurul pamantului,
Sa te aflu, ca sa stiu
De esti mort sau de esti viu.“
„Alei, corbe, de-i asa,
Eu nu te-oi mai blestema,
Ci cu lacrimi te-oi ruga
Ca sa faci pe gandul meu

Sa-mi aduci cu pliscul tau
Cinci fuioare de matasa
De la mama, de acasa
S-inca iarba-fierului1
Din codrul Neferului.“
Corbul iute-n zbor sarea
Cat pe cer el se zarea
Mai intai ca un porumb,
Apoi numai cat un plumb,
Pan’ ce-n zare ajungea
Si din zare se stergea.
Doua zile nu trecea,
Corbusorul se-ntorcea
Si cu pliscul aducea
Cinci fuioare de matasa
Cea mai buna si aleasa,
S-inca iarba fierului
Din codrul Neferului.
„Alei! corbusorul meu!
De-a vrea sfantul Dumnezeu
In cea lume sa scap eu,
Jur sa mi te infratesc
Si sa mi te tot hranesc
Nu cu carne pasareasca,
Ci cu carne paganeasca,

Nici cu sange pasaresc,
Dar cu sange paganesc!“
1 In povesti se pomeneste ades de o iarba ce are putere a topi fierul de la zavoarele inchisorilor. Ar fi de crezut ca iarba-fierului nu e alta decat iarba de pusca, daca povestile poporale nu ar fi existat inainte de descoperirea prafului.

Corbea timpul nu pierdea,
El matasea o torcea,
Lunga funie-o facea
Si de gratii o prindea,
Apoi cand noaptea cadea,
El cu iarba-cea-de-fier
Atingea gratii de fier;
Gratiile, ca de foc,
Se topeau toate pe loc.
Numai una ramanea
Care funia tinea.
Daca vedea si vedea,
Corbac timpul nu pierdea.
Funia si-o apuca,
Pe funie luneca,
Leganat mereu in vant
Pana ce da de pamant,
Apoi el se departa
Si din gura cuvanta:
„Corbe, corbe, fratior,
Mergi la maica cea cu dor
Si-i du veste c-am scapat
De la loc intunecat,
Si de-acum ca sa ma-mpac,
Eu din funie-am sa fac
Colan mandru pentru turci,
Ca sa mi-i ridic in furci!“

Fost-a, cica, un Novac,
Un novac, Baba Novac,
Un viteaz de-al lui Mihai1
Ce sarea pe sapte cai
De striga Craiova vai!
El un fecioras avea
Si tot astfel ii zicea:
„Fecioras, Gruiutul meu!
Asculta de ce-ti zic eu,
Sa nu cazi la vreun loc rau,
La loc rau si mult departe
Printre generalii lui Mihai-voda Viteazul s-a deosebit Baba-Novac, om credincios al Domnului, si care a avut o moarte glorioasa de martir, din ordinul lui Ciaki si al Senatului unguresc.
2 Simtul de nationalitate si iubirea de patrie sunt asa de adanc intiparite in inimile romanului, ca pentru el strainatatea e neagra, fara lumina. Soarele nu-l
incalzeste pe pamant strain!
Romanii sunt supusi tristei boli a nostalgiei, cand se afla destarati. De aceea
in armia austriaca unde sunt multi feciori din Ardeal si din Bucovina, legea de pedeapsa in contra fugirii din oaste, e mult mai putin aspra pentru romani.