k3t10td
Neagoe Basarab, voievodul muntean, a lasat niste Invataturi catre fiul sau Theodosie, scrise in slavoneste si traduse in romaneste. Copia din 1654 nu-i prototipul. Paternitatea lui Neagoe s-a contestat, se pare, fara motiv, fiindca metoda compilarii era atunci normala. Se vad elemente indiscutabile din Pareneticele lui Vasile Macedoneanul, din
Ioan Zlataust, din Fiziolog, din Varlaam si Ioasaf. Desi cu imagini de imprumut, cadenta patetica din plangerile la moartea fiului Petre dovedesc o inalta rafinare in ondularea retorica:
“Unde este acum frumusetea obrazului? Iata s-au negrit. Unde este rumeneala fetei si buzele cele rosii? Iata s-au vestejit. Unde este clipeala ochilor si vederile lor? Iata sa topira. Unde este parul cel

frumos si pieptanat? Iata au cazut. Unde sunt grumazii cei netezi?
Iata s-au frant. Unde este limba cea repede si deslusita? Iata au tacut.
Unde sunt mainile cele albe si frumoase? Iata s-au deznodat. Unde sunt hainele cele scumpe? Iata s-au pierdut...”
Cartea romaneasca de invatatura a mitropolitului Varlaam (1643) se remarca printr-o limba vie, limpede curgatoare (textul nu e original), printr-un ton familiar, direct:
“...Cum iubesti sa-ti hie tie oamenii asa si tu sa hii lor. Sa te feresti de a strainului. Sa-ti hie destul cu al tau. Sa va grijiti hie carele de voi sa va tineti trupul nespurcat. In ruga, in truda, intru paza sventei biserici.”
Didahiile georgianului din Ivirul Caucazului, Antim, sunt mult mai insemnate. Pe Antim il adusese in tara pe la 1690 Constantin Branco veanu pentru imbunatatirea tipografiei mitropolitane. Numeroase tiparituri, intre care grecesti si arabe, se datoresc noului specialist, care, calugarindu-se, ajunse in 1708 mitropolit. Atitudinea antiturca il duse la caterisire si moarte (1716). Si predicile lui Antim sunt compilatii, izvorul principal fiind Ilie Miniat, insa naturaleta frazei, spontaneitatea exordiilor, trecerea fireasca de la planul material la cel alegoric, familiaritatea, indignarile, intristarile, mustrarile, intre barile retorice sunt personale. Antim e un orator excelent si un stilist desavarsit, echilibrand cu patos exacta masinarie a cazaniei. El propune cu indemanare ascultatorilor speculatii teologice si tran scendentalitati, vorbind de sensul mistic al cuvantului Mariam, despre botezul cu apa si cu duh, despre mantuire, facand cu gratie exegeza subtire. Mai ales are darul de a izbi imaginatia printr-un soi de caractere morale, evocand de pilda pe injuratorul “de lege, de cruce, de cuminicatura, de coliva, de prescuri, de spovedanie, de botez, de cununie”, pe ipocritul la spovedanie care a mancat miercurea si vinerea
“peste si in post raci si unt de lemn” dar n-a dat de pomana nevoiasilor, caci: “am face mila, ci nu ne da mana, ca avem nevoi multe si dari si avem casa grea, si copilasi cam gloata...”, pe cel care stramba din nas la mancarea de post, rapstindu-se asupra verzelor, injurand legumele,
“zicand acai in zadar s-au adus in lume”. Antim are suavitate, exaltare lirica si face Fecioarei un elogiu franciscan desfasurat intr-o cadenta fastuoasa ca o coada de paun:
“Aleasa este cu adevarat ca soarele, pentru ca este incununata cu toate razele darurilor dumnezeiesti si straluceste mai vartos intru celelalte lumini ale ceriului; aleasa este si frumoasa ca luna, pentru ca cu lumina sfinteniei stinge celelalte stele; si pentru marea si minunata stralucire, de toate sireagurile stelelor celor de taina se cinsteste ca o imparateasa; aleasa este ca ravarsatul zorilor, pentru ca ea a gonit noaptea si toata intunerecimea pacatului si au adus in lume ziua cea purtatoare de vieata; aleasa este ca este izvor, care cu curgerile cerestilor bunatati adapa sfanta biserica si tot sufletul crestinesc; aleasa este, ca este chiparos, carele cu naltime covarseste cerurile, si pentru mirosul cel din fire s-au aratat departe de toata stricaciunea; aleasa este, ca este crin, ca macar de-au si nascut intre maracinii nenorocirii cei de obste, iar nu si-au pierdut niciodata podoaba albiciunii; aleasa este, ca este nor, care n-au ispitit nici o greime a pacatului; mai aleasa este, pentru ca este fecioara mai nainte de nastere, fecioara in nastere, fecioara si dupa nastere; si este o adancime nepriceputa a bunatatilor si o icoana insufletita a frumusetilor celor ceresti. Este o gradina incuiata, din care au curs izvorul vietii, Hristos.”