o8p15pj
1 Aceasta legenda pare a cuprinde o alegorie ingenioasa si poetica asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia in Banat. Numele de Ercul Erculean repoarta gandirea la timpurile domnirii romanilor in Dacia, pe cand baile astazi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latina de: Pontes Herculi si ad media acquae sacrae. Chiar acum inca unul din acele izvoare minerale se cheama izvorul lui Ercul, zeul puterii, caci apa lui este intaritoare.
Sora cea mai mica si mai salbatica ce sta ascunsa intr-o stanca si plange in umbra adanca reprezinta negresit, sub o forma alegorica, un izvor limpede si datator de viata. Temerea ei de a fi sorbita de razele soarelui, si cuibul sau de floricele asezat la racoare, infatiseaza imaginea unui parau de munte ce curge la umbra padurilor.
2 Cerna este numele paraului de munte ce curge prin Mihadia si merge de se arunca in Dunare. Acest cuvant insemneaza in limba slavona un lucru negru: prin urmare, se intelege pentru ce Ercul Erculean zice paraului: Nera limpezie.
In letopisetele noastre cele vechi se vede numele de ramlean dat locuitorilor din Roma.
Pe Cerna in sus2
Iar in urma lor
Multi voinici cu dor
S-au luat cantand
S-au venit plangand.
Iata-un capitan
Capitan ramlean,3
Ca mi se iveste,
Pe mal se opreste,

Cu Cerna graieste:
„Nera limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori.“
„Sora cea mai mare
S-a dus catre mare
Pe Dunare-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezina
S-a dus din gradina

Peste noua munti,
In codri carunti.
Sora cea mai mica
Si mai salbatica
Plange colo-n stanca
La umbra adanca“.
Ercul Erculean,
Capitan ramlean,
Isi repede calul
De rasuna malul,
S-ajunge-ntr-un zbor
La stanca cu dor.
„Iesi, fata, din piatra
Sa te vad odata!“
„Cum sa ies din piatra,
Ca sunt goala toata
Si ma tem de soare...
Nu m-a soarbe oare?“
„Sa n-ai nici o frica,

Fata salbatica,
Ca te-oi lua-n brata,
Sa mai prind la viata,
Si te-oi coperi
Si mi te-oi feri
De vant si de soare,
De-a lor sarutare.“
„Badita, badita,
De-ti sunt dragulita,
Sotie de vrei,
De vrei sa ma iei,
Ma scoate din stanca,
Din umbra adanca,
Sa-ti ies la lumina
Cu inima plina.“
Ercul Erculean,
Capitan ramlean,
Calca peste piatra
Si iata ca-ndata
Lumii se arata
O dalba de fata
Alba, goala toata,
Vie si frumoasa,
Dulce, racoroasa
Cu par aurit,
Pe umeri leit.
Cat o si zareste
Soarele s-opreste,
Si fata-i s-aprinde
Si raza-i se-ntinde,

Ca un sarutat
Lung si infocat.
Iar cel Erculean,
Capitan ramlean,
Mi-o apuca-n brata
De prinde la viata,

Mi-o strange la piept
S-o leagana-ncet;
Si-i face-n racoare
Departe de soare
Cuib de floricele
Ivite la stele.