u7j14je
In oras, la Bucuresti,
Tot sa stai si sa privesti
Pe cei sapte voinicei,
Mandri puisori de zmei,
Sapte frati ca sapte brazi,
Toti de-ai lui Mogos cumnati.
Ei in capul podului,
In fruntea norodului,
Asteptau pe sora lor
Si pe mandru-i sotior,
Mogos, vornicul bogat,
Ce glumeste ne-ncetat.
Ei la umbra se culcau,
Beau voios si ospatau,
Cu ploscuta inchina
De cinci vedre s-o oca,
Vadra Tarigradului,
Masura-mparatului.
Iar fratele cel mai mare
(Ca-i mai mare, minte n-are)
Pe drum ochii-si alerga
Si cu glas dogit striga:
„Zariti voi ce zaresc eu?
Iata vine ca un zmeu,
Vine Mogos vornicul,
Calare pe galbenul.“
Fratii toti mi se sculau,
Peste campuri se uitau,
Si vedeau, mari, vedeau
Cum venea Mogos, venea:
„Buna ziua, sapte frati,
Sapte frati ca sapte brazi!“
„Bun sosit, frate cumnate,
Ai venit pe neasteptate.
Dar unde ti-e sotioara?
Ce ne-ai facut surioara?
Ori poate c-ai si uitat
Catre noi ca te-ai legat
Cand pe Stanca ne-ai luat,
S-o aduci la fratiori.
Pe iarna de noua ori,
Ca-s mai multe sarbatori:
Pe vara de patru ori,
Ca-s mai multe lucratori?“

„Ba, mai frati, eu n-am uitat
Catre voi ca m-am legat,
Si cu Stanca am plecat
S-o aduc la desfatat,
Dar in drumul parasit
Turci, tatari ne-au intalnit
Si pe Stanca mi-au rapit.“
„Pe Stancuta ne-au rapit
Si tu, Mogos, ai fugit?
Cu cei furi nu te-ai luptat,
Dupa ei nu te-ai luat,
Noua ani sa-i tot alungi
Si cu moartea sa-i ajungi?
Mori dar, caine blestemat!
Ca tie nu ti-a fost dat
Ca sa fii vrednic cumnat
Cu-ai Stancutei sapte frati,
Sapte frati ca sapte brazi!“
Si cu totii crunt turbau
Palosele ridicau.
Iar fratele cel mai mare
(Ca-i mai mare, minte n-are)
Palosul mi-l invartea,

In Mogos il azvarlea,
Dar nici ca mi-l nimerea.
Palosu-n vant vajaia,
De-un zid mare se lovea
Si-ndarat se intorcea,
Langa Mogos de cadea
Si-n pamant se ingropa

Si pana in manunchi intra.
Iar fratele cel mai mic
(Ca-i mai mic, e mai voinic)
Palosul mi-l invartea,
In Mogos il azvarlea,
Si prin inima-l junghea!
Cand deodata ce vedea,
Ce vedea si nu credea?
O teleaga zugravita,
Pe dinuntru poleita
Cu doisprezece telegari,
Telegari cu coame mari,
Si-n teleaga sora lor
Inflorind ca un bujor!
„Buna ziua, fratii mei.
Sapte puisori de zmei!
Dar unde vi-i cumnatul?
Ce mi-ati facut barbatul?“
„L-am trimis in iad de-a drept
Cu sapte palose-n piept,
Ca nu-i vrednic sa traiasca
Si cu noi sa se rudeasca
Cine-n oarda paganeasca
Nu stie sa vitejeasca
Si nevasta sa-si pazeasca!“
„Vai de mine! ce-ati facut?
Vai de voi! n-ati priceput
Cum ca Mogos a glumit
Cand de mine v-a grait?“
Bine vorba nu sfarsea,

Lacrimi din ochi ii iesea,
Langa Mogos ea cadea,
Cu bratele-l cuprindea,
Il bocea, il dezmierda,
1 Poate ca legenda raportata aice sa fie izvorul de unde se trage numele podului Mogosoaiei din Bucuresti.

Apoi sufletul si-l da
In capatul podului,
In ochii norodului!1


Frunza verde de negara,
A iesit Bujor in tara!1
Bate, prada, nu omoara,
Pe ciocoi ii baga-n fiare,2
Sa-i dea bani de cheltuiala
Si haine de primeneala.
Bujor iese, Bujor zice:
„Halal de tine, voinice!
Haideti, copii, dupa mine
Ca stiu calea-n codru bine
Si stiu turme de berbeci,
Izvoare cu ape reci,
Si neveste frumusele
Si desagi cu rubiele!“
Ici in vale, colea-n vale
Suna-un glas duios cu jale,
Bujor.