u1n12nd
Roman in tara straina,
Duce dorul si suspina.
In neagra strainatate.2
Daca sortii te-or purta
Tarile de-a vantura
Si-n Stambul de a intra,
Tu de asta nu uita:
Vama dreapta sa platesti,
Armele sa-ti otelesti,
Hainele sa-ti primenesti
Ca sa pari un biet sarac,
Sa nu semeni a Novac,
Ca nu-i turcilor pe plac.“
Grue-n Tarigrad intra,

Vama dreapta el nu da,
De haine nu se schimba,
Ci pe uliti se primbla
Tot in haine novacesti
Cum e drag ca sa-l privesti!
Turcii toti cat il zareau,
Intre dansii se graiau:
„Ista-i Gruia lui Novac,
Lui Novac Cara-Iflac!“1
Si pe loc ei s-adunau,
Si de Grue s-aninau,
Si cu Grue se luptau
Si pe Grue mi-l legau
Cu trei funii de matasa,
Din ele sa nu mai iasa!
Dar cand Grue se-ntindea,
Doua funii se rupea,
Numai una ramanea,
Una lunga noduroasa,
Cat un brat voinic de groasa!
Turcii iute-l cuprindeau
Si-ntr-un beci il inchideau,
Lumea sa n-o mai priveasca,
Soare sa nu mai zareasca!

Grue zace la-nchisoare,
De trei ani lipsiti de soare
1 Turcii numesc pe romani iflac, adica valac, insa pe acei din Valahia ii cheama cara-iflac, romani negri, si pe cei din Moldova ac-iflac, romani albi.

Si prin gratii lung priveste
Cerul care straluceste
Si de dansul nu-ngrijeste!
Dor cumplit inima-i seaca,
Plans de jale mi-l ineaca,
Cand zareste despre soare
Carduri, carduri de cocoare,
Calatoare zburatoare
Si de el nepasatoare.
Iata, mari, cum plangea
Ca departe, sus zarea
Un corb negru, corbisor
Ce zbura incetisor
Si din aripi tot batea
Si cu jale croncanea.
Iar Grue se amara
Si din gura-amar zicea:
„Caci n-am durda, pui de corb,

Zilele sa ti le sorb!
Ce tot tipi si croncanesti,
Ori de mine te gatesti?“
Corbul se apropia,
Pe fereastra se punea
Si din pliscu-i raspundea:
„Gruisor, dragutul meu!
Ce ma blestemi asa rau
Cand umblu de randul tau?“

„Alei! corbe, corbisor,
De vrei tu sa-mi faci pe dor,
Tine inelusul meu
Si du-l unde voiesc eu,
In muntii Catrinului,
In padurea Pinului
La condacul lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Si ma jur ca de-oi scapa,
Pe tine te-oi adapa
Nu cu sange pasaresc,
Dar cu sange paganesc!“
Corbul vesel croncanea,
Inelu-n plisc il punea,
Aripile-si intindea,
Si pe cer el se zarea,
Intai ca un porumbas,
Apoi ca un lastunas,
Apoi ca un bondaras
Si-n zare daca-ajungea,
El din zare se stergea.

In muntii Catrinului,
In padurea Pinului
1 Cuca era un soi de coifura impodobita cu pene de strut, cu care domnii
Moldovei si ai Valahiei erau incoronati cand ei mergeau de se inchinau sultanului ca sa primeasca investitura. Obiceiul era ca pana a nu intra in sala de audienta a sultanului, arzodasi, cel intai user numit capusilar kiethudasi sa imbrace pe domn cu caftan si muhzur-aga sa-i puie pe cap cuca domneasca. Mai erau insa si alte cuce mai mici pentru solaki.
2 Moneda turceasca de pe timpul lui sultan Mahmud.

Odihnea Baba-Novac
La umbra unui copac,
Si prin vis el tot vedea
Pe feciorul sau Gruia.
Iata-un corb ca se ivea
Si pe-o creanga se punea
Chiar deasupra capului,
Capului Novacului:
Corbuletul usurel
Avea-n pliscu-i un inel
Care jos cadea din el
Chiar in barba lui Novac,
Lui Novac, Baba-Novac.
Adormitul se trezea,
Si inelul cat vedea,
Scotea haine novacesti,
De punea calugaresti,
Scotea cuca de Novac1
Si punea un comanac,
Si-ncaleca voiniceste,
Si purcedea vultureste,
Cu desagi, cu buzdugele
Pline de mahmudele2.

El mergea si iar mergea,
In Tarigrad ajungea,
La divan ca se ducea
Si din gura-asa zicea:
„Auzit-am, auzit
De-un voinic ce mi-ati robit,
Iata-ma-s ca am sosit
Sa vi-l platesc indoit“.
El desagii deserta,
Turcii toti navala da,
Si pe jos se tavalea,
Unul pe-altul se-mpingea.
Iar Novac ca alerga,
Pe Grue mi-l dezlega,

Un palos in mana-i da
Si din gura cuvanta:
„Bate tu marginile,
Eu sa bat mijloacele,
Ca le stiu soroacele.“
El taia la turci, taia
Pan’ ce bine ostenea,
Apoi iute purcedea
Amandoi de se ducea
In codrii Catrinului,
In padurea Pinului,
Unde corbii locuiesc
Si ca frunza se-nmultesc
Si bine haladuiesc!

Fata cadiului
La gradina, la cerdac
Lui Hagi Baba-Novac
Care poarta comanac,1
Lunga masa e intinsa
Si de oaspeti multi cuprinsa.
Dar la masa cine sede?
Pe-mprejur cine se vede?
Sede batranul Novac
Ce traieste-acum de-un veac,
Cu cincizeci de finisori,
Tinerei, mandri bujori,
Si cincizeci de finisoare,
Tinerele garofioare.
Toti cu bine petreceau,
Pe Novac il fericeau,
Numai tanarul Iovita,
Copilas de Novacita,
Nici nu bea, nici nu manca:
1 Comanacul e coifura calugareasca. Este de crezut ca batranul Novac din aceasta balada nu e tot acela din balada precedenta, caci nu se potriveste comanacul sau cu hainele novacesti si cuca viteazului ostas si prieten al domnului
Mihai Viteazul.
2 Cadiu, cuvant turcesc ce insemneaza judecator.
De la inima ofta.
„Nepotele hai, Iovita,
Copilas de Novacita,
Soimulet, pui de roman
Ce nu stie de stapan!
Nici nu bei, nici nu mananci.
Ce stai pe ganduri adanci?“
„Eu pe ganduri am cazut
De cand, mosule,-am vazut
Pe fata cadiului2
Din satul Odriului.“3
„Fecioras pui de roman
Ce nu stie de stapan!
Daca este mari,-asa,
Inceteaza de-a ofta
Si te du in grajdul meu
De-ti alege-un pui de zmeu
Din cincizeci de bahameti,
3 Din Adrianopol.

Bahameti cu perii creti,
Si-ti fa singur izbanda
Ca sa-ti capeti dobanda.“
Tinerelul se scula,
Lui Novac se inchina,
Mana dreapta-i saruta1
Si la grajd se indrepta.
Iar la grajd daca mergea,
El un manz isi alegea,
Manz de fuga sprintenel,
Iesea-n vara patrarel2,
Manz ce fuge ca solcanul
De nu-l prinde nici arcanul.
Pe el iute ca sarea
Si din fuga mi-l oprea
La o poarta de gradina,
De gradina cu flori plina
Unde stau cadanele3
De se-ngan cu florile.
„Tu, fata-a cadiului
Din satul Odriului,
Ghelai, ghelai pan’ colea4
Ca sa-mi dai o floricea,
Si mi-o da cu mana ta
1 Sarututul de mana e un semn de respect din partea celor tineri catre cei mai batrani. Acest obicei exista din vechime la romani, caci ei au mult respect pentru batranete.
2 Adica de patru ani.
3 Femeile turcesti port numele de cadane.
4 Expresie turceasca ce insemneaza: Vina pana colea.

Ca sa-mi dreaga inima“.
Copila cadiului
Din satul Odriului
Rumeoara se facea
Si trei flori ea-si alegea,
Si trei flori ea culegea,
S-un fir de par isi smulgea
Si cu firul le lega
S-apoi tainic ea le da
Unei roabe mandrulita
Sa le duca la portita.
Voinicelul greu ofta,
Perisorul saruta
Si din gura cuvanta:
„Tu, fata-a cadiului,
Surioara crinului!
Ghelai, ghelai pan colea
Ca sa-mi dai o floricea,
Dar mi-o da cu mana ta,
Ca sa-mi dreaga inima.“
Copila cadiului
Din satul Odriului
Bujorica se facea
S-o garoafa culegea

O garoafa ca si ea,
Apoi singura-o ducea
Celui mandru Novacel,
Avere-ar parte de el!
Feciorasul se pleca,
De mijloc o apuca,
La sanu-i o ridica
Si la fuga se-arunca,
Si din fuga-o dezmierda,
Mii de sarutari ii da.
Iar cea roaba medioara
Si de minte cam usoara
Spaima singura-si facea
Si-ntr-un suflet se ducea
La cadiu, la cafenea,
Unde beau turcii cafea.
„Sai, cadiule, nu sta,
C-au rapit pe fiica ta!“
Cadiul se-ngalbenea,
Celmaua pe ochi punea,
Pe-o tatarca-ncaleca1
Si la goana se lua,
Iapa campii apuca,
Urechiusele-si culca,
Urma manzului calca,
Fugea manzul nechezand,
1 Adica: incaleca pe o iapa de soi tataresc.
2 Acest fapt se gaseste raportat in calatoria dlui de Lamartin in Orient. Un arap furand calul altuia, acesta se lua pe urma furtului, dar cand era sa-l ajunga, el insusi ii striga ca sa muste calul de ureche, caci el prefera a-l pierde decat a-l vedea ajuns de alt cal.

Iapa fugea ranchezand,
S-asa bine ca fugea,
Mai ca mai il ajungea.
Daca vedea si vedea,
Fata mintea nu-si pierdea,
Ea pe manz ca se pleca,
De ureche mi-l musca,2
Urechiusa sangera,
Iar manzul se oterea
Si sarea, sarea, sarea,
S-asa bine ca fugea,
Intr-o clipa ajungea
In gradina, la cerdac,
La hagi Baba-Novac.
Cadiul inca sosea,
Iataganul isi scotea,
Iar Novacul cel batran
Ce nu stie de stapan,
Isi ridica genele,
Genele cu carjele
Ca sa-si vada oaspele:
„Stai, cuscre cadiule,
Sa ne-ascultam vorbele,
Ca junii fac certele
Si batranii pacele!“