b7p4pg
Pe cel deal, pe cel colnic
Trece-o prunca s-un voinic,
Puiculita balaioara
Cu cosita galbioara,
Voinicel tras prin inel,
Mult e mandru tinerel!
Si-i tot zice voinicul:
„Canta-ti, mandro, cantecul
Ca mi-e drag ca sufletul.“
„Eu, badita, l-oi canta,
Dar codrii s-or rasuna
Si pe noi ne-a-ntampina
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor!“
„Aurica dragulica!
Paunas insemneaza un voinic tanar, mandru si misterios, mandru ca paunul si misterios ca Pan, zeul codrilor.
In Romania plina de urme romane, nu ar fi de mirare sa se fi pastrat numele zeului Pan si sa se fi schimbat cu timpul in Paunas, precum s-au pastrat numele zeilor paganismului, Joe, Mercur, Venere, ce se vad figurand in povesti sub chipuri de sfinte crestine; sfanta Joe, sfanta Miercure, sfanta Vinere. Prin urmare, e de crezut ca Paunasul din aceasta balada nu este altul decat chiar Pan, zeul codrilor.
Nici ai grija, nici ai frica.
Sa n-ai grija pentru tine
Cat ii fi tu langa mine.
Sa n-ai frica pentru mine
Cat oi fi eu langa tine!“
Puse prunca a canta,
Codrii pusera-a suna. lata ca-i intampina
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor.
„Cale buna, romanas!“
„Multumim, mai Paunas.“
„Mai baiete, baietele,
Mai voinice, voinicele,
Da-ne noua pe mandra
Ca sa scapi cu viata ta.“
„Ba, eu mandra nu ti-oi da

Pan’ ce capul sus mi-a sta,
Ca eu cand o am luat
In cosite i-am jurat1
Sa n-o las de langa mine
Si s-o apar de oricine.“

Ei de braie s-apucau
Si la lupta se luau.2
Cand in loc mi se-nvarteau,
Cand in sus se opinteau.
Nici unul nu dovedea.
Jos nici unul nu cadea.
Iar baiatul cam slabea,

Braul i se descingea,
Si Paunul mi-l strangea
Trupusorul ii frangea.
„Mandro, mandrulita mea!
Vin’ de-mi strange braul meu!
Apara-te-ar Dumnezeu!
1 Imagine gratioasa si expresie foarte poetica. A jura credinta in cositele fetelor este un vechi obicei ce face parte din sezatorile flacailor si copilelor, noaptea, pe prispa casei parintesti.
2 Lupta era la vechii romani un exercitiu zilnic si o petrecere: lucta. Asemenea la romanii de astazi lupta e un obicei care domneste pretutindeni la munti si la campii. Ea se urmeaza in deosebite chipuri, cu deosebite numiri: de pilda, lupta voiniceasca, lupta ciobaneasca, lupta ursareasca, lupta pe dreptate (adica fara punere de piedica si fara ajutor strain). Cine asista la aceste lupte ale flacailor romani de la Carpati si de pe malul Dunarii, recunoaste bine in ele apucaturile si pauzele gladiatorilor din vechime.
3 Pentru sufletele viteze puterea e cea mai scumpa avere.

Ca-mi slabesc puterile,
Mi se duc averile.“3
„Ba, nu, nu, badita frate,
Ca vei lupta pe dreptate,
Si oricare-a birui,
Eu cu dansul m-oi iubi...“
Voiniceii se izbeau,
Si mai tare s-opinteau,
Si mai tare se-nvarteau,
Si mai tare se tranteau.
Din doi unul dovedea,
Din doi unul jos cadea;
Cine ca mi-s dovedea,
Si cu mandra purcedea?
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor!
Cine-n lupta jos cadea
Si-n urma-le ramanea?
Voinicel tras prin inel,
Moare-n codru singurel!

Soarele si luna1
Umbla, frate, mandrul soare,
Umbla, frate, sa se-nsoare
Noua ai2
Pe noua cai
Care noaptea pasc in rai.
Umbla cerul si pamantul
Ca sageata si ca vantul,
Dar toti caii-si obosea
Si potriva nu-si gasea
Ca sora sa Ileana,
Ileana Cosanzeana,3
Ce-i frumoasa ca o floare
Intr-o iarna fara soare.
„Surioara Ileano,
Ileano Cosanzeano!
Haideti sa ne logodim,
1 Printre ramasitele de mitologie antica ce mai exista la romani, legenda soarelui este una din cele mai poetice. Soarele e un zeu frumos cu parul de aur, care, ca
Apolon, cutreiera cerul pe un car tras de cai. Asemenea romanii cred, cand tunetul vuieste, ca sfantul llie se primbla cu carul pe bolta de arama a cerului.
2 Adica noua ani, provincialism din Moldova.
3 Ileana Cosanzeana este inchipuirea cea mai poetica a geniului romanesc; ea personifica tineretea, frumusetea, nevinovatia virgina, suflet ingeresc, intrun cuvant perfectia omenirii sub chipul de copila gingasa si rapitoare.
C-amandoi ne potrivim
Si la plete si la fete
Si la dable frumusete.
Eu am plete stralucite,
Tu ai plete aurite,
Eu am fata arzatoare,
Tu, fata mangaietoare.“
„Alei, frate luminate,
Trupusor far’ de pacate,
Nu se afla-adevarat
Frati sa se fi cununat.
Cata-ti tu de cerul tau
Si eu de pamantul meu,
C-asa vrut-a Dumnezeu.“
Soarele se-ntuneca,
Sus, la Domnul se urca,

Domnului se inchina
Si din gura cuvanta:
“Doamne sfinte,
Si parinte!
Mie timpul mi-a sosit,
Timpul de casatorit,
Si potriva n-am gasit
Ca sora-mea Ileana,
Ileana Cosanzeana“.
Domnul sfant il asculta
Si de mana mi-l lua
Si prin iaduri mi-l purta,
Doar ca l-ar inspaimanta,
Si prin rai inca-l purta,
Doara ca l-ar incanta,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Multime de povesti exista in care Ileana Cosanzeana joaca rolul cel mai ademenitor. In acele basme minunate prin originalitatea lor adeseori fantastica,
Ileana Cosanzeana este reprezentata cu parul de aur si cu farmec dulce la privire.
Ea-i atat de stralucita ca pe soare poti cata, iar pe dansa ba; pasarile canta in calea sa cantecele lor cele mai frumoase, florile se culca in campie ca sa-i faca covor, balaurii se imblanzesc si vin de se intind cu dragoste la picioarele ei, si toti fiii de imparati umbla sa o ia de sotie.
Averile ei sunt nesfarsite, ea are trei imbracaminte, una ca cerul cu luna si cu stelele, una ca campul cu florile si una ca marea cu spumele aurite de razele soarelui.
Romanii din Moldova zic ca Ileana Cosanzeana personifica Moldova cu podoabele si avutiile pamantului sau, cu farmecul rapitor care flutura pe campiile sale.
A zice de o femeie ca e frumoasa ca Ileana Cosanzeana este tot asa ca si cand se zice ca e rupta din soare, adica e o fiinta din ceruri.
Intre cartile vechi si noi ce s-au tiparit pan-acum in tarile romanesti, cea mai populara este micul poem al lui Arghir si al iubitei lui Ileana Cosanzeana.

Cuvanta cu graiul sau,
Iar cand Domnul cuvanta,
Lumile se destepta
Si cu drag il asculta.
Cerurile stralucea,
Norii din senin pierea:
„Soare, soare luminate,
Trupusor far’ de pacate,
Raiul tu l-ai petrecut
Si prin iad inca-ai trecut,
Ce mai zice gandul tau?“
„Zice ca sufletul meu,
Aleg iadul chiar de viu
Numai singur sa nu fiu,
Ci sa fiu cu Ileana,
Ileana Cosanzeana!“

Soarele se cobora,
La sora lui se oprea,
Mandra nunta pregatea,
Pe Ileana si-o gatea
Cu peteala de mireasa,
Cununa de-mparateasa,
Si rochita netesuta,
Din pietre scumpe batuta.
Apoi mandri, el si ea
La biserica mergea.
Dar cand nunta se facea,
Vai de el, amar de ea!
Candelele se stingea,
Clopotele se dogea,
Sfintii fata-si ascundea,
Preoti in genunchi cadea.
Iar mireasa, vai de ea!
Frig de moarte-o cuprindea
Caci o mana se-ntindea
Si pe sus o ridica
Si-n mare mi-o arunca!
Valurile bulbucea,
Iar ea-n valuri cum trecea
Mreana de-aur se facea.
Soarele se-nalta sus,
Se lasa tot spre apus
Si-n mare se cufunda

La sora-sa Ileana,
Ileana Cosanzeana.
Iara Dumnezeu cel sfant,
Sfant in cer si pe pamant,
Mana-n valuri ca baga
Mreana-n mana-o apuca
Si-n ceruri o arunca
Si-n luna plina-o schimba,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvanta cu graiul sau;
Iar cand Domnul cuvanta,
Lumile se spaimanta,
Marile se tupila,
Muntii se cutremura,
Cerul se intuneca:
„Tu, Ileana Cosanzeana,
Sufletel fara prihana,
Si tu, soare luminate,
Trupusor far’ de pacate!
Cu ochii sa va zariti,
Dar sa fiti tot despartiti.
Zi si noapte plini de dor,
Arsi de foc nestingator,
Vesnic sa va alungati,
Cerul sa cutreierati,
Lumile sa luminati!“

Soimul si floarea fragului
Sus, in varf de bradulet,
S-a oprit un soimulet,
El se uita drept in soare
Tot miscand din aripioare.
Jos la trunchiul bradului
Creste floarea fragului.1
Ea de soare se fereste
Si de umbra se lipeste.
„Floricica de la munte,
Eu sunt soim, soimut de frunte,
Iesi din umbra, din tulpina,
Sa-ti vad fata la lumina,
C-au venit pana la mine
Miros dulce de la tine,
Cat am pus in gandul meu
Pe-o aripa sa te ieu
1 In Carpati padurile sunt pline de fragi ce cresc mai cu seama la radacina brazilor. Acel soi de fragi sunt lungareti, rosii si foarte parfumati.
2 Cugetare poetica si de o filozofie adanca.
Si sa mi te port prin soare
Pan’ te-i face roditoare
Si de mine iubitoare.“
„Soimulet duios la grai,
Fiecare cu-al sau trai.
Tu ai aripi zburatoare
Ca sa te inalti la soare,
Eu la umbra, la racoare,
Am menire-nfloritoare.
Tu te legeni sus, pe vant,
Eu ma leagan pe pamant.
Du-te-n cale-ti, mergi cu bine,
Far-a te gandi la mine,
Ca e lumea-ncapatoare
Pentru-o pasare s-o floare!“2