Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Romanii de pe malurile Dunarii
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

p6c17cd
„Fa, badita, piatra-n zece
La ist mal curand de-i trece,
Ca suntem de soi roman.
Nu suntem de neam pagan.
Despica Dunarea-n doua,
Sa facem dragoste noua,
Colea-n umbra istor nuci
Pe brate-mi sa mi te culci
Sa facem dragoste dulci.
Badita, la chip frumos,
Fa-n padurea cea din dos
Ca-i gasi un paltinel
Sa durezi luntre din el,
Si-i gasi doua nuiele
Sa durezi vasle din ele“.
Pe malul drept al Dunarii sunt multe sate locuite de romani pribegiti din
Moldova si din Valahia. Asemenó in Epir, Macedonia, Tesalia, Albania si Bosnia se gasesc multe politii si sate in care locuiesc romani cunoscuti sub denumirea de cuto-vlahi. Multi din ei sunt negustori, iar cea mai mare parte pastori.
Vezi in „Romania literara“ publicata in Iasi in anul 1855 statistica poporimii romane din Turcia Europei.
Cand iese Crai-nou pe cer, fetele si flacaii romani il saluta cu strigari de veselie si ii adreseaza rugaminti, zicand: „Crai-nou, Crai-nou, sanatos m-ai gasit, sanatos sa ma lasi; fara barbat m-ai gasit, cu barbat sa ma lasi“... etc.
„Face-oi, puica, cum ma-nveti,
Face-oi luntre si lopeti
Sa despic Dunarea-n doua,
Cand a iesi luna noua“.
Iata soarele-a apus,
Crai nou se iveste sus.2
Mandrul trage din lopata,
Trece Dunarea indata,
Iese-n valea inflorita,
Vede puica adormita,
S-o destepte-i vine mila,
Ca-i gingasa; ca-i copila.
Sa o lase-i vine dor,
C-are fata de bujor.
„Scoala, puica, sa ma vezi,

Sa ma vezi si sa nu crezi.“
„Ai venit, ursitul meu?
Noroci-te-ar Dumnezeu!
Vina-n brate, vin’, badita,

Sa-ti dau miere din gurita,
Miere de floare de tei,
De-i gusta-o sa tot cei.“



Muierusca din Brasau
Sub tufe de clocotel
Zace-un tanar voinicel,
Cu mandruta langa el.
„Scoala, scoala, mai barbate,
Nu mai tot zace pe spate,
Ca mi-am urat zilele
Mutand capataiele,
Cand la cap, cand in picioare,
Cand la umbra, cand la soare.“
„Oh! draga muierea mea!
Nu pot, nu pot, chiar d-as vrea,
Boala mea nici ca s-a duce
Pan’ ce tu nu mi-i aduce
Mura-albastra si amara,
Sloi de gheata-n miez de vara.“
„Oh! dragut barbatul meu,
Ajuta-ti-ar Dumnezeu!
Eu toti muntii am calcat,
Mura-albastra n-am aflat,
Sloi de gheata n-am gasit,
Ca pamantu-i incalzit.“
„Muierusca din Brasau!
Mura-albastra-i ochiul tau
Care ma ucide rau.
Sloi de gheata netopita
E chiar inima-ti racita
Si de mine dezlipita!“

Pe campul Tinechiei,
Pe zarile campiei,
Rasarit-au florile
Odata cu zorile?
N-au rasarit florile,
S-a dus Costea oile
De-a asezat stanele
Pe toate movilele.
Azi e luni si maini e marti,
Pleaca Costea la Galati.
Sa ia sare
La mioare,
Si bolovani
La carlani,
Si tarate,
La oite,
Si glugi mari
La cei zarari,
Si opinci
La cei voinici.
1 Generozitatea este una din calitatile romanului. Inima lui blanda si darnica
il indeamna totdeauna a veni in ajutor celui nevoias. Lui ii place a imparti bucatica lui cu altul: de-acolo s-a nascut datina ospetiei.
Dolca
Iara Costea cum mergea
Cu Fulga se intalnea.
Fulga cel cu barba neagra
Si cu mintea neintreaga,
Necajit si obosit,
De trei zile flamanzit:
„Alei! Fulgo, dragul meu,
Sa faci cum ti-oi zice eu:
Mergi la stana mea cu bine
Sa-ti iei un dar de la mine,1
Trei mioare de frigare
S-inca una de caldare
Ca sa-ti fie de pranzare.“
Fulga cel cu barba neagra,
Dar cu mintea neintreaga,
Sus la stana se ducea
S-oile cat le vedea,
Carduri, carduri le rupea,
Cu botaul le mana
In codru la Pandina.

Iar Costea cand se-ntorcea
Mare paguba-si vedea
Ca lui, mari, nu-i venea
Nici laptele la mulsoare,
Nici casul la-nchegatoare,
Nici urda la-nvelitoare!
Costea mult nu se-ngaima,
El dulaii toti chema,
Un cas dulce dezvelea,
Optezeci de felii taia,
Patruzeci la pui de caini,
Patruzeci la caini batrani.
Toti in graba le manca
Dar seama nici ca si-o da.
Cand, la urma tuturor, lan ca venea-ncetisor,
Schiopatand, schelalaind,
Laturile cam tinand,
Dolca, haita cea batrana
Ce stia randul la stana.
Ea venea, nu prea venea,
„Dolca fa, Costea-i zicea,
Unde mi-e averea mea?“
Dolca-ncet schelalaia,
La pamant se intindea.
„Dolca fa, tu esti batrana,
Tu stii randul de la stana.
Eu pe tine te-am grijit,
Tot cu lapte te-am hranit.
Dolca fa, cum de-ai lasat,
53
Furii stana de-au pradat?“
Gemea Dolca, se culca,
Laba rupta-si arata:
„Dolca mea, Dolcuta fa!
Furii laba ti-au ranit
Cand la dansii ai sarit?
Daca-mi esti tu priceputa
Si nu te-arati prefacuta,
Inainte sa apuci
Si la furi drept sa ma duci
Pe urmele oilor
Prin pajistea florilor.“
Dolca vesel se scula,
Campul de-a lung apuca,
Botul prin iarba varand,
Urmele tot mirosind.
Urma-i ici, urma-i colea,
Dolca nici c-o prapadea.
Ziua-ntreaga ea mergea
Si-ndeseara ajungea
In codru la Pandina
Ce de foc se lumina.
Cand in codru se-ndesea,
Bietul Costea ce zarea?
Fulga masa ca-si gatea,
Miei de piele ca-i jupea.
Care prin frigari frigea,
Care prin caldari fierbea!
„Masa buna, veselie!“
Striga Costea cu manie.

Si Dolca se repezea.
La Fulga mereu batea,
Iar Fulga cum o zarea
Crunt de spaima tresarea.
„Alei, Fulgo, barba neagra,
Dar cu mintea neintreaga,
Cand la drum te-am intalnit
Eu, mari, ti-am daruit
Trei mioare de frigare
S-inca una de caldare
Ca sa-ti fie de pranzare,
Si tu,-n loc de multumita,
1 Nerecunostinta este in ochii romanului una din cele mai urate patimi omenesti.
I-am mancat painea si sarea, nu pot sa-i platesc cu rau, si nemultumitorului i se ia darul sunt zicatoare poporale care arata cat de frumoase simtaminte se afla in inima poporului nostru.
Aceasta balada a Dolcai precum si acea a Mioritei le-am cules din gura unui baci, anume Udrea, de la stana de pe muntele Ceahlau. Acel pastor suna din bucium cu o putere extraordinara, incat muntii se rasunau in mare departare.
El canta si din fluier mai multe cantece ciobanesti, iar mai cu seama Doina cu o expresie de induiosire ce aducea lacrimi in ochii celor care il ascultau.
La anul 1842, intr-o frumoasa seara de vara urcandu-ma la stana din Ceahlau unde auzisem rasunand buciumul lui Udrea, am asistat la unul din cele mai sublime spectacole ale naturii, luminat de razele asfintitului soarelui, iar dupa ce noaptea presara cerul cu stele, ma asezai cu Udrea si cu alti pastori imprejurul unui foc si petrecui pana-n zori cu cantecele de la munte. Udrea imi spuse ca tatal sau stia o multime de balade, intre care a iui Traian si a lui Aurelian, dar din nenorocire el le luase cu dansul in mormant.

Ca o fiara flamanzita,
Toata stana mi-ai rapit
Si pe Dolca mi-ai ranit!
Stai, mai Fulgo, barba neagra,
Sa te fac cu mintea-ntreaga.“
Si cum sta si-l judeca,
Inima i-o despica,
Si Dolcai o arunca,
Iara Dolca n-o manca,
Inima de vanzator1
E venin otravitor!

Sus pe malul Dunarei,
La perdeaua cu caini rai,
A Salgai a vadanei,
Este-o turma de carlani
Pascuta de opt ciobani,
Turma Salgai cea frumoasa
1 Soimul e pasare rapitoare, mai mare decat uliul si mai mic decat vulturul,
insa foarte indraznet si rapid in zborul sau. El traieste in muntii Carpati si-si face cuibul pe stanci inalte.
Soimul vaneaza pasari mari precum gaste salbatice, cocoare, dropii etc., care trec in carduri prin Moldova si pribegesc din tara la apropierea timpului de iarna. Cand el zareste un card de acele pasari calatoare, isi ia zborul de se inalta mult deasupra lor, apoi se repede din senin ca o sageata si loveste pasarile cu osul pieptului, incat acestea cad ametite si se ucid zdrobindu-se de stanci.
In timpurile de demult, stramosii nostri aveau obicei de a imblanzi soimii si a-i deprinde la vanat precum se face si astazi cu coroii, si se vede ca mestesugul lor era foarte vestit, de vreme ce soimii faceau parte din tributul ce se platea sultanilor dupa inchinarea Moldovei. Acest tribut ce purta numele de dar spre semn de inchinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe si 24 soimi.
Soimul se vede ades figurand in balade ca imagine de vitejie si de repezime.
Un voinic e Capitan Soiman si are ochi soimuleti. Un cal sprinten zboara ca soimul.
In balada lui Serb-Sarac descrierea alergarii cailor pe campul de la Haidar-Pasa e facuta in chipul cel mai poetic:
Salga
Ca soimul de inimoasa.1
La perdea-n miezul noptii
Nimerit-au haiducii,
Nimerit-au, navalit-au,
Palosele zangnit-au,
Pe ciobani legatu-mi-au,
Alalah! cai arapesti,
Alalah! cai tataresti,

Cum miscau copitele
Ca soimii aripele.

Dulaii-mpuscatu-i-au.
Iar pe baciul cel mai mare
Il fereca si mai tare
Cu coatele la spinare,
De striga ca rau il doare:
„Capitan Caracatuci,
Vatajel peste haiduci!
Peste cinci sute si cinci
Tot haiduci de cei voinici.
De-ai facut vrodata bine,
Fa-ti o mila si cu mine
Si-mi dezleaga bratele,
Rau ma dor sarmanele!“
Capitanul se-mblanzea,
Bratele-i le slobozea.
Iara baciul cum scapa,
Mana-n sanu-si o baga,
Bucium de aur cata1
Si de trei ori buciuma,
Vaile se rasuna,
Frunzele se clatina,
Salga-n somnu-i l-auzea,
Din somn Salga se trezea,
La soacra-sa se ducea
Si din gura asa-i zicea:
1 In letopisetele noastre se zice ca semnalul de razboi se da prin buciume.
Domnii porunceau a buciuma cand oastea romana era gata a se inclesta la lupta cu dusmanul. Este dar de presupus ca in secolele de inainte buciumul nu era numai o tevie de cires, ca acela al ciobanilor de la munte, ci un instrument de metal, un soi de trambita militara.

„Maica, maiculita mea!
N-auzisi tu buciumand
Si vaile rasunand?
Nu stiu, maica, ciobanii
Ratacit-au carlanii,
Ori drumul au ratacit,
Ori haiduci i-au navalit?“
Baba soacra raspundea:
„Mergi, te culca, fata mea,
De ciobani nu te-ngrija,
C-asa bucium’ ei cu dor
Cand le-i dor de casa lor.“
Soacra bine nu sfarsea,
Salga iar ca auzea
Glas de bucium rasunand,
Pan-in suflet razbatand. ,,Hei! copii, copii argati!
Somnul dulce voi lasati,
S-un cal iute-mi insauati,
Puneti saua barbateste,
Sa incalec voiniceste.“
Ea pe cal se arunca
Si spre Dunare-alerga
Haulind si chiuind,
Buzduganul invartind.

Cat haiducii o zareau,
Loc de fuga nu gaseau,
Iara Salga-i urmarea
Si din gura-asa racnea:
„Ian asteapt’ asteapt’ asteapta
Sa luptam la lupta dreapta,
Capitan Caracatuci,
Vatajel peste haiduci,
Peste cinci sute si cinci
Tot haiduci de cei voinici!
Stai pe loc sa ne-ntalnim,
Doua vorbe sa graim
Si-n arme sa ne lovim,
Ca ma jur pe Dumnezeu!
Sa te-nvat eu, fatul meu,
Cum se leaga ciobanii,
Cum se prada carlanii.“
Capitan Caracatuci,
1 Adica: capitan de ceata.



Cetas mare de haiduci,1
Se ducea, ducea, ducea,
Nici capul nu-si intorcea.
Salga-i ici, Salga-i colea,
Capul din fuga-i taia!
Capu-n urma ramanea,
Trupu-nainte fugea,
Sangele parau curgea,
Drumul ros ca se facea!
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Cica, mari, de pe-atunci,
Cand vin cete de haiduci,
Drumul lor nici ca gresesc,
Nici ca, zau, mai nimeresc
La perdeaua cu caini rai
A Salgai, a vadanei
A Salgai, a vadanei
De pe malul Dunarei!

La dealul Barbat,
Pe drumul sapat,
Merge haulind,
Merge chiuind
Mihu copilas,
Mandru Paunas,
Paunas de frunte,
Copilas de munte.1
Merge el cantand,
Din cobuz sunand,2
Codrii dezmierdand
Din cobuz de os
Ce suna frumos.
Merge cel voinic
1 In locul acestor doua versuri o varianta zice:
“Paunas de codru,
Vatajel de lotru.“
Intelesul cuvantului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind ca insemneaza banda de hoti.
2 Cobuzul e un instrument oriental.
3 Acest codru se gaseste in tara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lacasul hotilor celor mai vestiti. Asemenea a fost si Strunga, si Teiusul in districtul
Romanului, si Bordea langa Iasi, si Lunca-Mare etc.
Mihu copilul
Pe-un murgusor mic
Prin mezul noptii,
Prin codrul Hertii.3
Mult e frunza deasa,
Noaptea-ntunecoasa,
Si calea pietroasa!
Dar cand se urca
Si murgul calca
Piatra scapara,
Noaptea lumina,
Noaptea ca ziua.
Merge, mari, merge,
S-urma li se sterge
Printre frunzi cazute
Pe carari pierdute.
Merge tot mereu

Voinicelul meu,
Din frunze pocnind,
Codrii vechi trezind
Si mereu graind:
„Hai, murgule, hai,
Pe coasta de plai,
Ce lasi tu drumul
S-apuci colnicul?
Ori zaua te-apasa,1
Ori saua te-ndeasa,
Ori fraul cu fluturi,
Ori scumpele rafturi,
Ori armele mele
Ce lucesc ca stele,
De duci asa greu
Trupusorul meu?“
„Zaua nu ma-ndeasa,
Saua nu m-apasa,
Fraul nu ma strange,
Chinga nu ma frange,
Dar ce ma apasa
1 In secolul de mijloc oamenii razboinici precum si caii lor erau coperiti cu camasi de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune ca ar exista de pe epoca Cruciadelor. Insusi caracterul cavaleresc al eroului baladei ne intareste in aceasta idee.
2 Levent inseamna viteaz de soi. Un voinic poate sa fie de neam prost, iar un levent trebuie sa fie de neam bun.
3 Sade in loc de sede, precum sapte in loc de septe, provincialism din Moldova.
Asemenea se zice ai in loc de ani, cei in loc de ceri etc. In unele parti ale Romaniei pronuntarea cuvintelor, desi mai putin corecta, e mai dulce si chiar mai armonioasa.

Si-n drum nu ma lasa,
Ca s-atin pe-aici
Patruzeci si cinci,
Cincizeci fara cinci
De haiduci levinti2
Dusi de la parinti
De cand erau mici
La codru-n potici.
S-acum se gasesc
De benchetuiesc
La valea adanca,
La muchie de stanca,
La des paltinis,
Marunt alunis;
La masa de piatra,
In patru crapata,
Cu sarma legata,
Cu slove sapata,
Cu slove de carte
Cu aur suflate.
Iar la masa, sade3

Gata sa te prade
Ianus Ungurean,
Vechiul hotoman,
Cu barba zburlita,
De rele-nvechita,
Pana-n brau lungita,
Cu brau-nvelita.
El are, mai frate,
Sabii lungi si late,
Durda ghintuita,1
Inima-otelita.
Si mai are inca
Pe-mprejur de stanca
Voinicei levinti
Cu armele-n dinti.
Feciori buni de mana,
Caliti, tari de vana.
Flacai grosi in ceafa,
Voinici far’ de leafa!
Cu chivere nalte,
Cu cozile late
Lasate pe spate.
Ei te-or auzi
Si s-or repezi,
1 Pusca are deosebite numiri. In muntii dinspre Ardeal e numita flinta si-n alte localitati durda.
2 Romanul e inzestrat de natura cu un spirit de observare ce l-a facut a caracteriza in putine cuvinte neamurile straine cu care s-au gasit in relatii. Trebuie sa adaugam insa ca spiritul sau este totodata inarmat de un ghimp satiric ce isi arata varful in multe din zicerile sale.

Si amar de tine
Si amar de mine!“
„Hai, murgule, hai
Pe coasta de plai,
Lasa colnicul
S-apuca drumul
Ca esti cu Mihul!
Lasa-n urma-ti teama,
Ca te iau pe seama
Istor brate groase,
Groase si vanoase,
Istuia piept lat,
Lat s-infasurat,
Istui palosel
Cu buza de-otel.
Unguru-i falos,2
Nu-i primejdios,
Gura lui e mare,
Dar nu musca tare.
Cati sunt ei? cincizeci?
Sasezeci, optzeci,
O suta s-o mie?
Iasa-n cale-mi, vie
Daca vor sa stie

Cine e Mihul,
Mihu Copilul!“
Murgul ca gandul
Lasa colnicul
S-apuca drumul.
„Hai, murgule, hai,
Pe coasta de plai
La poiana grasa,
Dumbrava frumoasa
Cu iarba-nverzita,
Cu flori inflorita!“

Iata-n codru, iata,
Ca Ianus deodata,
Cum benchetuieste
Si se veseleste,
Sta, incremeneste,
Pe ganduri porneste
Ca din cand in cand
Aude sunand,
Codrii razbatand
Un mandru cantic,
Cantec de voinic
S-un glas de cobuz
Dulce la auz,
De cobuz de os
Ce suna duios.
1Intelesul cuvantului haramin este necunoscut.

Si iata, si iata
Ca Ianus deodata
Tresare si sare
Si zice-n glas mare:
„Voi, vitejilor,
Haraminilor!1
Ian stati s-ascultati
S-armele-apucati,
Ca eu cam auz
Un glas de cobuz
Printre frunzi sunand,
Codrii dezmierdand.
Deci voi va grabiti,
Curand va porniti
Sa-i iesiti in cale
Pe deal si pe vale,
La pod, la hartop,
La lunca de plop,
La potica stramta,
La cararea franta,
La fantana lina
Cu apa putina.
De-a fi vrun viteaz
Cu flori pe obraz,
Sa nu mi-l stricati,
Ci sa mi-l legati.
Iar vreun fermecat,
De muieri stricat,

O palma sa-i dati
Drumul sa-i lasati!“
Ungurii pornesc
Si calea-i opresc.
Iar cat ii zareste
Mihu le graieste:
„Voi, voinicilor,
Haraminilor,
Cine v-a manat
Capul v-a mancat!“
Si nici ca sfarseste,
La harta porneste1
Si se invarteste,
Toti ii risipeste.
Apoi iar purcede
Prin cel codru verde.
Murgul se urca,
Si cand el calca,
1 Dupa letopisetele vechi, harta era in timpul razboaielor inceputul luptei, ceea ce numesc francezii escarmouches d’avant garde. Ostile aveau harati sau hartasi care faceau atacul dintai pentru ca sa-l sileasca pe dusman a-si dezveli puterile.
Oamenii insarcinati cu harta erau alesi printre cei mai indrazneti si mai iubitori de lupta, de-acolo vine cuvantul hartagos pentru ca sa exprime un om gata de cearta.
In balada lui Mihnea-voda si Radul Calomfirescu se vede ca harta era si un joc voinicesc in soiul acelor cunoscute sub numele francez de tournoi. Fratii
Buzesti si Caplesti zic lui Radu Calomfirescu:
Noi in cale ti-am iesit
C-avem dor de haratit.
Hai la harta voiniceasca

Piatra scapara,
Noaptea lumina,
Noaptea ca ziua.
Ianus cum il vede,
Din loc se repede:
„Voi, vitejilor,
Haraminilor!
Dati cu lancile,
Dati cu flintele.“
„Lasati flintele,
Lasati lancile,
Voi, voinicilor,
Haraminilor!
Ca eu Mihu sant,
Si vreau sa va cant
Un mandru cantic,
Cantec de voinic
Cum n-ati auzit
Cat veac ati trait.“
Si la joaca razboiasca.
Etc., etc., etc.

Iata, mari, iata
Ca Mihu deodata
Incepe pe loc
A zice cu foc,
Incepe usor
A zice cu dor
Un cantec duios
Atat de frumos,
Muntii ca rasun,1
Soimii se adun,
Codrii se trezesc,
Frunzele soptesc,
Stelele clipesc
Si-n cale s-opresc!
Iar ungurii mult
Cu drag il ascult,
Si Ianus indata,
Ca nealtadata,
1 Tablou sublim de adevarata poezie. Una din cele mai incantatoare creatii a
inchipuirii. Ar crede cineva ca poetul ce a improvizat balada lui Mihu este acelasi care a dat viata nemuritoare Mioritei, acelasi care a prefacut Universul
intr-un templu pentru nunta pastorului moldovean cu moartea, zicand:
Soarele si luna
Mi-au tinut cununa,
Brazi si paltinasi
I-am avut nuntasi;
2 Chiotul face parte din toate serbarile si veseliile romanului. Ia nunti, la hore, la mese mari este obicei a chiui intr-un ton puternic si prelungit.

Glasu-si imblanzeste
Mihului graieste,
La masa-l pofteste.
„Vin’ tu, Mihule,
Vin’, voinicule,
Sa benchetuim
Si sa veselim,
S-apoi amandoi
Ne-om lupta noi doi“.
Ei cu toti s-adun,
La masa se pun
Si benchetuiesc
Si se veselesc,
Plostile ciocnesc,
Vesel chiuiesc.2
Dar cand au sfarsit
De benchetuit,
Masa de-ospatat,
Vinul de gustat,
Ianus ungurean,
Preoti, muntii mari,
Pasari, lautari,
Pasarele mii,
Si stele, faclii!

Mihul moldovean
Deoparte se duc
La lupta s-apuc!
Crunta-i lupta lor,
Ca e pe omor.
Cine c-a pica
Nu s-a mai scula!
Iar ungurii toti,
Lui Ianus nepoti,
Stau de mi-i privesc
Cum mi se-nvartesc,
Cum mi se smucesc,
Cum mi se trantesc
Ca doi zmei, ca lei,
Ca lei paralei1.
Iata, mari, iata
Ca Mihu deodata
In loc se opreste,
Pe Ianus suceste,
Sus il opinteste,
Jos inca-l izbeste
Si-n genunchi il pune



1Fiinte fantastice care figureaza ades in povestile poporale. In locul acestor doua versuri unii cantareti zic:
Altii schimba compararea si spun:
Ca doi negri tauri
Si ca doi balauri.
2 Cantaretul care la inceputul baladei numea pe Mihu vatajel de lotru, canta in locul versurilor de mai sus pe aceste urmatoare:

Si capu-i rapune.
Iar ungurii toti,
Lui Ianus nepoti,
Stau incremeniti
De moarte-ngroziti.
Mihu mi-i trezeste
S-astfel le graieste:
„Voi, copiilor,
Haraminilor!
Care s-a afla
De va ridica
Buzduganul meu
Cat este de greu,
Durdulita mea
Cat este de grea
Si zalele mele
Cat imi sunt de grele,
Acela sa vie
Cu mine-n fratie
Ca sa vitejeasca,
Numele sa-i creasca!“ 2
Ungurii se-ntrec
Ca doi voinicei
Puisori de zmei.

La pamant se plec
Si-n zadar se-ncerc!
Nici unul nu poate
Sa ridice-n spate
Armele culcate
Cu-aur imbracate,
Cu fier ferecate.
„Voi, miseilor,
Haraminilor!
Codrul mi-l lasati,
Jugul apucati
Ca nu sunteti voi,
Nu sunteti ca noi
Oameni de mandrie,
Buni de vitejie,
Ci oameni de gloata,
Ca sa vitejeasca
Si-n frunzi sa hoteasca!
Tot acela zice mai departe:
Ca nu sunteti voi, Vrednici de hotie,
Nu sunteti ca noi Ci de sapa lata
Buni de haiducie, Si de cea lopata.
Dupa ideea mea, balada lui Mihu este de preferat asa cum este aici prescrisa si cum mi-a cantat-o un vanator de la Bicaz, pe malul Bistritei, anume Stefan
Nour. Eroul baladei e despoiat de nuantele hotiei, si ramane cu nobila figura a unui cavaler din secolele de mijloc.

Buni de sapa lata.“
Si cum zice-ndata
Mihul cel voinic
Cu degetul mic
Armele-si ridica,
Pleaca pe potica
Cu murgul voios
Prin codrul frunzos.
Si-n urma-i vuieste,
Codrul clocoteste
De un mandru cantic,
Cantec de voinic,
De-un glas de cobuz
Dulce la auz,
De cobuz de os
Ce suna frumos!

Toma Alimos
Departe, frate, departe,
Departe si nici prea foarte,
Sus, pe sesul Nistrului,1
Pe pamantul turcului,
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi
Ce rasar dintr-o tulpina
Ca cinci frati de la o muma,
Sedea Toma Alimos,
Boier din Tara-de-Jos;
Sedea Toma cel vestit
Langa murgu-i priponit,
Cu tarusul de argint
Batut in negru pamant.2
Si pe iarba cum sedea,
1 In partea Basarabiei de jos, ce purta numele de Bugeac.
2 Pamantul din tarile locuite de romani e vestit pentru calitatea sa manoasa.
E un soi de pamant vegetal, negru si gras, care da roade imbelsugate. De aceea romanii l-au sanctificat in gandul lor si ii zic sfantul pamant! el te hraneste, el te adaposteste, el te inveleste! Vechii romani dadeau pamantului numele de
3 Una din multumirile romanului e de a inchina pan-a nu bea. Cuvintele obisnuite la asemenea inchinari sunt „Noroc sa deie Dumnezeu! si la anul cu bine!, voie buna cu belsug si cu opt boi la plug“ etc.
Mandra masa-si intindea
Si tot bea si veselea
Si din gura-asa zicea:
„Inchinare-as si n-am cui!3
Inchinare-as murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Si de fuga numai bun,
Inchinare-as armelor,
Armelor surorilor,
Dar si ele-s lemne seci,
Lemne seci, otele reci!
Inchina-voi ulmilor,
Uriasii culmilor,
Ca sunt gata sa-mi raspunza
Cu freamat voios de frunza,

Si-n vazduh s-or clatina
Si mie s-or inchina!“
Iata, mari, cum graia
Ca-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Si se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste campuri se uita
Si zarea un hotoman
Pe-un cal negru dobrogean,1
Un cal sprinten voinicesc...
Platea cat un cal domnesc.
Hotomanul nalt, pletos2
Cum e un stejar frunzos,
Era Mane cel spatos
Cu cojoc mare, mitos,
Cu cojoc intors pe dos,3
Si cu ghioaga nestrujita,
Numai din topor cioplita.
El la Toma-ncet venea
1 Caii din Dobrogea erau cunoscuti pentr u calitatea lor ca si acei din Bugeac.
Erau un soi de cai salbatici, crescuti in campiile pustii din Dobrogea, si de soi tataresc.
2 Pletele sunt un semn de barbatie in ochii romanilor. Ei le poarta lungi si se mandresc cu dansele. Una din cele mai adanci mahniri ale flacailor ce sunt luati la oaste, este ca disciplina militara ii sileste a se desparti de podoaba fireasca a capului.
3 Se zice de un om aprins de manie ca si-a intors cojocul pe dos.
4 Cuvantul fartat e compus din cuvintele fara si tata si insemneaza bastard.
5 Adica sa desarte plosca fiecare pe jumatate. Inca o dovada de placerea ce are romanul a imparti cu altul bunurile de care el se bucura.
6 Adica, unde atarna greutatea armelor purtate la piept, incingatoare.

Si din gura-asa-i graia:
„Alei! Toma Alimos,
Boier din Tara-de-Jos,
Ce ne calci mosiile
Si ne strici fanetele?“
Boier Toma Alimos
Ii da plosca cu vin ros:
„Sa traiesti, Mane fartate!4
Da-ti mania dupa spate
Ca sa bem in jumatate“.5
Mane cu stanga lua,
Cu dreapta se inarma,
Palosul din san scotea
S-asa bine-l invartea,
S-asa bine mi-l chitea
Ca pe Toma mi-l taia
Pe la furca pieptului
La incinsul braului
Deasupra buricului
Unde-i greu voinicului.6

Toma crunt se oterea...
Manea-n scari se-ntepenea,
Dos la fuga si punea.
„Alelei! fecior de lele!
Caci rapisi zilele mele!
De te-as prinde-n mana mea,
Zile tu n-ai mai avea!“
Si cum sta de cuvanta,
Matele si le-aduna,
In cosuri si le baga,
Pe deasupra se-ncingea
Si la murgu-i se ducea
Si cu murgu-asa graia:
„Alelei! murgulet mic!
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la batranete
Cum puteai la tinerete!“
Murgul ochii-si aprindea,
Nechezea si raspundea:
„Iata coama, sai pe mine,
Si de-acum te tine bine.
Sa-ti arat la batranete
Ce-am platit la tinerete!“
Toma iute-ncaleca,
Dupe Mane se lua
Si mereu, mereu striga:
1 Icoana vie si admirabila de fuga calului. In toate baladele unde se pomeneste de alergari de cai, poetii poporului se intrec in imagini de o sublima frumusete.
2 In povesti, caii fetilor-frumosi ii intreaba totdeauna cum sa-i duca: ca vantul ori ca gandul?

„Alelei! murgulet mic,
Alei! murgul meu voinic,
Asterne-te drumului
Ca si iarba campului
La suflarea vantului!“1
Murgul mic se asternea,
Mane-n laturi se zarea,
Toma turba si racnea:
„Taiatu-m-ai talhareste,
Fugitu-mi-ai miseleste.
De te-as prinde-n mana mea,
Zile tu n-ai mai avea.
Stai pe loc sa ne-ntalnim,
Doua vorbe sa graim,
Doua vorbe otelite
Cu palosele graite!“
Mane-n laturi tot fugea,
Iara Toma-l ajungea
S-asa bine mi-l chitea
Ca din fuga mi-i taia
Jumatate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Mane-n doua jos cadea,
Toma murgului zicea:
„Alelei! murgulet mic.
Alei! dragul meu voinic!

Ochii-mi se painjenesc,
Norii sus se invartesc.
Te grabeste-alearga, fugi
Si ca gandul sa ma duci2
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Ca eu, murgule,-oi muri
Pe tine n-oi mai sari!
Iar cand sufletul mi-oi da,
1 Unii din cantareti numesc pe Toma Alimos, Toma a lui Mos si adauga urmatoarele versuri la finitul baladei:
„Si sa cati, murgule,-n zori
Sa-mi gasesti vro doua flori
Si la cap si la picioare
Sa-mi sadesti cate o floare:
Una, floare de bujor
Ce pare ca arde-n dor,
Si alta de busuioc
Ce opreste mandra-n loc.
Apoi, draga, sa-mi nechezi,
Apoi sa te departezi
Si sa mergi la camp, la noi,
Unde-am nascut amandoi.

Cand nu te-oi mai dezmierda,
Din copita sa-ti faci sapa,
Langa ulmi sa-mi faci o groapa
Si cu dintii sa m-apuci,
In tainita sa m-arunci.
Ulmii ca s-or clatina.
Frunza ca s-a scutura,
Trupul ca mi-a astupa!“1
Nime fraul sa nu-ti puie,
Nici pe tine sa se suie,
Iar de-i vedea tu pe jos
Un voinic tanar, frumos,
Cu par lung si galbior,
Sa stii ca mi-e fratior.
Tu sa-l lasi ca sa te suie,
Mana-n coama sa ti-o puie,
Si sa-l porti, murgule, bine
Cum m-ai purtat si pe mine
Si sa-l primbli aici pe culmi
Tot la umbra istor ulmi!“

Sus, pe campul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpaului1
Unde fat’ zmeoaicele2
Si s-adun’ zarnoaicele,
Si s-adap’ leoaicele,
Multe-s, frate, si mai multe
Corturi mari, corturi marunte!
Iar in chiar mijlocul lor
Nalta-se-un cort de covor,
Un cort mare si rotat,
1 Ialpau, rau din Basarabia, ce se varsa in lacul numit Ialpug.
2 Fiinte fantastice care joaca un mare rol in basmele poporului.
3 In brosura intai a baladelor tiparite la lasi in anul 1852, se zice:
Un cort mare si rotat Cu sferi albe de matasa...
Mult e mandru naramzat, Parca-i cort de-mparateasa.
De tarusi de-argint legat
4 Hanul de tatari purta denumirea de Ghirai, ca un titlu de suveranitate, dupa numele celui dintai sef al tatarilor care a luat Cramul.
5 Traditia poporala spune de un copac locuit de sufletul unui om ce fusese spanzurat de crengile lui. Oricine adormea la umbra acelui arbore, facea visuri
Roman Grue Grozovanul
Poleit si naramzat,
Cu tarusi de-argint legat,
Parca-i cort de imparat!3
Dar inuntru cine sede?
Dar in el cine se vede?
Ghirai hanul cel batran4


Cu hamger bogat la san.
Multi tatari stau imprejur
Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
Si stau toti ingenuncheti
Pe covor cu perii creti.
Iar la usa cortului
Sub stejarul mortului,5

Este-un biet roman legat,
Legat strans si ferecat
Ca un mare vinovat.
Roman Grue Grozovanul,
Roman Grue moldovanul
Care-a saracit pe hanul.
Doi tatari teapa-i gatesc,
Doi amar mi-l chinuiesc,
Dar el canta-n nepasare
Parca-ar fi la masa mare,
Si da semn de veselie
Parca-ar fi la cununie!..
Iata marzacitele1
Si cu tataritele
Ca la hanul navalesc
Si cu toate asa-i graiesc:
„Alei! Doamne han batran
Cu hamger bogat la san!
Fa cu Grue ce vei face
Sufletul sa ni se-mpace,
Ca de cand s-a ridicat
Si-n Bugeac Grue-a intrat,
Multi tatari el ti-a stricat
Si tatarce-a vaduvit, de moarte care se implineau pana in trei zile. Poate ca stejarul mortului din
1 Adica nevestele marzacilor si tatarilor de gloata. Marzacii erau de sange balada sa fie chiar acel din traditie. hanesc si formau o casta puternica intre tatari. Numele lor era Myrza.
2 Romanii dau numele de pagan la toate neamurile ce nu erau de religia lui si cu care se gaseau in lupte.

Fete mari a batranit,
Bugeacul l-a pustiit,
Bugeacul pe jumatate
Si Cramul a treia parte!“
Ghirai hanul cel batran
Trage pala pe la san
Si cu glas crunt de pagan2
Zice lui Grue roman:
„Alei! Grue viteaz mare!
De la mine n-ai iertare.
Spune-ncalte-adevarat
Multi tatari tu mi-ai stricat?“
„Alei! Doamne han batran,
Lasa cel hamger la san,
Ca eu sunt pui de roman
Si nu-mi pasa de-un pagan!
De-i iertare sau de nu-i,
Tot cu dreptul vreau sa-ti spui
Ca de cand m-am ridicat
Si-n Bugeac eu am intrat
Multi tatari, zau, ti-am stricat
Si tatarce-am vaduvit,
Fete mari am batranit
Si Bugeac am pustiit,

De bahmeti l-am saracit,1
Bugeacul pe jumatate
Si Cramul a treia parte.
Iar Nistrul cand l-am trecut,
Pod pe dansul am facut
Ca sa duc, sa car la noi
Averile de la voi;
Sa duc care mocanesti
Cu copile marzacesti
Si cu roabe tataresti.
Alei! Doamne han batran,
Lasa cel hamger la san
Si-mi da moarte de roman,
1 Bahmet sau bahamet, cuvant de origine tatara, ce denumeste caii din Bugeac.
O mare parte din Basarabia poarta numele de Bugeac, de pe timpul navalirii tatarilor in sanul ei, in urma mortii lui Stefan-voda. Campiile Bugeacului hraneau
inainte un soi de cai salbatici ce erau foarte apretuiti de turci si de tatari. Asemenea si in Dobrogea, pe malul drept al Dunarii, in fata cu Basarabia de jos, se gaseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni insa, cei mai frumosi la faptura si mai spornici la pas erau caii din Moldova.
Cantemir zice in Descrierea Moldovei ca turcii au un proverb care pomeneste de frumusetea tinerilor persani si de agerimea cailor moldoveni. Acei cai erau foarte cautati de unguri si de lesi pentru remonta cavaleriei.
2 Grue vroieste sa-si marturiseasca pacatele inainte de a muri. Romanii tin foarte mult la indeplinirea datoriilor lor de crestini.
3 Unii din cantareti adauga mult la faptele lui Grue, dupa cursul inspirarii si cateodata dupa nevoia rimei. Astfel, in editia baladelor din 1852, se citesc urmatoarele:
Am curvit cu sora ta S-am taiat pe frate-tau
S-am ucis pe maica ta S-am ars pe tatal tau.
Este insa de presupus ca Ghirai hanul cel era batran, nu mai avea nici tata, nici mama pe timpul lui Grue.

Nu-mi da moarte de pagan,
Las’ sa ma marturisesc2
Si de suflet sa-mi grijesc
La un popa crestinesc
Care zice din psaltire
In cea sfanta manastire,
Ca mult sunt eu vinovat,
De pacate incarcat;
C-am curvit cu sora ta
S-am rapit pe fiica ta,
S-am ucis pe frate-tau,3
Viteaz mare cat un leu,
Care-a fost dusmanul meu!“

Ghirai hanul cel batran
Uita hamgerul la san,
Si cu glasul oterit
Pe loc a si poruncit
La marzaci de cei mai mari
Si la cincizeci de tatari
Pe Grue sa-l duca-ndata
La cea manastire nalta!
II
Tatarimea purcedea
Si pe Grue mi-l ducea
La cel popa crestinesc,
Sfant cu chipul omenesc,
Care zice din psaltire
In cea sfanta manastire;
Daca vedea si vedea,
Grue vreme nu pierdea,
Doua cruci numai facea,
Doamne-ajuta! el zicea,
Barda-n mana apuca
Si-n tatari se arunca
Ca un vant inviforat
Intr-un lan de grau uscat.
„Aman!“ ei cu toti racneau1
Si din fata-i toti piereau!
1 Aman e strigatul turcilor si al tatarilor cand ei se afla in fata cu un pericol.
Aman inseamna: „Gratie!“
2 Vezi nota din balada lui Serb-Sarac.

Daca vedea si vedea,
El in graba se ducea
Chiar la grajdul hanului,
Hanului tatarului.
Cand la grajd el ce zarea?
Un bahmet ce tot sarea,
Un calut cam patrarel,
Iesea-n vara cincarel.
Grue mi-l apropia;
Mana-n coama ca-i punea
Si-n podele-l azvarlea,
Asa cal nu-i trebuia!
Dar colo, cat colo,-n fund,
Iata-un negru cal rotund,
Care soare n-a vazut
De cand ma-sa l-a facut2.
La el Grue se ducea,
Mana-n coama ca-i punea,
Din loc nici ca mi-l clintea!
Asa cal ii trebuia.
El afara mi-l scotea,
Frumusel mi-l inseua,
Inseua si-l infraua
Si pe ochi il saruta
Si pe dansul s-arunca.
Trei dezbinuri ca mi-i da,

Scantei verzi din ochi ii da,1
Si deodata s-arata
Chiar la usa cortului
Sub stejarul mortului.
Ghirai han cat il vedea,
Ofta greu si mi-i zicea:
„Alei! Grue, viteaz mare!
De la mine ai iertare,
De vrei numai sa te prinzi
Negrul meu sa nu mi-l vinzi,
Sa nu-l vinzi la ungurean,
Nici la turc tarigradean.
Sa nu-l vinzi nici la litean,2
Ca liteanu-i om viclean.
Ci sa-l vinzi la un roman,
Ca-i om drept si bun stapan
Si de mana mai danos
1 Caii din baladele si din povestile poporale sunt hraniti cu jaratic si scot scantei de foc pe ochi si pe nari cand se aprind la fuga. A scoate insa scantei verzi inseamna a simti o durere vie.
2 Litean sau litfean, locuitor din Litfania. Desele razboaie ce avura moldovenii cu lesii, daunele ce faceau acestia in tara, cand navaleau, si numeroasele lor calcari peste tractatele de pace, au dat cuvantului litfa o semnificare foarte uracioasa. Litfa e sinonim de neam rau si fara credinta.
3 In editia baladelor de la 1852, cu greseala s-au tiparit urmatoarele versuri:
Sa nu-l vinzi la vrun muntean
Ca munteanu-i om viclean.
Adevaratul cantec batranesc, precum l-am aflat de la un cantaret orb din satul Bohotinu, anume Neculai Nastasi, pomeneste de litfean, iar nu de muntean.
4 Galbeni de Venetia, ducati mari de cate cinci unul ce se numesc lefti.
5 Admirabila caracteristica a romanului de pe timpul vitejiei.

Si de suflet mai duios3.
El pe negrul de-a avea,
Tot de nunti mi l-ar tinea.
Eu la dansul l-oi vedea
Ori la nunti, ori la razboi,
Cand ne-om lupta noi cu voi.
El ca mi l-ar darui
Sau ca i l-oi cumpani
De trei ori cu venetici,4
Venetici de cate cinci.“
Roman Grue cam radea
Si din gura raspundea:
„Alei! mari, han batran!
Ori nu stii ca sunt roman?
De-s roman, sunt frate bun5
Cu-orice cal viteaz nebun!
Iar de ai bahmeti fugari

Si de ai voinici tatari,
Bahmeti iuti sa ma goneasca,
Tatari crunti sa indrazneasca.
Da-le voie, da-le stire
Dupa mine sa se-nsire
Si s-alerge sa m-ajunga
Pe campia asta lunga.“
III
Ghirai hanul semn dadea,
Tatarimea purcedea
Pe cel camp nemarginit
Cu negara invelit
Si cu troscot coperit.
Tatarimea se-nsira
Si fugind se rasfira
Cate unul, unul, unul
Dupa negrisor nebunul,
Negrisor fugea, fugea,
Cum se fuge nu fugea,
Ci sarea tot iepureste
S-alerga tot ogareste
Nechezand tot voiniceste.
Alei! voi tatari pagani,
Vi s-a stins ziua de maini!
Iata Grue da-napoi
1 Adica ii taie snopuri, snopuri ca graul.
2 Romanii sunt foarte bucurosi de cumetri judecand dupa marele numar de cumetri ce se gasesc in fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbari voioase cu mese mari si cu hore.

Si s-arunca printre voi
Ca un vant inviforat
Intr-un lan de grau uscat;
Si cu negrisor nebunul
Va ia unul cate unul
Si din fuga va coseste
Si va taie chip snopeste1
Si de-averi va curateste
Si de boala va scuteste
Si va lasa-n urma lui
Ca momai de-a campului!
Apoi Grue se porneste
Si-n Moldova se iveste
Ca un soare ce-ncalzeste,
Incalzeste si rodeste,
Ca mult bine-n lume face
Sufletul sa si-l impace.
Crestineaza2
Si boteaza,
Da de fin
Cate-un tretin
Si de fina
O tretina.
Si cununa fete mari,
Fara grija de tatari,
Si ridica manastiri

Pentru timp de navaliri,1
Iar pe negru sprintenel
Il face frate cu el,
1 Manastirile ce se ridicau in timpurile grele ale luptelor noastre cu vecinii erau destinate a fi si templul lui Dumnezeu si locuri de adapostire pentru batrani, pentru femei si copii, cand navaleau dusmanii in tara.
De aceea manastirile aveau ziduri mari ca niste cetati, baste boltite si tainite pentru ascunderea sculelor, si erau mai mult cladite in locuri retrase, prin munti si in fundul codrilor.

Ca romanu-i frate bun
Cu-orice cal viteaz nebun!





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite