j7p13pe
Primbla-mi-se-n sus si-n jos
Pe fugaru-i cel frumos.
Unde negrul nechezea
Tarigradul se trezea,
Turcii toti ca alergau
Si pe Serbu-l intrebau:
„Copilas de Serb-Sarac!
Nu ti-e negrul din Bugeac?
De ti-e negrul vanzator,
Eu iti sunt cumparator,
Ca vreau bine sa-l platesc!
Cu aur sa-l cumpanesc.“
„Nu mi-e negrul de vanzare,
Nici mi-e negrul de schimbare,
Ca-i voinic si-i pui de zmeu,
Si-i fugar pe placul meu!“
Nepoata sultanului,
Copilita hanului,
Hanului tatarului,
Pe Serb iata ca-l zarea,

Din sarai, de la zabrea,1
Si din gura-asa graia:
„Copilas de Serb-Sarac,
Mult esti mandru si pe plac!
Vin’ colea, langa zabrea,
Sa-ti dau iuzluci cat ii vrea,2
Negrul tau sa-l primenesti
Si pe maini sa-l potcovesti
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
Ca stii, frate, pe la noi
Azi e miercuri, maini e joi,
Maini ies turcii la halca3
Sus, in Haidar-pasa,4
Si oricine-a castiga
Roaba lui hanul m-a da!“
1 Ferestrele de la casele turcesti, mai cu seama acele din partea haremului, sunt inchise cu gratii impletite de lemn, sau zabrele — jaluzele, care opresc ochii de-a patrunde inauntru.
2 Iuzlucul e o moneda turceasca veche.
3 Halca e cuvant turcesc ce insemneaza veriga. Jocul halcalei trebuie sa fi fost acelasi care poarta la francezi numele de jeu de bagues. Dupa intelesul baladei, jocul consista intru a se repezi calare in partea unde se gasea halcaua spanzurata si a zvarli djeridul astfel incat sa treaca prin cercul ei.
4 Haidar-Pasa este numele unui camp lat si frumos ce se gaseste in Asia, langa Scutari (Ischiudar) in fata cu Stambulul. Pe acel camp se faceau inainte jocurile favorite ale turcilor, djeridul, halcaua, arcul; si pe dansul astazi se aduna caravanele si hagiii care pleaca pe tot anul la Meca, spre a duce prezenturile sultanului la mormantul lui Mahamed, profetul islamismului.

5 Haremurile turcilor, adica locuinta femeilor, sunt incredintate pazei eunucilor, arapi ce se numesc turceste cazlari.
6 Cal tanar si sprinten la fuga.

„Floricica din zabrea
Rasarita in calea mea!
De-ti sunt drag, de-ti sunt pe plac,
Maini vartej am sa ma fac
Sa vin turcilor de hac!“
„Copilas de Serb-Sarac,
Mult mi-esti drag si-mi esti pe plac,
Dar eu, frate, mult ma tem
De cazlarul din harem5
Cel cu chipul de arap,
Buzat, negru, ras pe cap
Si cu solzii mari de crap.
El ca-si are-un bidiviu6
Cu sange de argint viu,
Un fugar neintrecut
Care soare n-a vazut

De cand ma-sa l-a facut“.
„De tinut unde si-l tine?“
„De trei ani e tinut bine
Intr-o bolta-ntunecata
Sub pamant, in grajd de piatra.“1
„De hranit cu ce-l hraneste?“
„De doi ani il intareste
Cu floarea trifoiului,
Hrana dulce-a roiului.“
„De-adapat cu ce-l adapa?“
„Tot cu laptisor de iapa,
De si-l face lat pe sapa.
S-asa, frate, mult ma tem
De cazlarul din harem
Si de mandru-i bidiviu
Cu sange de argint viu;
Ca pe el de-a-ncaleca
Maini la jocul de halca,
Roaba lui Hanul m-a da!“2
„Floricica din zabrea
Rasarita-n calea mea!
1 A creste caii la intuneric pentru a-i face iuti si mai frumosi este o crezare orientala ce exista si la romani. Toti caii cei mai vestiti din povesti, precum cal
Graur, cal Vantes si altii, ce duc ca vantul si ca gandul pe Faf-Logofat cu parul de aur, sunt nascuti si crescuti in bolti intunecoase. Balada zice:
Ca el soare n-a vazut
De cand ma-sa l-a facut.
2 Adica: hanul o va da lui de sotie. Se crede ca femeile, chiar cele maritate, sunt roabe la turci.

Sa n-ai frica
De nimica,
Ca nu-i cal imparatesc
Ca negrul ist voinicesc!
Orice-alung
Cu el ajung,
Oricand plec
Pasari intrec!“

Trecea miercuri, venea joi,
Turcii mergeau cate doi
Ca sa joace la halca
Sus, in Haidar-Pasa,
Si deodata toti plecau,
La fuga se aruncau,
Pe camp luciu se-nsirau.
Iar sultanul, stand pe cal,
Sub un verde cort de sal,
Barba neagra-si netezea
Si cu ochii urmarea.

Alalah! cai arapesti,
Alalah! cai tataresti!
Cum miscau copitele
Ca soimii aripele!1
Dar cazlarul se-ncrunta,
Bidiviu-si intarta,
Pe toti turcii-i intrecea
Si-nainte se ducea.
Vai! de fata hanului,
Hanului tatarului,
Nepoata sultanului! lata, iata Serb-Sarac
Pe-un soimut de la Bugeac
Ca venea, mari, venea
Cuvantul de-si implinea.
Pe cazlaru-l ajungea,
Ajungea si intrecea!
Iar cazlaru-l viclenea
Si din urma-i tot racnea:
„Copilas cu cal de foc!
Opreste negrul pe loc,
Ca-i pica potcoavele
Si-ti rapune zilele.“
Serb-Sarac descaleca,
Potcoavele cerceta...
Nici un cui nu le cadea!
Daca vedea si vedea,
1 Minunata si mult poetica imagine de alergarea cailor.
2 Jocul djeridului a fost cel mai favorit al turcilor, caci el da prileji a arata dibacie si in purtarea calului si in aruncarea lancii plumbuita la capete ce se

Bici de sarma el scotea
Si pe negrul opintea,
Sapte stanjeni ca sarea,
Pe arapu-l urmarea.
Punea scara
Langa scara
Si oblanc
Langa oblanc
Si darlog
Langa darlog,
Si din fuga cum venea
El in scari se-ntepenea,
De cazlari s-apropia
Doua palme-n ceafa-i da,
De pe cal il ridica
Si pe camp il arunca!
Se ducea bietul arap
Rostogolul peste cap,
Si pe camp se rastignea
Si in urma ramanea
Buzat, negru, parasit
Tocmai ca un ciung parlit!
Iar Serbul se tot ducea,
De halca s-apropia
Si din fuga azvarlea
Djeridul sau chiar prin ea.2
Apoi vesel se-nturna,

La sultan de se-nchina
Cu adanca temenea.1
Iar copila hanului,
Hanului tatarului,
Nepoata sultanului,
Cu ocheana prin zabrea
Pe voinicu-l urmarea
Si cand Serbul se-ntorcea, numea djerid. Acel joc era ca un soi de tournoi cavaleresc in care luau parte un mare numar de amatori, si se executa ades sub ochii sultanului, pe campul de la
Apele-dulci din Europa. Luptatorii se imparteau in doua tabere, fiecare din ei
isi alegea protivnicul sau, apoi la un semnal ce se da din chioscul imparatesc, toti se repezeau in fuga cailor si aruncau djeridele. Dibacia consista intru a se feri de djeridul protivnicului, a-l prinde din zbor sau a-l culege de jos fara a-si opri calul si a-l arunca indarat.
1 Cuvant turcesc ce inseamna inchinaciune. Turcii fac multe temenele cand se intalnesc; ei se pleaca pana la pamant unul dinaintea altuia si cu mana dreapta
isi ating pieptul, gura si fruntea. Aceste semne inlocuiesc la dansii scoaterea palariei si strangerea de mana a europenilor.
2 Vas de aur sau de argint in care se varsau ape mirositoare. Obiceiul inainte era de a stropi cu apa de trandafiri pe vizitatori la zile mari.
3 In editia baladelor din 1852, s-au tiparit alte versuri la finitul baladei lui
Serb-Sarac. Iata-le:
Iar copila hanului,
Nepoata sultanului,
Cu ocheana prin zabrea
Serbusorul si-l zarea
Si-naintea lui sarea,
Cu nastrapa-l racorea,
Cu menestergu-l stergea

Ea-nainte-i se ducea,
Cu nastrapa mi-l stropea2,
Cu naframa-l racorea.
Apoi nunta se facea,3
Si la nunta petrecea
In cantari si veselie
Cum e randul la domnie...
Faceti-mi parte si mie!
Si la sanu-i mi-l strangea,
Si-n iatac ca mi-l ducea,
Nunta mandra ca facea,
Saptamana,
Luna plina,
Cum e randul domnilor
Si randul vitejilor.

Doncila1
Sub cel par mare din sat
Zace Donciul pe un pat;
Noua ani si jumatate
De cand zace el pe spate!
Pentru dansul nu e vara,
Nu e dulce primavara,
Ci numai viata amara!
Pe de-o parte carnea-i cade,
Pe de alta vermii-l roade,
El se roaga tot mereu
Sa-l sloboada Dumnezeu.
Toata lumea l-a lasat,
Lumea toata l-a uitat,
Numai sora-sa Ancuta,
Anicuta romancuta,
Luceafarul satului,
Salba imparatului,
Nici pe Donciu l-a lasat,
Nici pe Donciu l-a uitat,
1 Subiectul acestei balade a fost tratat si de poetii poporali ai Serbiei, sub numele de Dojcin bolnavul. Vezi colectia cantecelor poporale ale serbilor, tradusa
in limba franceza de August Dozon (Dentu libraire-éditeur Paris).
In Ardeal exista asemenea balada lui Doncila, insa cu numele de Radu si calugarita (vezi colectia tiparita la Pesta de dr. Marin Marienescu).
Noua ani ea l-a catat,
Noua ani si jumatate
L-a catat tot ca pe-un frate.
Zi si noapte l-a vegheat,
Perne albe i-a mutat
Cand la cap, cand la picioare,
Cand la umbra, cand la soare!
Intr-o zi el o vedea
Ca de plans se ascundea
Si cu jale-asa-i zicea:
„Ce-i, Ancuto, draga mea?
Ochisorii tai frumosi
Sunt ca doi luceferi rosi:
Poate ca ti-a venit greu
De cand tu ma cati mereu?“
„Ba, fereasca Dumnezeu!
Nu-i asta, dragutul meu.
Dar un plans m-a apucat
Ca pe fetele din sat

Grea urgie a picat!
Ca stii, frate, un marzac
A sosit de la Bugeac
Si prin tara face jac.1
Langa sat el s-a oprit
Sub un cort mare paslit,
Si-orice vrea tatarul cere
Tot in sila si-n putere.
De tot omul de pe-aici
Zece galbeni venetici,
Si de fiecare casa
Cate-un miel si-o junca grasa,
Iar pe noaptea fiecare
Cere cate-o fata mare!
„Hei, Ancuto, draga mea,
Faca Dumnezeu ce-a vrea!
Tu sa n-ai nici o pasare.
Fierbe lapte-ntr-o caldare
De-mi gateste-o scaldatoare
Si ma freaca-ntr-un noroc
1 In timpurile pe cand Bugeacul era in stapanirea tatarilor, acestia faceau ades navaliri pe pamantul Moldovei si casunau cumplite rele locuitorilor romani, arzandu-le satele, pradandu-le vitele si rapindu-le nevestele si fetele. Asemenea romanii, din partea lor, dadeau navala in Bugeac si-si razbunau cu foc si cu moarte. In balada lui Doncila, tatarul Cram Hogea cere tot in sila si in putere, el ridica haraci de tot omul cate zece galbeni venetici etc. si pretinde pe fiecare noapte cate o fata mare.
In balada lui Roman Grue Grozovanu, am vazut ca el intrase in Bugeac pentru ca sa duca in tara care mocanesti pline de copile marzacesti si de roabe tataresti. Tablou viu si spaimantator de acea epoca de vrajmasie, unde omul nu era sigur de azi pana maine, si in care el se gasea intr-o lupta necurmata cu dusmanii din tarile vecine.

Cu floare de busuioc,
Doar mi-ar potoli cel foc,
Apoi ada-mi haine dalbe,
Cusute cu firuri albe;
Ada-mi si armele mele
Ce lucesc ca niste stele.
Apoi cheama din campie
Calul meu de voinicie
Care plange cand ma vede,
Si de-i zic ca mor, nu crede!“
El in lapte se scalda,
Cu busuioc se freca,
Haine dalbe imbraca,
Calul si-l incaleca,
Si cat se vedea calare,
Striga tot in gura mare:
„Ramai, soro, sanatoasa
Ca o viorea frumoasa
Intr-un paharel pe masa!
Si tu, Soime, ce nechezi

Si de boala mea nu crezi,
Sa te vad cum te repezi,
Cand in mine ma gandesc
Sa rapun cap tataresc!“
Soimul vesel necheza,
Zborul iute-si repezea,
Iepureste, ogareste,1
Pasareste, fulgereste,
Si-ntr-o clipa ajungea
La cortul lui Cram Hogea.
„Bun sosit, ghiaur Doncila!2
De-mi aduci vreo copila,
Ada-mi tu pe sora-ta,
Ca nu doresc pe alta.“
„Iti aduc alta mireasa,3
Mai frumoasa, mai aleasa,
Care, cand te-a saruta,
Halal de viata ta!“
„Cine-i, bre Doncila, cine?
Unde, unde-i s-o vad bine!“
Iat-o ici in brau la mine!
1 Aceste patru cuvinte formeaza un adevarat model de repezimea calului.
Ogarul e mai iute decat iepurele, pasarea mai iute decat ogarul si fulgerul mai iute decat pasarea.
2 Popoarele ce urmeaza preceptelor religiei lui Mohamed dau crestinilor denumirea de ghiauri, adica: necredinciosi.
3 Expresia poetica de mireasa intrebuintata pentru spada se gaseste si in una din cele mai frumoase poezii ale vestitului poet german Uhland. In bucata intitulata Spada, cavalerul zice:
„Dar, spada mea, dar, eu sunt un om liber, si te iubesc din fundul inimii, te iubesc ca si cand mi-ai fi mireasa... etc.“.
4 Deliu inseamna in limba turceasca un om voinic, insa cam nebun.

Ian vezi cat e de frumoasa,
De subtire, de lucioasa,
Ce glasut zanganitor
Scoate cand o prinde dor,
Dar mananca om de viu
Si taie cap de deliu.“4
„Ah! amar, amar Doncila!
N-am cerut asa copila.
Du-te cu dansa-napoi,
Ca eu plec azi de la voi.“
„Ba nu! vreau sa te cunun,
C-am jurat sa fiu azi nun.“
Pala-n aer fulgera
Capul marzacesc zbura!
Apoi Donciul se-ntorcea,
Anicutei de zicea:
„Bietul om! noroc nu are;
I-am dus lui o fata mare,
Si numai dintr-un sarut,
Capul lui si l-a pierdut!“

La Braila-n vale
Septe bolozale1
Si septe sandale
Descarc la zamboale
Si-ncarc la stamboale,
Descarc bacalii
Si-ncarc dimerlii,
Tot de grau marunt2
Si de arnaut,
Dar cine descarca
Si cine incarca?
Un arap bogat
Negru si buzat
1 Negresit aceste cuvinte sunt numiri corupte de vase plutitoare, caci romanii cam au obicei a stropsi unele nume straine, precum au prefacut cuvantul de canton in cardon si acel de dilijanta in dirijanca etc.
2 Tablou statistic de comertul tarilor noastre.
Moldova si Valahia sunt vestite pentru pamantul lor manos si produc, de mai multi ani, catimi foarte insemnate de grau, papusoi, orz, ovas etc. ce se exporta prin porturile Galati si Ibraila. Agricultura este pana acum singura industrie importanta a Principatelor Unite, si de cand a incetat producerea cailor si s-au stins numeroasele herghelii ce formau inainte unul din izvoarele de bogatie a romanilor, acestia s-au dedat la inmultirea vitelor albe din care se exporta mare numar in Austria.