Poezia “Iarna” face parte din ciclul “Pastelurilor” publicat in 1868. j3s3sy
Desi poetul Vasile Alecsandri, considerat creatorul pastelului, nu-i placea iarna, majoritatea pastelurilor sale sunt inspirate din anotimpul alb: “Miezul iernii”, “Sania”, “Gerul”, “Viscolul”.
Pastelul este creatia lirica in versuri in care poetul isi exprima in mod direct sentimentele, gandurile si ideile prin intermediul unor tablouri din natura.
Aceasta poezie este o opera lirica deoarece: intalnim eul liric, mesajul artistic este formulat in versuri cu masura de 15-16 silabe, cele patru catrene avand un ritm trohaic si rima imperecheata. Spre deosebire de alte tablouri, in acest pastel, Vasile Alecsandri propune o viziune panoramica a iernii, subliniind atotputernicia ei.
Tablourile sunt construite in asa fel incat sa respecte descrierea poetica. Traiectoria privirii este de sus in jos in primele doua strofe accentuand perspectiva cosmica, iar in ultimele doua catrene apare persepectiva plana.
Descrierea poetica vizeaza cateva figuri de stil ce contribuie la realizarea imaginilor vizuale, auditive, dinamice si tactile.
Astfel in prima strofa se remarca sobrietatea peisajului zugravit in alb si negru. Vazduhul devine coplesitor deoarece nu sugereaza infinitul ci cumplita apasare. Aceasta tensiune este redata prin inversiunea “Din vazduh cumplita iarna”. Sentimentele poetului fata de iarna sunt conturate prin epitetul personificator “cumplita” care sintetizeaza asprimea iernii. Verbul “plutesc” din al treilea vers impreuna cu verbul “zbor” surprind o plutire gratioasa, o imagine placuta, dinamica. Comparatia, “ca un roi de fluturi albi” sugereaza abundenta si viteza fulgilor de nea. In cel de-al patrulea vers apare o imagne tactila “ fiori de gheata” provocata de raceala fulgilor de zapada. Epitetul “dalbi” simbolizeaza cromatismul de un alb excesiv, consistenta, puritatea.
In versul al doilea din a doua strofa apare metafora “zale argintie” care identifica tara printr-o imagine vizuala, argintul fiind un metal dur, dar nobil. In aceasta strofa remarcam imaginea obsesiva a norilor care in prima strofa erau negrii, plini de zapaa, dar acum sunt mai putin infricosatori. Versul patru este construit pe o comparatie prin care termenul concret soarele este asemanat cu un termen abstract “visul”, acesta sugerand tineretea care trece repede; frumusetea vietii fiind ca o iluzie.
Remarcam astfel paralelismul intre planul uman si cel natural deoarece la Vasile Alecsandri putem vorbi despre iarna ca o metafora a batranetii.
In inversiunea “lungi troiene calatoare” ce accentueaza cantitatea zapezii, remarcam jocul artistic prin care poetul proiecteaza troienele pe cer.
Regionalismul fonetic “albii” face referire la albicios, clabucii avand consistenta materiala, se identifica cu fumul ce pare incremenit. Dominanta imaginilor vizuale o reprezinta repetitia epitetului cromatic “albii” cu variantele semantice “clabucii albii” , “zale argintie”, “soarele palid” , “fantasme”.
Poetul se joaca alternand planul cosmic cu cel terestru, ajungand in prima strofa sa aduca cerul pe pamant unind cele doua plane si anuland orice diferenta dintre ele.
Un element surprinzator pentru imaginea poetica este ca in cadrul imaginilor vizuale sunt folosite epitete auditive:”rasuna vazduhul”.
Pastelul se sfarseste cu aceeasi imagine a vazduhului. Imaginea auditiva “clinchete” aduce o nota de sarbatoare, ea fiind intarita prin verbul “rasuna” care sugereaza ecoul si de epitetul “voios” ce sugereaza veselia.
Eul liric incearca sa sublinieze asprimea iernii care la sfarsit este imblanzita de aparitia omului.