Doina este o specie a liricii populare caracteristica folclorului romanescin
care omul, in directa relatie cu natura, isi exprima sentimente
de dor si de jale. Doinele pot fi: de dragoste, de catanie, de instrainare,
pastoresti, de haiducie, despre soarta si noroc. k1h2hc
Creatia „mai badita floare dulce” e o doina de dragoste si de jale:
fata isi exprima sentimente de iubire fata de cel drag pe care il
numeste „badita”. Ea spune ca, oriunde l-ar gasi ,l-ar smulge si
l-ar duce acasa, l-ar rasadi in gradina, l-ar secera, apoi l-arface stog(capita)
si l-ar imblati, l-armacina, l-ar framanta si l-ar da inimii ei.
In doina ca in orice creatie lirica se exprima niste sentimente.
Specific doinei este faptul ca sunt puse in evidenta puternice trairi
umane. Acestea sunt exprimate cu discretie, dar in acelasi timp cu forta.
Se observao anumita gradare in intensitatea acestora: la inceput
l-ar secera „cu mila” , apoi l-ar imbladi „cu drag”.
Totul culmineaza cu versurile finale unde dragostea plina de jale este exprimata
in mod direct: „Si te-as da inimii mele/Sa se stampere de
jele.”
Fiind o doina populara apar teme si motive specifice folclorului. Comuniunea
dintre om si natura e o tema care apare destul de des; autorul amonim traieste
in mijlocul unei naturi careia ii cunoaste semnele si prin intermediul
careia isi exprima sentimentele.
In doina sunt prezentate in mod simbolic realitati ale lumii rurale.
Se remarca aici cuvinte care exprima indeletniciri specifice satului:
a rasadi, a macina, a secera. Se realizeaza aici o surapunere intre drumul
painii si implinirea dragostei prin casatorie pentru ca asa cum
painea este hrana sacra pentru trup tot astfel dragostea e hrana pentru
suflet.
Figurile de stil si constructia poeziei sunt si ele specifice folclorului. Pentru
ca doina este o exprimare concentrata in profunde trairi figura de stil
dominaanta este metafora: cel iubit este „floare”, „morisca
de argint” reprezinta inima plina de dragoste curata; inelele sunt simbol
al casatoriei. Apar de asemenea enumeratii si repetitii(des de intalnite
in creatiile populare). Se remarca enumeratia de verbe la conditional-optativ(as
rasadi, as macina, as secera, as smulge) prin care se exprima dorintele fetei.
Repetitia conjunctiei „si” la inceput de vers arata multitudinea
gandurilor exprimate, da ritm poeziei si accentueaza impresia de armonie
a textului.
Poezia este o adresare directa accentuandu-se astfel impresia de autenticitate
si de forta a sentimentelor exprimate; se remarca astfel interjectia de adresare
„mai”, substantivul in vocativ „badita” si pronumele
personal de persoana a II-a, singular, „te” repetat pe tot parcursul
poeziei.
Limbajul folosit este limbajul popular in varianta lui solemna si se caracterizeaza
prin simplitate si armonie. Se remarca regionalisme(stog, a imblati),
cuvinte si expresii populare.
Prezenta diminutivelor este specifica doinei: cuvantul „badita”
arata dragostea pe care fata o poarta baiatului.
Elementele de versificatie sunt specifice creatiei populare.
Textul nu este structurat in strofe, versurile sunt scurte si inegale,
e utilizat ritmul trohaic, rima imperecheata se impleteste cu monorima.
Doina are si ea trasaturile generale ale creatiei populare: autorul este anonim
si colectiv, exista mai multe variante, se transmite pe cale orala, apare sincretismul(se
impletesc mai multe arte, literatura si muzica pentru ca doina se canta).
Creatia „Mai badita floare dulce” este o doina populara pentru ca
are toate trasaturile specifice acestei specii literare, care apartine genului
liric in versuri in literatura populara.
