Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PRASLEA CEL VOINIC SI MERELE DE AUR - comentariu literar
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Petre Ispirescu d8s19sx

Frumuse\ea acestui basm — unul dintre cele mai caracteristice pentru eposul folcloric romanesc — consta in vitejia, curajul, inteligen\a =i modestia eroului principal pe care povestitorul anonim, fixat in scris de Ispirescu, ni-l propune ca model. Ca in toate basmele romane=ti, dupa o serie intreaga de peripe\ii extraordinare, binele triumfa asupra raului: zmeii sunt
invin=i in lupta =i uci=i, fetele captive sunt eliberate, necredin\a celor doi fra\i mai mari este data in vileag =i Praslea, ie=it victorios din cele mai grele incercari, se inso\e=te cu fata cea mai mica, povestea sfar=indu-se cu tradi\ionala nunta.
Aceasta schema „ideologico-estetica“ ramane aproape ge nerala, in toate basmele, u=oarele abateri venind doar sa confirme regula. In fond, ea reflecta vitalitatea, optimismul, spiritul de dreptate =i de incredere in triumful omului modest, dar harnic la fapta, caracteristici morale ale poporului luat in totalitatea lui. Nu trebuie trasa de aici concluzia ca omului din popor i-ar lipsi cumva aptitudinile critice, ascu\imea observa\iei
=i chiar un dram de necesar scepticism =i neincredere, in a constata ca practica vie\ii de toate zilele ofera stari de lucruri cu totul dimpotriva. O serie intreaga de anecdote, snoave =i proverbe, cum ar fi: „Boii ara =i caii mananca“, „Dreptatea umbla totdeauna cu capul spart“ etc. confirma din plin aceasta constatare. Insa basmul, prin insa=i structura lui, vizeaza o anumita idealitate =i propune, prin eroul lui central, ca =i prin desfa=urarea faptelor, un model etic. De aceea, estetice=te, aceasta specie folclorica se realizeaza intotdeauna, sau aproape
intotdeauna, prin intermediul fantasticului =i in cadrul unor scheme narative prestabilite, devenite oarecum „clasice“. Cand
=i cum au fost posibile asemenea intamplari? Raspunsul, conven\ional desigur, este acceptat unanim: „Pe vremea cand se potcoveau puricii cu nouazeci =i noua ocale de fier“, „O data, ca niciodata“, =i a=a mai departe.


In Praslea cel voinic =i merele de aur elementul fantastic abunda. In gradina palatului imparatesc se afla un pom ale carui roade nu pot fi pazite decat cu foarte mare greutate, in orice caz numai de catre un ins dotat cu mult curaj =i inteligen\a; furii, care sunt ni=te zmei de pe taramul celalalt, au puteri supranaturale, in stare sa arunce buzduganul cale de mai multe conace; Praslea ii intrece in virtute, nu mai pu\in supranaturala, dar beneficiaza in plus de inteligen\a =i de simpatia celorlal\i protagoni=ti; pe taramul celalalt, unde zmeii \ineau pe cele trei fete — in castele de arama, de argint, =i, respectiv, de aur — mai exista un Balaur =i o Zgrip\uroiaca, un Vultur uria= care il ajuta pe Praslea, parasit de fra\ii tradatori, sa poata ie=i la lumina soarelui; in fine, miraculoase sunt merele celor trei fete, cel de aur indeosebi, ajutand pe erou sa confec\ioneze anume obiecte de orfevrarie ie=ite din comun, necesare stabilirii propriei identita\i in fa\a cur\ii imparate=ti etc.
Desfa=urarea epica se bizuie pe cunoscuta in basmul romanesc formula ternara: feciorii imparatului sunt trei, zmeii de pe taramul celalalt =i fetele rapite a=ijderea. In acest ritm, in trei timpi s-ar zice, se realizeaza =i grada\ia diferitelor ac\iuni.
De pilda, zmeul intai, de la palatul de arama, i=i anun\a sosirea acasa prin aruncarea buzduganului cale de un conac, cel de al doilea, de la palatul de argint, cale de doua, iar cel de la palatul de aur, zmeul al treilea, cale de trei conace. Luptandu-se cu ei
in tranta dreapta, inainte de a le taia capetele, Praslea il
ingroapa pe primul pana la glezne, pe al doilea pana la brau =i pe ultimul pana la gat. Fire=te, a=a cum legile eposului dintotdeauna o cer, ultima lupta este povestita cu mai mult lux de amanunte. Nu insa in sensul descriptivului, pentru care povestitorii populari nu manifesta aptitudini, ci mai curand in acela al epicului pur =i chiar al dramaticului, altcum spus, in stil direct. Iata intalnirea lui Praslea cu zmeul cel „mai mic“, dar =i cel mai puternic:
„— Cine este acela care a cutezat sa calce hotarele mele =i sa intre
in casa mea?
— Eu sunt, zise Praslea.
— Daca e=ti tu — ii raspunse zmeul — am sa te pedepsesc amar pentru nesocotin\a ta. Cum ai vrut, venit-ai; dar nu te vei mai duce cum vei voi.
— Cu ajutorul lui Dumnezeu — ii raspunse Praslea — am eu ac =i de cojocul tau“ etc.
Exista =i alte procedee speciflce basmului =i destinate a face nara\iunea cat mai trepidanta. Bunaoara, in povestirea luptei lui
Praslea cu cel de-al treilea zmeu asistam la metamorfoza eroilor
in „doua focuri“ (probabil un mod figurat de a sublinia arden\a luptei; procedeul il vom gasi reluat de Eminescu in Calin Nebunul), prilej cu care un corb ce se rotea in jurul lor este invocat sa aduca seu. In mentalitatea populara seul, altcum zis grasimea, este semnul for\ei, iar in cazul de fa\a — fiind vorba de focuri — mijlocul de reanimare a arderii. Praslea are insa un avantaj asupra zmeului:
„Atunci se invoira sa se ia la lupta dreapta
=i se luptara
=i se luptara, zi de vara pana-n seara, iar cand fu pe la namiezi se facura amandoi doua focuri =i a=a se bateau; un corb insa le tot da ocol, croncanind. Vazandu-l, zmeul ii zise:
— Corbule, corbule! Ia seu in unghiile tale =i pune peste mine, ca-\i voi da starvul asta \ie.
— Corbule, corbule! ii zise Praslea — daca vei pune peste mine seu, eu i\i voi da trei starvuri.
— Unde da Dumnezeu sa cada o asemenea tifla peste mine! Mi-a= satura sala=ul intreg.
— Adevar graie=te gura mea, ii raspunse Praslea.
Corbul, fara a mai intarzia, aduse in unghiile sale seu, puse peste viteazul Praslea, =i prinse mai multa putere.“
Redeveni\i „oameni“ =i, in toiul luptei, avand de asta data nevoie de apa, situa\ia se repeta prin rugamintea celor doi fa\a de fata de imparat care asista la intrecere. Fiecare din ei promite a se cununa cu ea; in plus, insa, Praslea ii promite a o scoate pe taramul nostru, chip popular de a respinge lumea tenebrelor:
„Catre seara, zise zmeul catre fata de imparat, care privea la dan=ii cum se lupta, dupa ce se facusera iara oameni:
— Frumu=ica mea, da-mi ni\ica apa sa ma racoresc.
— Frumu=ica mea — ii zise Praslea —, da-mi mie apa, =i-\i fagaduiesc sa te duc pe taramul nostru, =i acolo sa ne cununam =i-\i fagaduiesc sa ne cununam chiar maine.
— Sa-\i auda Dumnezeu vorba, voinice, =i sa-\i implineasca gandul,
ii raspunse ea.
Fata de imparat dete apa lui Praslea de bau =i prinse mai multa putere...“
Alt procedeu de animare a nara\iunii il intalnim atunci cand, terminand painea =i carnea cu care alimenta necontenit pe
Zgrip\uroaica ce-l aducea de pe taramul celalalt, Praslea i=i taie o bucata din propria-i pulpa. Ajun=i sus insa — taramul luminii, al nostru, se afla totdeauna sus — , miraculoasa pasare restituie eroului halca de carne, drept recuno=tin\a ca acesta ii salvase puii din gura balaurului:



„Dupa ce ajunsera deasupra =i vazu ca Praslea nu putea sa umble,
ii zise Zgrip\uroaica:
— Daca nu era binele ce mi-ai facut =i rugaciunea puilor mei, mai ca te mancam. Eu am sim\it ca carnea care mi-ai dat in urma era mai dulce decat cea de mai inainte =i n-am inghi\it-o; rau ai facut de mi-ai dat-o. Apoi o dete afara dintr-insa, i-o puse la loc, o unse cu scuipat de-al sau =i se lipi.“
Ca in toate basmele, sunt prezente =i aici formulele consacrate, de inceput =i de sf`r=it ale nara\iunii. Ele sunt destinate a face vie prezen\a povestitorului insu=i, caracterul de oralitate al spunerii. Se in\elege, neavand la dispozi\ie mijloacele folclori=tilor moderni, banda de magnetofon, de pilda, Petre
Ispirescu poveste=te basmul oarecum din memorie, silindu-se a fi cat mai fidel originalului. Inceputul nu poate fi decat cel obi=nuit, de=i de asta data nu excesiv de incarcat, fara cunoscuta invocare a puricilor potcovi\i cu nouazeci =i noua de ocale de fier sau a mun\ilor care se bat in capete:
„A fost odata ca niciodata. Era odata un imparat puternic =i mare
=i avea pe langa palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori =i me=te=ugita, nevoie mare!“
Tot atat de cursiva este =i formula de incheiere, cu aducerea totu=i intr-un prim-plan mai apropiat a persoanei povestitorului:
„Trecui =i eu pe acolo =i statui de ma veselii la nunta, de unde luai o bucata de batoc*,
=i-un picior de iepure =chiop,
=i incalecai p-o =a, =i v-o spusei dumneavoastra a=a“.
Prezen\a povestitorului se face uneori sim\ita direct, mai ales atunci cand se cere marcat un interval de timp. Zgrip\uroaica
intreaba de omul care omor`se balaurul, iar puii, de teama de a nu-l manca, ii spun ca Praslea apucase pe-aici incolo, cand la rasarit, cand la apus. Uria=a pasare cauta peste tot =i, ca spre a arata viteza ei de zbor, povestitorul se exprima a=a: „Si intr-o bucata de vreme, ca de cand incepui sa va povestesc, strabatu cele patru par\i ale taramului de jos =i se intoarse in de=ert“.
Dupa cum se =tie, Creanga este acela care, povestind basme, pune in nara\iune amprenta personalita\ii sale cu atata putere
incat in cazul lui nu se mai poate spune ca avem de-a face cu ni=te texte culese, ci cu crea\ii personale. La Creanga e prezenta mereu tendin\a de a infa\i=a personajele de basm cu trasaturi ale oamenilor obi=nui\i din via\a de toate zilele a satului romanesc, fie punandu-le sa vorbeasca, fie comentandu-le insu=i comportamentul, in a=a fel incat Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Pungu\a cu doi bani =i aproape toate celelalte pove=ti ale sale pot fi considerate, din anume unghi, drept ni=te nuvele
in care oamenii din Humule=ti ori de prin imprejurimi au luat, pentru circumstan\a, infa\i=ari fantastice. Petre Ispirescu este mult mai pu\in personal. Se cuvine totu=i sa remarcam cateva gesturi epice =i mai ales cateva calificative, in legatura cu comportarea personajelor ori cu caracterizarea unor situa\ii, care ii apar\in, de=i ele sunt exprimate — semn al evitarii abile a striden\elor — in limbaj curat popular. Astfel, imparatul, dupa neizbanda unuia dintre feciori, este nevoit sa a=tepte „de sila-de mila“ inca un an pentru ca urmatorul sa-=i poata incerca norocul.
Despre unul din zmei aflam ca este „nabadaios =i se face leu paraleu“. Cei doi fra\i mai mari „ii poarta sambetele“ lui Praslea, dar pana la urma tot ei „o sfeclira“ etc. Prin urmare exista =i la
Ispirescu un inceput de schi\are caracterologica prin notarea comportamentului personajelor, fapt ce contribuie la conturarea unei individualita\i scriitorice=ti. La aceasta pot fi adaugate =i unele muntenisme specifice, cum ar fi expresia: „Fugi d-aci, nesocotitule“, „s-a prapadit“ (i a murit), mai ales frecven\a perfectului simplu, de altminteri cu totul indicat pentru dinamizarea ac\iunii: lua, fu, dete, unse, sfeclira etc. Cu toate acestea, elementul dialectal ramane neinsemnat, redus la func\ia lui de localizare in spa\iul muntenesc a basmului in chestiune.
In compara\ie cu limba vorbita in mod obi=nuit, limba folclorului are un caracter mai general, mai apropiat de acela al limbii literare propriu-zise. Aceasta pentru ca temele folclorice, cu deosebire cele de basm, au o arie larga de circula\ie, cuprinzand intreg teritoriul locuit de romani. In sfar=it, Ispirescu este contemporan cu marii clasici =i, fara
indoiala, tendin\a lui a fost ca, pastrand intregul farmec al vorbirii populare, sa nu se abata prea mult de la normele limbii literare, lucru intru totul indicat, mai cu seama in cazul pove=tii lui Praslea cel voinic =i merele de aur, una din piesele cele mai caracteristice ale eposului nostru feeric.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite