Nichita Stanescu i6t10ti
Aceasta mare e acoperita de adolescen\i care inva\a mersul pe valuri, in picioare, mai rezemandu-se cu bra\ul de curen\i, mai sprijinindu-se de o raza \eapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
=i ii contemplu ca la o debarcare.
O-flota infinita de yole. Si a=tept un pas gre=it sa vad, sau o alunecare macar pan’ la genunchi in valul diafan sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvel\i =i calmi, =i simultan au =i deprins sa mearga pe valuri, in picioare.
Poezia Adolescen\i pe mare face parte din cel de al treilea volum de poezii al lui Nichita Stanescu — Dreptul la timp (), celelalte doua anterioare fiind O viziune a sentimentelor (), precedat de Sensul iubirii (). Deocamdata, aflat inca in faza mai ingenua, de dincoace de setea de abstrac\iuni care il vor absoarbe
in cele elegii, poetul i=i traie=te emo\iile =i sentimentele aproape corporal. Dorurile neimplinite sunt pe punctul de a se intrezari =i jubila\iile descoperirilor unor visuri ce par a se implini se revarsa
in versuri fo=nitoare ca ni=te matasuri de mare pre\. Desigur, motivul-imagine al sublimului mers pe valurile marii i=i are punctul de plecare in mitul biblic prea bine cunoscut:
„Si i-au vazand pre dan=ii (pe apostoli, n.n.) ca se chinuiesc vaslind, ca era vantul impotriva lor; iar intru a patra streaje a nop\ii au venit la dan=ii umbland pre mare, =i vrea sa treaca pre langa ei. Iar ei vazandu-L pre dansul umbland pre mare, li s-a parut ca este naluca =i au strigat. Ca to\i L-au vazut pre El =i s-au turburat. Si El indata a grait cu dan=ii =i le-au zis: Sndrazni\i, Eu sunt, nu va teme\i!“
(Marcu, , -)
„Si intrand in corabie, mergeau de cea parte de mare la
Capernaum. Si iata intuneric s-a facut, =i nu venise catre ei Iisus. Si marea s-a ridicat, vant mare sufland. Deci v`slind ei ca la douazeci de stadii, vad pre Iisus umbland pre mare, =i apropiindu-Se de corabie;

=i s-au infrico=at. Iar El au zis lor: Eu sunt; nu va teme\i“.
(Ioan, , -)
Ca sa po\i merge pe valurile marii trebuie sa fii Iisus. Ca sa po\i crede, sa fii sigur ca se poate merge pe valurile marii, trebuie sa accep\i miracolul divin, for\a material-emo\ionala
(punct maxim, altfel spus, de manifestare a extazului liric) ce poate transforma concretul in imponderabil =i invers. Poetul are, a=a zicand, viziunea unor Iisu=i-adolescen\i, o superba, fantomatica, magnifica, „infinita“ flota de yole „care inva\a mersul pe valuri in picioare“. O contempla ca pe o debarcare a salvarii de pe plaja „taiata-n unghi perfect“, inca neincrezator, controland lucid incredibila minune, a=teptandu-se la cate un pas „gre=it“, la vreo „alunecare“, la o scufundare macar pana
„la genunchi in valul diafan“ care „suna“ sub inaintarea lor majestuoasa („sunand sub lenta lor inaintare“). Este, altfel spus, jubila\ia aflarii for\ei unei genera\ii, care e =i aceea a poetului, capabila sa infrunte, prin chiar puterea spiritului, vicisitudinile unor vremi potrivnice. Varsta barba\iei pure, neintinate, a curajului mai presus de firea comuna a unei genera\ii imbatranite,
ingenuncheate, cu idealurile infrante, fara speran\e.
Adolescen\i pe mare este poezia „varstei de bronz“ a lui
Nichita Stanescu =i a genera\iei sale, mai bine zis a genera\iei aflate cu numai o jumatate de pas in urma sa. Ideea poetica e sus\inuta de o muzica a cuvintelor ce-i este specifica poetului,
in o sintaxa dreapta, calma, fireasca, ritmata larg, ca o respira\ie a marii =i a pamantului, cu rimele, fiecare la locurile lor, venite parca din intamplare sub condei, la acest maestru al versului liber. Trimiterea la textul biblic am facut-o, a=a zicand, cu de la noi putere, fara vreun semn al poetului de trimitere
intr-acolo. Ea poate fi chiar involuntara, ie=ita din subcon=tientul inspira\iei, lucru cu atat mai uimitor, semn indubitabil al unui poet mare in stare sa surprinda mi=carile cele mai secrete ale sufletului. Lirismul este absolut, cu atat mai mult cu cat textul ni se prezinta aproape nud, lipsit de orice artificii, murmurat colocvial ca o proza oarecare, desfa=urata mai curand mental, surdinizata la maximum, discreta asemenea unei viziuni destinate numai ini\ia\ilor.