r7y21yl
C-am facut o turta-n vatra
S-am facut-o nesarata.
Daca vazui si vazui,
Imi luai coasa din cui
Si mi-o pusei pe spinare
Si plecai la Lunca Mare.
1 Acest Ion Petreanu sau Ion Petrariul, dupa cum il numesc unii dintre lautari, a hotit sub domnia lui Mihail Sturdza si a tinut drumul mai cu seama in
Lunca Mare din Tara-de-Jos.
Inceputul baladei lui zice:
Cine trece-n Lunca Mare? Cat o roata de car mare,
Ion Petreanu calare, Cu trei randuri de pistoale
Cu celmaua despre soare S-un baltag legat de sale.
Dupa ce a fost prins intaia oara, el a fost scapat din streang de mitropolitul
Veniamin care il si lua pe langa sfintia sa in curtea Mitropoliei cu sperare ca il va aduce astfel pe calea pocaintei. Zadarnica cercare. Ion Petreanu adeveri proverbul ce zice ca „Naravul din nascare leac nu are“. Intr-o primavara, atras de farmecul vietii aventuroase, el se facu nevazut din Iasi si se ivi iarasi in
Lunca Mare cu o ceata de voinici. Haituit de potira, ca o fiara salbatica, si prins de-a doua oara, el fu spanzurat in campul de la Frumoasa, de insusi tovarasul sau
Gavril Buzat, tigan de soi care primi a se face calau pentru ca sa-si scape viata.
Aici e locul sa facem observare ca niciodata un roman nu s-a dedat la trista meserie de calau. Chiar din letopisete se vede ca toti calaii au fost straini.Tomsa avea unul pe langa el care era tigan si care, cand veneau boierii la curte sa se
inchine Domnului, ziceau: „Maria-ta! s-au ingrasat berbecii, is buni de taiat“.

Trasei doua, trei parloage,
Foamea la pamant ma trage!
Daca vazui si vazui,
Doua, trei cruci imi facui,
Luai coasa de picior
Si-n vazduh ii detei zbor,
S-o izbii de-un paducel,
Sari coasa din catel.
Iaca stapanul calare
Ca-mi aduce de mancare

Malai negru zguruit
Si uscat, si mucezit.
N-apucai sa-mbuc o data,
Ciocoiul isi face plata
Si ma ia la schingiuit
Ca nimic nu i-am cosit.
Eu o palma ii detei
Si toti dintii ca-i scosei.
Daca vazui si vazui,
Soim de codru ma facui
Si de cand m-am haiducit
Drag imi e drumul cotit.
Cand vad tabere venind
1 Boierii generatiei trecute care purtau costumul bizantin, adica anteriu, giubea, islic si mestii, aveau obiceiul a-si rade ceafa. La anul 1821, cand Tudor
Vladimirescu a intrat in Bucuresti, multi din boieri inspaimantati se schimbasera
in haine proaste, iar pandurii lui Tudor daca puneau mana pe vreunul ziceau: „Catati-l la ceafa, mai, ca sa vedem de-i ciocoi.“

Si ciocoii-nalbastrind,
Ma fac broasca la pamant,
Imi asez durda spre vant
Si mi-i iau la cautare
De la cap pan-la picioare,
Si chitesc si socotesc
Pe unde sa mi-i lovesc?
La retezul parului,
Pe din dosul fesului,
Unde-i cald ciocoiului.
Eu chitesc, durda pocneste,
Ciocoiul se varcoleste
Si de zile se sfarseste.
Las’ sa moara ca un caine,
Ca i-am zis ades: „Stapane!
Nu-ti tot bate joc de mine,
C-a veni vara ca maine,
De te-oi prinde-n’ Lunca Mare
Sa-ti fac divan pe spinare
Si sa te calc in picioare
Ca pe-un sarpe otravit,
Ca pe-un dusman ne-mblanzit.“

Sub poale de codru verde1
O zare de foc se vede
Si la zarea focului
Stau voinicii codrului!
Nu stiu zece sau cincisprece
Sau peste suta mai trece.
Stiu ca beau vinate reci
Si ca frig vreo cinci berbeci.
Dar nu-i frig ei cum se frige,
Ci-i anina prin carlige
Si-i intorc prin belciuge
Sa le faca carnea dulce.
1 Unii lautari canta aceasta Doina in urmatorul chip:
Sub poale de codru verde
O zare de foc se vede,
Iar la zarea focului
Stau haiducii codrului,
Nu stiu zece sau cincisprece
Ori peste suta mai trece,
Ci mi-si frige un berbece,
Dar nu-l frige cum se frige,
Ci-l infige in carlige
Si-l intoarce prin belciuge
Ca sa-i fie carnea dulce.
Sub umbra de paducel
Voinicii mananc din el
Si din gura zic astfel:
„Codre, codre infrunzit,
Alta
Iar cum sta si ospata
Capitanul suiera,
Ei ospatul si-l lasau
Si la lupta alergau;
Luptau ei cat ce luptau,
Potirasii alungau,
Da-n codru cand se-ntorceau
Nici un os nu mai gaseau,
Ca-n urma voinicilor
Calca ceata lupilor
De prin fundul codrilor.

Tine-ma-n tine ferit,
Ca nimic nu ti-am stricat
Si nu ma simt vinovat:
In tine de cand intrai
Numai o creanga taiai,
Armele de-mi atarnai.
Le-as fi pus, codre, pe jos,
Dar pamantu-i umedos
Si fierul e ruginos.
Codre, codre, dusman esti!
Tu voinicii amagesti
Si de dusman nu-i feresti.
Cat esti, codre, de frunzos,
Iarna putrezesti tu jos
Si voinicii zac la gros!