Doinele sunt cantece de iubire, de jale si de dor, plangeri duioase ale inimii romanului in toate imprejurarile vietii sale. v4l1lu
Un muzician de mare talent, dl Henri Erlich care a locuit cativa ani in
Romania si a publicat un album de arii romanesti, zice in precuvantarea acelui album:
„Nationalitatea romanilor se arata curata si necontestabila atat in limba si datinile lor, cat si chiar in muzica lor deosebita de oricare alta. Negresit ariile romanesti vor parea foarte curioase popoarelor Occidentului pentru melodia lor cu totul originala si cateodata putem zice salbatica, si pentru acompaniamentul lor ce cuprinde uneori acordurile cele mai capricioase, cele mai bizare, si alteori foarte simple si monotone. Ele au insa o expresie de melancolie dulce si dureroasa chiar. Sunt mai cu seama unele pasaje misterioase care fac sa se prezinte dorinte infocate si ascunse in fundul inimii, si care se manifesta printrun soi de planset melodic. Acestea sunt ariile doinelor; cat pentru acele de dans, horele, ele rasuna cu o veselie nebunatica, zgomotoasa, ca acea veselie la care omul nenorocit se deda in momentele sale de uitare si de placere“.
Vezi articolul intitulat Melodiile romanesti in Romania literara, foaie publicata in
Iasi in anul 1855.
Unele doine poarta si numele de cantece voinicesti in Moldova, oltenesti in

Valahia si haiducesti in Ardeal.

Doina
Doina, doina, cantec dulce!
Cand te-aud, nu m-as mai duce.
Doina, doina, vers cu foc!
Cand rasuni, eu stau in loc.
Bate vant de primavara,
Eu cant doina pe afara,
De ma-ngan cu florile
Si privighetorile.
Vine iarna viscoloasa,
Eu cant doina-nchis in casa,
De-mi mai mangai zilele,
Zilele si noptile.
Frunza-n codru cat invie,
Doina cant de voinicie.
Cade frunza jos in vale,
Eu cant doina cea de jale.
Doina zic, doina suspin,
Tot cu doina ma mai tin.
Doina cant, doina soptesc,
Tot cu doina vietuiesc!

Lunca tipa, lunca zbiara
Lunca tipa, lunca zbiara
Pentru-un pui de caprioara.
Vai de biata inimioara,
Ca si lunca, geme, zbiara
Pentru-o puica balaioara.
Frunza creste, frunza cade,
Caprioara nu-o mai roade.
Vai de mine! ce m-oi face?
Doru-n sufletul meu zace
S-inimioara-mi nu mai tace!
Inima, fii rabdatoare,
Ca pamantul sub picioare,
Pan’ ce puica balaioara
S-a intoarce-n lunca iara
Cu cel pui de caprioara.