v7h12hk
Dragos, mandru ca un soare2,
A plecat la vanatoare.
Ghioaga si sageata lui
Fac pustiul codrului!
Cerbul moare, ursii pier
Si vulturii cad din cer...
Iata ca-ntr-o dumbravioara
El zareste-o caprioara,
Fiara blanda de la munte,
Cu steluta alba-n frunte
Si cornite subtirele
Si copite sprintenele.
Caprioara cum il simte
* Balada Dragos, fiind inclusa de poet in ciclul Margaritarelelor, este reprodusa
in intregime in vol. Insira-te, margarite. Aici pastram notele lui Alecsandri din editia de la 1866 a poeziilor populare (n. ed.).
1 Aceasta balada, desi compusa de mine in stilul cantecelor batranesti, am gasit de cuviinta a o cuprinde in colectia poeziilor poporale, fiindca ea aminteste una din legendele cele mai interesante ale Moldovei.
Dupa traditia populara, Dragos a venit din Ardeal si a poposit intr-o vale numita Campul lui Dragos, ce se gaseste intre Bacau si Piatra.
Descalecarea lui a fost pe la inceputul vecului XIII.
Asemenea se pretinde ca bourul Moldovei reprezinta capul unui zimbru ucis de Dragos la descalecarea lui in tara, in secolul XIII. Bour insemneaza Boul Urus.
Lasa locurile strimte,
Fuge, salta, zboara, piere,
Ca un vis, ca o parere;
Iara Dragos infocat
O goneste ne-ncetat.
Zi de vara cat de lunga,
Vanatorul o alunga,
S-amandoi se pierd de vii
In codri merei pustii!
Iata, mari, ca deodata
O poiana se arata,
Inverzita, inflorita
Si de lume tainuita.

Iar pe iarba-n poienita
Canta-o alba copilita,
Cu ochi dulci, dezmierdatori
Si cu sanul plin de flori.
Caprioara, cat o vede,
Zboara vesel, se repede
Si ii cade la picioare
Pe-un covor de lacrimioare.
Cat viteazul o zareste,
Pe loc sta si se uimeste!
Uita blanda caprioara

Si sageata ce omoara!
Uita draga vanatoare,
Uita lumea de sub soare!

“Copilita! zice el
Rezemat de-un stejarel.
Esti tu zana astui plai,
Sau o floare de la rai?”
“Dragos, Dragos, fratioare,
Nu sunt zana, nu sunt floare,
Dar am suflet fecioresc
1 Iata, arcu-mi vitejesc,
Langa tine-l rasadesc.
In muntii Moldovei dinspre Ardeal am vazut un stejar batran de mai multe sute de ani, pe care locuitorii il numeau: Arcul lui Dragos. El era cu trunchiul
indoit ca un arc.

Si Moldova ma numesc.
Mult e mult de cand te-astept
Sa-mi alin dorul din piept,
Ca de Domnul sunt menita
Ca sa fiu a ta ursita!”
“O, Moldovo-ncantatoare,
Gingasa fermecatoare!
Iata, arcu-mi vitejesc
Langa tine-l rasadesc1,
Ca sa deie pan-in zori
Crengi cu frunze si cu flori,
Si cu-acele crengi frumoase
Sa-mpletim cununi voioase,
Una tie, una mie,
Pentru-a noastra cununie!”

A doua zi ei plecara
Si prin codri apucara,
Amandoi imbratisati,
Cu flori mandre-ncununati.
Dealuri multe ei suira,
Multe dealuri coborara,

Pan-in valea cea-nverzita,
De-un rau luciu racorita1.
Copilita-nveselea
Si din gura-asa graia:
“Dragos, Dragos, fratioare,
Lasa ochii tai sa zboare
Peste dealuri si campii
Pascute de erghelii,
Peste vai, peste gradini
Unde zbor mii de albini,
Peste ape curgatoare
Si dumbravi rasunatoare.
Cat pamant tu vei vedea,
E cuprins de zestrea mea!
S-acea dalba de mosie
Toata-n veci a ta sa fie,
Ca sa fie-n veci scapata
De o fiara-nfricosata,
De un zimbru fioros2
Care-o calca-n sus si-n jos”.
1 De-un rau luciu racorita.
Raul Moldova.
2 De un zimbru fioros.
Traditia veche pretinde ca bourul Moldovei reprezinta capul zimbrului ucis de Dragos cand a descalecat in tara; istoria insa sustine ca acel bour vine de la cetatea Caput Bovis ridicata de imparatul Traian in Dacia.

Bine vorba nu sfarsea,
Din rau iata ca iesea
Zimbrul aprig ca un zmeu,
Cu lungi coame ca de leu,
Si cu coarne otelite,
Si cu aripi la copite.
Fiara crunta si turbata
Pleca fruntea lui cea lata
Si sarind, mugind, da zor
Peste mandrul vanator.
Iara Dragos s-atinea
Si, cel zimbru cum venea,
Ghioaga-n frunte-i arunca,
Fruntea-n doua-i despica!
Apoi capul ii taia,
Intr-o lance il punea
Si pleca in veselie
Pe frumoasa lui mosie,
De pagani sa o fereasca
Si ca domn sa o domneasca!

Movila lui Burcel1
Intr-o zi de sarbatoare,
Intr-o zi cu mandru soare
Care lumea-nveselea
Si cu aur o-nvelea,
Iata, mari, se ivea,
Ca alt soare stralucea
Domnul Stefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El pe cal incaleca
Si cu multi voinici pleca
De la scara curtii lui
La biserica-n Vaslui.2
Clopotele rasunau,
Steagurile-i se-nchinau,
Armasarii spumegau,
Fraiele si le muscau,
1 Intre Iasi si Vaslui se afla un deal gol numit Movila lui Burcel. Poporul insa
ii zice Movila lui Purcel, si unii arheologi pretind ca acest nume ii vine de la generalul roman Porcelus care ar fi tabarat pe varful ei. Balada ne spune adevarata origine a numelui dealului.
2 Sub Stefan-voda cel Mare scaunul domniei a fost catva timp in orasul
Vaslui, pozitia acestui oras fiind mai indemanatica pentru apararea tarii in contra navalirii tatarilor. Codrii Vasluiului erau pe atunci foarte intinsi si au mistuit multe hoarde de tatari.
Iar poporul tot striga:
„Sa traiesti, maria-ta!“
Cand aproape de intrare,
Ce s-aude-n departare?
Glas de om chiuind tare:
„Hai, ho, ta, ho, Bourean,
Trage brazda pe tapsan.“
Stefan-voda se oprea
Si din gura-asa graia:
„Auzit-ati, auzit
Glas de roman necajit?
Intr-o clipa sa-l gasiti,
Si cu el aici sa fiti.“
Cinci pantiri se alegeau,
Pe Vaslui in sus mergeau
Pan’ zareau intr-o movila

Un roman arand in sila
Si movila brazduind
Si din gura chiuind:
„Hai, ho, ta, ho, Bourean,
Trage brazda pe tapsan!“
Cei pantiri descalecara,
Pe roman il ferecara,
La Vaslui il aduceau
Si la Domnul mi-l duceau:
„Mai romane, sa n-ai teama,
Spune noua cum te cheama?“
„Teama n-am ca sunt roman!
Teama n-am, ca-mi esti stapan!
Tu esti Stefan domn cel mare
Care-n lume seaman n-are
Si eu sunt Soiman Burcel,
Puisor de voinicel!“
„Sa traiesti daca n-ai teama!
Da-ne noua buna seama
Cum de te-ai pacatuit
Sa te-apuci de plugarit,
Tocma-n zi de sarbatoare,
Tocma-n timp de inchinare?“1
„Doamne, pun mana la piept
1 Cunoscut este din istorie si din traditie ca Stefan-voda a fost foarte religios.
El a zidit in tara 40 de biserici, spre pomenirea numeroaselor sale izbanzi asupra lesilor, a ungurilor, a tatarilor, a turcilor si a cazacilor cu care a fost in lupta in tot cursul glorioasei sale domnii.
2 Crancena batalie cu turcii de la anul 1476 in care Stefan a avut a se lupta cu toata oastea lui Mohamed II, in numar de 120. 000 ostasi.

Si ma jur sa-ti spun cu drept.
Pan-a nu-ajunge plugar
Aveam falnic armasar
Si o ghioaga nestrujita
Cu piroane tintuita,
Care cand o invarteam
Proasca prin dusmani faceam,
Cate opt pe loc turteam!
Alelei! pe cand eram
Om intreg de ma luptam,
Multi pagani am mai stricat!
Multe capete-am farmat
De tatari si de lifteni
Si de falnici ungureni!
Iar in loc la Razboieni2
Mi-a cazut ghioaga din mana
De o sabie pagana:
Dar n-a cazut numai ea,
A cazut si mana mea
Cu paganu-alaturea!...
De-atunci n-am ce sa ma fac
C-am ajuns un biet sarac,
Nici n-am casa, nici n-am plug,
Nici juncani ca sa-i injug!

Toata vara m-am rugat
De bogatii cei din sat
Sa-mi dea plugul ca sa ar...
Mi-a fost ruga in zadar.
Atunci, Doamne, ma-ntorsei,
La tatari ca ma dusei,
Un plug mare ca prinsei,
Si c-un bou il injugai
Si de lucru m-apucai,
Ca saracul n-are soare,
Nici zile de sarbatoare,
Ci tot zile lucratoare!“
Domnul Stefan l-asculta
Si din gura cuvanta:
„Mai Burcele, fatul meu!
Iata ce hotarasc eu:
1 Istorie! Traditia spune ca in adevar pe timpul lui Stefan-voda, sedea un ostas de-al lui pe Movila lui Burcel, cale de o posta si jumatate de la Vaslui, si ca glasul sau era atat de puternic, incat ajungea pan-in auzul Domnului!

Ia-ti un plug cu sase boi
Si mergi bogat de la noi.
Ia-ti movila razasie
Ca s-o ai de plugarie,
Dar in varfu-i sa te-asezi,
Ca stejar sa priveghezi,
Si tatarii de-i vedea
C-au intrat in tara mea,
Tu sa strigi cat ce-i putea:
Sai, Stefane, la hotare
C-a intrat sabie-n tara!1
Atunci eu te-oi auzi,
Ca un zmeu m-oi repezi
Si nici urma-a ramanea
De tatari in tara mea!“