Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
GABARET IBRAILEANU
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

c8p8pr
Studiul Opera literara a d-lui Vlahuta, ce a servit ca teza de doctorat, este schita esteticii lui G. Ibraileanu (1871—1936). Criticul ia atitudine impotriva pozitiei absolute a lui Titu Maiorescu, dupa care scriitorul n-ar fi influentat de mediu, dar combate si teoria mediului a lui Gherea, sub cuvant ca acesta nu tine seama ca artistul se naste cu un temperament puternic si indaratnic. ? nega orice influenta e a admite punctul de vedere al lui Schopenhauer; a admite totala putere educativa a mediului, ori a scriitorului, e punctul de vedere al lui Locke, conceptia tabulei rasa. Ibraileanu utilizeaza, in vederea concilierii celor doua pozitii, teoria ?electiei naturale , dar intr-un chip figurat. Genurile ?unt expresia literara a unor anumite temperamente intelectuale si afective , iar ?ceste feluri de tempera mente exista desigur in orice vreme . Scolile literare se reduc si ele la temperamente (Ibraileanu a intuit cercetarile tipologice germane, dupa care concepte ca romantic si clasic, gotic si elin nu sunt simple momente istorice ci categorii universale, repetabile). Insa reducand notiunile de gen si scoala la temperamentul scriitorului, care e un absolut, cum se face puntea de trecere de la libertate la necesitate?
Un scriitor ?e naste ceea ce este, pesimist ori optimist, cerebral ori pasional, iar mediul il ?electeaza dupa aspiratiile sale. Daca un pesimist apare intr-o epoca deprimata, el e selectat numaidecat si devine reputat. Daca insa contrazice aspiratiile vremii, este respins.
Insa un scriitor mare e atat de complex incat orice epoca va gasi in el o latura selectabila. Un astfel de scriitor are o soarta ?lina de peripetii . Este un fel de a spune ca artistul, fiind inefabil in esenta lui, e multiplicat prin interpretare la infinit. Sunt artisti care se
?onformeaza , urmarind deliberat miscarile mediului. Subintelesul este ca ei sunt inferiori, ca n-au o facultate dominanta (?a qualité maitresse a lui Taine), adica o personalitate, imprumutand doar succesiv aspiratiile vremii. Cam in aceasta categorie pare a pune
Ibraileanu pe Vlahuta si pe Gherea. Metoda corelativa acestei teorii e

urmatoarea: criticul va studia opera in sine sub raportul continutului si al insusirilor creatoare (stadiul estetic maiorescian). Apoi vor fi aratate cauzele intr-un sens cu totul exterior, fiindca scriitorul ?e naste . Criticul va introduce opera in genus proximum, in scoala si mediul respectiv, apoi va arata notele ce deosebesc pe autor de alti scriitori ai vremii, note apartinand asadar naturii sale libere, diferentiae specificae. Sub numirile de sincronism si diferentiere, E. Lovinescu a reluat mai tarziu aceste elemente.
Daca orice arta iese din zugravirea realitatilor care nu sunt decat
?ationale , atunci orice adevarat artist are un specific, ba ceva mai mult, cu cat o opera e mai nationala, cu atat se apropie cu mai multa probabilitate de arta. S-ar intelege ca specificul e un aspect fatal, conditionat de calitatea etnica a scriitorului. Ibraileanu il vede insa ca un postulat. Dupa un anume examen, el a ajuns la concluzia ca moldovenii si in parte si ardelenii detin procentul maxim de specifici tate, care consta mai ales in spiritul critic, muntenii avand mai degraba spirit politic. Deci sortii cei mai mari de a se apropia de creatie l-ar avea moldovenii. Asta insa atinge pe romanii nemoldoveni si pe scriitorii de indepartata origine straina, ca Ibraileanu insusi. Atunci
Ibraileanu produce neasteptata teorie a ?alierii . Specificul romanesc, reprezentat numai de moldoveni, pluteste peste solul moldav, indife rent de origine. Oricine adera la acest spirit capata specific, si fiindca si muntenii (vezi cazul Caragiale, Bratescu-Voinesti) pot adera, colaborand la Viata romaneasca (toata sofistica are scopul subtil de a dovedi ca adevarata ?iata romaneasca e numai in revista iesana), in masura ralierii devin specifici. Spiritul critic in cultura romaneasca e o aplicare a teoriei specificului, cu observari juste si atitudini de partizan. Dar cartea ramane o admirabila demonstratie de volubilitate sofistica si de betie de idei. Ea incanta intelectul si-l invita la gandire si e o adevarata drama ideologica, o capodopera in felul ei, care a avut o inraurire covarsitoare mai ales in socioligie. De la Ibraileanu incoace o multime de sociologi vad istoria moderna a Romaniei ca o desfasurare continua de silogisme, in care o eroare politica nu-i decat o eroare de gandire. Cu vioiciuni orientale, Ibraileanu continua, cum nu s-ar parea, spiritul lui Maiorescu.
G. Ibraileanu n-a scris decat putina critica propriu-zisa, si aceea despre autorii preferati. Stilul ei vorbit, repezit, o face neatractiva.
Impresia prima e a unei oarecare vulgaritati in expresie, a lipsei de fineta. Si dimpotriva, fineta e calitatea dominanta a criticului. Lipsit de darul de a sugera prin cuvant impresia si de o suficienta cultura pentru a incadra faptul in serii istorice si de a-i da vizibilitate,
Ibraileanu se sileste sa argumenteze emotia estetica, sa ergoteze.
Pentru cine are gustul infinitului mic, talentul criticului este invederat.
El emite valuri-valuri de consideratii, de asociatii si de distinctii, lasand in drum o multime de paranteze si intorcandu-se spre a pune nume roase note, aplicand la critica, cu anticipare, metoda de evocare a lui
Proust. Abia dupa ce opera a fost facuta bucati pe masa de disectie, criticul, plin de sange pe maini, izbuteste a-i pune diagnosticul, niciodata in chip scurt, dar totdeauna in spiritul adevarului.
Adela e romanul unui cazuist, insetat de certitudini si inspaimantat de contradictiile ce rasar la tot pasul, al unui intelectual cu actiunea erotica paralizata de prea multa disociatie. Emil Codrescu, cvadragenar indragostit de mult mai tanara Adela, e incurcat de marunte cazuri de constiinta marite cu lentila si facute aducatoare de anxietati, intoarce vorbele femeii pe toate partile ca de pe o catedra scolastica, zadarnicind prin ratiocinari si scrupule intimitatea, pana ce femeia, agasata, pleaca.








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite