Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Literatura europeana, azi
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

O documentata si utila teza italiana reactualizeaza in mod fericit conceptul de „literatura europeana”1. Este un bun prilej de a reciti unele izvoare, de a le privi intr-o noua lumina si de a regandi intreaga problema din perspectiva actuala. Ea nu mai este, nu mai poate fi aceeasi, ca in epoca Goethe-Mazzini, spiritele care au „lansat” in mod explicit, manifest, ideea europeana in literatura. Dar unele premise au ramas aceleasi, chiar daca o serie de completari, retusari si nuante au devenit, intre timp, necesare. Mai mult chiar : definitia „originara” a „literaturii europene” este, sub nu putine aspecte, mai limpede, mai fecunda, mai stimulativa decat multe din reelaborarile ulterioare, adesea pur academice. Caci dintr-o problema ideologica militanta de prima importanta si de o actualitate evidenta, „literatura europeana” se transforma repede intr-o tema pur istorico-literara de factura universitara traditionala. Din fericire, o serie de luari de pozitii actuale, puternic motivate ideologico-politic in contextul epocii contemporane, ii redau din vechiul suflu, pierdut pe parcursul a nu putine consideratii neutre, descriptive, strict documentare. In mod evident, x1c14cu
„literatura europeana” este ceva mai mult. Cu mult mai mult...
Privita in miezul sau, problema ridica o intrebare esentiala : ce este „literatura europeana” ? De unde alte doua intrebari-cheie : 1. Care sunt dimensiunile

(spatiale, lingvistice etc.) ale acestei literaturi ? si 2.
In ce consta ea : care este specificul sau, care sunt tendintele si valorile sale tipice ? Raspunsul obliga nu numai la idei limpezi, dar si la optiuni precise. In plus, ideea „literaturii europene” se cere gandita pana la capat, in toate implicatiile sale. Multe sunt paraliterare, inclusiv de ordin ideologic. Aceasta reactie depaseste cu mult obiectivele comparatismului strict academic. Termenul originar, goethean, Weltliteratur (Eckerman, 31 ian. 1827) care introduce si pune in circulatie intreaga problema, este plin de ambiguitati. Se sustine, in genere, ca „literatura europeana” nu se confunda cu cea „universala” ; ca Goethe nu avea in orice caz aceasta notiune ; ca el se gandea de fapt doar la marile literaturi occidentale etc. Textul este insa foarte clar : cand Goethe a vorbit pentru prima data de Weltliteratur, el avea in mana traducerea unui roman chinez. Deci dimensiunea
„universala” a lui Weltliteratur era nu numai im- plicita, ci si explicita in spiritul si limbajul sau. Respingand ideea de „model literar”, el precizeaza :
„Nu trebuie sa ne spunem ca modelul sa fie chinezesc sau sarbesc, sau Calderon, sau Nibelungii”. Deci, nici chinez, nici slav, nici spaniol, nici german. Chiar si aceasta simpla enumerare dovedeste ca „literatura universala” (sub forma canonica sau nu) era gandita de Goethe ca o totalitate, ca ea cuprinde literaturi nationale din toate zonele geografice si lingvistice si ca ea se confunda, de fapt, cu literatura ca atare, cu literatura pur si simplu. Orice limitare este, in orice caz, exclusa din principiu si de la inceput.



Sa redeschidem si celalalt mare precursor, Mazzini, cu al sau celebru manifest. D’una letteratura europea
(1829). Observam imediat aceeasi ambiguitate si alternanta de sensuri, produsa de faptul ca la acea epoca literatura „europeana” era, intr-adevar, singura


bine cunoscuta, si ca intregul context al discutiei era
„european” : o revista europeana, o limba europeana etc. Si el vorbeste de o entitate „Europa”, de „una tendenza europea”, caracterizata prin note universale : „o armonie de necesitati si dorinte, o gandire comuna, un suflet universal, care orienteaza notiunile pe drumuri conforme aceluiasi tel” (XIX) etc. Toti cei care i-au urmat au gandit „Europa literara” in aceiasi termeni : patrimoniu comun, comunitate a spiritelor creatoare, izvoare si idealuri comune, intr-un cuvant unitate culturala. Ea este asigurata de o serie de valori specifice. Cultura europeana este, in esenta, latina in extensiune, elina in adancime, crestina in inaltime. Aceste valori des invocate de toti teoreticienii „Europei literare” (exem- plul cel mai tipic este oferit de E.R.Curtius) nu sunt in exclusivitate valori vest-europene. Limitele lor sunt efectiv fluide, dar ele nu se reduc in nici un caz la un patrimoniu inchis, restrictiv vest-european. Europa
(culturala, literara etc.) formeaza o unitate gandita ideal, fara bariere. Este un punct de vedere reafirmat de toate spiritele paneuropene contemporane. Denis de Rougemont intre altii, de amintit pentru claritatea mesajului2. Ideile de umanism, persoana, pluralism, democratie, drepturile omului etc. sunt cel mai des invocate. Un filosof roman, Constantin Noica, adauga si „primatul valorilor autonome”3...
Adversarii „literaturii europene” -; mult mai nume- rosi decat s-ar crede -; invoca existenta literaturilor nationale (incontestabila !) pentru a combate o presu- pusa unificare, omogenizare, nivelare pe care ideea
„europeana” ar presupune-o. Interpretarea este cu totul abuziva. „Literatura europeana” (ideal sau reali- tate) nu implica desfiintarea, anihilarea sau primej- duirea intr-un fel oarecare a literaturilor nationale. Realitatea evolutiva a traditiilor si limbilor nationale ramane in continuare la fel de vie, in ciuda oricarei raspandiri a unei sau a unor limbi internationale. Raportul esential dintre „european” („universal”) si
„national” este numai unul de unitate in diversitate, de diferentiere in uniformitate, de implicare si inte- grare reciproca. Nici un teoretician serios al „literaturii europene”, incepand cu critici si eseisti ca T.S.Eliot si terminand cu comparatisti ca L.Foscolo Benedetto, n-au gandit altfel5. Dreptul european la pluralitate si diversitate literara este imprescriptibil si inviolabil. Nu se poate vorbi in nici un caz de un bloc coerent, de omogenizare latenta sau programata. „Internatio- nalizarea” si „europenizarea” literaturii (vom vedea imediat in ce sens) este una, uniformizarea si supra- nationalizarea este alta. Din convergenta hetero- geneitatilor nationale rezulta general-umanul in ex- presie literara, nu o literatura apatrida si nedi- ferentiata. Ideea este larg imbratisata, inclusiv de comparatisti6. Scriitorul „european” pleaca de la realitati nationale, dar el subintelege in mod con- stant, in intreaga sa opera, existenta si prezenta
„Europei” in totalitatea dimensiunilor sale. El scrie in perspectiva europeana, cu „Europa” integrala, intre- vazuta, visata, imaginata in filigran. Idealul este deci scriitorul „national”7 cu spirit, educatie si aspiratii europene. Acest tip de scriitor va ramane inca multa vreme figura polara a literaturii efectiv europene in curs de constituire.

Nota dominanta a acestei literaturi este un model specific de relatii literare si culturale, de definit cu toata claritatea. Este sensul tare, am spune, al ideii de „literatura europeana”. Bazele sale au fost puse in secolul 19, in perioada Goethe-Mazzini, D-na de Staël, urmati de Villemain, J.-J.Ampère, Philarète Chasles, Carlyle. Toti acesti precursori urmeaza a fi reluati, sistematizati si reformulati in termenii actuali de la sfarsitul secolului 20. In orice caz, se simte


nevoia unei puternice reactualizari si reafirmari a acestui model devenit clasic intr-o perioada cand nu putine obstacole si bariere i se opun inca :

1. Literatura europeana -; si implicit „universala”, sinonimia celor doua notiuni fiind, la acest nivel, fundamentala -; presupune comunicare si circulatia literara libera, stimularea si intensificarea continua a schimbului de valori de pretutindeni. Goethe vor- beste de „usurinta comunicatiilor”, de „multiplicarea si rapiditatea relatiilor”. „Cine vrea sa inteleaga pe poet/ Trebuie sa mearga in tara poetilor”8. Expresia franceza corespunzatoare a epocii este „circulatia literara”, „comertul international”, „liberul schimb”. Ideea reapare si la multi comparatisti moderni9. Realizarea acestor schimburi se produce in primul rand prin traduceri (un important articol al Dnei de Staël din 1816), dar si prin colaborari internationale, asociatii, colocvii etc.

2. Literatura europeana (=universala) cere si sti- muleaza cooperarea si influenta reciproca. Ea promo- veaza o literatura permeabila, receptiva, sensibila, deschisa asimilarilor creatoare, diferentierii si alte- ritatii. Cultivarea raporturilor amicale („pasi prie- tenesti”), „corectarea” si „toleranta” reciproca devin necesitati si imperative morale si literare de prim ordin. Si aceste expresii sunt goetheene. De aceeasi orientare sunt si alte formule excelente (uitate), tot de epoca : „Weltliteratur... altfel spus concilierea punctelor de vedere opuse” (Villemin) sau „schimbul multilateral” (ein wechselseitiger Austausch)
(T.W.Danzel)10. Studiul „influentelor” literare straine, care incep sa fie recunoscute si studiate sub aceasta emulatie (si care se transforma in perioada pozitivista in simpla eruditie istorico-literara), are la origine constiinta participarii la traditii si valori europene, recunoasterea si cultivarea elementelor literare co mune, internationalizarea creatiilor locale, iesirea din izolare, largirea orizontului. „Cine nu cunoaste decat o literatura nu cunoaste decat o singura pagina a cartii” (Mazzini).

3. Literatura europeana (=universala) incurajeaza competitia si spiritul de emulatie al literaturilor nationale, care-si pastreaza in continuare indivi- dualitatea, specificul si aspiratiile specifice. Fiecare are insa un rol de jucat si Goethe apasa inca o data pe ideea necesitatii iesirii din „tarcul stramt”, prin depasirea izolarii si a provincialismului, in primul rand a literaturii germane. Ea are „misiunea” sa, dar fara complexe, infatuari si „infumurare pedanta”. In aceasta situatie se afla de fapt toate literaturile. D-na de Staël facuse aceeasi teorie : De l’émulation (De la Littérature, II, III). Concurenta constructiva deci, in spirit amical, colegial, confratern. In termenii lui Mazzini de „fraternitate” universala. Personalitatea nationala nu se pierde, nu se estompeaza, ci este stimulata sa dezvolte un spirit de colaborare crea- toare, sa cultive universalitatea general-umana, diversificata si exprimata in forme nationale. In felul acesta, agresivitatile nationaliste si soviniste se sterg, se estompeaza, devin chiar imposibile.

4. Literatura europeana (=universala) constituie bunul comun al intregii umanitati, care devine -; tot cu o expresie goetheana -; o „patrie largita”, „extinsa”
(erweitertes Vaterland). Ea constituie o comunitate de valori, idei, forme literare etc., la care toti au liber acces. Europa literara reprezinta deci un patrimoniu comun. Ea este rezultatul unei colaborari active inter- continentale. Goethe, apoi Mazzini intrevad „aurora unei Literaturi europene : nici un popor nu va putea spune ca a facut-o singur, toate au contribuit la fun- darea sa”. Astfel de idei pluteau in aer si ele isi pastreaza si azi intreaga lor actualitate si forta de





impact. Foarte putin cunoscut este si un text francez din 1826 : literatura este o „proprietate publica si o bogatie nationala si chiar universala” (N.Lemercier)11. Deci un bun care devine general-accesibil fara res- trictii de nici un fel. Depasirea prejudecatilor natio- naliste, „rautatii intolerante”, „mediocritatii lenese”
(am citat din nou pe Mazzini) devin necesitatile abso- lute ale acestui spirit european, obstacole de depasit cu orice pret. Un „nou umanism”, o „civilizatie uni- versala” se cer deci instaurate. Astfel de apeluri se fac auzite cu multa insistenta mai ales in epoca noastra dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, chemata la reconstructie si reorganizare internationala
(T.Mann, 1945)12. Evolutia evenimentelor pe con- tinentul european din ultimele decenii, in Vest si Est, reactualizeaza tot mai urgent si mai energetic ideea comunitatii (literare etc.) europene.

Noile realitati -; dar si intreaga traditie a ideii literare europene -; readuc in discutie si o alta problema esentiala : care sunt dimensiunile si fron- tierele literaturii europene ? Raspundem fara nici o ezitare : „literatura europeana” nu se poate restrange, in nici un caz, doar la cateva mari literaturi vest-europene. Literaturile central-europene si est-europene sunt nu mai putin europene. Estul face parte si el din Europa. A-i recunoaste identitatea europeana si a-l integra in sistemul european de schimburi literare, in dublu sens, in intelesul definit mai sus, constituie concluzia logica a conceptului de
„literatura europeana” astfel definit. Este o necesitate esentiala a epocii, o consecinta fireasca a modului de a gandi european in literatura. Scriitorii estici, de toate nationalitatile, au tot dreptul, ca europeni cu personalitate distincta, sa circule, sa publice, in mod firesc, oriunde in Europa si in lume. Nu este vorba nici de „cosmopolitism”, nici de pierderea identitatii nationale, ci de necesitatea dialogului literar -; intens european -; fara restrictii si obstacole artificiale. Deprovincializarea radicala presupune europenizarea graduala, selectiva, constructiva si integrarea pro- gresiva -; in diferite forme de cooperare, la scara internationala -; a tuturor scriitorilor din Europa. Trebuie reamintit, in acelasi timp, ca toti marii promotori ai „literaturii europene” au gandit aceasta realitate fara restrictii, ierarhizari si bariere geografice sau de alta natura. Limitarea doar la marile literaturi occidentale a fost de la inceput exclusa. Goethe, am vazut, recunostea si existenta literaturii sarbesti si
„boeme” (din care a si tradus). Mazzini vorbea de o Europa „de la Neva la Ebru” (anticipind formula lui De Gaulle „de la Atlantic la Urali”). El cita scriitori spanioli, danezi si rusi (Kozlov, Pozharscky, Puskin, toti de „tendinta europeana”), credea intr-o literatura
„unica pentru toata Europa”. Cultura europeana comuna est-vest (referinta mai putin cunoscuta) a fost afirmata si de Jules Michelet13.
Comparatistii asa-zicand „clasici” (toti de formatie occidentala) n-au mai revenit cu insistenta si cu atentia necesara asupra ideii europene. Nu acesta a fost totusi cazul lui Arturo Farinelli in Il signo di una letteratura „mondiale” (1925). Dupa 1945, recunoas- terea literaturilor central si sud-est europene, rusa si slave in general, devine cu atat mai mult o evidenta, nu numai literara, dar si geopolitica si ideologica. Cine ar mai concepe azi cu seriozitate o „literatura europeana” fara rusi, polonezi, jugoslavi, unguri, cehi, bulgari etc ? Contributiile slave la literatura si constiinta europeana au atras, nu o data, atentia cercetatorilor si comparatistilor14. Faptul ca Denis de Rougemont in Lettre ouverte aux Européens, care nu uita nici pe albanezi, nu se adreseaza si rusilor (care au adus totusi atatea contributii esentiale la dez- voltarea literaturii europene si mondiale -; Dos

toievski, Tolstoi -; etc.) nu poate fi considerat decat ca regretabil.
Toate valorile recunoscute ca specific europene au circulat si au fost receptate, reinterpretate etc. si in estul Europei. Teritoriul si frontiera lor sunt acolo unde aceste valori sunt asimilate, cultivate, aparate, oriunde in spatiu. Este si cazul culturii si literaturii romane care incepe sa descopere in mod precipitat, intens si entuziast, Europa, inca din perioada Luminilor15. Literatura romana culta este, in esenta, de structura si vocatie europeana. Toti marii sai clasici si in primul rand Eminescu sunt animati si exprima un spirit european. Ideea romana-europeana are o curba sinuoasa, este adevarat, mai ales in ultimele decenii, dar este semnificativ ca o revista literara-ideologica Ideea europeana a aparut in Roma- nia intre 1919-1928. Traditia bizantina, atat de puternica in sud-estul continentului, este la fel de europeana ca si cea latina. S-a afirmat de altfel, tot in aceasta zona, ca inceputul culturii europene dateaza, de fapt, de la Conciliul de la Niceea, din
325, continuat in alte sase reuniuni pana in anul
78716. In orice caz, „nasterea” Europei este plurala, policentrica. Roma si Bizantul sunt, in perspectiva europeana -; convergente si complementare. La fel Parisul si Atena. Si alte centre. Se poate chiar spune ca „centrul” actual al Europei este oriunde se ia o initiativa sau se realizeaza o convergenta si o coope- rare de semnificatie si audienta europeana, in Vest sau Est. Monopolul elitist al unui singur centru
(Parisul, de pilda) a devenit in orice caz inacceptabil. Expresia traditionala a tendintei care neaga conceptia regenerata, moderna, a „literaturii euro- pene” poarta numele -; bine cunoscut -; de „euro- centrism”. Termenul exprima un ansamblu de atitudini si orientari care se opun direct sau indirect constituirii si dezvoltarii „literaturii europene” in termenii definiti mai sus :
1. In forma sa cea mai directa si agresiva, eurocentrismul (respectiv : restrangerea literaturii europene la cateva mari literaturi vestice ale unor tari cu foarte mari imperii coloniale) constituie o forma de imperialism si colonialism cel putin cul- tural. Ideologie, in mod evident, depasita de noile tendinte si realitati ale lumii contemporane, dar cu urmari inca evidente in unele studii comparatiste si literare. A vorbi, de pilda, intr-o revista com- paratista, de existenta „literaturii coloniale”, chiar si dupa lichidarea imperiilor coloniale, este doar un singur exemplu17. Imaginea restrictiva, manipulata, tendentioasa a „Orientului” pusa in circulatie de unii occidentali, apartine aceleiasi mentalitati ana- cronice. Refuzul literaturilor nonoccidentale si absenta schimburilor culturale constituie vestigii imperialiste, denuntate energic si in studii com- paratiste foarte recente18.
2. Proclamarea explicita sau implicita a superio- ritatii indiscutabile a modelului literar vest-european, urmata de ierarhizarea intregii literaturi mondiale in functie de criteriile si scara de valori vest-europene constituie o alta forma (clasica) de eurocentrism. El apare cu claritate inca la F.Brunetière, in articolul sau din 1900, deschis totusi pentru epoca, La Littérature européenne. Critici actuali, ca R.M.Albérès si W.Weidlé, in sintezele si pledoariile lor „europene”, sunt animati mai mult sau mai putin explicit de aceeasi convingere. Ea este mult mai raspandita decat s-ar banui, desi spiritul timpului impune -; cu o insistenta tot mai evidenta -; o surdina unor astfel de profesiuni de credinta.

3. Eurocentrismul cunoaste si forme de exclu- sivism radical, uneori absurd. Teza, larg raspandita in


unele sfere comparatiste, conform careia doar the western heritage formeaza obiectul acestei discipline este una dintre acestea. O formula ca a lui Fernand Baldensperger (ceva mai veche), La Littérature universelle selon l’esprit occidental (Annales de l’Université de Paris, 6/1934, pp.532-560) exprima intreg spiritul eurocentrist : literatura universala este doar ceea ce Occidentul recunoaste ca atare. In forma sa extrema, eurocentrismul ajunge la afirmatii ca acestea, care ne scutesc de orice comentariu :




„Nu exista, la drept vorbind, literatura decat in Europa occidentala sau dupa exemplul sau” (René M.Guastalla)19.
Existenta literaturilor traditionale (indiene, arabe, africane, chineze, japoneze etc. etc.) este negata dintr-un condei...
4. O consecinta a acestor convingeri exagerate este proclamarea Europei occidentale si a literaturilor sale drept „centrul” unic de radiere si educare al literaturilor lumii. Europa de vest este „metropola geniului uman”, „motorul lumii”. Ea a inventat totul in cultura si civilizatie. Modelul sau se impune cu necesitate lumii intregi care doar „copie” Europa. Hegemonia Vestului este si ramane indiscutabila. Se transfera fenomenul sincronizarii civilizatiei si tehnicii, intr-adevar in plina si inevitabila expansiune, intreg domeniului cultural. Ceea ce, in mod teoretic si practic, duce la prejudecata ca toate literaturile lumii au un singur „centru”, un singur „izvor”, un singur „model”, vestic de inspiratie (anglo-saxon, francez, german etc.). Studiile si bibliografiile comparatiste grupate pe capitole : „influente franceze”, „engleze”, „germane” etc. asupra tuturor celorlalte literaturi sunt un reflex al acestei mentalitati restrictive, unilaterale, chiar daca inocente, mai totdeauna de buna credinta. Experienta, daca nu convingerea european-universalista, dovedeste totusi ca nu o singura literatura poate fi „centrul” sau
„motorul” tuturor celorlalte, ca nu succesul „parizian” sau „londonez” este unicul criteriu de consacrare si forma de existenta literara. Unii comparatisti actuali denunta de altfel pe fata aceasta concepción antipatica (Claudio Guillén)20.
5. Exista, in sfarsit, si alte forme mai putin declarate de eurocentrism, ceea ce nu inseamna ca ar fi mai putin evidente, radicale si active. Una, foarte raspandita, este ignorarea, dezinteresul tacit, invaluit in forme politicos distante, pentru tot ceea ce nu constituie literatura occidentala sau pro-occidentala (influentata in mod direct, tradusa, cu program literar vestic etc.). O astfel de atitudine este frecventa, am spune chiar tipica, marilor media actuale, spiritelor jurnalistice de pretutindeni, fara pregatire literara, filologica, lingvistica etc., care propaga doar literatura ultimelor aparitii imediat accesibile. In acelasi sens lucreaza si specializarea academica, necunoasterea limbilor straine, o serie intreaga de restrictii si obstacole de ordin pur practic. Nu poate fi negata realitatea acestor fapte. Raspunsul este specializarea necesara (recomandabila nu numai studiilor vest-est, extrem-orientale de pilda21, dar si europene), dublata de constiinta con- stanta a existentei „literaturii universale”. Altfel spus, al specializarii, care, chiar atunci cand isi restrange in mod constient, metodologic, raza vizuala, nu neaga in vreun mod oarecare existenta literaturilor ce se sustrag competentei sale fatal limitate. Este vorba de a avea doar preconceptul constant al modelului relatiilor literare internationale definit anterior si de a-l aplica in mod consecvent in sfera proprie -; fie ea si inevitabil restransa -; de activitate. Atat si nimic mai mult. O astfel de exigenta nu este excesiva, ci strict recomandabila.


Este cazul a reaminti ca reactii antieurocentrice foarte limpezi s-au putut semnala -; si nu de azi -; la o serie intreaga de comparatisti europeni si americani. Orientarea unui Etiemble sau Wellek este bine cunoscuta. O sinteza a acestor luari de pozitii, impreuna cu noi argumente, am realizat chiar noi insine intr-o lucrare anterioara22. Activitatea Asociatiei internationale de literatura comparata, ca si proiectul sau de vasta sinteza (Histoire comparée des littératures de langues européennes) paraseste tot mai decis vechea orientare eurocentrica tipica mediilor aca- demice occidentale traditionale. Ea este tot mai evidenta in domeniul studiilor comparate East- West-Relations, intelegand prin „Est” literaturile extrem-orientale (studii animate mai ales de A.Owen Aldrige), latino si sud-americane23, central si sud-est europene etc. Se accepta tot mai putin prejudecatile provincialiste, proclamarea tendintelor vest-europene
(efectul unor accidente social-istorice) ca universale, aplicarea mecanica a termenilor occidentali la genuri, forme si structuri literare orientale, impunerea mode- lelor vestice in Est etc.24. Antieurocentriste erau, in esenta, si conceptiile anterioare ale lui T.S.Eliot, care cerea inca in Tradition and the Individual Talent
(1919) considerarea intregii literaturi europene incepand cu Homer ca avand o „existenta simultana”, in cadrul unei „ordini simultane”. La fel, ideea lui Harry Levin conform caruia „toate literaturile” formeaza one organic continuum (Grounds for Com- parison, 1972, p.35). Estul -; apropiat sau departat -; este inclus in definitie.

Pentru a pastra masura dreapta a lucrurilor, trebuie precizat si uneori chiar subliniat ca eurocentrismul a avut -; si sub unele aspecte continua sa aiba si azi -; si un rol pozitiv. Cu toate limitarile sale, cultura vest-europeana a adus si aduce o contributie emi nenta la conservarea, transmiterea si studierea tuturor culturilor orientale moarte sau vii. Sinologia, de pilda, este -; a fost in orice caz -; o stiinta „franceza”. Pe de alta parte, apararea valorilor occidentale amenintate in diferite imprejurari istorice (mai vechi sau mai noi) a constituit si constituie un enorm serviciu adus intregii umanitati. Pe masura ce noile valori europene se vor cristaliza si impune, „apararea Occidentului” (tema clasica in cultura vestica : Henri Massis et al.) ii va schimba continutul si, in orice caz, raza de actiune. Dar aceasta capacitate mereu verificata de rezistenta, continuitate si expansiune nu poate fi negata in nici un caz Occidentului. Meritul sau este istoric.
Sa retinem si faptul ca eurocentrismul, in conditii istorice date, constituie un fenomen normal, natural. Traditiile culturale si literare comune, o cunoastere inevitabil mai buna a literaturilor apartinand acestui patrimoniu, popularizarea lor fireasca prin intregul sistem de studiu si educatie, cunoasterea limbilor occidentale de circulatie, toate acestea i-au dat inevitabil nastere. Si apoi de ce s-ar plange in toate imprejurarile literaturile estice ca nu sunt de multe ori bine cunoscute, luate in consideratie, cultivate etc. ? Vina nu este numai a culturilor occidentale. Culturile estice (imprejurari istorice nefavorabile, profund coercitive, totalitare, izolationiste, lipsa de aspiratii europene, complexe si traditii restrictive, teorii evazioniste, chiar capitularde -; de tipul „sabo- tarea” si „iesirea din istorie” etc.) n-au facut adesea tot ce puteau face pentru a „intra” efectiv in Europa si deci a fi socotite ca partenere legitime, egale in principiu, de dialog si schimburi intelectuale.
Prejudecatii eurocentrice, azi in reflux, i se opune o deschidere tot mai consecventa si mai energica spre universalitatea literaturii. Doar ca antieuro- centrismul a devenit, mai ales in perioada actuala, o

teorie mai complexa si mai completa. Ea este literara si trans-literara in acelasi timp. „Literatura europeana” nu mai este, nu mai poate fi gandita azi doar in termeni pur literari. In definitia sa intra si valori ideologice, morale, o adevarata sinteza spirituala. Mazzini insusi (pentru a ne intoarce din nou la izvoarele literar-europene) vorbeste, cum am vazut, de o „gandire comuna”, de un „suflet universal”, de un „gust mai universal” care absoarbe, depaseste si rectifica „gustul exclusiv” national. Se preconizeaza de pe acum o dubla universalizare, careia studiile literare actuale, comparatiste in primul rand, nu i se mai pot sustrage : 1. Literatura universala include toate literaturile din Vest (extremul occident) si Est



(extremul orient) ; 2. Literatura europeana, a carei vocatie universala a fost proclamata de toti initiatorii sai, exprima, apara si propaga toate valorile uni- versal-umane. Acestea din urma constituie o realitate incontestabila, chiar daca europeanul are uneori tendinta abuziva sa se identifice doar el cu „omul universal”. Universalitatea umana este rezultatul unei convergente, aspiratii si vocatii comune a consti- intelor active, lucide si evoluate de pretutindeni. In stilul mesianic-retoric al epocii, Mazzini proclamase acelasi mesaj : „Noi renuntam la orice prejudecata nationala si spunem tuturor scriitorilor cei mai importanti ai tuturor popoarelor si de toate varstele : veniti !” Acest limbaj, altfel formulat, isi pastreaza intreaga sa actualitate si semnificatie.
Reflectia comparatista moderna -; cand depaseste stadiul pur istoricist al studiului relatiilor literare internationale -; recunoaste existenta fenomenului literar european deschis, dinamic, in plina expan- siune. Altfel spus, al realizarii sale progresive, pe etape, prin asumarea universalitatii literare integrale. Dar nu conform unui model normativ eurocentric, ci prin largirea continua a ideii „literaturii europene”.

Nu in sensul extinderii geografice nivelatorii, ci al identificarii treptate cu ideea insasi de „literatura universala” si, la limita, cu insasi ideea de „literatura”. Procesul devine posibil prin subsumare, inductie si generalizare continua. Ori de cate ori se de- monstreaza, de pilda, realitatea si migratia curentelor literare dincolo si peste frontierele literaturilor natio- nale, sau conceptul de literatura (european la origine) este sau poate fi raportat si unor scriitori extra-europeni (africani, asiatici etc.), este evident ca
„literatura europeana” a primit o alta definitie, mult mai extinsa si vadit generalizanta. Daca se recunoaste
„literaturii europene” o pluralitate de radacini si izvoare comune (greco-latine, iudeo-crestine, ger- mane, celtice, arabe25, slave etc.), de ce acelasi model nu s-ar aplica si literaturilor din alte zone, la limita totalitatii literaturilor ? Daca se admite acest principiu pentru Europa, de ce el n-ar fi valabil si pentru alte literaturi si chiar pentru intreaga literatura universala ? Tendinta, tot mai evidenta, de a identifica in acest sens „literatura europeana” si cea „mondiala” este deci fireasca prin insasi vocatia universalista originara si intrinseca a „literaturii europene”. Daca ea pas- treaza inca o determinare geografica aparent limitata, restrictiva, faptul se explica in primul rand prin loca- lizarea in Europa a primelor teorii universaliste. Apoi, mai ales, prin considerarea implicita sau explicita a Europei ca simbol al intregii mondialitati literare. Se pleaca totdeauna de la cunoscut la necunoscut. In orice caz -; si o antologie de texte si manifeste comparatiste esentiale de tipul La letteratura del mondo (1984) de Armando Grisci, preocupata de
„mondialitatea literaturii” o dovedeste din plin -; re- flexia comparatista fundamentala (de la G.Mazzini, la A.Farinelli si L.Foscolo Benedetto si E.Auerbach) tinde in mod constant la omologarea teoretica. Nu factuala, ci de substanta : european-mondial in


literatura. Se pot adauga si alte nume mai recente : Claudio Guillén, A.Owen Aldridge si din nou Etiemble cu recenta sa carte : Ouverture(s) sur un comparatisme planétaire (1988) etc. Nu este vorba, repetam, de a revendica o competenta universala
(utopica) -; specializarea si lucrul pe echipe raman mereu tot mai necesare -; ci doar de a gandi in mod constant literatura -; toata literatura, fara nici o discri- minare -; sub specia universalitatii. Ceea ce se impune este in primul rand o schimbare de menta- litate, de paradigma si unghi de receptie. Ierarhizarea si clasificarea traditionala a literaturilor in „majore” si
„minore”, „centrale” si „marginale”, devine atunci fara sens. Astfel de scheme trebuie in orice caz aban- donate.

Vechiul vis universalist al „cetatii literelor”, Repub- lica litteraria, pe care Renasterea si Umanismul incep sa le propuna cu insistenta Europei, capata, in felul acesta, o noua si puternica actualizare. Mesajul sau nu priveste numai libertatea si eficienta comu- nicatiilor literare in timp si spatiu, ci si solidarizarea activa in jurul valorilor general-umane. Egalitatea, libertatea, toleranta, ideea de Weltbürgertum literara, constiinta vocilor distincte intr-un cor unic, unitatea in diversitate sub toate raporturile, sunt cateva dintre acestea. Ele sunt cultivate nu numai de unii compa- ratisti, care au depasit studiul erudit-pozitivist, dar si de scriitorii pentru care idealul „universal” coincide cu cele mai inalte aspiratii morale. Sau, pentru a cita pe A.Soljenitin, cu prilejul decernarii Premiului Nobel pentru Literatura, literatura este „capabila sa comunice o expresie condensata de la o tara la alta, in scopul de a nu mai fi divizati si derutati si ca diferitele noastre scari de valori sa coincida”. Scopul final este de a „dezvolta in noi o viziune capabila de a imbratisa lumea intreaga”26.

Este semnificativ ca astfel de voci se aud si in Est
(M.Kundera, de pilda, printre cehi). Se pot aminti si romani, Constantin Noica, intre altii, care intrevede, in curs de formare, o noua specie de om, homo planetarius27, sau Mircea Eliade, in ultimul sau interviu : „Simt aici ceva, nu cosmopolit ci universal.
In Chicago sunt americani de tot felul, diferiti nu numai etnic sau rasial, dar si cultural ; aceasta insa nu-i impiedica sa formeze o unitate ; iata un fapt care ma fascineaza. Ce se intampla aici se va petrece oriunde pe planeta in urmatoarele trei sau patru sute de ani.”
Intr-o astfel de perspectiva, obiectivul final al studiilor literare „comparatiste” se modifica in mod necesar in sens universalist si generalizant. Daca nu literaturile nationale izolate ci totalitatea literaturilor formeaza adevaratul camp de investigatie si punere in relatie, de analiza si sinteza literara, daca exista in ultima analiza doar o singura literatura, rezulta ca
„literatura universala” se confunda cu „literatura” pur si simplu. Iar daca unui text dintr-o literatura natio- nala i se recunoaste calitatea de „literar” prin insasi literaritatea sa, aceeasi calitate urmeaza a fi recu- noscuta si tuturor textelor literare de pretutindeni, din toate literaturile lumii. Ele apartin literaturii in masura in care participa sau nu la literaritate.
Aceasta literaritate, peste tot verificata, poate fi numita, pentru a ne mentine in traditia goetheana, allgemeine Weltliteraritat, o „literaritate universala”28. Noi am propus intr-o lucrare anterioara termenul de
„literaritate comparatista”. Dar indiferent de termi- nologie, rezulta limpede ca unitatea de structura, fenomenologica si morfologica a literaturilor lumii, nu poate participa decat la aceeasi unica „esenta” sau
„substanta” literara. Daca se admit pentru o astfel de realitate, la un nivel maxim de generalitate, definitii clasice universale ale artei si literaturii de tipul


mimesis, idee, intuitie, expresie, reflectarea realitatii etc. etc., aplicabile peste tot, de ce nu s-ar admite si o astfel de definitie a literaturii ? La fel de universal aplicabila si verificabila in timp si spatiu ? Problema are implicatii estetice si filozofice evidente. Totul depinde de acceptarea (sau nu) si a unei astfel de perspective.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite