Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
POEZIA DE FANTEZIE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

o6r23rh
D. Anghel. Indeplinind un rol istoric de tranzitie spre poezia noua, poezia lui D. Anghel (1872—1914) nu e revolutionara, intrucat, nici prin calitate sentimentala, nici prin expresie, nu reprezinta un salt in necunoscut; sub raportul formei, ea s-a dez voltat normal din brazda eminesciana, iar ca sensibilitate, daca contrasteaza in forma ei ultima cu poezia samanatorista sau cu retorismul lui Cerna, se situeaza, totusi, in poezia contemporana franceza a unui modernism cumintit si academic ce-i constituie originalitatea puntii de trecere spre poezia de astazi.
Elegant, urban, moderat, D. Anghel n-a rupt tiparele expresiei convenite, cum va face ceva mai tarziu Minulescu, de pilda, ci si-a mentinut aderentele cu trecutul, indreptandu-l incet, ca pe o albie, spre noile destine poetice ale unei rafinari si ale unei transparente, nerealizate inca deplin. Din punctul din care judecam noi astazi, eleganta formala a lui D. Anghel ne pare prea academica, versul prea definit, strofa prea arhitectonica, limba prea putin persona la; vazuta insa in mediul sau imediat de formatie, aceasta expresie poetica, fara originalitate prea distincta, a servit drept filtru pretios, prin care s-au eliminat impuritatile plebee ale poeziei samanatoriste.
Fara a fi visdoage, ciubotica cucului sau gura leului, florile lui
D. Anghel, nalba, maghiranul, sanzienele, gherghina, sulfina si chiar floarea-soarelui raspandesc, potrivit ambiantei epocii, inca o vaga mireasma samanatorista, prin sentimentalismul minor, in ton de „sensiblerie“, in care „versul rar“ se ascunde in dosul unor efuziuni sentimentale destul de curente.
Numai in Balul pomilor, evadand din dulcegaria sentimentala, il gasim pe viitorul D. Anghel, poetul fanteziei. Abia in Fantazii
(1909), fantezia paseste in primul plan si-i da o originalitate si-o valoare actuala, cu stabilirea unor noi raporturi intre lucruri si-o inventie de figuratie — punct de plecare al intregii literaturi con temporane, emancipata de alte preocupari decat cele estetice. Dar la acest artist de o sensibilitate minora, gasim, de cel putin doua ori, si o simtire profunda, tragica aproape, ce si-a nimerit expre sia lapidara in Puterea amintirii:


Oricum, pana la capat aminte ne-om aduce,
Si oricat de departe destinele ne-or duce,
Mereu si pretutindeni, oricand si orisiunde,
Cand mi-oi suna eu lantul, al tau imi va raspunde.
... si o expresie somptuoasa, de fantezie organizata, in Vezuviul, pe care numai lungimea ne impiedica de a-l cita in intregime.
Elementul esential al talentului lui fiind fantezia, D. Anghel a sfarsit prin a evada din poezia lirica, incercand sa o organizeze teatral in Cometa, in care, desi n-avem adevarata comedie, avem, sub influenta lui Rostand, versul comic, si liber de orice constran gere, versul umoristic, apoi in cele doua volume ale Caleidoscopului lui A. Mirea, publicat de D. Anghel si St. O. Iosif. Joc de imagini, de viziuni chiar, de asociatie de cuvinte disparate, de rime nepreva zute, de aluziuni literare, de verva rostandiana, de sentimentalism dizolvat in umor, de observatie caricaturala — fuzionarea unor elemente cotidiane, ce surprind tocmai prin cotidianul lor, in flacara purificatoare a poeziei. Caleidoscopul a creat o specie litera ra cu o vitalitate suparatoare, caci, oricare ar fi arta si fantezia poetului, nu trebuie sa uitam ca avem de-a face, in realitate, cu o cronica rimata, extrasa din noroiul actualitatii, al carei interes iese, in parte, tocmai din aceasta actualitate, din aluzii si asociatii baroce, din violentarea limbii, din virtuozitate, jonglerie si simu lacru. Iata pentru ce, pretuind talentul lui D. Anghel, nu pretuim si genul ce s-a dovedit de o facilitate extraordinara si de o putere de propagare, in care ii sta propria-i condamnare1 .
G. Toparceanu. G. Toparceanu (n. 1890) e cel mai autentic reprezentant al mostenirii directe a lui A. Mirea. Intre Parodii origi nale si Strofe alese nu e o deosebire de substanta poetica, ci nu mai, pe alocuri, de realizare; si la unele si la altele, dealtfel, ati tudinea si mijloacele de expresie purced din Caleidoscop. Ceea ce este esential la scriitor este inteligenta artistica vizibila, in adapta rea formei la continut, in cautarea efectului, in preciziunea con turului. Balada popei din Rudeni sau Balada mortii, de pilda, par taiate cu dexteritatea unei maini de mester intr-un material din care numai emotia si misterul lipsesc. Cu o viziune ascutita si materiala, Toparceanu a fixat peisagii cu amanunte prinse atat de sigur, incat natura pare pusa sub sticla intr-o rama, peste care nimic nu trece si tocmai acest aer de „perfectie“ si de „finit“ stanjeneste impresia poetica2.
Horia Furtuna. Prezenta si in D. Anghel in Cometa si mai putin in Caleidoscop, influenta lui Rostand devasteaza intreaga lirica a lui Horia Furtuna (n. 1888) prin tirada, spirit, pretiozitate si jon glerie de imagini. Balada lunii poate servi ca un exemplu clasic al acestui rostandism de virtuozitate asociativa... Chiar si poeziile emotive din prizonierat tintesc prin exces metaforic spre aceeasi ingeniozitate verbala. Jocuri de imagini, fantezie, eruditie litera ra, arta — lipseste doar principiul unificator al inspiratiei pro funde.
1 D. Anghel, In gradina, poeme, Buc., 1903; Caleidoscopul lui A. Mirea, vol. I, 1908; v. II, 1910; Carmen Saeculare (cu St. O. Iosif), Buc., 1909, in
Bibl. enciclopedica „Socec“, no. 63; Fantazii, Buc., 1909, 1927.
2 G. Toparceanu, Parodii originale, 1916; Balade vesele si triste, 1920.
Alfred Mosoiu. Din caierul poeziei lui D. Anghel, poezia lui
Alfred Mosoiu (n. 1890) reprezinta un usor funigel; si muza lui isi trage substanta din flori, din parcuri, din bazinuri, din statui, din amintiri, din „fotografii uitate“, reminiscente pariziene etc., adica dintr-un material poetic in sine, dar fragil, in elaborarea caruia e mai mult nevoie de gingasie decat de forta. Gingasie si finete are poetul; ii lipseste inca expresia originala si, cum intrebuinteaza de obicei sonetul, ii lipseste, mai ales, relieful nece sar; in nesiguranta stearsa a expresiei si a conturului, poeziile lui par schite in creion1.



D. Iacobescu. Moartea timpurie a lui D. Iacobescu (1893—
1913) a fost o pierdere pentru literatura romana2 . De o sensibili tate minora, el si-a tradus-o, totusi, in versuri de o perfectie in care tocmai impresia lipsei de dificultate stanjeneste. Derivatie directa din Albert Samain si Paul Verlaine (Verlaine din Fêtes galan tes), sensibilitatea lui D. Iacobescu s-a desfasurat intr-o lume de viziuni gratioase, luminoase, desi melancolice, galante, cu un tru badurism infranat, totusi, de simtul caricaturalului si al grotes cului.
Viziunea lui poetica, ce putea ramane numai gratioasa si lu minoasa, a fost repede interceptata de presimtimantul mortii tim purii; fara a deveni tragica, ea a deviat totusi intr-un macabru, pe care a reusit sa-l faca grotesc si-a izbutit sa dea un aspect umoristic chiar si casei de nebuni:
In balamuc nebunii, uitati intr-o gradina,
Stau inecati in vraja acestui trist amurg,
Privind cum unul joaca un dans de balerina.
1 Alfred Mosoiu, Sonete, Minerva, 1910; O toamna, Paris, 1912. Sufletul gradinii, Ed. Casa scoalelor, Buc., 1920; Poezii, Ed. Casa scoalelor, 1924.
2 D. Iacobescu, Quasi.
Perpessicius. Pe un fond liric, umorul, mai mult de atitudine decat de cuvinte, la Perpessicius (n. 1891) se prezinta ca o filtratie; iata ce-l diferentiaza de literatura lui A. Mirea si de linia directa a mostenirii lui, reprezentata, autentic, desi nu in intregime, de
G. Toparceanu; iata ce-l fixeaza in sanul poeziei moderniste, cu nuante ce-i constituie o individualitate.
Dupa Camil Petrescu, Perpessicius e al doilea poet ce ne-a adus in Scut si targa (1926) un „aspect“ al razboiului, fara obisnuita lui latura eroica; „razboiul“ lui e carnetul de drum al unui poet sentimental, nepasator si umorist, ce-si impleteste experientele amoroase cu tragediile momentului si isi inmoaie suferintele si indignarea intr-un suras de ironie, mai necrutatoare cu sine decat cu altii. Primejdia unei astfel de poezii e, negresit, discursivitatea, pe care o si gasim, de pilda, in lungile poeme, in Gravura de pe calendar sau in Mater dolorosa. In afara de atitudine, si peste ea, meritul sta in noutatea notatiei, ca in: Pe Calfa-dere, toamna, in
Calauza, Flora stelelor polare si fragmente din alte cateva. In Itine rar sentimental, aparut in urma, e un amestec de sentimentalism naiv, de livresc, de umor, de eruditie si de intimism discret, nu fara prozaismul voit al vietii cotidiene1.
Gh. Magheru. In primul sau volum, Capricii, se gasesc cateva scurte poezii de notatie sobra, dura, avara cu sine, din care se putea spera un poet in linia Belsugului lui Tudor Arghezi, dar chiar din acel volum se mai vedea ca destinul ii sorocise cornul abun dentei, revarsat apoi intr-o serie de volume compacte, de inspiratie foarte diversa, pitoreasca, folclorica, istorica, filozofica, dar mai ales fantezista. Cum unei bogatii atat de mari ii lipseste controlul de sine, multe din poezii par exercitii de digitatie verbala, virtuo zitati lexicale — aur scufundat in prolixitate.
1 Perpessicius, Scut si targa, Casa scoalelor, 1926; Itinerar sentimental,
Cultura nationala, 1932.
Metron ariston, spunea inscriptia templului din Efes, adica nu mai masura domina si infrana masa1.
Sanda Movila. Poezia Sandei Movila (n. 1901) porneste din simtul decorativului si al exoticului impins la virtuozitate; in gratioase broderii pe evantalii s-a desfasurat, astfel, povestea sen timentala a principesei Iuki si a principesei Lya-So sau a oarbei principese Lhea... etc. Prin risipa decorativa se strecoara totusi uneori si soparla verde a pasiunii, ca sa muste2 .
1 George Magheru, Capricii, 1929; Poezii antipoetice, 1933; Poeme in lim ba pasareasca, 1936; Coarde vechi si noi, 1936; Poeme balcanice, 1936.
2 Sanda Movila, Crinii rosii, Ed. Casa scoalelor, 1925.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite