Scrisa intre 10 noiembrie 1945 si inceputul lui iulie 1946, « Hronicul si Cantecul Varstelor » reprezinta pentru literatura romana ceea ce reprezinta pentru Goethe si pentru literatura germana celebra sa lucrare cu caracter autobiografic : « Aus meinem Leben ». George Ivascu afirma ca : »« Hronicul… » releva totodata un Blaga prozator liric, dincolo de prozatorul ideologic din scrierile sale teoretice ». p1p17px
In farmecul original al “ Hronicului...” cititorii vor descoprii ei insisi dincolo de elemental documentar-biografic pe poetul dintotdeauna. Lucrare cu un pronuntat caracter biografic “ Hronicului...”se deschide cu fabuloasa lume a copilariei. Blaga patrunde in profunzimea amintirilor, dar cauta in zadar urmele absentei cuvantului, pe care acum privind cu maturitate nu o poate intelege.
Copilaria autorului a fost dominata de absenta cuvantului, pe care insusi poetul o explica ,acum, ca fiind o prelungire a unei stari embrionare dincolo de firesc sau o nefireasca luciditate ce s-a asezat intre el si cuvant.
Desi fiinta vie, copilul Blaga de atunci inca mai dorea stagnarea in pantecele mamei, asemanate cu un scut protector, de lumea care urma sa il izbeasca. Pentru el pasirea in viata o insemna cuvantul, dar frica frica era stapana sufletului infantil, astfel prefera sa aspire la mutenie. Desi , intelegea tot ce i se spunea, copilul tacea, ci doar executa, fiind el insusi un « prizonier » al muteniei, prizonier pentru ca isi dorea asta, dar putea oricand sa paraseasca sfera captivitatii, insa frica de lume isi spunea intotdeauna cuvantul.
Teama pe care mama copilului o simte, o determina sa il duca la doctor. De acum urma sa se afle adevarul de aceea poetul afirma : « Nu mai era nimic de spus ». Mama copilului urma sa afle adevarul : Lucian putea sa vorbeasca, dar se temea sa faca. Pana acum a preferat sa se creada ca este mut, dar doctorul va spulbera orice teama a mamei.
Ajungand acasa femeia incearca sa-si convinga odrasla ca vor cunoaste rusinea daca nu va incepe a vorbi, insa stradaniile acesteia au fost in zadar, caci cuvantul nu voia sa se aleaga numaidecat. Ca rasplata pentru protectia oferita de mama, Lucian se vede nevoit sa vorbeasca, dominat si acum de un aspru sentiment de frica. Ii era rusine si teama. Cauta un sprijin, cauta un paravan intre el si cuvant si « de sub strasina degetelor si a palmei incepe a vorbi ». Inca incerca sa se apere de lumea cuvantului ca si cum s-ar di aparat sa nu ia in primire pacatul originar. Vorbea intocmai ca oamenii locului cu cuvinte dialectale.
Ultimul copil al Anei si al lui Isidor Blaga, Lucian de acum incepea sa paseasca pe cararile vietii. Privea viata ca o lupta pe care doar daca esti cu adevarat puternic poti sa razbati. Autorul isi aminteste de cea mai lunga fraza alcatuita dintr-o pura intamplare cu soda si berea.
Pe parcursul intregii copilarii Blaga traieste pe fondul rural si arhaic, deoarece, permanentele liricii lui Lucian Blaga isi trag radacinile cele mai adanci din solul satului romanesc, de unde ii vin ispitele miturilor populare, interpretate personal si intregite de fantezia sa. Astfel poetul prozator Blaga descrie casa parinteasca asa cum o stie el si cum si-o aminteste, ca o cladire veche, masiva in stilul celorlalte case din sat.
Fiind mediul copilariei sale, locul unde a invatat sa vorbeasca, sa gandeasca , Blaga se leaga de orice amanunt, fiecare avand o semnificatie mai mult sau mai putin importanta.
Alcatuieste un arbore genealogic al familiei Blaga precizandu-l pe Simion Blaga -;preot in sat-.
Casa amintirilor este mai veche decat insusi poetul, care intelege ca si stramosii sai au avut amintiri legate de locul acesta.
Uriasul castan din gradinita este considerat de Blaga un protector al familiei, un duh ocrotitor si care a slujit neamul Blaga de-a lungul timpului. Sufletul copacului se stinge o data cu sufletul lui Isidor Blaga. In asa zisul salon de lux, au ramas vii in amintirea poetului cele doua dulapuri cu usi ce luceau in jocuri ca de apa si o comoda Biedermeier, pe care un ceas auriu canta cand este « tras » melodii vieneze inspirand astfel aerul clasic al timpului si sugerand tipul familiei adaptate vremii.
Copilaria lui Blaga este formata din mai multe parti care cuprind ineputurile cuvantului, descrierea casei parintesti si un rol important parintii.
Cuvintele « mama » si « tata » sunt scrise cu litera majuscula sugerandu-se astfel sentimentele de venerare, de respect, de admiratie, multumindu-le pentru viata pe care i-au facut-o drept dar.
Descrierea tata ;ui se rezuma doar la aspiratiile sale : un pasionat al cartilor, devotat bisericii si satului, uitand de propria gospodarie pentru alte fumuri ale satului.
Din pasiunea pentru carti se desprinde totodata dorinta de cunoastere, preotul fiind un om cu carte.
Mama este pentru poet fiinta primara, aducatoare de viata si de speranta, mereu iubitoare, fara scoal, dar cu instincte materne foarte bine dezvoltate.
Ana Blaga este tipul femeii mature, intreprinzatoare , egoista, insa egoista doar din dragoste pentru familie ,caci femeia nu se gandeste decat la familie si niciodata asupra ei insisi.
Asemanata cu o fiinta mareata, fara de pacat, puternica precum o stanca in marea involburata si in acelasi timp o fire blanda, o zana coborata din taramul basmelor pentru a-i fi alaturi, este imaginea mamei iubitoare, ocrotitoare.
Mihai Dragan e de parere ca « Hronicul… lui Blaga este nu numai un document, ci mai ales un cantec al varstelor fara comparatie , de o poezie fermecatoare care destrama uneori datele biografice si sobrietatea observatiilor si le transforma in pagini vibrante de poem.
Opera de compozitie restransa, deliberat organizata, aceasta autobiografie literara rememoreaza momentele importante ale copilariei si adolescentei scriitorului cu tendinta de a surprinde nuantat evolutia unui spirit multilateral inzestra, in imprejurimile istorice agitate si contradictorii ale acestui secol. Mihai Dragan insista asupra calitatii literare a rememorarii. Lucian Blaga nu-si descrie viata launtrica la modul sentimental, cu inflorituri romantice, ci cu o oarecare detasare, care-l fereste de precipitari, ducandu-l spre o atitudine oarecum obiectiva, de prozator analist care desprinde gesturile si semnificatiile mari din meditatii lucide asupra miscarilor psihice mai greu detectabile. Coborarea in zonele adanci ale sufletului, prin evitarea amanuntelor nesemnificative, surprinderea zbaterilor interioare specifice unui proces exemplar de formare a unei constiinte e o creatie inalta de prozator care ajunge sa sublimeze metaforic « propria » experienta de viata, ca si Goethe in « Poezie si adevar », intr-un mare simbol al devenirii unei personalitati ».

Raicu Diana