Substanta poeziei bacoviene se extrage de cele mai multe ori din „banalul metafizic, categorial, inspaimantator pentru imaginatie” (Matei Calinescu). Acestui banal i se elibereaza toata puterea de simbolizare, transmisa apoi cu o forta de sugestie neasteptata, fara cea mai mica forta retorica. „ Poezia bacoviana se interiorizeaza pana la claustrarea in cuprinsul eului” (Al. Dima) j8f13fh
Poemul „Plumb” care da titlul volumului de debut, din 1916- scris inca din 1911 si publicat la Iasi- este alcatuit numai din doua catrene intre care se poate observa o simetrie perfecta, toata greutatea metaforica sprijinindu-se pe cuvantul „plumb”, intotdeauna accentuat, care da de fapt sensul poeziei:

I. Dormeau adanc sicriele de plumb, 10a v- v- v-vv v II. Si flori de plumb si funerar vestmant- 10b v- v- // vvv- v III. Stam singur in cavou... si era vant... 10b v-v vv- // vvv IV. Si scartaiau aripile de plumb. 10a vvv- v-vv v-

V. Dormea intors amorul meu de plumb 10a v- v- v-vv v VI. Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig- 10c v- v- / vvv-
VII. Stam singur langa mort... si era frig... 10c v-v vv- // vvv VIII. Si-i atarnau aripile de plumb. 10a
Vvv- v-vv v-

Totdeauna precedat de prepozitia simpla „de”, cuvantul-cheie este reluat cu o frecventa obsesiva si este plasat intentionat fie in sintagma laitmotiv „flori de plumb”, fie in finalul versurilor, avand o functie atributiva pe langa in determinant substantival.
Critica a vorbit, in legatura cu atmosfera acestui poem, despre „infernul bacovian”, in care repetitiile sumbre exaspereaza sufletul bolnav de neliniste, presimtind nevroza apropiata. Insasi muzicalitatea versurilor genereaza impresia de stranietate, de apasare si chiar reproduce tonalitatea infundata a disolutiei sufletesti.
Schema prozodica a strofei intai este identica celei de-a doua. Organizarea interioara a fiecarei strofe in parte este interesanta pentru realizarea unei melodii stranii, interiorizata, obsedanta pana la urma.
Tonul elegiac este dat de iamb, care predomina: „dormeau”, „plumb”, „vestmant”, „dormea”, „intors”. Schema prozodica a poeziei este iambica, fiecare vers terminat in rima masculina avand cate cinci iambi completi. Cezura figureaza numai in versurile II si III, al caror fiecare al doilea emistih incepe cu conjunctia „si” incadrata in peonul IV, urmat de iamb in versul II si de suspensie in versul III.
Iambul din finalul versului II al fiecarei strofe- „vestmant” (v-), „sa-l strig” (v-)- este urmat, la inceputul versului urmator, de amfibrah: „stam singur” (v-v); peonul IV din finalul versului III este reluat la inceputul versului IV: „si era vant” (vvv-); „si scartaiau” (vvv-); „si era frig”(vvv-);
„ si-i atarnau” (vvv-).
Cuvantul cheie, „plumb”, se repeta obsesiv de cate trei ori in fiecare strofa, de fiecare data in rima versurilor I si IV si la cezura versului II. Aceasta simetrie urmareste si reliefeaza efectele muzicale ale unui laitmotiv, monoton si obsedant, tipice tuturor simbolistilor.
Muzicale si de o tonalitate minora sunt imprfectele „dormeau”, „stam”, „era”, „atarnau”, dar mai ales sonurile inchise, stinse, din cuvintele „vestmant”, „vant” (puse in finalul versurilor si intonate iambic), ca si cele strident minore, cu anume functii onomatopeice, de percutie acuta a nervilor: „scartaiau”, „strig”, „frig”.
Laitmotivul „plumb” insa contrapuncteaza metafora, impunand un ritm sacadat, in consonansa cu starea launtrica a damnatului pentru care universul se desemantizeaza, se devalorizeaza. Muzicalitatea stranie a versurilor traduce bocetul launtric, dezechilibrul afectiv, tristetea maladiva. Rima imbratisata sugereaza, in contextul liric bacovian, claustrarea, inchiderea, cercurile concentrice, multiplicate la nesfarsit. Rima masculina construita pe cuvinte monosilabice-„plumb”, „vant”, „strig”, „frig”- striveste prin caderea lor cosmosul creatiei si sinele poetic.
In plan fonetic, consoanele labiale-m, b, p- repetate obsedant, creeaza si ele o melodie trista, sonoritatea lugubra fiind obtinuta si prin aglomerarea vocalelor inchise (a,a,o,u) si a consoanelor dure (b, p, m, n, s, t).
Versul poemlui este scurt, adunand laolalta cuvinte obisnuite, dar carora li se decopera valorile expresive. La Bacovia, versul este stalpul de sustinere al arhitecturii poetice, este figura ritmicva ce stabileste un raport intre sunet si sens, este limbaj figurat si idee. In limbajul poetic al versurilor, limbaj afectiv prin definitie, izometria isi organizeaza un sistem de accentuare modificat rareori, dand suflet cuvantului si semnificatie adanca si viata versului.
Ideea corespondentelor in sens baudelairian este data mai ales de descatusarea sentimentelor prin cuvinte. Orice cuvant bacovian e o metafora potentiala cu dubla functie: de simbolizare si de a da invelis atitudinilor sentimentale, trairilor eului. Prin intermediul corespondentelor, metaforele devin unificatoare. Astfel, starii depresive, elanului retezat, ii corespund, in plan vizual, „ funerar vestmant”, „flori de plumb”, „sicrie”, „coroane de plumb”, iar in plan auditiv, „vantul” care determina scartaitul coroanelor si strigatul poetului. Aceeasi durere sufleteasca o sugereaza si repetitia „stam singur”.
Nostalgica si suava, fara savante podoabe, fara complicatii neologistice sau sintactice socante, poezia bacoviana se compune la nesfarsit din modestie si umilinta.
Cu aceste semnificatii largi si foarte caracteristice, poezia „Plumb” a dat titlul unui ciclu din creatia lui Bacovia si ar putea figura foarte bine pe coperta intregii sale opere.