Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
 
despre:
 
SERILE LA MIRCESTI - comentariu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


Vasile Alecsandri f4r8rt

Daca ar fi sa reconstituim biografia poetului, mai bine zis trairile interioare, din opera, atunci Pastelurile lui Vasile
Alecsandri, gandite =i scrise dupa retragerea la mo=ia de la
Siret, Mirce=ti, prin , reflecta starea de spirit a omului de dincolo de amiaza vie\ii, dezgustat, intr-o privin\a, de ma=ina\iile politice care aveau sa duca la abdicarea lui Cuza, nu indiferent totu=i la soarta \arii pentru a carei propa=ire luptase in anii tinere\ii. Unii istorici literari arata ca la mijloc ar fi fost at`t o influen\a din partea Junimii, invocand coresponden\a cu Iacob
Negruzzi =i Titu Maiorescu, frecventarea de catre poet, macar din cand in cand, a prestigiosului cenaclu ie=ean, cat =i publicarea a mai tuturor pastelurilor in revista Convorbiri literare, in anii =i indeosebi. Cert este ca, odata cu
Pastelurile, versul lui Alecsandri incepe a ca=tiga mult in acurate\e =i elegan\a, printr-o mai atenta =i laborioasa =lefuire a verbului. Mai cu seama se remarca atitudinea inalt contemplativa in fa\a frumuse\ilor eterne ale naturii, ale naturii autohtone in primul rand, cu pastrarea insa, poate chiar cu accentuarea pe alocuri, a acelei degajari impersonale, tipice pentru distinc\ia =i totodata spontaneitatea fermecatoare a temperamentului sau poetic.
Insa compunerea de care ne ocupam aici, Serile la Mirce=ti, datata chiar de autor Mirce=ti , ramane oricum in afara influen\ei junimiste. De altfel ea nici n-a aparut in revista cenaclului de la Ia=i odata cu celelalte poezii ale ciclului, ci mai tarziu, in Revista contimporana =i in Familia, publica\ii,
in treacat fie spus, mai degraba ostile Convorbirilor. In volumul al treilea, Poesii, din seria de Opere complete, editata in , reluata cu unele mici schimbari, bucata deschide ciclul
Pastelurilor, =i pe drept cuvant. Pentru ca Serile la Mirce=ti con\ine ideea poetica generala a tuturor poeziilor in care Alecsandri canta natura. In sine luata, compunerea nu este un pastel propriu-zis. Insa versurile respira acea chietudine =i mul\umire sufleteasca, calmul =i echilibrul atat de proprii poetului. Chiar daca existen\a lui nu va fi fost lipsita de unele complexita\i =i contradic\ii , la epoca retragerii la Mirce=ti =i a elaborarii pastelurilor Alecsandri s-a voit — cum insu=i lasa a se vedea din piesa de teatru Fantana Blanduziei (terminata in ) — un Hora\iu roman, spirit latin prin excelen\a, poet al clarita\ilor solare =i al bucuriei de a trai, urand moartea =i tenebrele, savurand via\a, a=a trecatoare cum este ea, fiind totu=i con=tient ca opera lui va intra in patrimoniul cultural na\ional =i va ramane mai tare decat piatra =i decat bronzul.
Hedonismul nu era strain junimi=tilor, excep\ie facand poate
Eminescu, mai ales unor Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, chiar lui
Titu Maiorescu, lui Creanga =i Caragiale, in fine. Nu-i deloc surprinzator insa — =i lucrul este de natura a confirma evolu\ia organica a fenomenului literar romanesc — ca Alecsandri scrie
Serile la Mirce=ti inainte de a veni intr-un contact mai strans cu
Junimea constituita ca societate literara. (Observand nepotrivirea, unii cercetatori se indoiesc de anul ca data a compunerii =i inclina sa ia insemnarea amintita drept o nevinovata mistificare a autorului, ce pregatea un fel de prefa\a a intregului ciclu al Pastelurilor.) Mai corect este, credem, sa presupunem ca poetul Doinelor =i Lacrimioarelor cauta o innoire a mijloacelor, o punere de acord cu modul de a concepe poezia la genera\ia mai tanara, ajungand astfel sa anticipeze, pana la un punct macar, spiritul junimist. (Si doar Alecsandri nu este singurul caz. Ibraileainu, in Spiritul critic..., aratase pe Costache
Negruzzi ca pe un junimist avant la lettre.) O dovada in plus sta
in faptul ca ideea centrala a poeziei discutate aici (de fapt, starea poetica =i temperamentala caracteristica lui Alecsandri) o putem afla intr-un text de proza mult mai vechi, de prin :
„Gasesc mare mul\amire a ma pune seara in fa\a sobei =i a privi giocul fantastic al focului. Imi place sa reinviez in inchipuire icoanele departate ce s-au =ters odata cu trecerea zilelor =i sa le
infa\i=ez ca o panorama dinaintea ochilor mei. Fran\ia, Italia,
Germania =.cl. mi se arata atunci cu tot farmecul pe care le
impodobesc puterea suvenirelor =i dorul inca mai puternic de a le revidea in fiin\a. Cate planuri de fericire, cate casteluri de
Spania ridic in ceasul acela!“
Intr-adevar, abordand versurile ce ne intereseaza, se observa, de la inceput chiar, placerea domestica a poetului, retras sa hiberneze la gura sobei, visand cu ochii deschi=i, a=teptand muza inspiratoare autohtonizata in chip de „zana dragala=a“:
Perdelele-s lasate =i lampele aprinse;
In soba arde focul, tovara= mangaios,
Si cadrele-aurite ce pe pare\i sunt prinse
Sub palida lumina apar misterios.
Afara ploua, ninge! afara-i vijelie,
Si criva\ul alearga pe campul innegrit;
Iar eu, retras in pace, a=tept din cer sa vie
O zana dragala=a cu glasul aurit.
Motivul claustrarii, cu perdelele lasate, visand la gura sobei
— intr-alt chip interpretat, desigur — , va aparea =i la Eminescu,
in poezia Singuratate. La mijloc ar putea fi chiar un transfer operat in subcon=tient: „Cu perdelele lasate/ =ed la masa mea de brad,/ Focul palpaie in soba,/ Iara eu pe ganduri cad“. De asemenea in Sonete-le aceluia=i: „Afara-i toamna, frunza mpra=tiata,/ Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;/ Ci tu cite=ti scrisori din roase plicuri/ Si intr-un ceas gande=ti la via\a toata./ Pierzandu-\i timpul tau cu dulci nimicuri,/ N-ai vrea ca nime-n u=a ta sa bata;/ Dar tot mai bine cand afara-i zloata,/
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri“.
Si in Noaptea de decemvrie a lui Macedonski poetul viseaza la gura sobei — de ar fi sa extindem considera\iile comparatiste
— a=teptand vocea inspira\iei, flacara vie zbucnind din camin spre a-i =opti la ureche povestea emirului din Bagdad.
Cata deosebire insa! Originalitatea lui Alecsandri (facem deocamdata numai judeca\ile de constatare, pentru o mai ex acta in\elegere a problemei) consta in lirismul, ca sa-l numim a=a, direct, fara intortocherile, complica\iile, presupuse de anume trairi suflete=ti profunde. Nu starea de spirit proiectata
in mediul ambiant, ca la romantici, ori ca la neoromanticii simboli=ti, formeaza obiectul poeziei, ci dimpotriva: clasic —
in Pasteluri mai mult ca oriunde — macar prin structura-i intima, daca nu prin forma\ie, Alecsandri ia mediul inconjurator chiar ca obiect al poeziei, exprimand, simplu, un sentiment foarte comun, dar tocmai de aceea impresionant prin caden\a cuvintelor care il fixeaza in toata prospe\imea lui. Mul\umirea, un soi de bucurie molcoma pricinuita de victoria omului asupra stihiilor, pe care le poate in\elege, organiza =i stapani intr-un necesar echilibru, contemplarea contrastului dintre interiorul intim, prielnic o\iului, visarii hedoniste, =i exteriorul cu meteorologia lui ostila sunt atribute ale insului ra\ional, locuind o geografie cu clima continentala, precum a noastra, presupunand succesiunea clara a anotimpurilor. Intr-un alt pas tel, imediat urmatorul in ordinea fixata de Alecsandri, Sfar=it de toamna, scris in acela=i an, aflam aceasta strofa:
Ziua scade; iarna vine, vine pe criva\ calare!
Vantul =uiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, canii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri =i s-apropie de foc.
Adjectivul trist nu trebuie in\eles altfel decat in chipul alecsandrinian =tiut. E vorba numai de triste\ea acceptata, oarecum conven\ionala, care cuprinde pe autohton la venirea anotimpului rece, fara complica\iile intelectuale romantice. Mai apropiat de Alecsandri, intru cat prive=te poezia eternului, este
Sadoveanu, de o pilda in aceste randuri din Baltagul:
„Deodata vantul trecu =u=uind prin crengile sub\iri ale mestecenilor din preajma. Padurea de brad de pe Magura clipi din cetini =i dadu zvon. Inal\and fruntea, Vitoria sim\i adiere rece dinspre munte. Suvi\ele castanii din jurul frun\ii i se zbatura.
Clipi din ochi, silindu-se oarecum sa se trezeasca deplin. Pe toata costi=a, in gospodariile razle\e, se auzeau chemari =i
inganari de glasuri. Cainii incepeau sa zapaiasca. Coloanele de fum se aplecau, impra=tiindu-se pe fa\a pamantului.
— Intr-adevar, se tulbura vremea, grai gospodina grabit.
Trebuie sa ne mutam in casa. Treci, fata, inlauntru, =i fa focul
in horn.
Cu mi=cari iu\i, fata apuca taciunii =i trecu in tinda. Aburi sub\iri invaluira soarele. Apoi nouri suira cu harnicie dinspre muntele cel mare...
... O clipa mi=carea casei se potoli =i vantul i=i spori zvonul pe deasupra satului. Gainile se suira pe prispa la adapost, alungate de cele dintai stropituri reci. Vitoria privi cu uimire cuco=ul cel mare porumbac, cum vine fara nici o frica =i se a=aza in prag.“
Om al pamantului romanesc =i el, fara indoiala, reac\ionand la mediul climatic de asemeni printr-un fel de instinct atavic,
Alecsandri este totu=i boierul cu tabieturi, intors din occidentalul
Paris ori dintr-o calatorie sub soarele Mediteranei, in casa-i larga, de curand construita — insa tot dupa tipicul batranesc, urmarind anume confort — la Mirce=tii natali, dispus a schimba pantofii de lac =i hainele prea stramte cu me=ii orientali =i halatul de matase, un fel de anteriu ce-\i permite =ederea in pozi\ii mai pu\in rigide. Friguros, in preajma primei zapezi el se trage langa foc, insa in „jal\“ =i „avand condeiu-n mana“ — caci scrie de obicei mai mult iarna, ca un aristocrat =i neprofesionist ce este
— prinzand „strofa dulce“ din zbor, distrat, in timp ce ochiu-i admira o cadra cu subiect oriental, in genul odaliscelor lui
Theodor Aman:
Pe jal\u-mi, langa masa, avand condeiu-n mana,
Cand scriu o strofa dulce pe care-o prind din zbor,
Cand ochiu-mi intalne=te =-admira o cadana
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.
Lirism direct =i marturisire autobiografica, impresionanta prin seninatate =i franche\e — cu toata exprimarea cam ab stracta: „farmec“, „nostalgie“, „dor“, „amor“ — gasim in strofa:
O! Farmec, dulce farmec a vie\ii calatoare,
Profunda nostalgie de lin, albastru cer!
Dor ginga= de lumina, amor de dulce soare,
Voi ma rapi\i cand vine in \ara asprul ger!
Realitatea este ca atatea propozi\ii declarative ar sfar=i prin alungarea poeziei, daca cititorul nu ar fi prevenit in legatura cu restul operei lui Alecsandri =i cu biografia lui exterioara.
Poetul nu este deloc un cap teoretic =i de aceea, oricum s-ar exprima, cititorul traie=te odata cu dansul fic\iunea anotimpului cald =i a calatoriilor in \ari indepartate aduse sub un adapost primitor in mijlocul iernii valahe. Visand cu ochii intredeschi=i,
„prin fumul \igaretei ce zboara in spirale“, cu ca\elu=u-i pe genunchi (amanunt tipic pentru ceea ce s-a numit poezie intimista), in comoditate domestica totala, inima poetului zboara
„la timpul mult ferice in care-am suferit“, adica la iubirea pentru
Elena Negri, catre al carei chip, vazut parca aievea, converg toate celelalte viziuni:
Apoi inchipuirea i=i strange-a sa aripa;
Tablourile toate se =terg, dispar incet,
Si mii de suvenire ma-ncongiura o clipa
In fa\a unui tainic =i dragala= portret.
Cum poate fi pentru Alecsandri un timp ferice, in care totu=i se produce suferin\a? La emfaza romantica, de suprafa\a numai, la poetul Pastelurilor =i al Stelu\ei, inva\ata din epoca, dar nu consubstan\iala, departe de ceea ce la Eminescu era suferin\a dureros de dulce, se adauga un in\eles mai popular al no\iunii de suferin\a in dragoste, am zice: aproape lautaresc — fara a pune nimic peiorativ in acest ultim cuvant — in sensul confundarii suferin\ei cu fericirea. Interesant este sa observam ca din aceasta contaminare de sensuri, tradand, poate, oarecare graba =i superficialitate, distinc\ia poeziei lui Alecsandri iese ne=tirbita. Bardul de la Mircesti, boierul, se comporta cu aceea=i gra\ie =i dezinvoltura atat in saloanele aristocratice cat =i in coliba ciobanului ori fa\a de lautarul chemat langa cerdac sa-i cante. Sensul general ramane acela ca trecerea anilor =terge totul, suferin\a ori fericirea devin cu timpul obiecte ale contempla\iei lirice din partea omului varstnic =i in\elept, echilibrat — mai bine am zice: de o tinere\e perpetua — iubitor de armonie =i de frumos:
Atunci inima-mi zboara in raiul vie\ii mele,
La timpul mult ferice in care-am suferit,
Si-atunci paduri =i lacuri, =i mari, =i flori, =i stele
Intoana pentru mine un imn nemarginit.
Marea majoritate a pastelurilor lui Alecsandri, in orice caz, cele mai valoroase =i mai caracteristice, precum: Iarna, Gerul,
Viscolul, Oaspe\ii primaverii, Cucoarele, Noaptea, Diminea\a,
Tunetul, Pa=tele, Plugurile, Samanatorii, Malul Siretului etc., au o compozi\ie foarte unitara, mai mult chiar, o forma fixa: patru catrene cu versuri de cate =i silabe (rima masculina alternand de obicei cu rima feminina). Serile la Mirce=ti este, prin compara\ie cu restul ciclului, o poezie mai lunga ( catrene cu versuri de =i silabe) de un aspect dispersant, neunitar.
La mijloc intervine caracterul declarativ-programatic al compunerii, care este un fel de confesiune sau, daca voim, o mica ars poetica a lui Vasile Alecsandri. In timp ce in celelalte pasteluri se picteaza in cuvinte, cum s-a mai spus de atatea ori, un col\ din natura, in Serile la Mirce=ti se infa\i=eaza — intr-un chip tot atat de direct, aproape naiv, fapt ce, cum am constatat, formeaza frumuse\ea mesajului liric — mi=carea sufletului poetului, compunand, inspirandu-se, traind Poezia, care la dansul este visare lina, o\iu hora\ian =i epicureism rafinat prin adaptare la hibernarea locala. Tablourile se perinda amestecat
=i discontinuu: perdelele lasate, lampele aprinse, focul duduind
in soba, vijelia de afara, cu criva\ul maturand campia neagra, cadrele de pe pere\i sclipind in penumbra, muza dand tarcoale visatorului, tolanit in jil\u-i comod, evocarea calatoriilor in locuri departate, Vene\ia „ce-n marea se oglinda“, amintirea iubirii din tinere\e pentru Elena Negri etc.
Imaginile nu ne apar mult deosebite, luate in ele insele, de restul operei lui Alecsandri. Astfel mai putem intalni epitetul banal „dragala=“: „o zana dragala=a“ (vs. ) — repetat intr-un chip mai nefericit, inca, prin referirea la Elena Negri, „dragala= portret“ (vs. ). Acela=i lucru s-ar putea spune =i despre arhibanalul (ni se pare noua acum!) „dulce“: „,o strofa dulce“
(vs. ), „dulce soare“ (vs. ), „dulci visuri“ (vs. ). S-a facut
insa, =i se face inca, prea mult caz de banalitatea lui dulce in poezia lui Alecsandri, prin recurgerea la statistici =i prin deduc\ia de aici ca numarul prea mare al apari\iei cuvantului ar duce la devalorizare. Chiar in poezia de fa\a, in vs. , „dulce val“, cu referire la san, este cat se poate de potrivit, prin apropierea de func\ia pur adjectivala a epitetului, efectul fiind sugestia plas tic-sculpturala de mare rafinament la un urma= al lui Conachi.
Potrivit este „dulce“ =i in expresia „dulce farmec“ (vs. ), sus\inut,
in acest din urma caz, de ratificarea data acestei imbinari de cuvinte de catre Eminescu. De cele mai multe ori epitetul este
insa evocator, in sensul infa\i=arii reveriei la gura sobei. Astfel, focul, printr-o personificare, devine „tovara= mangaios“, campul peste care alearga criva\ul este „innegrit“, efectul fiind de intarire a contrastului dintre interiorul primitor =i exteriorul ostil. Uneori epitetul e aglomerat, ca in versul : „Frumoasa, alba, juna“, repeti\ie urmata imediat de alta serie de trei determinari: „cu formele rotunde,/ Cu pulpa marmurie, cu sanul dulce val“. O prima impresie de frivolitate, de care, in definitiv, poezia lui
Alecsandri nu e intotdeauna straina, se salveaza prin compara\ia ce ne intampina de indata in versurile =i , compara\ie ce
\ine de mitologia clasica: „Ea pare zeea Venus cand a ie=it din unde/ Ca sa arate lumii frumosul ideal“. De mica importan\a, banale, ne apar in aceasta poezie personificarile: „focul,/ tovara= mangaios“ (vs. ), „criva\ul alearga“ (vs. ), „Vene\ia, regina ce-n mare se oglinda“ (vs. ), „inima zboara“ (vs. ), „gandirea mea se primbla“ (vs. ). In schimb, personificarea realizata prin verbul-predicat la un subiect multiplu impresioneaza prin aglomerare, intarind starea de reverie, de discontinuitate a tablourilor, ca in strofele a -a =i a -a, citate deja.
Din punct de vedere strict gramatical, e cazul sa observam, ca de altfel in intregul ciclu al Pastelurilor, predominarea propozi\iilor principale cu predicatul exprimat prin verbe la indicativul prezent: „perdelele-s lasate”, „lampele(-s) aprinse”,
„arde focul”, „ploua“, „ninge”, „a=tept”, „scriu”, „ochiu-mi
intalne=te”, „ea pare”. De remarcat ca expresia verbala se men\ine la acela=i mod =i timp chiar =i atunci cand vin sa se suprapuna planurile evocarii trecutului, ca strofele =i :
Vad insule frumoase =i mari necunoscute,
Si splendide ora=e =i lacuri de smarald,
Si cete de salbatici prin codri de=i pierdute
Si zane ce se scalda in faptul zilei cald.
Prin fumul \igaretei ce zboara in spirale
Vad eroi prin=i la lupta pe campul de onor,
Si-n tainice saraiuri minuni orientale
Ce-n suflete de=teapta dulci visuri de amor.
Intru cat prive=te vocabularul, in strofele citate, se impune observa\ia ca verbul a vedea are sensul de a inchipui, a evoca, a scoate o imagine din amintire, a visa cu ochii deschi=i etc.
Pentru intarire, predicatul in chestiune se repeta anaforic (vs.
=i ). Insa impresia de imbulzire a imaginilor in reverie e data mai cu seama de obiectul direct multiplu (am observat deja prezen\a subiectului multiplu, cu aceea=i func\ie stilistica),
intarita de enumerativul =i anaforic (vs. , , , ). Nu altul este rostul aglomerarii predicatelor ca in versurile: „Afara ploua, ninge! afara-i vijelie (vs. ), „Afara ninge, ninge...” (vs. ).
In sfar=it, in lipsa altui element coagulant, compozi\ia i=i afla ritmul prin revenirea, ca un laitmotiv, a sintagmei „afara ninge”, ca pentru a sugera fundalul perindarii imaginilor, de trei ori, la distan\e oarecum egale. In fiecare din cele dintai versuri la strofele a -a, a -a =i in ultima, a -a, respectiv: „Afara ploua, ninge! afara-i vijelie!” (vs. ), „Afara ninge, ninge, =i apriga furtuna” (vs. ), „A=a-n singuratate, pe cand afara ninge”
(vs. ).
Deloc neglijabila ne apare prozodia. Versul cel mai izbutit din punctul de vedere al ritmului este chiar primul, ca spre a impune tonul general al unei mici buca\i muzicale destinate a acompania visarea:
Per-de-le-le-s la-sa-te // =i lam-pe-le a-prin-se
— — — —
In so-ba ar-de fo-cul // to-va-ra= man-ga-ios.
— — — —
Inefabilul melodiei vine din modificarea ritmului iambic pur, cuvantul perdelele, precum =i simetricul lui din emistihul imediat urmator, lampele, impunand dactilul, dupa anacruza, macar par\ial, iambul ramanand neatins, la fiecare sfar=it de emistih numai: la-sa-te , a-prin-se etc. La aceasta se adauga alternarea rimelor feminine cu cele masculine: aprinse prinse, mangaios-misterios, vijelie-sa vie, innegrit-aurit =.a.m.d.
Aten\ia la lucratura versului este insa mult mai mare in cazul celorlalte buca\i ale ciclului, in special al celor de sub titlurile citate deja. Incat afirma\ia lui G. Calinescu, precum ca Alecsandri
„a presim\it parnasianismul (=i nu s-ar putea =ti in ce masura l-a cunoscut), mergand instinctiv in sensul contemporanilor sai
Gautier =i Minard”, nu poate fi decat adevarata.
Pastelurile lui Vasile Alecsandri =i, intr-un sens mai special, bucata analizata aici, daca este sa o privim, cum spuneam, ca pe o mica ars poetica, pot interesa =i din punctul de vedere al resuscitarii clasicismului in poezia romaneasca, la un Ion Pillat ori la G.
Calinescu, de exemplu, =i, de ce nu, la unii dintre poe\ii actuali sau viitori, cand intr-un fel sau intr-altul, va trebui sa se produca o reac\ie impotriva liricii prea nebuloase, sofisticate, incalcite — chiar daca nu neaparat lipsita de valoare —, saturata de o metafizica ce\oasa =i de onirism. Ion Pillat este acela care-l evoca pe Alecsandri cu un anume parti-pris (se in\elege, nu strain de ascenden\a sa boiereasca), in poemul Batranii din ciclul Pe Arge= in sus (—
), ii edita, intr-o antologie anume gandita, Pastelurile =i relua, in Calendarul viei, adevarat Georgicon modern =i tradi\ionalist in acela=i timp, melodiosul vers din Serile la Mirce=ti, cantand =i el via\a tihnita de la mo=ie, visarea la gura sobei, in luna lui Ghenar, o data cu degustarea metodica a vinului:
Perdelele-s lasate =i lampele aprinse —
Frumosul vers anume il chemi acum in minte.
Vreun critic sa te-nve\e, discipol sa te faca —
Estetului, din mila, inchina-i o bardaca.
Gande=te-te la omul acela din Mirce=ti,
Senin, la gura sobei, ca tine — il iube=ti.
Iata acum =i aprecierea critica asupra Pastelurilor, facuta de Ion Pillat in prefa\a din amintita antologie, asemanatoare
intrucatva cu constatarile pe care noi in=ine le-am facut pe cale analitica asupra poeziei Serile la Mirce=ti: „Rara taina a poeziei
Pastelurilor rezida, dupa mine, in marea ei simplicitate, in armoniosul echilibru sufletesc, in forma ei autentic romaneasca, a= spune aproape populara, in\elegand prin popular comoara etnica a satelor noastre. A= mai adauga la aceste insu=iri fundamentale doua caractere care individualizeaza aceasta poezie, anume: distinc\ia, adica o noble\e naturala, ceva vechi boieresc =i, in acela=i timp, prin legaturi adanci cu pamantul
\arii, ceva darz, raza=esc — =i acel caracter de superioara obiectivitate a poetului rustic, du=man al abstrac\iunilor...”
Alecsandri ramane una dintre referin\ele sigure =i durabile ale literaturii noastre clasice. Ca in cazul tuturor acelora ce au desfa=urat intr-o forma artistica exemplara resursele latente ale limbii, cei ce au venit dupa el, chiar daca nu l-au luat drept model, au trebuit sa-i incorporeze experien\a, fiind astfel scuti\i de a mai lua totul de la inceput.
 
 
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


 
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2014| Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite