n. 17 mai 1920, Bucuresti Pseudonime: Vladimir Ierunca, Felix Anadam, Ion Calimara. m1c19cl
Colaborari: Meridian*. si.
inca de la debut D. manifesta severitate cu propria-i creatie, dai* si un neconformism de atitudine si de vers. E in aceeasi paradigma a aventurierilor intr-ale liricii, alaturi de Constant Tonegaru*, Eugen Jebeleanu, Virgil Teodorescu*, Gellu Naum* s.a. Conformismul trebuie dinamitat, conformismul individului, artei, societatii. Nu este loc pentru patetism, nici pentru solemnitate, recuzita fiind cea a glumei si a faptului comun.
Autoportretul din Aritmetica furnizeaza argumente suficiente pentru desacralizarea indi¬vidului, a propriei fiinte, fizice si spirituale, cu aportul comparatiilor de „degradare" de la statutul cosmic al individului romantic, pana la simplitatea uniformitatii.
Poezia se desprinde de clisee, devine mai inventiva, imaginile primesc prospetime prin insolit, au o puternica forta de surprindere. Elementele cosmice, locuri ale solemnitatii si ceremoniei sunt reduse la dimensiunile banalului:
„Omul care pazea luneta parea sa fie filosof, parea sa stie multe din tainele cerului -i-am dat doi lei sa ma lase sa privesc luna si sa patrund in tainele misterului.
N-as fi putut a-mi inchipui vreodata ca ceea ce am vazut exista in realitate!... Am surprins stelele in somnul lor ciudat dormind burghez, dezumflate.
Unii credeau ca stelele sunt niste globuri frumoase si colorate infipte in pari in gradina lui Dumnezeu, asa povesteau toti poetii si de fapt asa credeam si eu.
Stiti, nu-i adevarat nici ca stelele au colturi -le-am vazut eu cu ochii - pe onoarea mea!
Erau rotunde, buhaite si murdare si nici una din ele nu se misca.
Luna, obeza si colerica, se dezbraca pentru noapte. Parea ca se tine acolo un dialog cu calma disperare; imi venea sa strig ca de la galerie: - Mai tare, pentru Dumnezeu, mai tare!...

Norii fluturau pelerinele lor cenusii, zdrentuite, cu ridicole elanuri medievale, nu se vedea nici un alcov unde batrana libidinoasa si-ar fi putut ascunde nocturnele hemoragii banale.
Omul care pazea luneta parea sa fie filosof, parea ca invatase multe de la fantastica lui teava de tun, de aceea nu s-a aratat surprins de loc cand eu am fugit razand ca un nebun."
(AVENTURA IN CER)
Iubirea, dezbracata de sacru si invesmantata in ironie, umor negru si sarcasm, apare cateodata in toata platitudinea vietii domestice AIpoteze). Chiar si intentia redescoperirii candorii se anuleaza prin ironie APoem final, Banala din ciclul VioJaine):
"Pentru fiecare primavara pierduta, pentru fiecare somn al fruntii
imi ciocanesti cu deget de zaraf in stanga pieptului, unde mi se bat in capete muntii.
Odata o sa-mi ceri mai mult; sa-ti vand versul, sa te las sa-mi asculti sangele cum suna, sa te las sa-mi speli mainile in apele sufletului sau cine stie ce-ai sa-mi mai ceri, fecioara nebuna.,.
Astazi, maine, sau poate niciodata imi voi incheia cu ultimul vers cartea. Dar n-o sa ne putem iubi atata, draga mea, e mult prea tarziu pana vine moartea!.
Un asemenea spirit tuteleaza si poezia care da titlul unui intreg volum - Libertatea de a trage cu pusca, prin care poetul se impune intr-adevar. in cazul lui D., resurectia antipurista are aspectul cel mai literar. Cu cinism aproape, el compromite toate locurile comune ale liricii considerate „frumoase", distruge metodic insusi inefabilul poeziei, starile ei de gratie, imponderabilele, intimitatea.
Toata creatia poetica a lui D., inclusiv cea de dupa moartea formala a curentului avangardist (al carui „punct terminus" este stabilit in 1947), respira o inclinatie, chiar si sporadica, spre poetica debutului sau.
Opera: Aritmetica(1941), Libertatea de a trage cu pusca (1946), 1917 (1957), Bicazul, ieri azi si maine (1963), Aventuri lirice (1963), Nevoia de cercuri (1966), Jurnal de campanie (1974), Africa de sub frunte (1978), Versuri (1981), Biliard / Biliard (1981).
Desen de Dida Solomon Callimachi (Linogravura)