ACTUL

Termenul desemneaza principala impartire a unei piese de teatru, caracterizata printr-o actiune inchegata si independenta corespunzand unui moment oarecare de sine statator din evolutia subiectului. e5o10om
Principala diviziune a operei dramatice care structureaza subiectul, reprezentand o etapa a desfasurarii actiunii in piesa de teatru. Actul este alcatuit din scene si uneori tablouri.

SCENA

Termenul are mai multe sensuri:
1. Spatiu al teatrului in care se desfasoara spectacolul dat de actori in fata publicului.
2. Parte sau diviziune a unui act, a unui text dramatic, limitele scenei sunt marcate, destul de conventional, prin intrarea si iesirea unui personaj, mai ales in teatrul clasic.
3. Intr-o opera epica sau dramatica, desemneaza o singura intamplare sau un episod important, impresionant, de aceea apar nuantele cand se vorbeste despre scena, aceasta putand fi comica, tragica, dramatica, terifianta, sentimentala.
Termenul preluat din pictura, in terminologia literara, este intrebuintat in dublu sens:
- In poezia lirica, in secventele descriptive, arata delimitarea unor imagini semnificative pentru o configuratie de elemente. Descrierea cu caracter instantaneu, ca o pictura pusa in rama, intr-o opera literara poate fi: tablou de natura, tablou de interior sau tablou de moravuri, care ofera o viziune panoramica asupra vietii sociale si a unei epoci similare cu aceea a picturii in fresca.
- In structura specacolului de teatru, tabloul reprezinta o subdiviziune a textului dramatic (mai rar a intregii piese si mai frecvent a unui act), putandu-se intampla sa concida cu o scena si corespunzand unui curent din desfasurarea intrigii.

REPLICA

Unitatea minimala din care este contruit un dialog, reprezentata de o interventie a unui participant. Intr-o secventa de dialog, replicile diversilor participanti se succed rapid avand de regula dimensiuni reduse si se conditioneaza reciproc (decurg una din alta). Replicile pot fi verbale, nonverbale (gesturi, mimica, tacere) sau cu structura mixta. In textul scris sunt folosite variate procedee pentru a semnala natura replicilor dintr-un dialor (in textul narativ apar interventiile naratorului sau anumite semne de punctuatie, pe cand in textul dramatic apoi indicatiile scenice). De exemplu in citatul „...” secventele dialogate sunt alcatuite din replici cu structura mixta in care cuvantul se asociaza cu gesturile, mimica, pauza sau suspensia in rostire, marcate prin interventiile dramaturgului. Replicile verbale nu sunt identice in mod obligatoriu cu propozitiile sau frazele: o unitate sintactica poate fi alcatuita din replicile a doi emitatori diferiti, poate fi segmentata si repartizata in replici diferite ale aceluiasi emitator sau poate fi lasata neterminata cand se presupune ca receptorul aduce o completare necesara.

INDICATIILE SCENICE (DIDASCALIILE)

Termenul se refera la elementele din structura operei dramatice, prin care autorul noteaza succint detalii ale mimicii, gesturilor, atitudinii, comportamentului, limbajului personajului cu detalii ale actiunii, ale contextului in care se desfasoara dialogul. Aceste detalii le coreleaza cu continutul replicii, imbogatindu-i sensurile. Planul indicatiilor scenice se prezinta manifestarea explicita, directa a prezentei autorului in text, subliniind semnificatia caracterelor si a actiunii. Indicatiile scenice ajuta la punerea in scena sub forma de spectacol a atextului dramatic, sprijinind conceptia regizorului, jocul actorilor care este necesar sa se stranspuna in spiritul operei originare.
Intr-un text dramatic, indicatiile scenice sunt marcate prin constructii parantetice (sunt plasate intre paranteze inaintea replicilor). Ele reduc la minimum exprimarea directa a perspectivei autorului.
Functia principala a indicatiilor scenice in textul dramatic este aceea de a inlatura ambiguitatea mesajului prin completari explicative. Ele semnaleaza cine vorbeste in cadrul dialogului si cui se adreseaza atunci cand in scena sunt prezente mai multe personaje. De exemplu „...” precizeaza elementele situatiei de comunicare (contextuI) in care au loc dialogul si actiunea dramatica. Exemplul „...” descrie anumite elemente nonverbale ale dialogului: gesturi, mimica, atitudini comportamentale care acompaniaza, intrerup sau inlocuiesc replicile personajelor participante la dialog.