n6o18oo
Dupa cum reiese din nota care o inso\e=te, poezia a fost compusa la Cannes, in martie , publicata fiind apoi de
indata in Convorbiri literare din aprilie, acela=i an. In ciclul
Pastelurilor, unde a fost inclusa, Baraganul ocupa un loc oarecum aparte, prin faptul ca nu se inspira din natura Mirce=tilor, predilecta poetului. Alecsandri vazuse insa Baraganul, macar atunci cand calatorise la Balta Alba =i ochiul sau de pastelist se lasase furat de intinderea nesfar=itei stepe, aproape salbatice.
Contrar romanticilor, atra=i de natura necalcata de civiliza\ie
=i in deosebire de rafinatul Odobescu, cel care gustase literatura lui Gogol =i dadea in Pseudokynegeticos descrierea de o frumuse\e clasica a Arcadiei valahe, contrar fantastului de mai tarziu — un romantic =i el — Panait Istrati , citadinul Alecsandri mani festa oroarea de gol in fa\a intinderilor nesfar=ite. Pentru el
Baraganul este o „savana-ntinsa =i cu salbatic nume”.
Compunand poezia sa in veselul =i civilizatul Cannes, poetul evoca „o pustietate goala sub ar=i\a de soare”, unde „Nici casa, nici padure, nici rau racoritor/Nimic nu-nvesele=te pe bietul calator”: Acest horror vacui ii prilejuie=te o metafora memorabila, impresionanta prin puterea de concretizare a unei abstrac\ii. Poetul are viziunea unui personaj ingrozitor:
Singuratatea muta, sterila, nepatrunsa zace in imensul Baragan, sub focul verii, adormita de horul greierilor. Ea nu se de=teapta decat iarna, la suflarea criva\ului.
Pastelul lui Alecsandri de asta data e in carbune. Epitetele, concrete sau abstracte, desav`r=esc un tablou dezolant: iarba este mohorata, pamantul negru, pustietatea goala, zarea trista, bivolii negri, toamna fara roada, ceaunul fierbe fumegos. Pe fundalul acestui „lung ocean de iarba necunoscuta in lume” se profileaza la orizont cumpana unei fantani singuratice, indoita ca gatul unui stru\ =i completand astfel cadrul unui tablou de gen, cu ceva din Theodor Aman:

Un car cu bivoli negri a stat langa fantana.
Vro doi romani in soare =-o sprintena romana
Incungiura ceaunul ce fierbe fumegos
Pe foc, =i mai departe un caine roade-un os.
Pe car un copilandru prive=te-n departare...
Finalul poeziei e oarecum mai prozaic, insa cu totul in tonul general al Pastelurilor. „Veselul Alecsandri”, iubitor de civiliza\ie
=i de innoiri, cantare\ al atator evenimente care au dus la formarea statului roman modern, vede Baraganul traversat de
„zmeul cu aripi de foc”, falnic, cu „gura lui de fier”, trenul, inven\ia prometeica — aluzie la linia ferata Bucure=ti-Cernavoda ce urma tocmai sa se construiasca:
Mult vesel va fi campul cand vecinica-i tacere
Va disparea deodata la glasul de-nviere
Ce scoate zmeul falnic — din gura lui de fer
Vestind noua rapire a focului din cer!
De=i cu unele incarcaturi verbale =i cu o serie de inadverten\e lingvistice, inerente epocii =i autorului, precum: „in patru par\i a lumei”, „al grierilor hor”, „a iernei vijelii”, „pustiele”, „salbatic” etc., pastelul se bucura de un echilibru =i de o corectitudine clasice pentru poezia romaneasca. Versul iambic, amplu, de
=ase picioare, confera solemnitate. La aceasta contribuie =i rima,
imperecheata, terminata in silaba neaccentuata, in primele doua versuri ale fiecarui catren, =i accentuata cu regularitate dupa silaba neaccentuata.
E de observat ca pastelurile lui Alecsandri, in marea lor majoritate, sunt compuse in vers trohaic, ceea ce explica, in parte, tonalitatea lor majora. Baraganul, dimpotriva, face parte din categoria celor mai pu\ine scrise in iambi, de unde tonalitatea minora, aproape elegiaca, mai ales in partea de
inceput. Ultimele doua strofe, care aduc imaginea trenului-zmeu,
invingator al singurata\ii =i triste\ii, nu se abat de la schema:
——— — ——
//
=i cu toate acestea accentul de la inceputul fiecarui vers nu mai cade — in aceste strofe — iambic, ci trohaic, ca spre a sublinia optimismul, incredere in puterea atotbiruitoare a omului asupra naturii.
Ah! dul-ce, glo-ri-oa-sa, // =i mult stra-lu-ci-toa-re
—— — — — sau:
Mult ve-sel va fi cam-pul // cand veci-ni-ca-i ta-ce-re
— —— — —
Abateri de la schema metrica ideala (lucru de altfel frecvent
in poezia moderna) se produc =i in alte strofe. Astfel, in versul:
Nici casa, nici padure, nici rau racoritor accentul cade trohaic, pentru a servi repeti\ia =i a pune in relief cuvantul nici, urmat — dupa revenirea la matca iambica in celalalt vers — de adverbul nimic, subliniind imaginea stepei necalcate de picior omenesc. De asemenea, emistihul I din versul al strofei a doua are, in loc de trei accente, numai doua, pentru a eviden\ia substantivul pustietate, impreuna cu atributul sau goala. Efectul sonor e sus\inut apoi de alitera\ia diftongilor ea =i oa, dispu=i trohaic:
Pus-ti-e-ta-tea goa-la (…)
Cel mai frapant caz de abatere de la schema metrica ini\iala se produce tocmai in versul din strofa a treia, versul cel mai dens =i mai puternic conturat imagistic:
Sin-gu-ra-ta-tea mu-ta ste-ri-la ne-pa-trun-sa (…)
In chipul acesta „personificarea” Singurata\ii, realizata in plan lexical prin trei adjective-epitete: muta, sterila, nepatrunsa, este sus\inuta fonic prin deplasarile accentelor iambice =i totodata prin alitera\iile ta — tea — ta, mu — trun, oscila\iile intre vocalele deschise — sprijinite pe labiodentala surda — =i cele
inchise sus\inute de nazalele m =i n. Un efect asemanator se pro duce in versul din strofa a cincea, unde pronun\area in hiat — conform limbii franceze — a cuvantului ocean (o-ce-an), determinat de adjectivul cu func\ie de atribut, lung, presupune, mutarea accentului pe prima silaba, ceea ce contribuie la impresia de imensitate spa\iala:
Lung o-ce-an de iar-ba (…)
Pe langa deplasarea accentelor de la schema iambica, sugestia de curgere fireasca a limbii o dau, in aceasta poezie a lui Alecsandri, =i cateva cazuri de enjambement. Ampla, so lemna, fraza nu-=i poate consuma totdeauna unita\ile sintactice
in cadrul cate unui vers. Astfel, intalnim predicatul la sfar=itul unuia =i subiectul la inceputul urmatorului: strofa a III-a V. . De mii de ani in sanu-i dormind zace ascunsa
V. . Singuratatea… strofa a IV-a V. . Si toamna-i fara roada, =-a iernii vijelii
V. . Cutreiera... strofa a VI-a V. . Vro doi romani in soare =-o sprintena romana
V. . Incungiura ceaunul...
Tot a=a, prin rejet, atributiva cade la inceput de vers fa\a de principala, care sta in precedentul: strofa a III-a V. . ...Singuratatea
V. . Ce-adoarme-n focul verii strofa a X-a V. . Va disparea deodata la glasul de-nviere
V. . Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fier.
In acela=i sens aflam un circumstan\ial de loc la inceput de vers, fa\a de predicatul propozi\iei situat in cel anterior: strofa a VI-a V. . ...ceaunul ce fierbe fumegos
V. . Pe foc...
Nimeni pana la Alecsandri =i — s-ar putea spune — nici de la dansul incoace n-a aplicat atat de consecvent =i cu atat de remarcabile succese tehnica picturala in poezia de evocare a naturii, cu deta=are clasica, de unde sugestia de lini=te =i „kief” la omul care se bucura de via\a. La aceasta contribuie rotunjimea =i echilibrul in compozi\ie, conturul net al imaginii, tras cu o mana sigura, de pictor. Alecsandri realizeaza aceasta prin anume repeti\ii de cuvinte =i sintagme, ce nu au totu=i nimic din tehnica muzicala simbolista, de asta data fiind solicitat numai ochiul, nu =i auzul. Astfel forma\ia =i sistemul de rime din versurile =i , strofa I:
Nici casa, nici padure, nici rau racoritor
Nimic nu-nvesele=te pe bietul calator, revine in strofa a VII-a, in acelea=i versuri, =i :
Nici casa, nici padure, nici rau racoritor
Nimic nu se arata pe campul de mohor.
De asemenea, antepunerea adjectivului in primul emistih =i
in al doilea, din versul , strofa I:
Pe cea campie lunga a carei trista zare revine in versul , sfrofa a V-a:
Pe cea savana-ntinsa =i cu salbatic nume.
Anafora e folosita tot pentru intarirea conturului. Astfel in strofa a IV-a:
Acolo floarea na=te =i moare-n primavara,
Acolo piere umbra in zilele de vara,
Si toamna-i fara roada, =i-a iernii vijelii.
Antepunerea epitetului determinant — frecventa in epoca la mul\i scriitori — serve=te cu consecven\a, =i in acest pastel, accentuand impresia picturala, de incremenire solemna a peisajului: „trista zare”, „misterios dispare”, „bietul calator”,
„negrul pamant”, „a sale mari vartejuri”, „al grierilor hor”, „a iernei vijelie”, „pustiele campii”, „cu salbatic nume”, „lung ocean”,
„sprintena romana”, „lungi =iruri”, „tainic calator”, „dulce, glorioasa =i mult stralucitoare... ziua”, „mandrul soare”, „trista moarte”, „mult vesel... campul”, „vecinica-i tacere”, „noua rapire”.