Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
TOMA ALIMOS
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

n8e21ev
Ideea poetica centrala din aceasta frumoasa balada voiniceasca vine sa ilustreze o alta concep\ie morala inalta, caracteristica tuturor timpurilor, prezenta in toate marile =i micile epopei eroice, de la Iliada =i Odiseea pana la romanele moderne de aventuri, filmele haiduce=ti sau western. Ea raspunde instinctului nostru romantic, firii omene=ti ce inclina intotdeana sa admire barba\ia, frumuse\ea fizica =i morala a spe\ei, opuse ur`\eniei, poltroneriei =i la=ita\ii. Din acest punct de vedere, etic =i estetic totodata, este aproape indiferenta situarea in timpul istoric a intamplarii, de altfel greu de fixat, data fiind vechimea cantecului =i numeroasele suprapuneri de motive. Mai noua
intrucatva decat cea din pastoreasca Miori\a, ea ar putea data din epoca destramarii oranduirii bazate pe proprietatea in devalma=ie a pamantului =i a inceputurilor feudalismului.
Cantecul batranesc, cules pentru prima data tot de Vasile
Alecsandri, nu este insa o imagine analitica a cauzelor care determina comportamentul moral al oamenilor in imprejurari ce au fost, fara indoiala, mult mai complexe. A le cauta neaparat, a pune adica accentul in primul rand =i, cum s-a facut uneori, numai pe caracterul social al baladei, este o gre=eala ce ar avea consecin\e nedorite in planul evaluarii estetice. Ar
insemna sa introducem o cazuistica nepotrivita in analiza unei reprezentari de arta prin excelen\a sintetica.
Poetul anonim se supune total legilor interne ale speciei =i procedeaza, ca sa spunem a=a, schematic, atribuind eroului pozitiv toate calita\ile, iar celui negativ toate defectele: haiducul
(in alte variante boierul) Toma Alimo= este „’nalt la stat, mare la sfat =i viteaz cum n-a mai stat“, iube=te natura, inchina
„ulmilor =i fagilor“, cauta prietenia =i tovara=ia voioasa la petrecere. Manea, dimpotriva, e „slutul =i ur`tul“, „grosul =i ar\agosul“, insul in care s-a trezit instinctul de proprietate. El cere seama pentru incalcarea mo=iilor al caror stapan s-a facut:


— D-alei, Toma Alimo=, haiduc din \ara de jos, nalt la stat, mare la sfat, pe la mine ce-ai catat?
Copile mi-ai in=elat, florile mi le-ai calcat, apele mi-ai tulburat, livezi verzi mi-ai incurcat, paduri mari mi-ai daramat,
Ia sa-mi dai tu mie sama, ia sa-mi dai pe murgul vama.
Simplu de tot, printr-un gest epic ca de cronicar, e notat =i momentul culminant al ac\iunii, cand Toma, invocand pacea
=i intinzand plosca adversarului sa bea, este atacat mi=ele=te:
Manea stanga
=i-ntindea, sa ia plosca
=i sa bea, iar cu dreapta ce-mi facea?
Palo= mic ca rasucea, pantecele i-atingea, ma\ele i le varsa
=i pe cal incalica,
=i fugea, nene, fugea, vitejia cu fuga!
In cea de a doua mi=care a nara\iunii, eroul este pus sa ucida pe la=ul asasin, neaparat barbate=te:
Maneo, Maneo, fiara rea, vitejia \i-e fuga, ca, de m-ai junghiat ho\e=te, mi-ai fugit =i mi=ele=te.
Ia mai stai ca sa-\i vorbesc, pagubele sa-\i platesc, pagubele cu tai=ul, faptele cu ascu\i=ul!
Bine vorba nu sfar=ea, murgule\u-=i repezea
=i cu sete mi-l lovea; capu-n pulbere-i cadea, iar cu trupul sus pe =ea, calu-n lume se ducea.
Intr-o varianta din Valcea (vezi: Folclor din Oltenia =i
Muntenia, II, E.P.L., , p. ), inten\ia e =i mai clara:
— Maneo, caine, lifta rea,
Tu m-ai taiat fomeie=te,
Eu te-oi taia voinice=te.
Toma vorba nu sfar=ea,
Palo= din teaca-mi scotea,
Frumos capu mi-i taia.
Elementul miraculos, vorbirea haiducului cu calul, =i cel cvasimiraculos, taria de a-=i aduna ma\ele varsate, a se incinge cu braul pe deasupra (in alte variante, a-=i coase rana cu a\a)
=i a supravie\ui pana la pedepsirea raului, vin din contaminarile cu basmul: Toma al lui Mo= sau Alimo= (prin simplificare prozodica) este =i un Fat-Frumos, mai dramatic insa, mai real, posibil ca existen\a istorica.
De ar fi fost ramasa la atat, la simpla povestire a faptului, balada ar fi fost lipsita de valoare poetica. Insa, ca in toate produc\iile folclorice ale genului, schema epica vine sa fie
invaluita de aura lirica afectiva, mai accentuata la inceputul =i la sfar=itul poemului. Cantecul debuteaza cu un tablou-preludiu constituit din linii =i culori de o mare simplitate =i punctat de melodia de tot simpla a versului, prin excelen\a oral. Ca sa fie pe deplin sim\ita =i in\eleasa, poezia se cere recitata, nu insa actorice=te, ci cu acea solemnitate specifica rapsozilor populari care se acompaniaza la cobza ori la cimpoi. Abia atunci, cantate, anume banalita\i, cum ar fi acel „frumos capul mi-i taia“, devin poetice. Folclori=tii au demonstrat ca, de fapt, in vechime baladele se produceau ca spectacol. Noi, modernii, nu sim\im insa numaidecat nevoia reprezenta\iei ca atare (dar ea trebuie neaparat imaginata la citire!) =i o punere in scena inabila (de acestea se fac destule cu ocazia festivalurilor) poate duce la vulgarizarea acestei poezii de rara esen\a. Spectacolul — =i acesta este lucru interesant de observat— se produce in inchipuirea noastra, ca =i in cazul citirii operelor lui Creanga, la sugestia fluen\ei verbului, a curgerii versurilor, scurte, monorimate adesea, a succesiunii genitivelor =i a participiilor intr-o sintaxa de neclintit, asemenea liniilor peisajului in care e infa\i=at eroul.
Haiducul =ade pe o campie verde, la poalele unui munte, langa un pu\, iar murgul, „priponit in pripoane de argint“ (pura sugestie de miracol poetic), pa=te in preajma-i. Ritmul este dat de alternan\a grupurilor de rime feminine cu cele masculine, impecabile, fericit stridente pe alocuri, prin cate o asonan\a ce da impresia neta de mi=care naturala a spunerii:
Foicica fagului, la poalele muntelui, muntelui Ple=uvului,
in mijlocul campului, la pu\ul porumbului, pe campia verde-ntinsa
=i de cetine a,
=ade Toma Alimo=, haiduc din \ara de jos, nalt la stat, mare la sfat
=i viteaz cum n-a mai stat.
Arhaicul perfect compus a stat — cu semul de a fost — nu realizeaza numai rima, de rara fine\e =i de sugestie fonica in direc\ia statuariei, dar se acorda pe deplin succesiunii genitivelor, de asemenea arhaice, ca pentru a contura tabloul, cu o fermitate desavar=ita, ca la primitivii rafina\i din epoca impresionismului. Sentimentul naturii apare astfel firesc. El se exprima puternic, insa intr-alt chip, prin compara\ie cu poe\ii moderni, de obicei descriptivi. Ceea ce impresioneaza aici este mereu simplitatea solemna a omului in fa\a elementelor.



Solitudinea eroului, alta decat poza romantica obi=nuita, implica acum explozia de via\a: miracolul se produce prin
inchinarea in cinstea ulmilor =i fagilor, brazilor =i paltinilor, fra\ii voinicului:
Inchinare-oi codrilor, ulmilor
=i fagilor, brazilor, paltinilor, ca-mi sunt mie fra\iori de poteri ascunzatori.
In final, dupa consumarea nucleului epic propriu-zis, motivul naturii apare din nou, rotunjind =i echilibrand compunerea.
Intins pe pat de fani=or, in groapa pe care i-o sapa calul, cu flori sadite la cap =i la picioare, haiducul este jelit de acela=i codru fratern:
D-alelei, murgu\ule,
………………………
Sapa-mi groapa din picior
+i-mi a=terne fani=or,
Iar la cap =i la picioare
Pune-mi, pune-mi cate-o floare, la cap floare de bujor, sa mi-o ia mandra cu dor, la picioare busuioc, sa ma planga mai cu foc.
…………………….
Murgul jalnic rancheza, cu copita ca-mi sapa, groapa mica ca-i facea, fani=or ii a=ternea, floricele ca-i sadea cu trei lacrami le stropea.
De tot interesul este sa constatam cum motivul sadirii de plante
=i flori la mormant are ecouri in poezia culta de cea mai pura esen\a, odata cu ceea ce am putea numi discre\ia in suferin\a.
(Bocetul nu presupune „paraie de lacrimi“, ca in lamenta\iile lui
Conachi.) A=a se intampla la Eminescu in Mai am un singur dor
=i O, mama... unde, ca =i in finalul baladei Toma Alimo=, lacrimile se varsa ritualic — de unde for\a poetica a simbolului — numai pentru a uda plantele sadite pe mormant:
Cand voi muri, iubito, la cre=tet sa nu-mi plangi,
Din teiul sfant =i dulce o ramura sa frangi;
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi.
In sfar=it, trebuie remarcat ca structurarea compozi\ionala a baladei se realizeaza prin revenirea in chip de laitmotiv a fragmentelor celor mai izbutite din punctul de vedere al fluen\ei prozodice. Portretul haiducului:
— Toma Alimo=, haiduc din \ara de jos, nalt la stat, mare la sfat
=i viteaz cum n-a mai stat, apare prima data in prezentarea generica a rapsodului — in stil indirect — =i a doua oara in adresarea lui Manea, fara ultimul vers („=i viteaz cum n-a mai stat“), nepotrivit in cazul acesta. Insa avem toate motivele sa banuim ca poetul popular (sau, in tot cazul, recitatorul) este foarte pu\in atent la in\elesul cuvintelor, la ceea ce — raportand totul la pasajul in chestiune — am putea numi caracterizarea personajului prin limbaj. Manea portretizeaza pe Toma Alimo= ca toata lumea, cu toate ca-i este du=man,
intr-atat de tiranic lucreaza tiparul folcloric asupra spiritului creatorului, dar =i asupra contemplatorului operei in cele din urma.
Schimband ceea ce trebuie schimbat, o situa\ie asemanatoare aflam
in opera lui Creanga, unde toate personajele vorbesc ca autorul lor, in instan\a ultima. Considera\iile de acest fel ar duce prea departe discu\ia: tot ceea ce am voit sa observam este ca =i in balada Toma Alimo= eposul tinde sa se converteasca in recitativ liric. Un alt fragment, de o perfec\iune prozodica absoluta, este acela care vorbe=te de consonan\a dintre sufletul omenesc =i natura, revenind de trei ori, la intervale egale, pe parcursul baladei, ul tima data ca un acord solemn, in chip de omagiu adus mor\ii eroului:
Codrul se cutremura, ulmi =i brazi se clatina, fagi =i paltini se pleca, fruntea de i-o saruta
=i cu freamat il plangea.
Solemnitatea, altfel spus: apoteoza in moarte, mai accentuata parca in Toma Alimo= decat in Miori\a, de=i fara vibra\ia lirica de acolo, totu=i, este sus\inuta =i de accentul trohaic sub care sunt puse cuvintele-cheie din pasajul citat mai sus: cò-drul, ùlmi
=i fagi, frùntea — toate substantive (trei cu rol de subiect, unul cu rol de complement direct). Timp in care rima (monorima) bate insistent pe ultima silaba =i este exprimata prin predicate verbale la imperfect: cutremura, clatina, pleca, saruta, plangea.
De adaugat ca semantica verbala personifica aproape pe nesim\ite =i astfel prozopopeea naturii se produce ca de la sine.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite