Vasile Alecsandri j4o20oc

C?ticel comic
?iberal ultra, jurnalist / =i constitu\ionalist , Clevetici este parintele ?ltra-progresistului =i ·iber-schimbistului“
Ca\avencu. Are =i el ziarul sau, Gogoa=a patriotica, ? care lupta pentru consacrarea ·ptului de la =i Ghenar , pe care singur l-a ?faptuit, cu toate ca n-a ajuns macar ministru.
Procedeul dramaturgului, ? creionarea demagogului liberal, este acela al ?gro=arii caricaturale, al exagerarii contururilor, duse p?a la grotesc =i absurd. Dupa Clevetici, scopul ultim al sufragiului universal este ca ?oata \ara sa se transforme ?tr-o urna eleptorala ; mai mult ?ca: ?ot locuitorul sa fie reprezentant al na\iunii . Parlamentul ar oferi atunci un spectacol mare\: ?atru milioane de deputa\i la un loc, cer?d cuv?tul! El vrea libertate absoluta: ?a nu mai at?ne servitorii de stap?i, copiii de parin\i, solda\ii de =efi... ; vrea egalitate perfecta: ?a nu mai fie saraci =i boga\i, mici =i mari, slabi =i gra=i, pro=ti =i cu cap, oameni =i vite... etc.
Cu logica lui Farfuridi, Clevetici proclama ?espeptul
Conven\iunii cu condi\iunea de a fi schimbata ? totul . +i, din nou asemenea eroului caragialean, invoca ? sprijinul sau pe strabuni, pe +tefan cel Mare =i Mihai Viteazul, ?preuna cu care striga ? gura mare: ·rme! arme!“
Dar, ca =i personajele lui Caragiale, ? aparen\a haoticul =i ilogicul Clevetici =tie foarte bine ce vrea: mandatul de deputat sau postul de ministru. Ochii ? sunt fixa\i asupra bugetului statului. Clevetici e un bugetivor ? devenire: ?ugetul, d-lor — zice el — este pulsul unui stat!... Trebuie ? consecin\a sa-l pipaim cu luare-a-minte a unui medic...“
Compara\ia cu Caragiale (care pare nedreapta p?a la un punct, data fiind opera de pionierat a lui Alecsandri) duce la concluzia ca ? cazul de fa\a comicul de caractere e mai pu\in izbutit. In timp ce Ca\avencu — spre pilda — apare total incon=tient de ceea ce este, cu alte cuvinte, perfect ?cadrat ? propriu-i caracter =i ? propria-i piele, Clevetici da impresia de o anume conven\ie ?tre el =i public, actorul — =i odata cu el autorul — sur??d complice spectatorului din stal. Aceasta se observa mai ales ? versurile ce trebuie c?tate; foarte caracteristice vodevilurilor lui Alecsandri =i imposibil de g?dit

? contextul teatrului lui Caragiale:
Eu sunt celebrul Clevitici
Cunoscut nu de mult pe aici,
Liberal ultra, jurnalist
+i constitu\ionalist,
Unii ?i zic ca-s demagog,
Al\ii ca sunt numai un gog...
Dar eu n-aud, eu sufar tot,
Caci sunt un mare patriot.
Comicul de limbaj este folosit pe larg de Alecsandri ? acest
·?ticel , ca =i ? toate comediile. Uneori, ca ? construirea numelui personajului, se simt u=uratatea =i conven\ia, mai ales
? compara\ie cu Caragiale. Tot a=a ? calambururi, de felul rimei ·emagog-gog , cu iz de teatru de revista. Alteori ?sa, comicul de limbaj se realizeaza cu efect durabil. Liberal, com batant la Gogoa=a patriotica, ?bracat ? frac negru, cu jiletca
Robespierre, cravata alba =i barba ? furculi\a, Clevetici e un latinizant care face caz de ?tramo=ul nostru Traian =i strop=e=te limba asemenea lui Rica Venturiano: El espune profesiunea lui de credin\a ? problema colegiului eleptoral, ? calitate de par ticipant la aptul de la =i Ghenar. Are respept fa\a de
Conven\iune, lupta ?potriva opusaciunii lui Sandu Napoila =i e alaturi de poporul suveran. E ?setat de glorie =i de amoarea popularita\ii, vrea sa rastoarne tot ce esista, de=i ? parlament suleva cestiuni urgente, menite a apara sacrul princip al inamovibilita\ii. Fiind un temperament apelpisit, adica la fierbin\eala oratorica, Clevetici uita uneori a fi ? cestiune =i lasa, automat, sa-i scape vorbele din gura numai ? cascade sonore de no\iuni politice, goale de orice con\inut:
?cest mandat sacru ? voi ?deplini ca ceta\ean liber =i liberal, apar?d cu energie =i cu logica (iute) libertatea, egalitatea, dreptatea, fraternitatea, inviolabilitatea, inamovibilitatea, autonomia,
Conven\iunea, drepturile na\ionale, garda na\ionala, partidul na\ional
=i celelalte... (rasufl?du-se), caci eu... =i de ce nu? am toate calita\ile de a fi ministru!... “