Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
REFERINTE ISTORICO- LITERARE - Dimitrie BOLINTINEANU - LEGENDE ISTORICE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

y4k1kb

Dimitrie Bolintineanu
REFERINTE ISTORICO- LITERARE
Intre cele mai placute produceri ale literaturii romane sunt si vor ramane poeziile dlui Serbanescu. De la cele dintai incercari ale dlui Bolintineanu, care se deosebeau prin aceeasi insusire, nu cunoastem poezii a caror limba sa fi produs auzului aceeasi placere ca poeziile citatului autor...
Titu MAIORESCU, Critice, Editura Hyperion, Chisinau, 1990, p.
114.
... Versurile sale (ale lui Dimitrie Bolintineanu, — nota alc.) patriotice si eroice corespundeau asa de bine necesitatilor sufletesti ale con temporanilor sai!
Garabet Ibraileanu, Pagini alese, vol. II, Editura de stat pentru literatura si arta, Bucuresti, 1957, p. 18.
Legendele au trezit un interes extraordinar prin patriotismul lor focos si prin strania lor muzica. Bolintineanu ramane si azi un poet fragmentar remarcabil, si o buna opera de izolare da o colectie surprinzatoare de instantanee poetice. El este intaiul versificator roman cu intuitia valorii acustice a cuvantului, care cauta cuvantul pentru ceea ce sugereaza dincolo de marginile lui notionale si face din vers o singura arie. Bolintineanu e auditiv si mecanic si asta duce mai aproape de poezia moderna. El are un fonetism studiat care traduce ideea poetica direct, fara asociatiuni. Vestitele versuri
Un orologiu suna noaptea jumatate.
In castel in poarta oare cine bate? sunt, daca alungam nedreapta deciziune cu care au fost stigmatizate, foarte bune versuri. Sincoparea cuvantului orologiu, spre a suna mai rotacizant, terminatiile metronomice tate—bate, intrebarea obosita ce indica neasteptarea nici unui element turburator, dau randurilor un ce horcait, cavernos, o cadenta de masinarie, care insa vine din fonetismul psihic, nu din ritmica exterioara a stihurilor. De aci va invata Eminescu sa analizeze subconstientul. In afara de simtul acustic, Bolintineanu poseda plastica dinamica, insusirea de a strange intr-o linie rasucita toata virtualitatea unei miscari. Taiate, unele versuri apar ca niste momente in perpetua desfasurare cu capetele infinite. Ba chiar virtutea de capetenie face a fi aceea de a izola un gest sau un obiect pe o pagina alba, ca intr-un studiu pregatitor de pictor, facandu-l etern, inexplicabil.
G. CALINESCU, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent. Editura Minerva, Bucuresti, 1986, p.238.
Legendele istorice, cele mai cunoscute scrieri ale lui Bolintineanu, consacra balada istorica si, o data cu ea, numele lui Bolintineanu in literatura noastra. Succesul lor in epoca a fost imens, iar dupa moartea poetului, pana astazi, Bolintineanu a fost cunoscut ca autor in primul rand al legendelor, din care unele, tiparite des prin manuale, sunt larg cunoscute si,
insotite de melodie (Muma lui Stefan cel Mare, Cea de pe urma noapte a lui Mihai cel Mare), au devenit niste cantece aproape populare. Ele au in genere caracterul unor balade inspirate din istoria nationala, preamarind lupta poporului de-a lungul veacurilor pentru apararea libertatii. Multe din legendele scrise in prima perioada a activitatii lui Bolintineanu au ca punct de plecare O sama de cuvinte ale lui Neculce. Mai tarziu, in culegerile
Bataliile romanilor (1859) si Legende noi (1862), poetul va recurge la cronici, nu numai cele vechi (Ureche, Costin, Neculce), ci si la izvoare mai noi (Sincai, Kogalniceanu, Laurian etc.)... In centrul legendelor sunt figuri de eroi, de obicei voievozi, intrati adanc in constiinta poporului ca luptatori
impotriva cotropitorilor otomani. Cele mai multe se refera la Stefan cel
Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Batran. Atentia poetului e indreptata nu atat spre descrierea luptelor, cat spre consemnarea la eroi, in versuri patetice, a unor gesturi si atitudini exemplare prin semnificatia lor patriotica, de natura sa trezeasca la contemporani sentimentul demnitatii nationale, ideea luptei pentru libertate. Eroii legendelor lui Bolintineanu sunt toti patrioti si-si exprima dragostea de tara in cuvantari pline de sentinte si maxime mobilizatoare, cu aluzii la contemporaneitatea scriitorului.
Cuvantarile iau aspectul unor lungi tirade, acoperind spatiul intregii poezii, n265 reducand la minimum substanta propriu-zis epica. Un atare procedeu tehnic caracterizeaza in genere legendele, conferindu-le un pronuntat caracter liric. El e determinat de scopul agitatoric pe care autorul, luptator patriot,
il urmarea in mod constient in scrierile sale, intr-o epoca — perioada premergatoare anului 1849, ca si cea a Unirii, — de mare entuziasm pentru emanciparea nationala si sociala.
Istoria literaturii romane, vol. II. Editura Academiei, Bucuresti, 1968, p. 547-548.
Cele mai cunoscute poezii ale lui Bolintineanu sunt Legende sau basme nationale in versuri (1858). Inspirate din istoria nationala, legendele au ca punct de plecare culegerea lui Neculce O sama de cuvinte
(Daniil Sihastrul, Muma lui Stefan cel Mare etc.), sau cronicile lui G.
Ureche, Miron Costin. (Legendele din volumele Bataliile romanilor, 1859, si Legende noi, 1862, sunt inspirate din cronicile publicate de Sincai,
Kogalniceanu, Laurian.) Scriitorul evoca episoade istorice dramatice, care pun in lumina virtuti eroice si atitudini de mandrie nationala. Eroii legendelor — domnitori, comandanti militari sau simpli oameni din popor
— sunt personalitati cu insusiri exceptionale de bravura si sacrificiu pentru cauza obsteasca, devenind astfel eroi romantici, care raspund avantului generos al scriitorilor progresisti de la 1848.
Bolintineanu, de multe ori prolix, captiv al unui neinfranat flux ver bal, a obtinut insa efecte surprinzatoare prin acele formulari sententioase, memorabile, care s-au transmis peste timp, circuland desprinse de contextul si de numele autorului („Viitor de aur tara noastra are / Si prevad prin secoli a ei inaltare“, „Cei ce poarta jugul si-a trai mai vor / Merita sa-l poarte spre rusinea lor“, „Unde tronul poarta uri si razbunari / Moartea se asaza p-ale sale scari“).
Poetul a intuit, pare-se, mai mult decat oricare scriitor al epocii, valoarea sugestiva a cuvantului pentru a evoca miscarea si universul auditiv...
Inrudite ca tematica cu legendele istorice, poemele de respiratie mai larga ale lui Bolintineanu Sorin sau Taierea boierilor la Targoviste,
Andrei sau Caderea Nicopolei si Conrad, desi reusite numai partial, sunt compuneri interesante in genul meditatiei filozofice si etice, influentate vizibil de poemele lui Byron.
In cel de-al treilea ciclu, Basme, din ansamblul de Poezii editat in 1865, poetul abordeaza motive folclorice pe care le trateaza intr-o maniera ro mantica specifica, dandu-le o culoare tenebroasa, uneori macabra, alteori grotesca. Balada fantastica Mihnea si baba, in care strofele se rostogolesc in ritmul dezlantuit al unei cavalcade, e, in acest sens, o admirabila reusita artistica („Mihnea incaleca, calul sau tropota, / Fuge ca vantul; / Suna padurile, fasie frunzele, / Geme pamantul; / Fug legioanele, zbor cucuvelele, /
Luna dispare; / Cerul se-ntuneca, muntii se clatina, — / Mihnea tresare“).
Ciclurile Florile Bosforului si Macedonele, din acelasi volum, ilustreaza inclinatia poetului spre exoticul oriental. In decor de serai, cu flori luxuriante, cu giamii si caice, se petrec nocturne idile melodramatice, cu odalisce frumoase, roabe rapite sau sultane plictisite. Nu lipsesc cuvintele turcesti, cu sonoritati bizare, menite sa dea culoare: halaica, hanima, namaz, numele exotice Almelanir, Biulbiul, Ispahan, Mehrube, Candili, Dilruban.
Antologica ramane San-Marina, poezie a transhumantei pastoresti, plina de gratie, pastelistica si idilica, intr-o viziune etnografica, in care intra desigur nostalgia „macedoneana“ a autorului. Ritmul este incantatoriu si sugestiv, intr-o tehnica a cadentelor si repetitiilor neintrecuta in epoca („San-Marina astazi are / Sarbatoare de pastori, / O serbare / De plecare / La Vardar, ce cura-n mare, / Alergand pe pat de flori. / Se intinde masa dalba / Pe un plai langa catun, / Cu smantana /
De la stana / Si cu fagi de miere alba / Si cu vin de la Zeitun...“).
Bolintineanu a scris de asemenea poezie satirica, viguroasa ca ton, dar prozaica, uneori de simpla cronica rimata (desi ciclurile sunt intitulate fastidios: Nemesis, Menadele, Eumenidele), o incercare de epopee, neterminata, Traianiada (1868).
Romanele lui Bolintineanu (Manoil, 1855; Elena, 1862) poarta semnul pionieratului in acest gen literar, avand o constructie conventionala si eroi lipsiti de consistenta epica. Ele intereseaza totusi nu numai ca experiment literar, ci si pentru notele de observatie si critica sociala, izvorate din tendinta scriitorului de a propaga idealul emanciparii nationale si sociale...
George IVASCU, Istoria literaturii romane, vol. I, Editura stiintifica,
Bucuresti, 1969, p. 463-465.
... Un prilej de meditatie, dar si de infrigurata si contradictorie optiune, de atractie si de respingere, de entuziasm grav si de hilaritate, ni-l ofera recitirea operei poetice a lui Dimitrie Bolintineanu — poet asezat in istoria tarii cum nu se poate mai rau si mai nedrept, tocmai cand limba vorbita nu era nici unitara, dar nici neunitara, cand jalea tarii isi stersese totusi un ochi de lacrimi, dar il avea pe celalalt incetosat. Bolintineanu, minunatul si tristul de El, nascut cu mult dupa tiparul de lemn al diaconului Coresi, cel plin de har si aura de pionier, dar inainte ca plumbul literelor de tipar sa fie la indemana oricui prin ieftinire, Bolintineanu cel traind imediat in aerul marelui Vacarescu Ienachita, datatorul legii principale si groase pe care toata suflarea poeziei culte trebuia s-o urmeze ca sa poata exista intr-adevar („Cresterea limbii romanesti si-a Patriei cinstire“),
Bolintineanu cel traind insa inaintea formularii naturale si nuantate a testimoniului vacarestean implinit de Eminescu, Dimitrie Bolintineanu, cel fara norocul de a rescrie cu propria sa mana Miorita, cum sansa, iar nu mai marele talent, il harazise pe Alecsandri — prin aceasta, si poate nu numai prin aceasta — nemuririi...
Nu-l putem considera in acest context (sa zicem, in contextul Mioritei si al lui Toma Alimos) pe Dimitrie Bolintineanu ca precursor (si nu numai pe el). Ne intrebam atunci cu o reala indreptatire, de ce revenim asupra versurilor lui, de ce in ciuda pasagiilor rizibile (nu putine) il tinem totusi imbratisat in sensibilitatea noastra moderna aspra si dura, incercata nu numai de o experienta istorica tragica, dar si izolata de trauma unor comunicari de valori mult usurate de secol, si nu intotdeauna favorabile vechilor ierarhii zugravite?
In ce rezida forta misterioasa si cercetata de ingeri a poeziei lui Dimitrie
Bolintineanu, ce monezi de aur a batut el cu bataia inimii lui, ca pana in zilelele noastre sensibile au vad si cheltuiala? Care sunt pricinile ce ne determina pe noi cei care, cercetandu-l pe Rainer Maria Rilke indurerati de emotie si de comprehensiune virginala, sau in tarziul diminetii incepute de cu seara il atipim sub tampla pe Bacovia rascolitorul, si totusi ne reintoarcem din cand in cand, cu apriga infrigurata curiozitate, asupra vechilor scriituri ale lui Dimitrie Bolintineanu? (...)
In cazul lui Bolintnineanu, caci el ne preocupa acum si ne starneste toate aceste ganduri si comparatii, prezenta lui in contemporaneitate trebuieste explicata cu mult mai nuantat.
Bolintineanu avea un Ideal (ca si Heliade Raduleascu, cel care intaiul l-a salutat in scris, ramanandu-i lui Mihai Eminescu sa-i fie printre ultimii contemporani care au adaos un epitet de aur la nobilul ideal al poetului)
— ideal mai putin vindicativ, mai mult preventiv — cu exemple imediate de trauma istorica, dar si cu intuitia caracterului ciclic al acestor posibile traume. El nu a exprimat nici durerea nationala, si nici visul tarii, desi a fost un dureros si un visator.
Un „nu stiu ce“ anume, in poezia lui, semnifica ingrijorarea, un fel de ingrijorare, aparte, din cand in cand impacata cu sine, din cand in cand visatoare.
Structura poeziilor lui, catastrofica uneori, dar alteori isteata pana la proverb, ne lasa notiuni de neuitat, in mostenire. (...)
A fost ceva monoton si de caracter in tot destinul lui Bolintineanu, o tinuta ireprosabila si nespectaculara, un romantism si o dragoste de tara mai frumoasa, o nechivernisire care plange pana toceste piatra cu lacrima lui, dar plange ascuns, plange in somn, de indata ce se simte privit, incepe brusc sa-ti surada incurajator.
Nichita STANESCU, Carte de recitire, Ed. Cartea romaneasca,
Bucuresti, 1972, p. 91-97.
Pentru Dimitrie Bolintineanu, „natiunea este poporul“, incluzand in structura acesteia, in componenta sa factori cum sunt: toate clasele sociale
„care traiesc sub aceleasi legi“, limba, datinile, precum si „taramul“, intelegand prin aceasta teritoriul constituit istoriceste. Se poate remarca prezenta in cadrul acestei definitii atat a componentelor de factura mate riala, cat si a celor spirituale.
In optica patriotului muntean, una dintre trasaturile definitorii, primordiale ale unei natiuni o constituie independenta si suveranitatea sa, pe care autorul le sintetizeaza in dreptul natiunii „de a se guverna precum ea voieste“. Un al doilea drept sacru al natiunii, strans legat de primul si tocmai ca o intarire a ideii de independenta si suveranitate, este considerat dreptul „de a se pastra“ in intelesul de conservare a fiintei, a integritatii teritoriale, a intereselor nationale. D. Bolintineanu, aducand aceasta idee ca valoare de postulat, mentioneaza expres ca „o natiune are dreptul de a respinge prin putere orice agresiune nedreapta de afara“. Un alt drept inalienabil, sacru, in cadrul exercitarii nestingherite a independentei si suveranitatii nationale este considerat de autor „acela al dezvoltarii libere a tuturor facultatilor sale“, adica a potentialului sau creator in domeniul productiei materiale si spirituale, care laolata sa-i afirme si sa-i valideze capacitatea si persoanlitatea in concertul celorlalte natiuni.
Din opera filozofica si social-politica a lui D. Bolintineanu in problema natiunii se degaja ca trasatura dominanta spriritul sau patriotic, referintele sale cu privire la ideea de patrie si sentimentul patriotic, la limba nationala, literatura si istoria nationala, cunoasterea si venerarea trecutului istoric, pe care le considera elemente constitutive, componente indispensabile ale constiintei nationale. In lucrarea Cartea poporului roman. Cugetari filozofice si politice cu privire la starea actuala a Romaniei, care avea sa apara la finele deceniului al saptelea, Bolintineanu exprima patetic, testamentar, idei si indemnuri de o semnificatie deosebita pana in timpurile noastre, menite a asigura vigoarea si a afirma personalitatea unei natiuni.
„O natiune, scria acesta, trebuie sa faca sacrificii pentru interesele generale, sa iubeasca limba, literatura, istoria sa, sa onoare trecutul, sa lucreze pentru viitor“.
C. Gh. MARINESCU, Al. TANASE. Constiinta nationala si valorile
Patriei, Ed. Junimea, Iasi, 1982, p. 57-58.
Prin zonele rezistente ale liricii sale, Bolintineanu anunta, mai abitir decat contemporanii sai mai inzestrati, modernitatea poeziei romanesti.
Z. ORNEA, Interpretari, Editura Eminescu, Bucuresti, 1988, p. 185.
... Meridional prin sorginte si imaginatie, Bolintineanu a adus in literatura noastra Orientul mirific si senzualitatea, laurii solari, clima blanda si roza. Cand viziunile lui se epuizeaza, cand arborescentele fanteziei sale se topesc si cand formele gratioase si fragile ingaduie substantei lirice sa transpara, poetul se dezvaluie in plenitudinea sa. Descoperi atunci in
Bolintineanu nu numai un premergator al lui Eminescu, dar mai cu seama un precursor al lui Macedonsky...
I. NEGOITESCU, Istoria literaturii romane, Editura Minerva,
Bucuresti, 1991, p. 73.
Daca am gandi poezia exclusiv ca un verb muzicalizat, Bolintineanu, cu ropotitoarea lui balada trubadureasca; Eminescu, prin magica armonie transcendenta; Cosbuc stilizand, cum preclasicii dansurile vechi, o hora tutelara, ca intr-un Codex Cajoni al poeziei; Goga cu monodia lui liturgica;
Ion Barbu, cu timbrul criptic de cristale senzuale repercutandu-se molatic
in oglinzi descantate; Bacovia, cu disonantele exasperate scrasnind intr-o romanta a dezolarii provinciale (ca o pavana cantata la caterinca); iar acum, la urma, poetul „necuvintelor“, cu joaca lui de-a cuvantul total, facut sa evolueze ca o emanatie nemijlocita a fiintei — ei sunt dintre cei care au cristalizat, din rumorile cosmopolite sau din melosul mioritic, tonalitati care raman proprietatea exclusiva a limbii poetice romanesti.
Nu-i putem contesta lui Bolintineanu un loc legitim in aceasta companie ilustra.
Gabriela OMAT, Postfata la cartea: Dimitrie Bolintineanu, Legende istorice, Editura Minerva, Bucuresti, 1991, p. 155.
Inzestrarea speciala a lui Bolintineanu, vizibila in legende, dar mai ales in basme, consta ... in tehnica muzicala a versului sau, capabil sa imita onomatopeic armoniile naturii sau sa exprime ritmic emotiile, pe cele mai variate registre. Poetul e un mare alcatuitor de blesteme in metru amfibrahic (“Sa-ti arza plamanii de-o sete adanca/ Si apa, tirane, sa nu poti sa bei“), un autor neintrecut de pasaje simfonice...
Prin astfel de insusiri Bolintineanu s-a impus in literatura romana ca un poet foarte personal, usor de recunoscut in imitatii, ca un adevarat sef de scoala.
Al. PIRU, Istoria literaturii romane, Editura Grai si suflet — Cultura
Nationala, Bucuresti, 1994, p. 57-58.








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite