t8p2pi

Poporului roman, care a creat Miorita, nu i-a fost ingaduit sa puna in forme culte de arta toata bogatia sufletului sau. Pierzand bunurile culturii antice inca de la nasterea sa, izolat un mileniu si jumatate de Apusul
Europei, impartit sub stapaniri diverse, inabusit apoi de atatea influente straine — slavism, grecism, frantuzism, rusism, maghiarism, germanism —, tinut pana azi, in marea lui majoritate, in totala incultura si inconstienta, literatura nu a putut aparea decat intr-o patura foarte subtire si aproape numai in cele doua Principate, abia de o suta de ani incoace. Dar si putinii scriitori, cati s-au putut ridica din aceasta infima categorie, si in acest scurt timp, au avut de luptat cu atatea imprejurari protivnice, cu saracia si cu indiferenta, incat n-au dat nici pe sfert din ceea ce ar fi fost in puterea lor. Ba, inca, soarta nemi loasa a voit ca foarte multi, si dintre cei mai talentati, sa fie secerati de o moarte prematura. Unul dintre acestia e si Vasile Carlova, nascut la 1809, mort la 1831, cand abia iesise din adolescenta.
Carlova este cunoscut. Mai mult: este recunoscut, cu toate ca a lasat numai cateva poezii. Posteritatea, ca si contemporanii, au vibrat la cuvantul lui melodios. Totusi n-a fost si nu este pretuit dupa merit.

Cea mai frumoasa dintre poeziile lui Vasile Carlova este Ruinurile Targovistei. Targovistea, targ asezat in partea de munte, mai nobila, a Valahiei, capitala a Tarii
Romanesti in vremuri vechi, loc de nastere a multor scrii tori de dincolo de Milcov, a inspirat frumoase ode si ele gii: O noapte pe ruinile Targovistei de Eliade Radulescu,
Adio. La Targoviste de Gr. Alexandrescu si minunata poezie de care vorbim acum.
Corectand cateva provincialisme de fonetica si cateva arhaisme gramaticale, poezia aceasta pare scrisa de un modern si pentru a o gusta nu este nevoie de nici o consideratie istorico-literara.
In Ruinurile Targovistei Carlova exprima un profund sentiment de melancolie in fata vremelniciei lucrurilor omenesti, o stare de suflet care nu-si are asemanare decat doar in poeziile lui Eminescu.
Acest sentiment gaseste expresii si imagini de o emotionanta sugestivitate:
O, ziduri intristate! O, monument slavit!
In ce marime nalta si voi ati stralucit,
Pe cand un soare dulce si mult mai fericit
Isi revarsa lumina pe-acest pamant robit.
Dar in sfarsit Saturn, cum i s-a dat de sus,
In negura uitarii indata v-a supus1 .
(Cititorul sa remarce printre aceste imagini pe emines cianul “in negura uitarii”.)

. . . . . . . . . . . . . .
Voi1 inca in fiinta drept pilda ne slujiti,
Cum cele mai slavite si cu temei de fier
A omenirii fapte din fata lumii pier,
Cum toate se rapune ca urma indarat
Pe aripile vremii de nu se mai arat.
. . . . . . . . . . . . . . .
Si-ntocmai ca pastorul ce umbla pe campii,
La adapost alearga cand vede vijelii,
Asa si eu acuma, in viscol de dureri,
La voi spre usurinta cu triste viu pareri;
Nici muzelor cantare, nici mila voi din cer,
O patrie a plange cu multa jale cer.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Ma vad langa mormantul al slavei stramosesti
Si simt o tanguire de lucruri omenesti.
Aceste versuri sunt scrise acum o suta de ani de un tanar iesind din adolescenta.
*
Carlova insa ne apare si mai mare, daca-l judecam din punct de vedere istoric literar, daca, cu alte cuvinte, tinem seama de toate imprejurarile vremii in care a aparut. Acele imprejurari au fost protivnice dezvoltarii talentului sau.
Autorul nostru este un adolescent. Adolescentul acesta n-a avut la indemana scoli unde sa invete. Tara pe vremea lui era adancita intr-o cumplita incultura. Un tanar auto didact — si ce-o fi putut el sa invete pe vremea aceea? —

intr-un mediu incult. Si mai mult: intr-un mediu inferior sufleteste, cum era societatea fanariotizata de la inceputul veacului trecut, Carlova nu gaseste o traditie literara.
Obscurele si prozaicele versuri ale lui Vacarescu apar abia in 1830. Traditia gasita de el se compune din cateva sti huri ale lui Momuleanu.
Carlova nu are la indemana nici limba literara, caci in afara de vechea limba din cartile bisericesti, improprie pentru genul poeziei sale, nu exista o alta limba literara.
Originalitatea, noutatea lui Carlova, ne apare cu toata claritatea si fara nevoia nici unei discutiuni teoretice, daca ii comparam poeziile cu textele tuturor contemporani lor sai.
Pe langa insemnatatea sa ca poet de valoare estetica,
Vasile Carlova merita toata atentia istoricului literar si prin rolul sau de scriitor care face tranzitia de la literatura veche la cea moderna.
Pastorul intristat este nou prin forma — prin limba si versificatie —, nou si prin unele elemente de fond, care arata deja influenta romantica; dar este vechi, aminteste pe Conachi si Vacarescu, prin subiect si prin conceptie.
Amorul dulceag si “rafinat” dintre pastor si pastorita este un ecou al genului idilic atat de cultivat in toate artele in
Franta veacului al XVIII-lea, care a inspirat pe poetii boieri din Moldova si Muntenia, predecesorii lui Carlova.
E interesant de amintit ca idila clasica, ori elemente de ale ei, mai apare, inca o data in literatura romana in unele pasteluri ale lui Alecsandri. Ceea ce la vechii scrii tori boieri se datoreste aproape numai influentei literare a poeziei franceze si grecesti a veacului al XVIII-lea, la
Alecsandri se explica numai prin psihologia de clasa si prin temperamentul sau, temperament de clasic al unui

poet boier. La Carlova, credem ca nu poate fi vorba decat de influenta literara a modelelor. Dar natura lui intima da o tonalitate de tristete romantica acestei poezii clasic idilice.
Ruinurile Targovistei presupun, din partea lui Carlova, lectura Ruinilor lui Volney, scriitorul francez preromantic.
In aceasta poezie apare sentimentul trecutului asa de frec vent in poezia de mai tarziu. Acest sentiment este compli cat in Ruinurile Targovistei. Este si sentimentul nostalgic pentru gloria trecuta a patriei, dar si sentimentul mai general, mai profund, mai poetic al trecutului pentru tre cut. Primul va forma tema unei insemnate parti a litera turii poetilor generatiei de la 1848. Al doilea sentiment, mai rar, il vom gasi la Russo si, mai ales, la Eminescu.
In Inserarea Carlova a rupt cu poezia veche, cu veacul al XVIII-lea. Inserarea este inspirata de-a dreptul din poezia noua franceza, din poezia romantica, din Meditatiile lui Lamartine. Inserarea lui Carlova introduce in litera tura romana sentimentul romantic pentru natura, emotia in fata lucrurilor de dincolo de orizont, dar pastreaza inca ceva din maniera vechii literaturi, in intelesul estetic al acestui cuvant.
In Rugaciunea apare o alta fata a romantismului lamar tinian, sentimentul unei providente binevoitoare, un fel de teism sentimental si vag, atat de strain veacului al
XVIII-lea, atat de contradictor sensibilitatii literare a inspiratiilor poeziei vechi boieresti. Acest sentiment va forma o parte constitutiva din psihologia unor scriitori din Muntenia, ca sentimentalul C. A. Rosetti si — com plicatie sufleteasca! — ca rationalistul Gr. Alexandrescu.
(In literatura moldoveneasca, rece si critica, acest senti

ment este absent, cum aproape absenta este intreaga influ enta a poetului eminamente liric Lamartine. In Moldova, maestrul este Hugo, si, anume, Hugo din opera lui cu caracter mai epic.) Tot in Rugaciune apare si sentimentul social, care a inspirat mai putin pe urmasii sai, exceptand pe Cezar Boliac.
In Marsul, scris cu prilejul infiintarii armatei nationale, dupa o vreme atat de lunga de dezarmare a tarilor romane,
Carlova, care, putin inainte de a muri, se facuse ofiter din patriotism — armata cea noua fiind simbolul redestep tarii nationale —, canta aceasta redesteptare si chemare la glorie. Marsul lui Carlova, ca si acela al lui Vacarescu, scris cu acelasi prilej, dar ramas obscur, marcheaza cu putere inceputurile poeziei patriotice si sociale, ale poeziei de lupta, care va forma latura principala a literaturii propagandiste pusa in slujba idealurilor, a generatiei de la 1848. Desteapta-te, Romane! al lui Muresanu si Destepta rea Romaniei a lui Alecsandri, poeziile de imbarbatare ale lui Bolintineanu sunt continute, in germene, in marsul lui Carlova. In marsul sau, ideea este atat de noua, incat si forma nu mai are nimic vechi. Dealtmintrelea, marsul este si ultima lui poezie.
Carlova a putut fi poetul incepator al literaturii romane moderne, pentru ca la acest rol il indica si natura tempera mentului sau, si clasa lui sociala.
Carlova a avut natura eminamente romantica. El este mai romantic decat Bolintineanu si poate tot atat de ro mantic ca si Eminescu. Are sensibilitatea si imaginatia romantica, are adanca nemultumire de prezent, are aspira tii catre alte taramuri si, cu tot optimismul, care e al

epocii, din Marsul ostirii romane1, in poeziile sale vibrea za de mai multe ori nota pesimista, in Inserarea si Ruga ciune si mai ales in Ruinurile Targovistei:
Acest trist glas2 , ruinuri, pe mine m-a patruns
Si a huli viata in stare m-a adus, cea dintai expresie a pesimismului literar roman.
Acest temperament romantic l-a indreptat in chip hotarator spre Lamartine, adica spre poezia noua.
Carlova nu mai este boier din protipendada, ca toti poetii de pana acum, si nici ca Momuleanu, om de casa boiereasca. Clasa aceasta era cu fata intoarsa spre trecut, ea era veacul al XVIII-lea. Boierinasii si burghezii, mai ales, erau clasa viitorului, clasa care voia schimbare, in noire, care imbratisase ideile Revolutiei Franceze. Asadar, si prin clasa sociala, Carlova trebuie sa fie un om nou.
Influentat de poezia noua europeana si de ideile politice, sociale, nationale ale Revolutiei Franceze, Carlova tre buia sa inceapa poezia moderna. Dar vremea — sfarsitul epocii fanariote; cultura sa greceasca — el a inceput sa scrie in greceste; un rest de influente ale literaturii veacului al XVIII-lea — el a tradus din scriitorii din acel veac — au facut sa mai rasara in opera sa, ici-colo, cate o nota din literatura veche, fie de fond, ca in Pastorul intristat, fie de forma, ca in celelalte. Acest lucru se observa, desi gur, in mai mica masura, si la celalalt poet de tranzitie din Muntenia, la Grigore Alexandrescu.

Daca poetii boieri din Moldova — Conachi, Dimachi,
Beldiman — sunt in totalitate vechi, daca poetii boieri din Muntenia, Vacarestii, au deja ceva nou in fond: aparitia ideii latiniste si a sentimentului patriotic national, Carlova, poet modern, are inca ceva vechi.
*
In Carlova, cum am vazut, se gasesc in germene toate caracterele de fond ale poeziei romane de pana la Eminescu.
Limba lui Carlova este noua, afara de cateva rare arha isme. Este deja limba literara moderna cu cateva provin cialisme muntenesti, in aceeasi proportie ca si moldovenis mele la Alecsandri.
Si mai modern inca este Carlova in versificatie. Citito rul isi poate da seama de armonia versului, din citatiile de mai sus. Acel care deprinde mai ales urechea romaneasca cu muzica versului este fecundul Bolintineanu — posterior lui Carlova —, dar muzica din Ruinurile Targovistei este superioara muzicii sonore, dar prea simpla a lui Bolinti neanu. Muzica lui Bolintineanu e un fel de melodioasa
Traviata. Ritmul din Ruinuri are ceva profund si sugestiv.
S-ar fi tinut Carlova de fagaduinta, daca traia? Cine poate raspunde? Dar daca s-ar fi tinut, atunci disparitia lui atat de timpurie este una din cele mai dureroase pier deri suferite de literatura romana.