Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
D. ANGHEL
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

d6h9hm
Fundamentul simbolismului, inteles bine doar de André Gide, e inlocuirea picturalului, instrument al universului obiectiv, cu inefabilul muzical si olfactiv, conduct al metafizicului. Poezia simbolista e o poezie de cunoastere si miasmele ori efluviile de arome din scoala baudelairiana sunt initieri in misterul dezagregarii si germinatiei materiei cosmice. Nu mai incape indoiala ca elogiul florilor din In gradina de D. Anghel (1872—1914) e un ecou (prin Samain) al simbolismului mallarmean. Tema acestor poezii incarcate uneori de descriptii si incercari de afabulatie este intrarea in extaz sub valul edenic al mirosurilor:
Ca o biserica miroasa sen inul cucerit o clipa,
Dar se trezesc in umbra crinii, varsandu-si boarea lor profana,
Vazduhu-i greu cat n-ar fi-n stare vaslind sa-l taie o aripa,
Un trandafir murind se farma patand cuprinsul ca o rana.
Si tot mai grea, mai tare creste naiva florilor urgie,
Se-ntrec care de care parca sa-nvinga ori sa moara-n lupta.
In van trimite-un gand de pace un miros bland de iasomie
Si flutura-n desert in aer, ca un steag alb, o nalba rupta.
Dam si de serafimul mallarmean in chipul ingerului spunand o balada:
Sunt seri cand murmurul furtunei e-asa de bland incat ai spune
Ca s-a ascuns in umbr-un inger si povesteste o balada.
Pe-astfel de seri, fara de voie, pe mana fruntea-mi las sa cada,
Si nu stiu pentru ce atuncea as vrea sa-ngan o rugaciune.
Interesanta la Anghel apare constituirea unui univers intim al rafinatului, nu cu geologie salbateca ci cu “natura moarta”. Poetul a cantat mireasma rufelor:
Miroasa iarba patulita a sinziana s-a sulcina,
Miroasa dulce, cum miroasa un asternut pastrat de zestre;
Si-n mine, cand e intunerec si cand se face iar lumina,
Ca-ntr-o odaie-n care-apune ori bate soarele-n ferestre...

saloanele, fotoliile, oglinzile, pianul:
Salonu-i gol, si-n umbra doar samovarul canta...
S-acum e gol salonul, e gol si-n umbra casei
Stau vastele fotolii si lung prind sa se mire...
Oglinzile-si arata cu jale infinitul
Si nu mai vine nimeni... zadarnic stai la geamuri...
In neagra umbra, pianul cu dintii scosi afara
Ranjeste ca un monstru ce-ar vrea sa ma sfasie... paharul cu ceai (cu un mic feeric care e mai mult o analiza a delicatetei de ton a lichidului):
Visam privind in fundul paharului de ceai
Si-n sticla stravezie ca-ntr-o metempsihoza,
Eu m-am vazut pe ganduri tinand in mana-o roza,
Subt un portic de aur cu bolta de email.
Ca un turban albastru pe cerul roz de mai,
Pe-un cer mai roz ca roza care-o tineam in mana,
Un dom se profileaza, si-acum vad o fantana,
Spre care o careta se-ndruma cu alai... manusile, nimicurile femeii, apoi susurul jocurilor de apa in parcuri, porumbeii si paunii de pe langa casa, undirea sonora a ceasurilor:
Bate-ntai un ceas sfios
Cine stie unde,
Si-n tarziu auzi din jos
Altul cum raspunde.
Canta linistea, si-acum
Altele ramase
Se-ntalnesc grabite-n drum
Si cad peste case.
Cad, si-apoi rasuna iar
Subt bolti asa clare;
Parc-arunci intr-un pahar
Cu margaritare.
Fantezismul lui D. Anghel nu e o calatorie in plina aventura, cum se intelege azi, poetul dimpotriva aratand hotararea de a sfarsi poemul, ci tendinta spre feeric. Aspectul acesta nu-i cel mai fericit.
Totusi din el a derivat un imagism in sensul lui Jules Renard. Metafora constituie in sine un poem total, fiind o relatie neprevazuta care imbogateste conceptia despre Univers. Poezia nu-i decat o panza alba de proiectie. Astfel marea e figurata in margaritar si trambiti, luna in oglinda ori intr-o masca:
Privesc o semuire de om in discul lunii,
Un chip bizar ce rade, privind de sus pamantul,
Un ras amar si straniu ce-l au numai nebunii
Si mortii, cand pe buze le-a-ncremenit cuvantul.
Anghel merge si mai departe. El porneste de la o tema, ce e la punctul de plecare o curata abstractiune, si o comenteaza metaforic pana la epuizarea tuturor relatiilor cu putinta. Imaginile formeaza insa o retea organica a carei functie este de a revela corespondentele oculte intre toate partile lumii. Poemul cel mai izbutit, plin de superbe versuri si de apropieri, este Cantecul greierului, in care nu se face deloc descriptia insectei, ci se studiaza raporturile intre aceasta forma minuscula si durabila cu intreg campul cosmic, pana la Geneza:
Sunt poate milioane de ani de-atunci, — o, Soare!
De cand tu cel ce astazi urci boltile de-azur
Erai de-abia o pata prin neguri calatoare,
O forta-n mers ce-si cauta o forma si-un contur.
Asa erai, dar timpul ti-a modelat conturul,
Si incendiul ce-n tine mocnea de vesnicii,
Inflacarat deodata a luminat azurul
Si ale mele negre si mari melancolii.
Asa erai pe vremea intaiei aurore,
Pe cand eu, negrul greier, rapsodul fara glas
Ce te canta-nstrunandu-si elitrele sonore,
Asa am fost de-a pururi si-acelasi am ramas.
Eu sunt intaiul sunet care-a trezit ecouri
Far-a trezi pe lume fiorul unei uri,
Rapsodul ce-a rupt pacea inaltelor platouri
Si-a desteptat visarea funebrelor paduri.
Ca intr-o sera calda traiam punctand tacerea,
Privind plin de uimire cum vremile in mers
Inalta continente ori pregatesc caderea
A cine stie carui fragment de univers.



Parea cum ca natura arareori satula
De vechile tipare cata izvoade noi;
— Cum de-a putut fragila si fina libelula
Vaslind atatea veacuri, s-ajunga pan’ la noi.
Versurile umoristice (in colaborare cu St. O. Iosif) din Caleidoscopul lui A. Mirea, urmand traditia Teleor, au deschis o adevarata scoala de fantazare ironica in libertate, fara scop polemic. Aceste improvizatii nu mai distreaza astazi, afara de putinele cu nucleul liric, ca Diligenta, poem simbolist al vehiculului si al perimarii, sau cantecul afisului, simbol al efemeritatii:
Afise-albastre, galbene, verzi, rosii,
Otrava dulce-a mustelor stupide,
Feresti pe care neantul le deschide
Spre a privi prin ele curiosii;
Voi, zdrente de o zi, efemeride
Cari trambitati pe toti nesatiosii
De bani si glorii, pe toti virtuosii
Si toti taraitorii de hlamide,
Voi cari pe ziduri va iviti cu zorii
Spre a opri in cale pe drumeti
Si a peri pe urma in tenebre,
Puteti sa-mi spuneti unde dispareti?
Ce faceti voi cu numele celebre:
Si unde duceti voi atatea glorii?
Proza lui Anghel, putina si impopulara, este exceptionala. Ea revolutioneaza arta scrisului. Dintr-o proiectata Arca lui Noe (trecand peste alte incercari) n-au ramas decat fragmente, in care, sub pretextul experientei scolare a domnului Hube, profesor neamt, se insira observatii despre tot ce misuna in viata. Poezia mobilelor vetuste gaseste si aci un poet cu sensibilitatea materiei grele. Anghel e un metaforist pe urmele lui Jules Renard si pagina lui e plina de compa ratii ca: “serele ca niste palate de clestar”; flori cu fetele palide “ca niste convalescente indaratul unor geamuri de spital”; firele de iarba
“ca o armata minuscula in pas gimnastic”.
Ca si Jules Renard, el manuieste bine umorul animist, vorbind de somnolenta joviala a butoiului, de aparitia apocaliptica a instrumente lor agricole. Toata poezia cotetului e realizata in fixarea notei esentiale a animalului, intr-un soi de caractere plastice:
“Murdar ca insusi noroiul, porcul insa singur era optimist, cu ratul lui roz el scurma ici-colo si nu-si pierdea nadejdea, spre soare nu cata caci ii era indiferent, dar ca unul ce avea spirit de investigatie, isi urma explorarile pana ce ajunse in fata butoiului si se opri ca Oedip in fata unei enigme.
Tacut si filozof ii facu ocolul, mirosi indelung cu ratul lui roz, temator isi tinu coada intoarsa in semn de intrebare, si apoi, fie prin vointa, fie dintr-o imperioasa necesitate, oprit in fata cepului ce era singurul punct reliefat din atatea rotunzimi, incepu sa se scarpine.”
Pe nesimtite comparatia simpla e parasita pentru o asociatie plastica, dand nastere la un univers nou, fantastic, creat dupa legi absurde din simplul plac al ochiului (maniera de mai tarziu Urmuz si
Arghezi). Doctorul, trasura, caii si vizitiul sunt vazuti intr-o compozitie sincretica, mainile, ochii se trateaza, monografic, ca piese scapand din trup cu o viata proprie, se insinueaza calitatea de obiect material a profesorului, descriptibil prin portiuni, nu prin reductie la o nota morala dominanta. A vedea animalul ca obiect, inertul ca animal, partea ca entitate de sine statatoare si colectivul ca individ, acesta e umorul intrevazut de Anghel, care vede clasa lui Hube, in timp, ca un mic monstru ce-si primeneste capetele. Prozatorul supune perceptia unei adevarate disocieri plastice. In viziunea creatiei biologice, intr-o pagina dintre cele mai remarcabile, regnul animal e conceput ca o singura himera in continua metamorfoza, parodie a spiritului universal si a selectiei naturale:
“Ele au staruit si s-au selectionat, s-au indepartat una de alta si s-au adaptat diferitelor medii, si-au stins lumina ochilor ca sa nu mai vada soarele, si-au exagerat personalitatea ridicandu-si gatul deasupra arborilor si ascunzandu-si numele lui Dumnezeu sub pseudonimul de girafa, s-au strans in musuroaie ori s-au razletit in pustiuri, au intins aripi sa se inalte in albastru ori s-au coborat in adancurile nebanuite, aprinzandu-si un far luminos deasupra orificiului vesnic cascat ca sa inghita o prada, s-au facut mladioase, serpuitoare alge, ori monstruoase balene ce arunca necontenit clisme vazduhului cand li se uraste cu




imensitatea infertila a singuratatilor in care traiesc, meduze ce mai poarta in gelatinosul lor trup reflexul curcubeului primitiv, ramificata si tentaculara caracatita i-a placut sa fie, ori neagra sepie ce arunca un nor de cerneala in limpezimile in care se reflecteaza cerul, s-a transformat, precum si in fiinta mea nelinistita si ciudata i-a placut sa se manifesteze spre deznadejdea multilor mei semeni.”






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite