Mai intai, doua precizari : inteleg prin „critica romana” totalitatea studiilor literare romanesti, inclu- siv istoria si teoria literara, poetica si comparatistica. Iar prin „difuzare”, totalitatea actiunilor de traducere, editare, prezentare si difuzare comerciala a acestor lucrari romanesti in limbi de mare sau de mica circulatie, dupa imprejurari. Este o problema care, de fapt, n-a fost pusa si studiata niciodata in ansamblul sau si cu atat mai putin in mod sistematic. Sa punem deocamdata doar un numar de jaloane, fara a pretinde ca am gasit solutii la toate aspectele acestei probleme deosebit de complicate si nu o data, s-o recunoastem deschis, destul de iritanta pentru mai multe categorii de factori implicati. l8x1xq
In mare, urmeaza sa dam raspunsuri cat mai exacte si mai complete posibil la doua serii de intrebari esentiale : 1. ce s-a facut, mai bine spus, ce nu s-a facut pana acum, pentru a vedea ; 2. ce se poate face in viitor, in mod necesar, practic si cu sanse de succes. La ambele intrebari va trebui sa ne amintim ce au facut romanii, traducatorii si editorii romani, dar apoi ce au facut traducatorii si editorii straini pentru difuzarea efectiva a criticii romanesti in limbi straine, pe plan international.
Deci ce au facut criticii romani, in primul rand, pentru ei insisi ? Trebuie observat de la inceput ca aproape toate realizarile in acest domeniu se dato reaza unor initiative individuale, unor relatii perso- nale, sau unor situatii strict particulare, care nu apartin nici unui plan de ansamblu. La Science de la littérature a lui M. Dragomirescu (3 vol., Paris, Gamber, 1921-1929), probabil prima lucrare de
„critica” literara romaneasca de circulatie interna tionala, se datoreaza unei initiative personale, auto- finantate dupa toate indiciile. Urmeaza un mare gol
-; nu iau acum in discutie publicatiile de istorie culturala ale lui N.Iorga, in primul rand, sau cele de lingvistica ale lui O.Densusianu, Al.Rosetti si altii -; pentru a semnala, in plina epoca de izolare stalinista, doar o carte tradusa a lui Tudor Vianu, in spaniola, Las problemas de la metafora (Buenos Aires, Editorial Universitario de Buenos Aires, 1967).
Dupa 1970, in urma unei oarecari destinderi si
„liberalizari”, se pot semnala si unele progrese. Apare, de pilda, prima revista de studii literare romanesti, in
1973. Cahiers roumains d'études littéraires (de care m-am ocupat personal, pana in anul 1980) si prima revista romana de literatura comparata, Synthesis (de care s-a ocupat Al.Dutu). Aceste publicatii in limbi straine au jucat un rol precis -; si destul de important
-; in cunoasterea criticii romanesti de catre mediile critice, universitare si, uneori, chiar editoriale straine. Dar, bineinteles, tot initiativele si relatiile personale au fost esentiale si in aceste editari in strainatate. Astfel s-a intamplat, de pilda, cu toate lucrarile de poetica ale lui Solomon Marcus, in engleza si germana, cu o teza de doctorat „de 3-ème cycle” a lui Dan-Ion Nasta, Saint-John Perse et la découverte de l’être (Paris, PUF, 1980), cu lucrarile in italiana ale lui Marin Mincu, cu studiile in limba germana ale Dr.Eva Behring, dar si cu colocviile organizate de Dr.Klaus Heitmann, Rumanisch-deutsche Interferenzen (Heidel- berg, 1986), ori cu culegerea Rumanistik in der Diskussion... (Tübingen, 1986).

Precizez, cu toata claritatea : nu ofer catusi de putin o bibliografie completa, ci doar puncte de reper si de orientare din care se pot trage, totusi, unele concluzii. Sa mai adaug, in sfarsit, ca tot unor initiative si relatii strict personale, fara nici un sprijin din partea statului sau a editurii romanesti (ca si in toate cazurile enumerate mai sus) au aparut la Gallimard si la P.U.F. si cele... 5 carti de idei literare, hermeneutica, teorie literara si comparatista ale mele, editate intre 1977-1988. Actor si spectator in acelasi timp, trebuie -; vrand, nevrand -; sa ma citez. Este poate, foarte in treacat fie spus, cel mai mare efort pe care l-a facut critica romana, inteleasa in sens larg, de a patrunde in strainatate. Una din cartile franceze
(Etiemble ou le comparatisme militant, din 1982) a stat la baza si a unei versiuni japoneze editate la Tokyo, in 1988. Primul critic roman in japoneza... O curiozitate, daca vreti, foarte „exotica”...
Ce au facut in tot acest timp statul si editura romana comunista, in tara, pentru critica romana in limbi straine ? Trebuie din nou spus deschis : foarte putin. Cu prilejul unui congres international de estetica de la Bucuresti s-au tradus -; totusi -; la Univers, in 1972, doar din initiativa directorului de atunci al acestei edituri, Romul Munteanu, doua volume de G.Calinescu, in franceza (Etudes de poétique) si engleza (Studies in Poetics) si unul de Tudor Vianu (Aesthetische Studien. Metapher Kunst- symbolphilosophie). Ele n-au avut, practic, spus cu tot regretul, nici un ecou. Asupra unor cauze de ordin general voi reveni mai jos.
O alta forma, deloc practicata pe scara larga, a fost coeditarea, prin tiparire in tara si difuzare externa. Asa s-a realizat, de pilda, printr-un acord intre Ed. Academiei si Editions Klincksieck de la Paris, in 1978, volumul : La sémiotique formelle du folklore. Approche linguistico-mathématique sous la direction du prof.

Solomon Marcus. Este un savant cu spiritul relatiilor internationale. Se pot nota si unele initiative universitare, dar in tiraj foarte mic si cu o difuzare confidentiala, gen Rumanischdeutsche Kulturinter- ferenzen, volum ingrijit de Andrei Corbea si Octavian Nicolae (Iasi, 1986). Nu ma refer acum la criticii romani stabiliti in S.U.A. si care au publicat exclusiv in limba engleza numeroase volume si studii. Cam aces- tea ar fi datele problemei noastre, evocata fara iluzii, intr-o prima aproximare si evaluare de ansamblu.
Sa vedem acum ce se poate face efectiv -; dincolo de orice mituri, prejudecati sau interese, mai mult sau mai putin personale -; prin eforturile noastre interne. Sa incepem deci, de aceasta data, cu noi insine, cu noi romanii, cei mai direct interesati intr-o tot mai buna cunoastere a criticii noastre in strai- natate. Dar, mai intai, trebuie sa avem curajul sa recunoastem si anumite aspecte, care raman, deocam- data, negative. Stim bine : exista explicatii si cauze istorice precise. Nu le discut acum. Sa vedem -; totusi
-; urmarile pentru a gasi si solutiile.
Un fapt incontestabil pentru a incepe : o mare traditie critica, sa spunem nationala, de a publica in limbi straine, de a colabora la publicatii straine, nu exista inca. Ne amintim totusi ca Al.A.Philippide colabora, inca inainte de al doilea razboi mondial cu o cronica literara lunara, la Le Mois, pentru a nu mai cita prezenta internationala a lui Basil Munteanu, care a fost mult timp secretar de redactie al impor- tantei Revue de littérature comparée si care a publicat la Paris, in 1938, o foarte cunoscuta Panorama de la littérature roumaine, tradusa si in engleza. Dar acestea sunt, sa spunem, fenomene marginale si
„universitare”. Se mai pot aminti o serie de colaborari romanesti la unele publicatii critice specializate, straine, gen : Poétique, New Literary History, Bulletin des amis de Montaigne etc. Adevarul este ca nici

E.Lovinescu, nici G. Calinescu, cei mai mari critici romani, nu s-au preocupat, ei insisi, de circulatia lor externa si n-au dat, in mod regretabil, un astfel de exemplu. Acesta ar fi fost fara indoiala fecund.

Un al doilea handicap provine din structura insasi a criticii romane. Ea este orientata in principal spre comentarea, sub forma de cronici, de foiletoane, a literaturii strict actuale, ea insasi destul de putin cunoscuta. O astfel de critica -; oricate merite literare interne ar avea, si ea le are fara indoiala -; atrage totusi putin atentia, prin forta lucrurilor, traducatorilor si editurilor straine. Trebuie retinut un fapt esential si dupa mine hotarator : tot ce s-a editat pana acum in mod direct si comercial in strainatate au fost in primul rand carti de idei, de probleme si de metode generale, accesibile si asimilabile unui public inter- national larg : teorie literara moderna, hermeneutica, literatura comparata. In al doilea rand, au fost editate numai carti despre autori bine cunoscuti in strai- natate, in Occident indeosebi, gen : Saint-John Perse, Etiemble, Mircea Eliade. As adauga in aceasta ordine de idei si pe Nicolae Tertulian cu al sau Georges Lukacs (Paris, Le Sycomore, 1980), care intrunea toate calitatile unei bune editari si difuzari in inte- lighentia pariziana de atunci : autor marxist, revizio- nist, excomunicat de stalinism etc.

Legata, in sfarsit, de traditiile noastre -; sau mai exact de lipsa de traditie in acest domeniu -; mi-as aminti si de o vorba a lui Goethe, care spunea ca
„prezenta este o puternica zeita”. Or, pana in
1970-1972, criticii romani, clasici sau nu, n-au circulat, n-au participat -; au fost impiedicati s-o faca
-; la congrese si colocvii internationale, n-au cola- borat la reviste straine etc. A fost inca unul din efectele nocive ale politicii de izolare culturala. O exceptie, foarte rara, o constituie Tudor Vianu, care are -; efectiv -; o serie de colaborari internationale. Dar prezenta sa ramane foarte sporadica. Adevarul este ca G.Calinescu si E.Lovinescu au fost si au ramas, din pacate, doi mari necunoscuti in strainatate. De indata ce un autor roman, fie si al unei teze de doctorat, a fost editat in strainatate, el a avut totusi o sansa de a fi citit, citat si cunoscut. Amintesc doar ca in jurnalul lui Cesare Pavese este comentata favorabil teza lui Liviu Rusu, Essai sur la création artistique, iar René Wellek citeaza, la randul sau, cu elogii, teza lui D.D.Rosca, L’Influence de Hegel sur Taine. Numai doua rapide indicatii, care ne arata, imi place sa cred cel putin, o cale de urmat.
Ce pot face acum, pentru ei insisi, criticii romani de azi, admitand ca este totusi fara sens sa plangem la infinit pe ruinele Troiei ? Mai intai, o actiune capi- tala : intensificarea la maxim a relatiilor si prezentei personale la toate congresele, colocviile literare si tar- gurile de carte. La toate. Apoi sa fim convinsi ca doar cartile de teorie si idei generale si sintezele au, in primul rand, o sansa reala. Istoria literaturii romane de I.Negoitescu a gasit, de pe acum, un editor german. Contractul a fost semnat. De ce aceeasi sansa n-ar avea-o, sa spunem, si Istoria critica a literaturii romane de N.Manolescu ? In al treilea rand : nu trebuie ratata nici o ocazie de colaborare la o publicatie straina. Cum sa fie ea cunoscuta, critica romana, daca nu circula, nu se exprima, nu se defi- neste pe ea insasi si prin ea insasi ?
Bineinteles, voluntarismul si initiativa personala nu rezolva totul. Intervine acum rolul statului prin Ministerul Culturii, dar si Uniunea Scriitorilor si alte organisme. Nu stiu inca foarte bine cu ce se ocupa exact Fundatia culturala romana, fosta asociatia Romania. As vedea la acest capitol urmatoarele forme practice principale, de sprijin, ale prezentei criticii romanesti in strainatate :

1. Finantarea sub forma de avansuri si impru- muturi, dintr-un fond special constituit, a unor tra- duceri -; de tipul celor amintite mai sus -; pentru a fi oferite pentru coeditare sau in vederea altor forme de editare si difuzare straina. Mai precis : de indata ce un critic roman vine cu o oferta si cu un angajament precis (in cazul cand editura straina nu are tra- ducatorul sau), acesta sa fie sprijinit financiar de o editura romana, care sa preia intreaga lucrare. Iar selectia s-o faca cererea si oferta, in primul rand. N-are sens a investi bani in carti ce, evident, n-au nici o sansa, solutie, stim bine, iritanta, mai ales pentru veleitari, dar care trebuie privita lucid si in fata.
2. Reactivarea energica a tuturor revistelor roma- nesti de critica, literatura comparata si istorie literara, care apar in limbi straine. Ma gandesc, in primul rand, la Cahiers roumains d'études littéraires (de a caror reaparitie se preocupa, de pe acum, actualul director al editurii Univers, cunoscutul critic Mircea Martin), la Synthesis, un anuar de fapt, organ al
„Comitetului national de literatura comparata”, la Revues des études sud-est européennes. Toate trei publicatiile au disparut practic, in mod regretabil, din circulatie, prin aparitii neregulate. Reactivarea lor, printr-o subventie hotaratoare, se impune cu necesitate. Dar as aminti si seria, conceputa initial dupa model sovietic, Revue roumaine, Rumanische rundschau etc., care, reorganizata si bine difuzata, ar putea aduce si ea o serie de servicii. Ar trebui sa ne reamintim si de International Journal of Romanian Studies, Dialogue, Revue d'Etudes Roumaines..., Miorita etc.

3. O investitie serioasa -; si ea priveste intreaga literatura romana originala sau tradusa -; priveste si asigurarea prezentei cartii romanesti in librariile straine, in primul rand, cele specializate. Ar trebui complet modificata si optica si legislatia in vigoare.

Urmeaza a fi imaginate noi tipuri de concesionari si comisioane. Sa fie desfiintata pretentia veche, mai ales a Ileximului, ca partenerul strain sa achite anticipat intreaga comanda de carte romaneasca. Nu mai vorbesc de birocratia prealabila : comanda, ras- puns de acceptare, apoi virarea sumei corespun- zatoare intr-un cont bancar, confirmarea bancii, apoi, in sfarsit, expedierea. Cu aceasta metoda, orice operativitate dispare. Comertul socialist de carte a fost o adevarata catastrofa a culturii romane.

Am ajuns, in sfarsit, la punctul cel mai sensibil : ce pot face, efectiv, invitatii nostri, traducatorii si editorii straini, pentru critica romaneasca ? Dar, mai intai, sa semnalam si in acest caz unele dificultati. Intre colegi si prieteni este bine sa discutam cu toata sinceritatea si onestitatea.
S-a spus din capul locului : este, obiectiv vorbind, mult mai usor sa traduci proza, nuvela sau roman decat critica si teorie literara. Evident, exista printre dvs. si astfel de specialisti. As aminti doar pe Marco Cugno, de la Universitatea din Torino. Intervin apoi deprinderea si competenta, ca si posibilitatile edito- riale reale de care dispune fiecare. In trecut, intre tarile socialiste si Uniunile de scriitori -; conduse peste tot de scriitori -; existau in acest sens si acorduri de colaborare si chiar de reciprocitate, declarata sau mai curand tacita. Iar in aceste com- binatii critica literara n-avea, de fapt, mai nici un cuvant de spus. Ea nu „spunea” ceva decat unui numar restrans de universitari, de specialisti, de romanisti, in primul rand. Intervine si comoditatea si rapiditatea executiei. Lucrarile de critica, teorie si istorie literara sunt voluminoase. Pe cand o placheta de 40-50 de pagini, indeosebi in versuri, nu implica
-; in mod curent -; acelasi efort. Faptul mi se pare evident. Si el spune destul de multe.

Un rol important joaca si existenta relatiilor per- sonale ale traducatorilor cu casele de edituri. Ce poate interesa o editura occidentala in acest domeniu am amintit. Au toti traducatorii capacitatea de a lua initiative si de a le duce pana la capat ? Ramane de vazut de la caz la caz. In sistemul editorial comunist, care s-a prabusit, exista o anume specializare, pe literaturi si compartimente. Un anume debuseu era asigurat. Acum, in conditiile editoriale de piata, totul devine mult mai complicat, mai riscant. Se cere mai mult spirit de initiativa si ingeniozitate, relatii si tenacitate. Acesta poate fi stimulat, cum am vazut, prin diferite forme de cointeresare si de coeditare. Dar pentru ca aceste mecanisme sa intre efectiv in functiune, trebuie -; mai intai -; sa existe un numar de proiecte si oferte precise si realizabile.
Se poate porni, de pilda, de la un numar de critici romani, care au patruns deja -; intr-un fel sau altul si intr-o masura oarecare -; in strainatate, urmand a se extinde treptat raza vizuala. In orice caz, vechiul sistem zis „socialist”, de a traduce doar varfurile oficiale ale Uniunilor respective, fara a mai urmari apoi vanzarea, ecourile de critica si celelalte si-a pierdut actualitatea. Am intrat, in mod evident, intr-o perioada editoriala noua. Granitele Europei literare s-au modificat. Ele s-au largit considerabil. A lucra in spirit european inseamna a da atentie si criticii literare. Mai ales intr-o perioada cand, in Occident, critica a devenit un gen foarte important si, intr-o anume privinta, chiar dominant. Mari edituri pariziene, ca Seuil si Presses universitaires de France, chiar si Gallimard (si multe altele), au devenit celebre (si au facut si avere) editand din plin critica, eseuri, studii, lucrari de referinta, dictionare de toate tipurile posibile. Este un fenomen nou si el ar trebui sa dea de gandit oricarui traducator si editor intreprinzator de azi. Inclusiv celor care sunt cunoscatorii si prietenii adevarati ai culturii romane.