l9t1tp
Scopul pentru care Dinicu Golescu (1777—1830), boier luminat, compuse Insemnarea calatoriei sale in Occident (Austria, Italia impe riala, Bavaria, Elvetia) este retinerea fenomenelor de civilizatie.
Atentia lui merge catre lanuri si gospodaria sateasca, spre institutiile publice, scoli, spitaluri, aziluri, muzee, teatre si foarte putin spre caracterul estetic al privelistilor. Infipt ca un japonez modern, Golescu vrea sa vada totul si, in ciuda imbracamintii orientale, intra pretu tindeni, in cabina motorului de pe vapor ca sa-i prinda “mehanica”, sau in spitalul de nebuni. Toate infatisarile de civilizatie il incanta, facandu-l totdeauna sa ofteze asupra inapoierii Valahiei. Cat priveste arta si frumusetile, Golescu este departe de rafinarea lui Cantemir. El are sperietura primitivului de tot ce e “cu mestesug” si masoara valorile estetice cu “stanjenul”. In cutare muzeu vienez tot ce-i place este o pajura facuta din sabii si cutite, pe care de n-ar fi vazut-o cineva ar fi fost “vrednic de pedeapsa”. “Cadrele” sunt pretuite pentru “asema narea” lor si in raport direct cu dimensiunea. Cu sentimentalitatea usoara a celor de jos, el crede ca privitorii unui tablou care arata plecarea unui barbat la razboi sunt obligati sa se intristeze si, dimpotriva, cei care vad scena intoarcerii sa se veseleasca, si cum tablourile sunt la rand, privitorii si ai unuia si ai altuia sa treaca pe rand prin cele doua stari. La Venetia il atrage masinaria celor doi “draci” care bat orele in turnul ceasornicului. Incolo orasul i se pare fara mestesug
“arhitectonicesc”. Cadrele din Palatul Dogilor le masoara cu stanjenul,

Domnul din Milano e evaluat la “240 stanjini”. Din pricina simplitatii,
Golescu e in stare de simtiri mai proaspete in fata privelistii lumii occidentale. Cu incapacitatea lui de a se analiza, el cade in extaze profunde la cele mai neinsemnate lucruri. Sunetul unor clopote se propaga in sufletul lui cu mari dureri lirice. “Au noao clopote — zice el de catedrala din Berna — pe care tragandu-le cu mestesug, nu fac numai sunete de clopote mari sau mici, ci fac o armonie foarte placuta urechilor, dimpreuna jalnica si grozavnica.” Descrierea Schönbrunnului da o pagina rara de poezie orientala, cu evlavii si uimiri, cu turburari exprimate naiv, de un salbatec, rudimentar verlainianism:
“Caci la o parte uitandu-se cinevas, vede intru acea cuprindere de copaci, o bucata de gradina mare, limpede si sloboda la vedere, in feliurimi infrumusetari de loze, cari pricinuiesc veselie; si intorcandu-se

la ceialanta parte, intristarea si posomorarea trebuie sa-l coprinza, caci se afla intru o intunecoasa padure intocmai ca noaptea, cu feliurimi de figuri si saderi ascunse, si alte lucruri, care toate aduc intristaciuni si ganduri amestecate.”
Descrierea caderii Rinului prilejuieste si ea un mic poem bine gradat, solemn si noros de nedeslusite emotii.
Fratele lui Dinicu, marele vornic Iordache Golescu (1768—1848), a lasat o Gramatica, un Dicsioner rumanesc si o culegere de Pilde, povatuiri, i cuvinte adavarate si povesti.