Vasile Alecsandri p8n6ne
Elementul cel mai valoros din aceasta compunere a lui Vasile
Alecsandri este epicul de balada imprumutat din cantecele batrane=ti pe care poetul le cunoa=tea atat de bine. De fapt, in cazul de fa\a nu e vorba de un imprumut propriu-zis, de prelucrarea unor motive folclorice — procedeu obi=nuit la
Alecsandri — , ci de o influen\a mai adanca =i mai substan\iala a poeziei populare asupra celei culte. Intelectualul democrat care luptase la pentru libertatea sociala, la pentru
Unire, sus\inand pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, era un mare patriot. Faptele de arme ale romanilor in Razboiul de
Independen\a de la l-au impresionat adanc =i le-a cantat
in o serie intreaga de poezii adunate sub titlul generic Osta=ii no=tri. Pene= Curcanul, adevarata balada culta slavind eroismul doroban\ilor de la Plevna =i de la Grivi\a, face parte dintre acestea. Din biografia lui Alecsandri aflam ca bardul de la
Mirce=ti, pe atunci in varsta de de ani, recita la intruniri publice, la serbari =i la adunarile rani\ilor de prin spitale buca\i din amintitul ciclu. Imprejurarea ar putea sa contribuie la explicarea caracterului eminamente popular al acestei poezii, ca =i a faptului ca, de=i ocazionala, ca multe alte compuneri ale lui, ea ramane valoroasa pana in zilele noastre. Ideea — poetica neaparat — este ca cei noua doroban\i in frunte cu sergentul lor s-au luptat asemenea stramo=ilor, eroii de balade.
Pene= este „omul de poveste” care a supravie\uit =i care da seama de faptele de arme ale tovara=ilor cazu\i in batalie.
Maiestria poetului consta in primul rand in a pune nara\iunea la persoana intai =i a sugera cateva gesturi caracteristice ale povestitorului. Pene= incepe sa istoriseasca solemn, caden\at, ca =i cum s-ar acompania la tradi\ionalul cimpoi. Aceasta impresie este data de alternan\a perfecta, pe tot parcursul poemului, a versului de silalbe, terminat in rima masculina, cu versul de silabe, terminat in rima feminina. Cursivitatea este realizata de ritmul iambic, de rimele incruci=ate =i de lipsa cezurii, inlocuita de fapt prin pauza dintre primul =i al doilea vers. Strofele sunt compuse din cate versuri =i ceea ce trebuie numaidecat observat este perfecta regularitate cu care unita\ile sintactice se incadreaza, doua cate doua, in fiecare strofa — excep\ie facand propozi\iile in stil direct — , cate una pentru fiecare grup de cate patru versuri. In interiorul fiecarei fraze enjambementul este aproape permanent, ceea ce de asemeni contribuie la cursivitate. Iata primele trei strofe introductive:

Plecat-am noua din Vaslui,
Si cu sergentul zece,
Si nu-i era, zau, nimanui
In piept inima rece.
Voio=i ca =oimul cel u=or
Ce zboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior
S-aveam =i pene-n frunte.
To\i doroban\i, to\i caciulari,
Romani de vi\a veche,
Purtand opinci, suman, i\ari
Si cu=ma pe-o ureche,
Ne dase nume de curcani
Un hatru bun de glume,
Noi am schimbat langa Balcani
Porecla in renume!
Din camp, de-acasa, de la plug
Plecat-am asta-vara
Ca sa scapam de turci, de jug
Sarmana, scumpa \ara.
A=a ne spuse-n graiul sau
Sergentul Matraguna,
Si noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie buna.
Aerul solemn, de balada, al spunerii se realizeaza =i prin inversiunile sintactice, destul de numeroase, in strofele citate mai sus, ca =i in celelalte: „plecat-am”, „sarmana, scumpa
\ara”, „naprasnica secure”, „falnica padure”, „a lumei neagra stea”, „mandra noastra ceata”, „mult cumplit ma doare” „a bombei =uier”, „a Grivi\ei reduta” etc.; prin repeti\ii acumulative : „Aveam chiar pene la picior/=-aveam =i pene-n frunte”, „To\i doroban\i, to\i caciulari,/Romani de vi\a veche”,
„Din camp, de-acasa, de la plug”, „Si noi ne-am dus cu
Dumnezeu,/Ne-am dus cu voie buna”, „Cu zile merge\i, dragii mei,/=i sa veni\i cu zile” etc.
Spunerea unei balade este un mic spectacol =i cateva =iruri dialogale introduse in monologul povestitorului sunt de asteptat, cu tot schematismul =i conven\ionalismul atat de caracteristice lui Alecsandri, cand imagineaza o scena ca urmatoarea:
Oricine-n cale ne-ntalnea
Cantand in gura mare,
Statea pe loc, s-adimenea de admirare;
Apoi in treacat ne-ntreba
De mergem la vreo nunta.
Noi raspundeam in hohot: „Ba,
Zburam la lupta crunta!”
„Cu zile merge\i, dragii mei,
Si sa veni\i cu zile!”
Ziceau atunci batrani, femei,
Si preo\i, =i copile;
Dar cel sergent far’ de muste\i
Racnea: „Sa n-ave\i teama,
Romanul are =apte vie\i
In pieptu-i de arama!”
Nu lipsesc, pe langa lozincile poetice, acum tocite, imaginile ceva mai subtile, cum ar fi aceea din versul „Aveam chiar pene la picior”, aluziile la sprinteneala de =oimi a „curcanilor” de la care-=i facusera renume din porecla. Impresionant ramane mai ales gestul povestitorului de a se adresa, in pauze, catre presupusul auditor. Pentru ca ce avea de spus era un lucru deosebit de grav, Pene= cere urciorul sa bea nu vin, ci „apa de sub stanca”:
Copii! aduce\i un ulcior
De apa de sub stanca
Sa sting pojarul meu de dor
Si jalea mea adanca.
De personaje propriu-zise, de=i avem de-a face cu o poezie epica, nu se poate vorbi, dat fiind schematismul lor vizibil chiar prin numele pe care poetul le atribuie cu totul in treacat: ciobanul din Calafat care canta „voios din fluier” se nume=te Cobuz, iar tunarul cel mai „dibaci” este Tinte=. Memorabila ramane, de=i tot schematica, figura sergentului despre care ni se spune numai ca era „far’ de muste\i” — foarte tanar adica — intr-un fel strigatele patriotice potrivindu-i-se. El mai este =i „pui de zmeu”:
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
„Cat n-om fi mor\i, voi cinci =i eu,
Copii, tot inainte!”
Conven\ional, ca de opereta, este =i capitanul aparut numai
in focul luptei:
Atunci viteazul capitan,
C-o larga brazda-n frunte,
Striga voios: „Cine-i curcan,
Sa fie =oim de munte!”
In consecin\a, aici nu poate fi vorba de o viziune realista asupra razboiului, a=a cum intr-un fel ea exista in poeziile lui
Co=buc pe aceea=i tema: O scrisoare de la Muselim Selo, Trei,
Doamne, =i to\i trei, Rugamintea din urma. Cu toate acestea,
Alecsandri e superior lui Co=buc tocmai prin acel aer solemn patriotic, ce i se potrive=te numai lui. Secretul sta in intuirea mijloacelor poetice populare, folclorice ori vag cronicare=ti: Turcul
(intrebuin\area singularului pentru plural, cum vorbesc \aranii batrani =i cum scrie Neculce : neam\ul, fran\uzul, =vedul) sta „in ocol ca ursu-n vizunie”, reduta Grivi\ei e comparata cu un „balaur crunt ce-amenin\a cu gheara-i nevazuta”; gloan\ele cad (din nou o imagine ca in Neculce) „cum zvarli graun\i de papu=oi ca sa hrane=ti porumbii”. O alta imagine de carte populara, comparand razboiul =i moartea cu o secure sau cu o coasa apocaliptica ce patrunde in codru, de asemenea, se \ine minte:
Crud e cand intra prin stejari
Naprasnica secure
De-abate to\i copacii mari
Din falnica padure!
Dar vai de-a lumii neagra stea,
Cand moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
Si cand securea-i coasa!
Exista apoi strofe izolate, de un mare dinamism, mi=cate de prezentul istoric la care e facuta povestirea, animate, ca =i in cunoscutele balade istorice sau haiduce=ti, de cate un Alelei!,
Doamne!, Ura! strigate de osta=ii romani, ori de vaietele turcilor:
Allah! Allah!
Facand trei cruci, noi am raspuns:
„Amin =i Doamne-ajuta!“
Apoi la fuga am impuns
Spre-a turcilor reduta.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii to\i cu mine!
Conven\ionalismul ramane, insa retorica discursului e bine studiata, verbele se succed sacadat sugerand mi=carea ascen denta, ca in tablourile lui Grigorescu pe aceea=i tema, =i astfel mandria patriotica a cititorului ramane intreaga:
Prin foc, prin =pangi, prin glon\i, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam... iata-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
Allah! Allah! turcii racnesc,
Sarind pe noi o suta.
Noi punem steagul romanesc
Pe crancena reduta.
Ca multe din poeziile lui Alecsandri, Pene= Curcanul trebuie privita in contextul istoric care a produs-o. Ea este, evident, o crea\ie ocazionala =i cu toate acestea continua sa emo\ioneze, pentru ca evenimentul la care se refera este unul dintre cele mai importante din via\a poporului nostru. Analiza trebuie sa tinda la inlaturarea prafului =colar, a prejudeca\ilor didacticiste acumulate cu anii pe acest frumos text clasic. Ocazionale =i devenite „clasice” sunt =i De=teptarea Romaniei sau Hora Unirii, poezii asupra carora analiza trebuie sa se produca in acela=i fel, \inand adica seama de... subiectivismul genera\iilor de cititori care au aderat la ele, genera\ii cu care cititorul actual se simte solidar.