Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
A UNSPREZECEA ELEGIE / N. Stănescu (Intrare-n muncile de primăvară)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



I.
Inimă mai mare decât trupul,/ sărind din toate părţile deodată / şi pră¬bu¬şindu-se din toate părţile-napoi,/ asupra lui,/ ca o dis¬trugătoare ploaie de lavă,// tu, conţinut mai mare decât forma, iată / cunoaşterea de sine, iată / de ce materia-n dureri ia naş¬tere din ea însăşi,/ ca să poată muri./ Moa¬re numai cel care se ştie pe sine,/ se naşte numai cel care îşi este / sieşi martor.// Ar trebui să alerg, mi-am spus,/ dar pentru asta va trebui mai întâi / să-mi întorc sufletul / spre nemişcătorii mei strămoşi,/ retraşi în turnurile propriilor oase,/ asemenea măduvei,/ nemişcaţi / ai¬doma lucrurilor duse până la capăt.// Pot să alerg, pentru că ei sunt în mine./ Voi alerga, pentru că numai ceea ce este / ne¬mişcat în el însuşi / se poate mişca,/ numai cel care e singur în sine / e însoţit; şi ştie că, ne¬arătată, inima / se va prăbuşi mai puternic spre propriul ei / centru / sau,/ spartă-n planete, se va lăsa co¬tropită / de vietăţi şi de plante,/ sau,/ întinsă va sta pe sub pi¬ramide,/ ca înapoia unui piept străin.//
II.
Totul e simplu, atât de simplu, încât / devine de neînţeles.// Totul e atât de aproape, atât / de aproape, încât / se trage-napoia ochilor / şi nu se mai vede.// Totul este atât de perfect / în pri¬măvară,/ încât numai înconjurâdu-l cu mine / iau cunoştinţă de el,/ ca despre-o răsărire de iarbă mărturisită / de cuvinte gurii care le rosteşte,/ mărturisită de gură inimii,/ de inimă sâmburelui ei,/ cel în el însuşi nemişcat, aidoma / sâmbur


elui pământului / care-ntinde jur împrejurul lui / o infinitate de braţe ale gravitaţiei, // strângând la sine totul şi deodată / într-o îm¬bră¬ţi¬şare atât de puternică,/ încât îi sare printre braţe mişcarea.//
III.
Voi alerga, deci, în toate părţile / deodată,/ după propria mea inimă voi aler¬ga,/ asemeni unui car de luptă / tras din toate părţile simultan / de o herghelie de cai biciuiţi.//
IV.
Voi alerga până când înaintarea, goana / ea însăşi mă va în¬trece / şi se va îndepărta de mine / aidoma cojii fructului de să¬mânţă,/ până când alergarea / chiar în ea însăşi va alerga, şi va sta./ Iar eu mă voi prăbuşi / asupra ei, asemeni bărbatului tânăr / întâmpinându-şi iubita.//
V.
Iar după ce voi fi făcut ca alergarea / să mă-ntreacă,/ după ce / miş¬cân¬du-se-n sine va sta / ca de piatră, sau / mai degrabă ase¬meni mer¬cu¬ru¬lui / înapoia geamului / oglinzii,/ mă voi privi în toate lucrurile,/ voi îmbrăţişa cu mine însumi / toate lucrurile deodată,/ iar ele / mă vor azvârli înapoi, după ce / tot ceea ce era în mine lucru / va fi trecut, de mult, în lucruri.//
VI.
Iată-mă / rămânând ceea ce sunt,/ cu steaguri de sin¬gu¬ră¬tate, cu scuturi de frig,/ înapoi spre mine însumi alerg,/ smul¬gându-mă de pretutindeni,/ smulgându-mă de dinaintea mea,/ dinapoia mea, din dreapta, şi / din stân¬ga mea, de deasupra, şi / de de¬desubtul meu, plecând / de pre¬tutindeni şi dăruind / pre¬tutindeni semne ale aducerii-aminte:/ cerului - stele,/ pământului - aer,/ umbrelor - ramuri cu frunze pe ele.//
VII.
... trup ciudat, trup asimetric,/ mirat de el însuşi / în prezenţa sferelor./ mirat stând în faţa soarelui,/ aşteptând cu răbdare să-i crească luminii / un trup pe măsură.//
VIII.
A te sprijini de propriul tău pământ / când eşti sămânţă, când iarna / îşi lichefiază oasele ei albe şi lungi / şi primăvara se ri¬dică.// A te sprijini de propria ta ţară / când, omule, eşti singur, când eşti bântuit / de neiubire,/ sau pur şi simplu când iarna / se descompune şi primăvara / îşi mişcă spaţiul sferic / asemenea inimii / din sine însăşi spre margini./ A intra curăţit în muncile / de primăvară,/ a spune seminţelor că sunt se¬minţe,/ a spune pă¬mântului că e pământ!// Dar mai înainte de toate,/ noi suntem seminţele, noi suntem / cei văzuţi din toate părţile deodată,/ ca şi cum am locui de-a dreptul într-un ochi,/ sau un câmp, pe care-n loc de iarbă / cresc priviri - şi noi cu noi înşine / deodată, duri, aproape metalici,/ cosim firele, astfel ca ele / să fie aidoma tu¬turor lucrurilor / în mijlocul cărora trăim / şi pe care / inima noas¬tră le-a născut.// Dar mai înainte de toate,/ noi suntem se¬minţele şi ne pregătim / din noi înşine să ne az¬vârlim în altceva / cu mult mai înalt, în altceva / care poartă numele pri¬măverii.../ A fi în¬lă¬untrul fenomenelor, mereu / înlăuntrul feno¬menelor.// A fi să¬mân¬ţă şi a te sprijini / pe propriul tău pământ.//

***
După o suită de naşteri - descrise în ultimele patru elegii - , poe¬mul care închide ciclul şi vo¬lumul parcurge, în foarte mare viteză, dis¬tanţa de la naştere la moarte (legea creşterii şi a descreşterii). Sec¬venţa poate fi privită la fel de bine din perspectivă cosmică, ori a exis¬tenţei umane.
Acel "recipient" al esenţelor lumii, acea inimă ce pulsează sub stra¬turi de gheaţă în aşteptarea primăverii, acel ou care se sparge pentru ca pasărea să-şi ia zborul - ei bine, toate acestea nu sunt decât metafore pentru a îmbrăţişa teoriile inflaţioniste privind expansiunea tim¬purie a uni¬ver¬sului.
După acest moment critic, Universul începe să "creas¬că" în di¬mensiuni, să se dilate uniform în toate di¬recţiile, să expandeze cu o viteză bine definită.



Dacă a¬ceastă viteză ar fi mai mică decât viteza de lansare, Uni¬versul s-ar fi contractat demult, ar fi pâlpâit şi s-ar fi stins. Dacă viteza ar fi mai mare, gravitaţia era învinsă şi nu ar permite for¬marea ga¬laxiilor, a planetelor şi, deci, a vie¬tăţilor.
Cu certitudine însă, cuvântul de ordine e aler¬garea: "Voi alerga, deci, în toate părţile deo¬dată...".
De 15 milioane de ani Universul "a¬lear¬gă" în toate părţile deodată, fără să dea semne că ar obosi. Dar va veni o vreme, când, într-un alt efort de voinţă, "înaintarea, goana, ea însăşi mă va întrece şi se va îndepărta de mine" (elanul vârstelor mature), "şi va sta". Este fracţiunea de secundă în care Universul se va opri din ex¬pansiune şi va parcurge o alergare înapoi, spre origini, însă pe trasee modificate faţă de cele iniţiale: "cu steaguri de frig, cu scuturi de sin¬gurătate, înapoi spre mine însumi alerg, smulgându-mă de pre¬tutindeni". E sfârşitul de august, când mijeşte toamna; e vârsta de 50 de ani, când îţi culegi de pretutindeni aducerile-aminte. La nivel cosmic, vorbim de epui¬zarea treptată a re¬zervoarelor de combustibil in¬terstelar; galaxiile se vor stinge rând pe rând, până când ulti¬mele stele se vor transforma în pitice albe.
La un moment dat, lumina se va retrage în gă¬oace, iar gravitaţia va stăpâni întreg Universul; materia se va con¬tracta atât de mult încât nu va rămâne decât un bob de sămânţă. O sămânţă năs¬cătoare de alt univers, după ce iarna hiperboreeană îşi va lichefia "oa¬sele ei albe şi lungi".
Purificaţi de aceste metamorfoze, vom intra "cu¬răţiţi în muncile de primăvară", căci noi, oamenii, suntem se¬minţele, sun¬tem aidoma Universului; "noi suntem cei vă¬zuţi din toate părţile deodată", aleph la puterea aleph.
Totul e simplu, ne spune Nichita. Noi suntem se¬min¬ţele şi ne pregătim din noi în¬şine să ne azvârlim în alt¬ceva, cu mult mai înalt, în altceva care poartă numele pri¬măverii. Totul e atât de simplu.
Cojile oului se vor sparge din nou, iar Universul va începe să expandeze cu o viteză bine definită, "alergând" în toate di¬recţiile deodată. În spiralele galaxiilor se vor naş¬te planete şi sori, iar lumina se va încovoia sub efectul încă palid al gravitaţiei. Un¬deva în spaţiul cosmic, o pla¬netă al¬bastră. Materia se organizează în celule.
"Alergau celulele până când se trans¬for¬mau în plante. Plantele se înghe¬suiau între ele pâ¬nă când de¬ve¬neau de carne. Carnea se spri¬jinea atât de puternic în ea însăşi, încât interiorul ei de¬venea os. Alergau animalele atât de înghesuite unul într-altul, până când vârful alergării lor deveni mai¬muţă şi mai¬muţa om. Se fă¬cea că oamenii alergau pâ¬nă când se schim¬bau în cuvinte, şi, oh, pu¬ter¬nicile cuvinte, la rândul lor, alergau născând idei" (Ni¬¬¬chi¬ta Stănescu, Respirări, 1982, p. 164)
Elegia a unsprezecea deschide de fapt o carte a vii¬¬torului, căci "primă¬va¬ra" este simbolul nud al noului ciclu cos¬mic ce se prefigurează.
Nichita descoperă taina profeţiilor atunci când ac¬cede viitorul prin creş¬terea vitezei de procesare a infor¬maţiei. În alt loc precizează: "Vite¬za cea mai mare este vite¬¬za gândului. Viteza gândului având un carac¬ter ab¬stract e singura viteză care poate fi infinită." (Respirări, 1982, p.112).
*
Elegiile sunt o contemplare, un parcurs al uma¬ni¬tăţii din per¬spec¬tiva spiri¬tului uman, spirit ce mini¬ma¬li¬zează, fără a nega, orice com¬ponentă a fiziologiei.
Patru ani mai târziu, pe un exemplar al ediţiei în lim¬ba franceză a Elegiilor (Editura Eminescu, Bucureşti, 1970), oferit prietenului Gheor¬ghe Tomozei, Nichi¬ta a scris: "... pe această carte a unei deznădejdi, nici acum cu trecerea vremii vindecată; pe această carte al cărei noroc literar mă în¬spăimântă, echivalând cu o laudă pentru un ochi care plân¬ge: - Ce frumos plângi!" (vezi Album., 1984, p. 410).








Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite