Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?


loading...

Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Biografia lui Miahi Eminescu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


S-a născut la 15 ianuarie 1850 în Botoşani, al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăijuraşcu. îşi petrece copilăria deopotrivă la Botoşani şi Ipoteşti, unde familia îşi cumpărase o moşie. începe studiile, probabil în casă, -părinţii sunt pasionaţi cunoscători de carte-, iar în 1858 îl găsim înscris în clasa a III-a la o şcoală primară din Cernăuţi. în acest oraş îşi va continua, dealtfel, gimnaziul, un timp ca elev "privatist", găzduit fiind de cărturarul transilvănean Aron Pumnul, a cărui vastă bibliotecă îi va servi ca sursă permanentă de lectură şi deformare. Debutul literar îi va fi provocat de moartea iubitului său dascăl, în 1866, Mihai publicând într-o broşură poezia La mormântul lui Aron Pumnul, semnată "Mihai Eminovici, privatist". în acelaşi an 1866Mihai va debuta şi la revista "Familia" (din 25 februarie) cu poezia De-aş avea..., cu care ocazie directorul revistei, Iosif Vulcan, îi va schimba numele în Eminescu, nume ce va fi adoptat imediat de poet.

In continuare, drumurile lui Mihai sunt mai greu de urmărit; anii 1866-l869 sunt consideraţi îndeobşte de istoriografia literară ca "ani de pribegie'. Pentru poet, "pribegia" este o formă a cunoaşterii; adăpat în copilărie la farmecul creaţiei populare, cunoscător (prin intermediul Lepturariului lui Aron Pumnul, mai ales) al literaturii noastre culte, poetul doreşte parcă un contact direct cu spiritualitatea populară în ce are ea mai adânc şi mai caracteristic. Aceştia sunt ani când se continuă cu asiduitate formarea sa ca om de cultură, iar de importanţa &#

351;i de necesitatea actelor sale este pe deplin conştient. Contactul cu spaţiul spiritual românesc, realizat îndeosebi în aceşti ani de Eminescu, va fi sintetizat mai târziu de poet însuşi: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar". George Călinescu, în cunoscuta sa lucrare asupra vieţii poetului, inserează un moment revelator. în drumul spre Blaj, "mica Romă", în trăsură, întrebat fiind de tovarăşii de drum de ce umple mereu carneţelul cu însemnări, Mihai va răspunde: "Domnilor, eu sunt poet şi vreau să-mi adun material". Dealtfel, în "pribegiile" sale, poetul se preocupă mereu de creaţia populară (mărturie stă şi originala culegere de literatură populară a poetului, atât de mult apropiată de conformaţia sa spirituală), cât şi de atingerea unor localităţi de rezonanţă în cultura românească: Blaj, Albalulia, Sibiu, Bucureşti, Braşov şi altele. Contactul cu teatrul, prin intermediul diferitelor trupe teatrale, contribuie implicit la formarea sa spirituală. Caragiale, în evocarea în Nirvana, îşi aminteşte că tânărul poet, angajat de o asemenea trupă, fusese găsit într-un hotel din Giurgiu stând în fân şi citind "în gura mare pe Schiller"; apoi, după ce l-a cunoscut personal pe tânărul cu "o frunte înaltă şi senină"şi cu ochii mari ca nişte, ferestre ale sufletului", au "depănat" împreună, toată noaptea, filozofie".

Perioada studiilor în străinătate poate fi considerată deci o ultimă etapă, a desăvârşirii formaţiei sale culturale; e neîndoios că Eminescu este un excepţional om de cultură. Din toamna anului 1869 pleacă la studii la Vtena, unde audiază cursuri de filozofe, drept, medicină, limbi romanice, citeşte enorm de mult şi cu predilecţie cărţi rare. Participă şi la activităţile cercurilor studenţeşti şi ia contact, prin poezie, cu cenaclul Junimea", în a cărui revistă, "Convorbiri literare", îi apare, în 1870, prima poezie: Venere şi Madonă. în vara anului 1872 părăseşte Viena; la laşi participă la şedinţele Junimii", citeşte în cadrul acestora şi publică în revista junimistă, pentru ca apoi, beneficiind şi de o subvenţie dinpartea membrilor cercului, să-şi continue studiile la Berlin. Aici manifestă aceleaşi predilecţii pentru filozofie, drept, medicină, mitologie comparată, dar nu-şi finalizează studiile prin vreo diplomă. Se reîntoarce în 1874 la Iaşi, unde ocupă, pe rând, postul de director al Bibliotecii Centrale, apoi profesor la Institutul academic, revizor şcolar peste judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor.
Din toamna anului 1877, chemat de prietenul său Ion Slavici, vine la Bucureşti şi lucrează în redacţia ziarului conservator "Timpul" (unde lucra şi Caragiale). Urmează perioada cea mai fecundă dar şi cea mai istovitoare a vieţii şi creaţiei eminesciene. Munca chinuitoare la ziar se concretizează în peste 3-000 de articole, iar obsedanta aplecare asupra versului se materializează în publicarea marilor sale creaţii poetice, culminând cu Scrisorile şi Luceafărul. In vara anului 1883 boala se instalează definitiv înfiinţa epuizată a poetului, care de acum nu va mai crea, propriu-zis, nimic; în scurtele momente de luciditate, poetul îşi mistuie doar destinul tragic care se va sfârşi cu moartea sa, în zorii zilei de 15 iunie 1889.

In aproximativ 17 ani de muncă creatoare intensă, deşi a publicat foarte puţin, Eminescu ne-a dat un univers. El nu este numai Poetul, aşa cum greşit a rămas în conştiinţa multora, ci este, în aceeaşi măsură, prozatorul, publicistul, dramaturgul, omul de vastă cultură - cultură pe care însă nu o asimilează într-o formă exterioară, ci care vine, în mod organic, să-i completeze personalitatea. In această personalitate eminesciană se omogenizează timpuri şi spaţii ale literaturii şi culturii. Criticul literar Dimitrie Popovici spunea: "Prin cultul formei şi al antichităţii, el aparţine neoclasicismului european; prin pesimism şi voluptatea erotică şi intelectuală, se apropie de literatura decadentă a Europei, iar prin unele motive de inspiraţie, prin amploarea sentimentelor şi viziunilor sale se leagă de epoca anterioară a romantismului". Iar personalitatea eminesciană, chiar făcând raportarea doar la creaţia poetică, nu se rezumă şi nu se naşte numai din opera care a văzut lumina tiparului; aşa cum a demonstrat criticul literar Ion Negoiţescu, fiinţa poetică eminesciană este copleşitoare mai ales în postumele sale, deci în acele zeci de mii de pagini care atestă un univers impresionant şi care nu sunt în general cunoscute decât de puţini cercetători, pagini pe care poetul nu le-a scos la iveală, fiind un setos al formei perfecte. Considerarea personalităţii eminesciene trebuie să aibă în vedere întreaga sa creaţie, despre care criticul literar George Călinescu făcea o comparaţie metaforică edificatoare. Criticul arăta că "ceea ce a publicat şi l-a pus în fruntea literaturii şi printre marii scriitori ai lumii este m

inimum, este ca vârful unei stânci marine care se ridică din fundul mării la suprafaţă şi din care a ieşit abia vârful, sau, ca să părăsim această comparaţie marină, este numai un preludiu, este numai
o mostră de ce era să fie, este numai debutul său în literatură".
Personalitatea marelui poet se leagă deplin, aşa cum ar trebui considerat ca punct de plecare în organizarea viziunii noastre asupra Creatorului, de spiritualitatea populară. Poetul s-a format la şcoala folclorului românesc şi, prin creaţia sa ulterioară, a sintetizat în fapt toate aspiraţiile şi concepţiile populare, nu depăşindu-ie, ci aliniindu-se acestora şi completându-le. Poetul este deopotrivă naţional şi universal, iar atingerea universalităţii se realizează tocmai prin contactul său anteic cu tezaurul spiritual tradiţional. Eforturile Creatorului se îndreaptă încă, deopotrivă, către formarea limbii poetice - poate cea mai înverşunată luptă a sa. Criticul literar Zoe Dumitrescu Buşulenga considera că "o luptă creatoare, neîncetată, cu limba, cu lexicul, morfologia şi sintaxa ei, cu bogăţia şi rigiditatea formelor ei, luptă încununată cu supunerea hidrei acesteia care ucide toţi mediocrii, l-a dus pe Eminescu pe culmile înţelegerii sensului cuvântului şi la stăpânirea lor necontestată".
Prin legile firii, scrise sau nescrise, Creatorul se înscrie într-o epocă dar o şi depăşeşte. Eminescu nu este numai, aşa cum obositor s-a tot exprimat, ultimul mare romantic în ordine cronologică al sfârşitului de secol european. Titu Maiorescu intuia că secolul următor va începe sub auspiciile poeziei sale. Dincolo de epocile literare sau istorice, Eminescu este un etern Contemporan. Este "omul deplin al culturii româneşti". (C. Noica)

Prin vasta formaţie filosofică, prin marile teme şi motive romantice, prin cultul pentru istorie, prin osmoza cu spiritualitatea noastră populară, prin vasta sa gândire poetică, prin cultivarea cu exigenţă a formei, a cuvântului "ce exprimă adevărul", el rămâne "poetul nepereche" (G. Călinescu). Cu regretul, exprimat undeva de Tu~ dor Arghezi, că Eminescu este ,foarte român" şi .foarte universal", dar lacătul limbilor nu poate fi descuiat cu nici o cheie.

In timpul vieţii poetului, opera sa a fost adunată de către Titu Maiorescu într-un volum, Poesii, cu prefaţa criticului, apărut în Bucureşti, la Editura Socec, în . Au urmat apoi numeroase alte volume, până la exegeza întreprinsă de Perpessicius, cu adevărat monumentală, pe măsura genialităţii "sfântului preacurat al viersului românesc\". (Tudor Arghezi)


Floare albastră a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an VII, nr. 1, din 1 aprilie 1873.

Melancolie a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an X, nr. 6, din 1 septembrie 1876.

Dorinţa a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an X, nr. 6, din 1 septembrie 1876.

Rugăciunea unui dac a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an XIII, nr. 6, din 1 septembrie 1879.

Atât de fragedă a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an XIII, nr. 6, din 1 septembrie 1879
Revedere a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an XIII, nr. 7, din 1 octombrie 1879.

O, mamă... a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an XIV, nr. 1, din 1 aprilie 1880.

Scrisoarea /a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an XIV, nr. 11, din 1 februarie 1881.

Scrisoarea III a fost publicată în revista "Convorbiri literare", an XV, nr. 2, din 1 mai 1881.

Luceafărul a apărut în Almanahul Societăţii Academice Socia l-litera re "România jună" din Viena, aprilie 1883.

Doină a apărut în revista "Convorbiri literare", an XVII, nr. 25, din 21 august 1883.

Pe lângă plopii fără soţ a fost publicată în revista "Familia", an XIX, nr. 35, din 28 aug./9 sept. 1883

Şi dacă... a apărut în revista "Familia" din 13/25 noiembrie 1883.

Glossă a apărut în revista "Convorbiri literare", an XVII, nr. 10, din 1 ianuarie 1884.

Odă (în metru antic) a apărut în volumul Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţată de Titu Maiorescu, Bucureşti, Editura Socec, 1884.

Mai am un singur dor a apărut în volumul Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţată de Titu Maiorescu, Bucureşti, Editura Socec, 1884.

Sara pe deal a apărut în "Convorbiri literare", an XIX, nr. 4, din 1 iulie 1885.

La steaua a apărut în "Convorbiri literare", an XX, nr. 9, din 1 decembrie 1886.

Rugăciune a apărut, o singură strofă, în ediţia a Vl-a a poeziilor, tipărită în . In compoziţie de două strofe a apărut în "Gazeta Transilvaniei", Braşov, nr. 88, din 21 apr./4 mai 1902.


loading...
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2017 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite




loading...