Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
caracterizare IONA de Marin Sorescu - Personaj de teatru postbelic
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


personaj de teatru parabolă
personaj-simbol
personaj alegoric

"Iona", subintitulată de Marin Sorescu (1936-1996) "tragedie în patru tablouri", a fost publicată în 1968 în revista "Luceafărul" şi face parte, alături de "Paracliserul" şi "Matca", dintr-o trilogie dramatică, intitulată sugestiv "Setea muntelui de sare". Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează ideea că setea de adevăr, de cunoaştere şi de comunicare este calea de care omul are nevoie pentru a ieşi din absurdul vieţii,^ din automatismul istovitor al existenţei, iar cele trei drame care o compun sunt meditaţii-parabole, realizate prin ironie artistică.
într-un interviu privind semnificaţia dramei, Marin Sorescu a declarat: "îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu... Cel care trăieşte în Ţara de Foc este tot Iona, omenirea întreagă este Iona, dacă-mi permite. Iona este omul în condiţia lui umană, în faţa vieţii şi în faţa morţii".
Iona este personajul principal şi eponim (care dă numele operei - n.n.) ai dramei (omonime), pentru conturarea căruia Marin Sorescu foloseşte tehnica modernă a monologului dialogat sau solilocviului (monolog rostit în prezenţa sau absenţa altui personaj, de care se face abstracţie -n.n.). Iona se dedublează pe tot parcursul piesei, dialogând cu sine însuşi pentru a pune în valoare numeroase idei privind existenţa şi destinul uman, prin exprimarea propriilor reflecţii, opinii sau concepţii. însuşi dramaturgul precizează, în deschiderea piesei, această modalitate artistică, menţionând: "Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îş


;i pune întrebări şi răspunde, se comportă ca şi când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează şi se «strânge», după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice." Formula literară a solilocviului împletită cu influenţa biblică în conturarea personajului şi cu tematica filozofică, atribuie dramei calitatea de text aflat la graniţă, înscris mneomodernismul Hterar.

Eroul lui Marin Sorescu are la origine cunoscutul personaj biblic Iona, fiul lui Amitai, care fusese însărcinat în taină să propovăduiască, în cetatea Ninive, cuvântul Domnului, întrucât păcatele omenirii ajunseseră până la cer. După ce acceptă misiunea, Iona se răzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere, trimiţând un vânt ceresc care provoacă o furtună pe mare. Corăbierii, bănuind că Iona este cel care a atras mânia dumnezeiască, îl aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghiţit de un monstru marin şi, după trei zile şi trei nopţi petrecute în burta peştelui în pocăinţă, "Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe uscat".
Iona din piesă se deosebeşte de personajul biblic prin aceea că acesta din urmă este înghiţit 4e chit ca pedeapsă, pentru că voia să fugă de o misiune, pe când eroul lui Sorescu, deşi nu săvârşise niciun păcat, se află încă de la început "în gura peştelui" şi nici nu are posibilitatea eliberării în fapt
O primă definire a lui Iona ar putea fi dată de titlu, interpretarea cuvântului format din particulă "io" (domnul, stăpânul) şi "na", cu sensul familiar al lui "ia", motivând, eventual, numele personajului.
Iona este un personaj neomodernist, care exprimă strigătul tragic al individului însingurat, care face eforturi disperate de a-şi regăsi identitatea, neputinţa eroului de a înainta pe calea libertăţii şi de a-şi asuma propriul destin, raportul dintre individ şi societate, dintre libertate şi necesitate, dintre sens şi nonsens, ca problematică filozofică existenţială. în cele patru tablouri ale dramei, Iona apare într-o triplă ipostază: pescar, călător şi auditoriu.
Tabloul I îl plasează pe Iona "în gura peştelui", stând total nepăsător cu spatele la acesta şi cu faţa la imensa întindere de apă, marea, care sugerează libertate, aspiraţie, iluzie sau chiar o posibilă deschidere spre un orizont nelimitat.
Iona este un pescar ghinionist, care, deşi îşi doreşte să prindă peştele cel mare,, prinde numai "fâţe". Pentru a nu se demoraliza din cauza neputinţei impuse prin destin, atunci când vede "că e lată rău", îşi ia cu el un acvariu ca să pescuiască peştii care "au mai fost prinşi o dată". Din pricina neputinţei, Iona se simte un ratat, un damnat. Iona încearcă, strigându-se, să se găsească, să se identifice pe sine însuşi, cugetând, prin solilocviu, asupra relaţiei între viaţa care se scurge foarte repede şi moartea veşnică:
"- Ce mare bogată avem! - Habar n-aveţi câţi peşti mişună pe aici. -Cam câţi? - Dumnezeu ştie: mulţi. - (Cu uimire) O sută? - Mai mulţi. -Cam cât a număra toată viaţa? - Mai mulţi. - Atunci, cât a număra toată moartea? - Poate, că moartea e foarte lungă. - Ce moarte lungă avem!"
Iona este fascinat de apa mării (ce ar putea semnifica viaţa) "plină de nade, tot felul de nade frumos colorate", care sugerează capcanele sau tentaţiile vieţii, atrăgătoare, fermecătoare, dar periculoase pentru existenţa umană. Iona îşi asumă' această existenţă, deoarece "noi, peştii, înotăm printre ele (nade), atât de repede, încât părem gălăgioşi". Visul oricărui om este să înghită una, pe cea mai mare, dar pentru Iona totul rămâne la nivel de speranţă, pentru că "ni s-a" terminat apa".
Finalul tabloului îl prezintă pe Iona înghiţit de un peşte uriaş, cu care încearcă să se lupte, strigând după ajutor: "Eh, de-ar fi măcar ecoul!", sugerând pornirea personajului într-o aventură a cunoaşterii, într-o călătorie iniţiatică de regăsire a sinelui.
Tabloul II îl găseşte în "interiorul Peştelui I", în întuneric, ca semnificaţie a neputinţei de comunicare, ceea ce îl determină pe Iona să constate că "începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din faţa casei". Iona vorbeşte mult, logosul fiind expresia supravieţuirii, "şi-am lăsat vorbă în amintirea mea" ca "universul întreg să fie dat lumii de pomană".
Monologul dialogat continuă cu puternice accente filozofice, exprimând cele mai variate idei existenţiale care pun stăpânire pe gândurile eroului -"de ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii"-ori cugetări cu nuanţă sentenţioasă "de ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?".
Iona doreşte să se simtă liber, "fac ce vreau, vorbesc. Să vedem dacă pot să şi tac. Să-mi ţin gura. Nu mi-e frică".
Eroul îşi aminteşte povestea biblică a chitului, dar aceasta nu-1 interesează decât în măsura în care ar fi ancorată în real, pentru că nu cunoaşte soluţia ieşirii din situaţia limită în care se află, reprezentată de "veşnica mistuire" a pântecelui de peşte. Iona găseşte un cuţit, semn al libertăţii de acţiune şi comentează lipsa de vigilenţă a chitului, de aceea consideră că "ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet". De aici, reiese, indirect, ideea că Iona este conştient de faptul că omul trebuie să procedeze la o selecţie lucidă a întâmplărilor, evenimentelor sau faptelor importante pentru el în viaţă. Cu o înţelegere superioară dată de experienţa de viaţă, eroul exprimă un şantaj sentimental ("dacă mă sinucid?") eu jovialitate şi comprehensiune (putere de pătrundere în esenţa lucrurilor - n.n.) pentru imprudenţa chitului, care e tânăr, "fără experienţă", cuţitul sugerând o variantă, o cale de ieşire din această situaţie limită şi anormală: "sunt primul pescar pescuit de el".
In finalul tabloului, Iona devine visător şi se simte ispitit să construiască "o bancă de lemn în mijlocul mării", pe care să se odihnească "pescăruşii mai laşi" şi vântul. "Construcţia grandioasă", singurul lucru bun pe care l-ar fi făcut în viaţa lui, ar fi "această bancă de lemn" având "de jur împrejur marea", comparabilă cu "un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului".

în tabloul III, Iona se află în "interiorul Peştelui II", care înghiţise, la rândul său, Peştele I şi* în care există o "mică moară de vânt", care poate să se învârtească sau nu, simbol al zădărniciei, al donquijotismuluL Ideile asupra cărora meditează Iona în acest tablou se referă la viaţă, la condiţia omului în lume, la ciclicitatea existenţială a vieţii cu moartea: "dacă într-adevăr sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume?". Oamenii sunt copleşiţi de problemele vieţii şi-şi uită "fraţii", pierd din vedere faptul că sunt semeni şi sunt supuşi aceleiaşi condiţii de muritori, "neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ţi.mai vezi fratele", pierzând astfel din vedere sentimente profunde, relaţiile fireşti cu cei apropiaţi etc.
Apar doi figuranţi care "nu scot niciun cuvânt", Pescarul I şi Pescarul II, fiecare cu câte o bârnă în spate, pe care o cară fără oprire, surzi şi muţi (mitul Sisif), simbolizând oamenii ce-şi duc povara dată de destin, dar care nici nu se frământă pentru găsirea de motivaţii, fiind copleşiţi de rutină. Dornic de comunicare, Iona vorbeşte cu ei, vrând să le înţeleagă această condiţie umilă asumată ca o obligaţie, "aţi făcut vreo înţelegere cât trebuie să rămâneţi mâncaţi?". Viaţa aici, înăuntru, în spaţiul restrictiv, impus, este plină de "umezeală", nu este una sănătoasă spiritual, benefică ş| atunci se întreabă Iona de ce trebuie" să ducă oamenii un astfel de trai, "de ce-i mai mănâncă (chitul), dacă n-are condiţii?".
Iona devine încrezător, "o scot eu la cap într-un fel şi cu asta, nicio grijă", apoi scapă cuţitul şi se închipuie o mare şi puternică unghie, "ca de la piciorul lui Dumnezeu", cu care începe să s
pintece burţile peştilor, despărţind "interiorul peştelui doi de interiorul peştelui trei", cu intenţia de a ieşi la lumină.
Iona rămâne singur cu propria conştiinţă, gândind ("stăteam gânduri întregi") şi acţionând solitar în lumea înconjurătoare. Apar în acest tablou motive noi, cu o simbolistică bogată: gemenii, prezenţa ochilor care privesc şi cu care dialoghează interiorizat.
Iona adresează o scrisoare mamei sale, pentru că "în viaţa lumii" există "o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la "mamă, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă...". Deşi i "s-a întâmplat o mare nenorocire", Iona iubeşte viaţa cu jovialitate şi tristeţe, ideea repetabilităţii existenţiale a omului fiind sugerată prin rugămintea adresată mamei: "Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu", deoarece "ne scapă mereu ceva în viaţă", totdeauna esenţialul. Replicile se succed cu vioiciune şi amărăciune în acelaşi timp, cu tonuri grave sau ironice. Astfel, primind multe scrisori, Iona remarcă faptul că "scriu nenorociţii, scriu", cu speranţa deşartă a naufragiatului, care nădăjduieşte a fi salvat de cineva: "Cât e pământul de mare, să treacă scrisoarea din mână în mână,
toţi or să-ţi dea dreptate, dar să intre în mare după tine - niciunul".
Finalul tabloului ilustrează o infinitate de ochi care-1 privesc, simbolizând nenăscuţii pe care chitul şi-i asumase şi care-1 înspăimântă pe lona: "Cei nenăscuţi, pe care-i purta în pântece ■[....] şi acum cresc de spaimă.'[...] Vin spre mine cu gurile ...scoase din teacă. Mă mănâncă!".
Tabloul IV îl prezintă pe lona în gura "ultimului peşte spintecat", văzându-se la început numai "barba lui lungă şi ascuţită [...] care fâlfâie afară". Eroul respiră acum alt aer, "aer de^al nostru - dens", nu mal vede marea, ci nisipul ca pe "nasturii valurilor", dar nu este fericit, pentru că "fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie". Singur în pustietatea imensă, dar dornic de comunicare şi de a se face auzit, lona îşi strigă semenii: "Hei, oameni buni!". Apar cei doi pescari care au în spinare bârnele şi lona se întreabă de ce întâlneşte mereu "aceeaşi oameni", sugerând limita omenirii captive în lumea îngustată "până într-atâta?". Orizontul lui lona se reduce la o burtă de peşte, după care se zăreşte "alt orizont", care este "o burtă de peşte uriaş", apoi "un şir nesfârşit de burţi. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul", ilustrând similitudinea perpectivelor limitate ale oamenilor presaţi de împrejurările vieţii.
Meditând asupra relaţiei dintre om şi divinitate, lona nu are nicio speranţă de înălţare spirituală, deşi "noi, oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere", după care fiecare se va duce acasă ca "să murim bine, omeneşte", însă "învierea se amână". Drama umană este aceea a vieţii apăsătoare, sufocante, restrictive, din care nimeni nu poate evada în libertatea intelectuală şi etică: "Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva, o dată ce te-ai născut. Doamne, câţi peşti unul într-altul!". Toţi oamenii sunt supuşi aceluiaşi destin de muritori neputincioşi, toate "lucrurile sunt peşti. Trăim şi noi cum putem înăuntru". în naivitatea lui, lona voise să-şi depăşească umila condiţie, aspirase spre o existenţă superioară, deşi ar fi trebuit să se oprească la un moment dat "ca toată lumea", iar nu să "tot mergi înainte, să te rătăceşti înainte". lona încearcă să-şi prezică "trecutul", amintirile sunt departe, înceţoşate sugerând părinţii, casa copilăriei, şcoala, poveştile şi încearcă să-şi identifice propria viaţă, pe care o vede "frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?". După această rememorare a reperelor universului copilăriei, lona îşi aminteşte şi numele -"Eu sunt lona"- simbolizând momentul de iluminare spirituală împlinită ca o consecinţă a călătoriei iniţiatice. Ca urmare, constată că viaţa de până acum a greşit drumul, "totul e invers", dar nu renunţă, "plec din nou".

Soluţia de ieşire pe care o găseşte lona este aceea a spintecării propriei burţi cu un gest rutinat, după ce tăiase un şir nesfârşit de burţi ale peştilor care se înghiţiseră unii pe alţii şi care ar semnifica evadare din propria carceră, eliberarea din propriul destin, din propria captivitate. Drama se termină cu o replică ce sugerează încrederea pe care i-o dă regăsirea sinelui, pentru că "e greu să fii singur", simbolizând un nou început: "Răzbim noi cumva la lumină". Acest ultim gest al lui lona, de a-şi spinteca propria burtă, poate fi un gest reflex sau o sinucidere, o părăsire voită a lumii înconjurătoare şi o retragere în sine însuşi, aceasta fiind unica salvare pe care o găseşte.
în concluzie, lona, pescar pasionat, simbolizează omul ce aspiră spre libertate, speranţă şi iluzie, idealuri sugerate de marea care-1 fascinează. El încearcă să-şi controleze destinul, să-1 refacă. Fiindcă nu-şi poate împlini idealul (prinderea unui peşte mare), el este înghiţit de un chit, intrând astfel într-un spaţiu închis la infinit, acesta fiind şi unica raţiune de a lupta pentru supravieţuire într-o existenţă în care peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Lumea este simbolizată de acest univers piscicol, în care peştii se înghit unii pe alţii, lona însuşi fiind un abdomen de peşte. încercând să se elibereze, el spintecă pereţii pântecelor mistuitori ai şirului nesfârşit de peşti, într-o succesiune concentrică, sugerând că eliberarea dintr-un cerc al existenţei este posibilă numai prin închiderea în altul, ieşirea din limitele vechi înseamnă intrarea în limite noi ("toate lucrurile sunt peşti").
Metafora peştelui este viziunea centrală a piesei: în pântecele chitului, lona se descoperă pe sine, ca ins captiv şi rătăcit într-un labirint în care omul este vânat şi vânător, condamnat la eterna condiţie de prizonier (al vieţii, al societăţii, al familiei, al propriului caracter, a propriei mentalităţi etc). lona este constrâns la un exil forţat în spaţiul singurătăţii absolute şi caută mereu comunicarea cu ceilalţi, fiind preocupat de solidaritatea umană, de regăsirea sinelui în setea sa pentru libertatea de exprimare şi de acţiune, îmbătrânit, în sensul înţelpciunii, lona iese la lumină după ce spintecă ultimul peşte, pe o plajă pustie, dar orizontul care i se arată îl înspăimântă, pentru că şi acesta este alcătuit dintr-un alt şir nesfârşit de burţi de peşte, deşi crezuse că e liber. înţelege că vinovat este "drumul, el a greşit-b" şi gândeşte o cale inversă pentru a "ieşi la lumină". îşi strigă numele şi, în loc de a mai tăia burţi de peşte, în speranţa unei libertăţi iluzorii, îşi spintecă propriul abdomen, cu sentimentul de a fi găsit, nu în afară, ci în sine,-soluţia vieţuirii şi deplina libertate: "Răzbim noi cumva la lumină".
Gestul sinuciderii şi simbolul luminii din final sunt o încercare de împăcare între omul singur şi omenirea întreagă, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţă purificatoare a spiritului, ca o primenire sufletească.

Criticul literar, Nicolae Manolescu, în articolul intitulat sugestiv "Triumful lui Iona", interpretează gestul personajului, din finalul piesei, ca pe o salvare de sine, ca pe un alt început: "Gestul final al eroului nu e o sinucidere (fiindcă el nu se dă bătut: întoarcerea cuţitului împotrivă-şi trebuie interpretată simbolic!), ci o salvare. Singura salvare - care înseamnă că lupta continuă şi după ce condiţia tragică a fost asumată. Sinucidere ar fi fost asumarea eşecului. Cum să nu se vadă cât de imensă, de copleşitoare, ca o iluminare născută din miezul fiinţei, este bucuria cu care Iona îşi spune cele din urmă cuvinte de încurajare, înainte de a înfrunta, încă o dată, destinul?. "Gata, Iona? (îşi spintecă burta). Răzbim noi cumva la lumină". Adevărată măreţie a lui Iona este de a fi luat cunoştinţă de sine, de forţa sa: de aici înainte, el va putea fi ucis, dar nu înfrânt".













Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite